Forţele saudite au interceptat o rachetă deasupra oraşului Jazan din sud-vestul Arabiei Saudite
Mircea OlteanuApărare antiaeriană din Arabia Saudită a interceptat luni dimineaţă o rachetă balistică deasupra oraşului Jazan din sud-vestul ţării, a declarat un oficial saudit, care acuzat insurgenţii huthi din Yeman, susţinuţi de Iran, că sunt responsabili pentru acest incident.
Colonelul saudit Turki Al Malki, purtătorul de cuvânt al coaliţiei arabe implicate în războiul civil din Yemen, a declarat că racheta a fost interceptată şi distrusă luni dimineaţă, în jurul orei locale 6.14, informează site-ul cotidianului Daily Express.
Oficialul a precizat că nu există informaţii că racheta ar fi cauzat victime sau pagube.
"Această acţiune ostilă a grupului terorist Huthi, sprijinit de Iran, dovedeşte implicare susţinută a regimului iranian în sprijinirea (insurgenţilor) huthi cu echipament", a adăugat Turki Al Malki.
Războiul civil din Yemen a început în 2015, între insurgenţii huthi, susţinuţi de Iran, şi forţele loiale Administraţiei conduse de Abdrabbuh Mansur Hadi.
O coaliţie internaţională coordonată de Arabia Saudită efectuează bombardamente împotriva insurgenţilor huthi.