Franţa, Polonia şi Finlanda fac scut cu Danemarca să apere Groenlanda de Trump. Donald Tusk: Toţi pentru unu, unul pentru toţi, altfel suntem terminaţi
Andreea SoareÎn urma declaraţiilor preşedintelui american Donald Trump, cu privire la o posibilă anexare a Groenlandei, liderii europeni răspund şi trimit semnale că ar susţine Danemarca în dorinţa sa de a se apăra de tendinţele expansioniste ale Administraţiei Trump.
Regatul Danemarcei - şi, prin urmare, Groenlanda - face parte din NATO şi, prin urmare, este acoperit de garanţia de securitate a Alianţei. Avem deja un acord de apărare între Regat şi Statele Unite astăzi, care oferă Statelor Unite acces larg la Groenlanda. Şi noi, din partea Regatului, am investit semnificativ în securitatea în Arctica. Prin urmare, aş îndemna insistent Statele Unite să oprească ameninţările împotriva unui aliat apropiat din punct de vedere istoric şi împotriva unei alte ţări şi a unui alt popor care au spus foarte clar că nu sunt de vânzare”.
De asemenea, premierul Donald Tusk a reacţionat şi el, pe X: „Nimeni nu va lua în serios o Europă slabă şi divizată: nici duşman, nici aliat. Este deja clar acum. Trebuie să credem în sfârşit în propriile noastre forţe, trebuie să continuăm să ne înarmăm, trebuie să rămânem uniţi ca niciodată. Unul pentru toţi şi toţi pentru unul. Altfel, suntem terminaţi”. Nu este clar dacă prin „toţi” prim-ministrul Tusk se referă şi la SUA sau doar la ţările europene.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Franţa, Pascal Confavreux, a declarat pentru TF1 TV, cu privire la problema Groenlandei: „Este vorba de solidaritate cu Danemarca... Groenlanda aparţine poporului Groenlandei şi poporului Danemarcei. Depinde de ei să decidă ce vor să facă. Graniţele nu pot fi schimbate prin forţă”.
Şi prim-ministrul Estoniei, Kristen Michel, a transmis un mesaj similar: „Groenlanda este o parte integrantă a Regatului Danemarcei. Deciziile privind Groenlanda aparţin numai Groenlandei şi Danemarcei. Estonia este pe deplin solidară cu aliatul nostru nordic-baltic”. Suedia a transmis şi ea, prin vocea prim-ministrului suedez: „Doar Danemarca şi Groenlanda au dreptul de a decide asupra problemelor care privesc Danemarca şi Groenlanda. Suedia apără pe deplin ţara noastră vecină”.
Nu este pentru prima dată când Donald Trump face astfel de declaraţii. Le-a făcut şi anul trecut, dar a renunţat la acestea, fiind preocupat şi de alte probleme la momentul respectiv.