Forumul de Securitate de la Kiev - Ucraina

În perioada 11-12 aprilie a avut loc cea de a XII-a ediţie a Forumului de Securitate de la Kiev. Această platformă de dezbateri politice şi analitice pe problemele securităţii regionale şi internaţionale la nivel înalt a fost lansată în anul 2007, abordând pe parcurs o paletă largă de probleme ale apărării şi securităţii europene, conflictele locale, securitatea energetică, managementul frontierelor, terorismul internaţional, proliferarea armamentelor convenţionale şi de distrugere în masă sau migraţie ilegală. După momentul Crimeea din 2014, oficialii ucraineni au focalizat această conferinţă pe evaluări de securitate naţională, regională şi europeană, ca şi rampă de lansare a unor semnale politice pentru conştientizarea de către actorii internaţionali relevanţi din Occident a imperativelor ucrainene de securitate şi politică externă, cu privire la gravele involuţii ale securităţii din Ucraina şi din vecinătatea acesteia, în special din Regiunea Mării Negre.

Programul din acest an al Forumului (1) a ţinut cont de contextul dificil al situaţiei politice, social-economice şi de securitate al Ucrainei şi de faptul că anul 2019 este un an electoral complex, cu alegeri prezidenţiale şi parlamentare cu semnificaţie specială pentru viitorul statului ucrainean şi pentru evoluţia confruntării multidimensionale cu Rusia. Prin urmare, interesul general a fost captat de problemele grave de securitate cu care se confruntă Ucraina, explorarea de soluţii la aceste probleme, respectiv de noul profil al Rusiei în politicile externe şi de securitate regionale şi europene.

Securitate naţională, regională şi europeană

Cea mai mare îngrijorare pentru Ucraina este aceea că Rusia nu stopează procesul amplu de militarizare şi că aceasta distruge priorităţile de securitate ale Europei. Secretarul Consiliului de Apărare şi Securitate al Ucrainei, O.Turchynov, a remarcat că resurse financiare colosale sunt investite constant de Moscova în proiecte de infrastructură militară (aerodromuri ale aviaţiei militare ofensive, sisteme pentru mobilitate militară ridicată a unui număr mare de unităţi militare către frontiera ucraineană, noi baze militare şi depozite pentru arme şi echipamente etc). Turchynov a detaliat forţele militare pe care Rusia le poate angaja într-un război cu Ucraina: ”Ne confruntăm (n.n. - la est) cu Armata 8 (A 8) din Regiunea Militară (RM) Sud a Rusiei, la nord cu A 20 din RM Vest. Rusia consideră că nu este de ajuns şi menţin în rezervă A 1 Tancuri, Armatele  49 şi 58 de forţe întrunite. Pentru a întări forţa ofensivă sunt pregătite A 4 şi A 6 din Forţele Aero-spaţiale, opt brigăzi de rachete sunt dislocate de-a lungul frontierei ucrainene, patru divizii şi cinci brigăzi din Trupele Aeropurtate, cinci brigăzi şi un regiment naval de infanterie se pregătesc”. Au fost notate forţele reconsolidate ale Flotei Mării Negre şi Flotilei Caspice (care pot fi folosite în Marea Neagră şi Marea Azov) şi Corpul de armată 22 staţionat în Crimeea. Oficialul ucrainean a concluzionat că este vorba despre o putere militară de lovire colosală, ceea ce vorbeşte de la sine că Rusia s-ar pregăti pentru operaţii militare de amploare, inclusiv pentru un război la scară largă în Europa.

”Orice încercări de a negocia încheierea războiului cu Rusia lui Putin sunt inutile şi o pierdere de timp dacă nu sunt susţinute de strategii adecvate şi de presiuni serioase", a declarat fondatorul Fundaţiei "Open Ukraine" şi fost premier ucrainean, Arseni Yatsenyuk. Potrivit acestuia, realităţile Ucrainei de azi sunt suficient de clare, planurile lui Putin cu Ucraina nu au fost finalizate şi, ca atare, războiul din est nu este încheiat, pentru că Putin nu este o personalitate care doreşte pacea, ci un o persoană capabilă să provoace conflicte în întreaga lume: ”Putin susţine un conflict fundamental nu numai cu Occidentul, ci cu democraţia în lume şi în Ucraina ". Yatsenyuk a concluzionat că în aceste circumstanţe, oprirea lui Putin şi restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei nu ar fi numai o sarcină a Kievului, ci pentru întreaga comunitate internaţională. Iar Ucraina este debusolată, nefiind ajutată de sancţiuni occidentale severe, capabile să producă efecte (cum ar fi sancţiuni ample pe piaţa energiei şi hidrocarburilor, interzicerea construcţiei "Nord Stream 2", blocarea conturilor şi tehnologiilor companiilor ruse, sancţiuni personale financiare pentru nomenclatura rusă). Acordurile de la Minsk necesită o revedere şi o actualizare dintr-o abordare adusă la realităţile zilei. Ucraina trebuie să solicite în instanţa internaţională compensări financiar-materiale adecvate pentru daunele provocate de agresiunea Rusiei, despăgubiri pentru ”confiscarea ilegală” a Doneţk, Lugansk şi Crimeei.

