29 noiembrie 2019

Forţele pentru operaţii speciale ale Republicii Islamice Iran

Daniel Ilie

Republica Islamică IranRepublica Islamică Iran (pe scurt Iran) este o ţară situată în sud-vestul Asiei cu o suprafaţă de 1.628.750 km² (a doua ca mărime din Orientul Mijlociu, după Regatul Arabiei Saudite), cu o populaţie de 79.926.270 locuitori şi care se învecinează cu Azerbaijanul, Armenia, Marea Caspică şi Turkmenistanul la nord, Turcia şi Irakul la vest, Golful Persic şi Marea Omanului la sud şi cu Pakistanul şi Afganistanul la est. Ţara, cu capitala la Teheran, are o dispunere geostrategică fiind situată pe coasta nordică a Strâmtorii Ormuz (aflată între Golful Persic, la vest, şi Golful Oman la sud-est) şi având deschidere către Europa, Rusia, Asia Centrală, Asia de Est şi Sud-Est, Asia de Vest şi Africa.

Sursă foto: Mediafax

Iranul are cea mai mare rezervă de gaze naturale (deşi, deocamdată, nu este un actor important pe această piaţă), dar şi a 4-a cea mai mare rezervă de petrol din lume, iar de curând a fost decoperit un zăcământ de ţiţei de aproximativ 53 miliarde de barili care ar putea creşete rezervele totale ale ţării cu până la 30%. În ciuda acestei bogăţii de resurse naturale, industria petrolului din ţară a fost afectată de sancţiunile economice americane impuse de administraţia Trump în ultimul an, ca urmare a retragerii Statelor Unite ale Americii (SUA) din acordul nuclear cu Iranul încheiat în iulie 2015 la Viena între Iran şi cinci puteri cu drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, SUA), plus Germania.

Raportul 2019 ”Puterea militară iraniană” al Agenţiei de Informaţii a Apărării a SUA

Într-un recent raport de intelligence, dat publicităţii de către Agentia de Informatii a Apararii a SUA, ce oferă detalii despre obiectivele, strategia, planurile şi intenţiile Iranului în domeniile militar şi al apărării, organizarea, structura şi capacitatea armatei sale de a sprijini aceste obiective, precum şi despre infrastructura şi baza industrială ce facilitează îndeplinirea lor, se regăsesc şi o serie de detalii referitoare la Forţele pentru operaţii speciale (FOS) iraniene.

Raportul apreciază că Iranul se vede mai aproape ca niciodată de realizarea obiectivelor sale (de a deveni puterea dominantă în strategicul, dar turbulentul Orient Mijlociu), Teheranul jucându-şi cărţile distribuite prin căderea lui Saddam Hussein, răscoala din Siria, ascensiunea şi retragerea aşa-zisului Stat Islamic din Irak şi Siria (ISIS) şi conflictul din Yemen şi reuşind să conducă o aşa numită ”axă de rezistenţă” informală, împotriva vestului, formată din mai mulţi actori statali şi nestatali Shia şi Alawi.

Deşi din punct de vedere tehnologic este încă inferioară celor mai mulţi dintre competitorii săi, armata iraniană a progresat substanţial în ultimele decenii reuşind să-şi adapteze capabilităţile şi doctrina militară la noile provocări determinate de evoluţia SUA şi a aliaţilor acestora. Iranul continuă să se bazeze pe elementele sale de război neconvenţional şi pe capabilităţi asimetrice (o combinaţie de capacităţi letale convenţionale şi forţe proxy) pentru a asigura descurajarea şi proiecţia forţei (capabilităţi expediţionare limitate), lucru perceput ca o ameninţare peristentă în Orientul Mijlociu. 

Armata convenţională a Iranului pune accent pe capabilităţile de nişă şi pe tacticile luptei de guerilă împotriva adversarilor săi mai avansaţi tehnologic. Arsenalul său substanţial de rachete balistice este conceput pentru a neutraliza SUA şi partenerii regionali ai acestora. Mulţimea de ambarcaţiuni şi nave mici (folosite în formaţie de roiuri), inventarul mare de mine navale şi arsenalul de rachete antinavă pot perturba grav traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz, punct de trecere strategic critic pentru comerţul global.

Principalele instituţii de securitate şi militare iraniene

Consiliul Suprem pentru Securitatea Naţională

Cel mai înalt forum care formulează politicile de securitate şi afaceri externe este Consiliul Suprem pentru Securitatea Naţională, dar care, la rândul său, se subordonează liderului suprem al Iranului Ali Khamenei care ia deciziile finale şi este comandantul suprem al forţelor armate.

Forţele Armate

Forţele Armate iraniene sunt compuse din două organizaţii militare paralele: Artesh sau Armata regulată, formată cu mult timp înainte de Revoluţia iraniană (Revoluţia islamică - 1979) cu atribuţii în asigurarea apărării ţării împotriva ameninţărilor externe şi Corpul Gărzii Revoluţionare Islamice (CGRI) format prin consolidarea diverselor miliţii care s-au format în timpul revoluţiei într-o singură forţă loială noului regim şi care răspunde de protecţia şi apărarea regimului şi sistemului său de guvernare islamic de orice ameninţare, internă sau externă. În plus, Forţele naţionale de Poliţie şi Forţele de ordine sunt şi ele incluse în Forţele Armate iraniene. La toate acestea se adaugă rezerviştii organizaţiei paramilitare Basij (450.000 membri) care se subordonează CGRI.

