10 mai 2024

Forţele ucrainene au distrus un tanc T-80 cu o rachetă antitanc TOW trasă dintr-un Bradley

Andreea Soare

Militarii din Brigada Mecanizată 47, din cadrul Armatei Ucrainei, au transmis pe Telegram că au distrus un tanc T-80 cu o rachetă antitanc TOW trasă de la un vehicul de luptă a infanteriei Bradley, scrie Kyiv Post.

Sursă foto: X

În video-ul transmis pe Telegram, militarii au scris: „vehiculul de luptă a infanteriei Bradley, împotriva unui tanc rusesc T-80”. Nu este specificat, însă, locul în care a fost distrus tancul.

În video, se poate observa cum din vehiculul Bradley este trasă o rachetă antitanc din sistemul BGM-71 TOW spre un tanc rusesc, despre care miitarii au scris că este un T-80. O imagine trimisă ulterior de militari arată tancul T-80 distrus.

Militarii ucraineni au vorbit despre eficienţa vehiculelor americane Bradley, demonstrată pe câmpul de luptă. Mai multe video-uri apărute în spaţiul online arată trupele ucrainene folosind vehiculele în asalturile din Robotine, regiunea Zaporojie, şi în timpul operaţiunilor ofensive din Avdiivka, regiunea Doneţk.

 

Principala armă a vehiculului Bradley este tunul automat M242 de 25 de mm. Vehiculele trimise Ucrainei au sisteme de război electronic standard.

Un tanc T-80 ca cel distrus de ucraineni costă între 2 şi 4 milioane de dolari, mai scrie Kyiv Post.  Este mai puţin folosit în Ucraina decât T-72, dar este un tanc care are o capabilitate de manevră sporită, fiind eficient pe mai multe tipuri de teren, în special pe cel accidentat.  Consumă 460 de litri de combustibil în 100 de km pe drum asfaltat şi chiar mai mult pe un drum accidentat.