Occidentul nu a acţionat suficient în Ucraina. A fost remarcată o notă de scepticism privind implicarea viitoare a Occidentului pentru reglementarea dosarului ucrainean, în primul rând pentru că Occidentul nu a avut încă o ”înţelegere univocă” asupra situaţiei din Ucraina. Se invocă faptul că maniera de soluţionare a crizei din Marea Azov ar fi putut genera o altă dezvoltare, dacă ar fi fost introduse sancţiuni serioase asupra porturilor ruse din acest acvatoriu.

Europa este îngrijorată, printre altele, de vulnerabilităţile ucrainene care nu se mai află neapărat în sfera militară. Deşi era de aşteptat ca evenimentele din 2014 să conducă la consolidarea unităţii poporului ucrainean, realităţile societăţii ucrainene vorbesc despre polarizarea societăţii civile şi despre neîncrederea fundamentală dezvoltată între autorităţi şi societate, despre incertitudini şi divergenţe în abordarea relaţiilor cu Rusia. Aceste realităţi sugerează în Occident ideea că Ucraina ar putea reintra în sfera de influenţă a Rusiei în orice moment, ceea ce implică deturnarea eforturilor şi resurselor alocate, inclusiv a celor occidentale, pentru construirea unui stat ucrainean modern, la nivelul standardelor euro-atlantice. Pe de altă parte, unele analize au indicat că anumite calcule politice greşite ale preşedintelui Putin au încurajat cetăţenii Ucrainei să încline pentru orientarea euro-atlantică a statului (Steven Pifer, ambasador SUA), dovadă sondajele opiniei publice care înclină balanţa opţiunilor către aderarea la NATO şi modificarea Constituţiei pentru a permite integrarea euro-atlantică.   

Ucraina traversează în continuare o perioadă extrem de dificilă. La Crimeea şi războiul din est s-au adăugat permanent probleme politice şi social-economice noi, precum şi o situaţie umanitară gravă în regiunile de conflict. SUA sprijină suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, nu recunosc anexarea Crimeei şi legitimitatea celor două republici din est, Lugansk şi Doneţk, se exprimă pentru deblocarea negocierilor, implementarea Acordurilor Minsk şi găsirea unei soluţii pentru o misiune internaţională de pace (Kurt Volker, ambasador SUA).  

Conflictele de la periferia continentului european nu pot fi soluţionate prin mijloace militare nici de UE şi nici de vreuna din statele în cauză, ci numai ”printr-un pachet de măsuri care invocă componenta civilă şi care să fie supus unei decizii consolidate a întregii UE”. Politica UE privind sancţionarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei a fost corectă, iar unitatea şi coeziunea UE a surprins extrem calcule greşite ale preşedintelui Putin. ”Poate că a câştigat Crimeea, dar a pierdut războiul pentru Ucraina” (Nils Schmid, membru PSD din Bundestag-ul german). Germania rămâne alături de Ucraina, indiferent de noul preşedinte.

Predominanţa problemelor regionale de securitate din Europa de Est în context continental a fost marcată prin relevanţa pe care consensul est-european ar trebui să o deţină asupra consensului pan-european. ”Viitorul Europei va fi definit în Ucraina”, deoarece Rusia, prezentă în plină confruntare pe teritoriul ucrainean ”gândeşte dincolo de frontiere” (James Sherr, Programul Rusia şi Eurasia al Chatham House). Cele mai importante state din regiune (Polonia, România şi statele baltice) au o înţelegere consensuală asupra dosarului ucrainean, percepţia fiind că războiul din Ucraina nu priveşte numai Ucraina, deoarece Rusia a dovedit în mod concret şi repetat că are politici care nu mai ţin cont de frontierele oficiale.

