28 septembrie 2021

Franţa şi Grecia vor semna un contract major în domeniul apărării. Grecii vor achiziţiona trei fregate de la francezi

Andreea Soare

Franţa şi Grecia vor semna, marţi, un contract major în domeniul apărării, un semn că Parisul caută să stabilească parteneriate militare în Europa, după tensiunile diplomatice provocate de parteneriatul trilateral AUKUS (Australia, UK, SUA), scrie Politico.eu.

Sursă foto: Marina Franceza

Contractul include trei fregate cu opţiunea pentru achiziţionarea a încă o fregată în viitor. Grecia urmează, de asemenea, să achiziţioneze şi încă şase aeronave Rafale.

Acordul dintre Grecia şi Franţa se stabileşte după ce Australia, UK şi SUA au semnat un parteneriat trilateral care a stârnit furie la Paris. Pentru că Australia a renunţat – în contextul AUKUS – la un contract militar cu Franţa de 50 de miliarde de dolari privind achiziţionarea a 12 submarine, Parisul a cerut vecinilor europeni să se concentreze pe crearea propriilor capabilităţi militare.

Forţele Navale ale Greciei au căutat multă vreme să îşi consolideze flota prin achiziţionarea unor fregate şi modernizarea celor pe care le deţine. Această nevoie a crescut anul trecut, în contextul tensiunilor cu Turcia din Marea Mediterană de Est şi Marea Egee.

În ultimele luni, Grecia a primit oferte din partea Franţei, SUA, Ţărilor de Jos şi Marii Britanii. Oferta Franţei avea cel mai mare preţ, însă, zilele trecute, francezii şi-au îmbunătăţit propunerea, deşi preţul rămâne mai mare decât cele oferite de celelalte ţări.

„Este cu siguranţă vorba despre o decizie politică, nu o decizie luată de forţele navale greceşti”, a declarat expertul grec în domeniul apărării, Faithon Karaiosifidis.

Clauzele contractului nu sunt disponibile publicului, ridicând întrebări cu privire la modul în care Franţa va susţine – dacă va susţine – Grecia în eventualitatea unor tensiuni cu Turcia. Unii experţi se întreabă şi dacă acest parteneriat include angajamente din partea Greciei privind susţinerea eforturilor de contraterorism ale Franţei din Mali.

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis s-a oprit în Franţa, luni, la întoarcerea de la Adunarea Generală a ONU, tocmai pentru a vorbi cu preşedintele Emmanuel Macron. De asemenea, marţi, ministrul grec al afacerilor externe, Nikos Dendias şi ministrul apărării, Nikos Panagiotopoulos, vor ajunge în Paris, unde sunt aşteptaţi pentru a semna contractul.

„Azi este o zi istorică pentru Grecia şi Franţa. Astăzi, alături de preşedintele Macron, am decis să îmbunătăţim cooperarea bilaterală în domeniul apărării”, a declarat Mitsotakis, după discuţiile cu Macron, din Paris.

Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, a confirmat noul contract, printr-o postare pe reţeaua Twitter.