Fost agent FSB, condamnat în Rusia la 22 de ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Statele Unite
Mihai DraghiciUn fost agent al Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) a fost condamnat, marţi, la 22 de ani de închisoare de o instanţă judiciară din Rusia, sub acuzaţia de spionaj în favoarea Statelor Unite, relatează site-ul agenţei Reuters.
Serghei Mihailov, care a lucrat la un centru de securitate al Serviciului Federal de Securitate (FSB), a fost arestat în decembrie 2016, alături de Ruslan Stoianov, şeful unei echipe de investigaţii a companiei Kaspersky Lab, specializată în securitatea cibernetică.
Un tribunal militar din Moscova a decis marţi condamnarea la 22 de ani de închisoare a fostului agent FSB Serghei Mihailov şi la 14 ani de închisoare a lui Ruslan Stoianov.
Cei doi au fost găsiţi vinovaţi că au transmis informaţii unor servicii secrete străine. Ivan Pavlov, un avocat implicat în acest caz, a declarat pentru agenţia Reuters că Serghei Mihailov şi Ruslan Stoianov au fost acuzaţi de cooperare cu serviciile secrete americane.