Comunitatea europeană a fost chemată să manifeste o mai mare solidaritate cu Ucraina: ”Europa nu trebuie să se posteze în spatele Ucrainei, ci trebuie să conducă şi să sprijine  Ucraina în acest proces” (R.Karoblis, ministrul lituanian al apărării). Polonia susţine ca reglementarea conflictului Ucraina-Rusia să se realizeze pe baza Acordurilor de la Minsk. MAE polonez susţine că acest conflict este cel mai serios şi provocator pentru comunitatea internaţională, iar soluţionarea acestuia este o prioritate, deoarece ”Europa nu-şi mai poate permite un nou conflict îngheţat” (M.Przydacz, adjunct al ministrului polonez de externe).

Reformele şi clasa politică

Mare parte din personalităţile externe prezente au susţinut că Ucraina trebuie să treacă urgent la finalizarea reformelor iniţiate acum cinci ani, pentru a dovedi consistenţa aspiraţiilor de integrare europeană. Ar trebui părăsit definitiv silogismul politic intern potrivit căruia ”răbdarea partenerilor occidentali faţă de Ucraina nu se termină niciodată”. SUA şi întreg Occidentul susţin Ucraina, dar parcursul extrem de lent nu poate fi înţeles la nesfârşit. Unele decizii ale Curţii Supreme a Ucrainei din acest an privind neconstituţionalitatea normelor legislative referitoare la îmbogăţirea ilicită au pus, spre exemplu, serioase semne de întrebare în Occident cu privire la determinarea reală a Kievului de a continua neabătut lupta anticorupţie. Alte evenimente din justiţie au dus, într-o oarecare măsură, la testarea răbdării în cercurile interesate din Occident (Melinda Haring, The Ukraine Alert Editor).

A fost accentuată recomandarea ca Ucraina să se concentreze asupra reformelor şi implementării standardelor necesare pentru aderarea la NATO, ”dar fără a forţa (n.n. - politic) chestiunea aderării la NATO”. Ucraina trebuie să folosească instrumentul Planului de Acţiune pentru Integrare pentru a aduce standardele naţionale la cele occidentale. Dar şi pentru a creşte prezenţa sa militară în Marea Neagră (Alexander Vershbow, Consiliul Atlanticul, SUA). În strânsă corelaţie cu reformele, Occidentul vrea să vadă nu numai alegeri prezidenţiale şi parlamentare democratice, dar şi o reformare a clasei politice şi a Radei Supreme (parlamentul), pentru că sunt necesare asigurări ferme din partea ucraineană că reformele vor fi continuate pe baza unui consens parlamentar deplin. Se recomandă ca noul Parlament şi noul preşedinte să coopereze mult mai convergent şi coerent pentru reglementarea conflictului din Donbas, pentru a determina retragerea trupelor ruse din teritoriile ucrainene ocupate, dat fiind faptul că Formatul Minsk a fost blocat (Consiliul Atlantic, SUA).

Integrarea euro-atlantică

Ucraina ar trebui să dezvolte cât mai multe relaţii externe de prietenie, cooperare şi solidaritate şi să nu se concentreze doar pe NATO şi pe UE. ”Cu cât mai multe relaţii externe, cu atât mai bine, pentru că în această situaţie vor exista scenarii mai puţin periculoase” (Andrew Wilson, Consiliul pentru Relaţii Externe, Marea Britanie).

Problematica aderării la UE şi NATO a avut darul de a aduce unitate în societatea ucraineană, pentru că valorile europene, respectul pentru drepturile omului şi standardele ridicate de prosperitate sunt valori în care societatea ucraineană crede. Este numai sarcina Ucrainei de a îndeplini toate criteriile de aderare, chiar într-o perioadă istorică dificilă, pentru a salva statul şi a transforma Ucraina într-o ”ţară de succes a oamenilor fericiţi". Planurile actualului regim de la Kiev sunt ca Ucraina  să aplice pentru aderarea la UE în anul 2023 (după presupusa finalizare a reformelor), deoarece se consideră că numai statutul de membru al UE şi NATO poate garanta independenţa Ucrainei. Dacă toate calculele politice se vor dovedi corecte, este avută în vedere organizarea cât mai rapidă a unui referendum cu privire la aderarea la NATO, atunci când vor fi pregătite modificările Constituţiei pentru delegarea unei părţi din puterile suverane către cele două organizaţii, cel mai devreme după parlamentarele din toamnă (Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, care a făcut apel şi la emoţii colective, fiind în plină campanie pentru runda finală a prezidenţialelor).

