03 iunie 2021

Fost şef MI6: China a distrus probele despre originea coronavirusului din laboratorul din Wuhan

Florin Jipa

Fostul şef al serviciului de informaţii externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Sir Richard Dearlove, a declarat că este greu de demonstrat teoria conform căreia originea coronavirusului s-ar afla în laboratorul de virusologie din Wuhan, deoarece China a distrus probele, conform Telegraph.

Sursă foto: Profimedia

Dearlove a spus că cercetarea originii coronavirusului este vitală, pentru a evita o nouă pandemie de asemenea amploare pe viitor.

Acesta a mai acuzat ţările occidentale de naivitate că au crezut varianta Chinei referitoare la transferarea pe cale naturală a coronavirusului de la liliac la pangolin şi apoi la om.

Sir Richard Dearlove, care a condus serviciul britanic de informaţii externe între 1999 şi 2004, a mai spus că este foarte posibil ca unii cercetători care au vrut să vorbească „să fi fost reduşi la tăcere”.

Sir Richard a adăugat că o nouă investigaţie ştiinţifică nu ar trebui să se realizeze sub Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Organismul ONU a fost deja criticat că nu a investigat serios sursa infecţiei, a precizat Dearlove.

În urmă cu o sptămână, preşedintele Joe Biden a dat termen celor 17 agenţii de informaţii să vină cu un raport despre originea coronavirului.