08 mai 2021

Foşti operatori FOS, în ultimul film cu Jason Statham, „Wrath of Man”

Florin Jipa

Sursă foto: Mediafax/AP

Jason Statham şi regizorul Guy Ritchie au făcut echipă pentru un nou film de acţiune, „Wrath of Man”, care este distribuit în cinematrografe începând cu 7 mai, arată military.com.

Statham joacă rolul lui Patrick Hill, cunoscut cu diminitivul „H”, un personaj liniştit şi tăcut care tocmai s-a angajat la o firmă de transport valori.

În momentul în care echipa lor este atacată de veterani, foşti operatori din forţele pentru operaţii speciale, acţiunea se dezlănţuie după ce H dezvăluie că are aptitudini de militar de elită.

„Wrath of Man” se bazează pe filmul francez „Le convoyeur” şi are o distribuţie de excepţie. Pe lângă Jason Statham, în film mai apar Holt McCallany, Jeffrey Donovan, Josh Hartnett, Niamh Algar, Laz Alonso, Scott Eastwood şi Eddie Marsan.

Filmul este regizat de Guy Ritchie după un scenariu de Ivan Atkinson, Marn Davies şi Guy Ritchie. Bill Block şi Atkinson sunt producători.