Studiile sociologice prezentate la Forum arată că, după declanşarea războiului din est, ucrainenii au încetat să mai considere NATO ca fiind un bloc militar agresiv, potrivit îndoctrinării de zeci de ani de la Moscova. În sud-estul ţării, 89% din cetăţeni au avut o opinie negativă asupra NATO, iar această cifră a scăzut acum la 40-50%. Modificarea denumită "schimbare tectonică" a opiniei publice din Ucraina după 2014 este considerată una dintre puţinele "consecinţe pozitive ale conflictului armat din est", fiind asimilată cu o creştere a sentimentelor patriotice şi de mândrie naţională (A. Bychenko, director Centrul de Sociologie Kiev). Deşi ideea integrării europene ar fi devenit cu adevărat dominantă pentru societatea ucraineană, studiile arată că cetăţenii ucraineni nu doresc totuşi să se bazeze exclusiv pe UE şi NATO, iar aceasta cu atât mai puţin în situaţia unui conflict armat în care ar fi implicată Ucraina.

Nu au lipsit însă reacţii dintr-o perspectivă politică arogantă în raport cu insistenţele occidentale pentru ca Ucraina să dea curs reformelor şi atingerii standardelor aliate pentru integrare. În acest sens, este mai mult decât relevantă ieşirea politicianului Anatoli Griţenko - lider al Partidului Poziţia Civilă, care a susţinut că ţara sa, chiar şi în actuala situaţie economică şi militară dificilă, ar fi ”mult mai pregătită pentru aderarea la NATO decât erau Albania, Bulgaria, Ungaria, România la momentul aderării”. În ceea ce priveşte armata, a avansat chiar ideea că Ucraina ar fi devansat multe ţări din NATO. Politicianul ucrainean acceptă că sunt unele domenii deficitare, dar este convins că NATO va repeta probabil mereu sintagma abstractă ”homework for Ukraine”, deoarece unele state NATO ”nu vor sau nu sunt pregătite să vadă Ucraina în Alianţă din cauza unor politici cu dublu standard”, sau din alte motive ascunse. 

Anul electoral 2019

Procesul electoral declanşat în primăvara acestui an argumentează suplimentar unele evaluări din Occident potrivit cărora există un decalaj suficient de mare existent între elementele de discurs ale politicienilor şi implementarea concretă a politicilor interne şi externe. SUA sunt interesate şi aşteaptă cu interes să vadă (dacă ar fi posibil până la runda finală a prezidenţialelor) viziunea candidatului la preşedinţie V.Zelensky privind integrarea euro-atlantică a Ucrainei, proces pentru care partea americană a reconfirmat disponibilitatea de a conlucra cu Kievul, inclusiv din perspectiva realizării unui consens naţional între partidele politice. SUA nu susţin un candidat anume la alegeri, ci principii şi obiective, cum ar fi dezvoltarea instituţiilor democratice, consolidarea statalităţii şi securităţii, combaterea corupţiei şi a altor fenomene negative (Marie Yovanovitch, ambasador SUA).  

Prima rundă a alegerilor din 21 aprilie s-a dovedit competitivă, paşnică şi a reflectat viziunea corectă a poporului ucrainean, fiind aşteptată o replicare a acestei situaţii şi în celelalte procese electorale din acest an. Ministrul de interne Arsen Avakov a dat asigurări că riscurile majore privind securitatea alegerilor au fost depăşite, fiind generate condiţii pentru un transfer paşnic al puterii. Deşi nu este pentru nimeni extrem de clar dacă autorităţile vor putea asigura securitatea turului doi, în cazul în care lupta decisivă se va da pe diferenţe mici de voturi, atacabile de candidaţi şi forţele rivale care pot deveni rapid iresponsabile în condiţiile în care  nu mai au nimic de pierdut. 

Forumul a fost organizat de Fundaţia ”Open Ukraine”, susţinută de Centrul NATO de Informare şi Documentare din Ucraina, Fundaţia German Marshall, Fundaţia Victor Pinchuk, Institutul Regal britanic de Relaţii Internaţionale, Chatham House şi Reprezentanţa Regională la Kiev a Fundaţiei Friedrich Ebert.

Nu au fost remarcaţi lideri politici sau militari din state şi organizaţii internaţionale care au politici şi interese internaţionale rezonante cu Rusia.

(1) http://ksf.openukraine.org/en/ksf/2019/