Gabriel Leş, „deosebit de bucuros” după numirea lui Geoană în funcţia de secretar general adjunct al NATO
Ana PetrescuGabriel Leş a afirmat că a primit „cu deosebită bucurie” vestea numirii lui Mircea Geoană în funcţia de secretar general adjunct al NATO. Ministrul Apărării a adăugat că aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu acesta în vederea îndeplinirii misiunilor ce revin României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
„Am primit cu deosebită bucurie vestea numirii dlui Mircea Geoană în poziţia de secretar general adjunct al NATO. Este probabil cea mai înaltă poziţie deţinută de un român într-o organizaţie internaţională, iar Ministerul Apărării Naţionale va beneficia direct de pe urma acestui succes diplomatic al României. Aştept cu nerăbdare să lucrez cu domnul Mircea Geoană pentru îndeplinirea misiunilor ce ne revin în cadrul Alianţei Nord-Atlantice”, a scris Gabriel Leş, miercuri, pe Facebook.
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat miercuri numirea lui Mircea Geoană în funcţia de adjunct al secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice.
Mircea Geoană o va înlocui pe Rose Gottemoeller, din Statele Unite, al cărei mandat începuse în octombrie 2016.