Accesul preferenţial la resurse al CGRI (la un număr de personal activ sensibil mai mic i se alocă 29% din bugetul bugetul apărării faţă de doar 12% alocat pentru Artesh), suprapunerile între roluri, responsabilităţi şi misiuni, precum şi competiţia în a influenţa elementele decizionale ale regimului întreţin tensiuni între cele două componente principale ale Forţelor Armate iraniene, Artesh (420.000 militari activi) şi CGRI (190.000 militari activi).

Artesh se compune din Forţele terestre, Forţele navale, Forţele aeriene şi Forţele de apărare antiaeriană, iar CGRI din Forţele terestre, Forţele navale, Forţele aerospaţiale, Forţele Qods (capabilităţi de execuţie a operaţiilor externe clandestine) şi Rezerva Basij.

Forţele neconvenţionale

Forţele Qods (înseamnă „Ierusalim”) ale CGRI reprezintă capabilitatea principală de planificare şi executare a operaţiilor neconvenţionale a Iranului în afara teritoriului, cu conexiuni de diferite grade la unii actori statali şi nonstatali, la nivel global. Printre aceşti parteneri, forţe proxi şi afiliaţi se numără Hezbollah, miliţiile şiite irakiene, miliţiile yemenite şiite Houthi, unele grupări palestiniene şi miliţii din Bahrain.

Forţele pentru operaţii speciale

Potrivit strategiei şi doctrinei militare proprii, bazate în principal pe descurajare şi capacitatea de ripostă împotriva unui atacator, Iranul întrebuinţează un set complex de capabilităţi militare şi de asigurare a securităţii (convenţionale şi neconvenţionale) printre care şi Forţele pentru operaţii speciale (FOS).

Primele unităţi de FOS iraniene au fost operaţionalizate la sfârşitul anilor 1950 sub îndrumarea unor consilieri şi instructori americani de FOS, iar în timpul Războiului dintre Iran şi Irak unităţile de FOS s-au extins pentru a îndeplini noile cerinţe operaţionale. Acestea executau în mod regulat misiuni de cercetare specială (Special Reconnaisance - SR) în adâncimea liniilor inamice pentru identificare vulnerabilităţilor şi lansarea unor atacuri înaintea trecerii forţelor armate la ofensivă de amploare. Brigăzile aeropurtate au executat, de asemenea, operaţii aeropurtate, înainte de trecerea la ofensivă a Forţelor Armate, pentru a cucerii unele obiective cheie şi a crea pierderi forţelor inamice în adâncimea dispozitivului propriu.

Atât Armata regulată (Artesh), cât şi CGRI au în compunere FOS terestre, dar şi Forţe navale pentru operaţii speciale (FNOS).

FOS ale Armatei regulate (Artesh)

FOS ale Artesh se regăsesc în compunerea Forţelor terestre (Islamic Republic of Iran Ground Force - IRIGF SOF), iar FNOS în compunerea Forţelor navale (Islamic Republic of Iran Navy - IRIN MARSOF).

FOS din cadrul Forţelor terestre ale Armatei regulate (Artesh)

FOS terestre ale IRIGF includ trei tipuri de capabilităţi - airborne, comando şi forţe speciale. Printre acestea se regăsesc mai multe brigăzi de comando, Brigada 55 Aeropurtată, Brigada 35 Forţe Speciale şi, cea mai de elită, Brigada 65 Forţe Speciale Aeropurtate NOHED (abrevierea persană a forţelor speciale aeropurtate). Brigăzile 55 şi 65 sunt calificate în inserţia prin paraşutare, iar brigăzile de comando se bazează pe inserţia aeropurtată pe calea aerului, cu platforme aeriene. Recent, mai multe brigăzi comando au făcut tranziţia către brigăzi de forţe speciale şi de reacţie rapidă, incluzând Brigada 25 şi Brigada 35 Comando.

Având în vedere o anumită descendenţă pe linia FOS terestre americane, raportul estimează că FOS terestre ale IGRF sunt în măsură să execute un set similar de misiuni, precum acţiunile de luptă neconvenţională, asistenţă militară, cercetare specială, acţiuni directe şi recuperarea/ eliberarea de ostatici. Unele dintre aceste unităţi furnizează, de asemenea, o forţă de reacţie rapidă care se poate disloca rapid oriunde în Iran sau chiar în afara teritoriului ţării, la nevoie. În aprilie 2016, Iranul a desfăşurat personal din cadrul Brigazii 65 Forţe Speciale Aeropurtate NOHED în Siria, ca parte a primei dislocări în afara ţării a Forţelor terestre ale Artesh (IRIGF) de la războiul dintre Iran şi Irak.

FOS din cadrul Forţelor navale ale Armatei regulate (Artesh)

FNOS ale Forţelor navale ale Armatei regulate (IRIN) sunt constituite într-o unitate de tip Serviciu de ambarcaţiuni speciale (Special Boat Service - SBS) după modelul SBS al Marinei Regale britanice care, de altfel, le-a asigurat acestora instruirea înainte de Revoluţia Iraniană.

Se estimează că FNOS ale IRIN sunt instruite într-o varietate de capabilităţi precum scafandrerie de luptă, paraşutări, asalt amfibiu, demolări sub apă, cercetare specială şi operaţii de vizitare, abordare, căutare şi eventuală confiscare/ sechestrare (Visit, Board, Search, and Seizure - VBSS) a navei/ ambarcaţiunii. Operatorii FNOS iraniene sunt capabili să se infiltreze în ascuns de pe minisubmarinele (submarine pitic) aflate în dotarea Forţelor navale iraniene. Singurul tip de submarin proiectat şi produs local de către industria de apărare iraniană este minisubmarinul Nahang căruia îi lipsesc tuburile de torpile, acesta putând servi drept platformă de operaţii speciale.

FOS ale Corpului Gărzii Revoluţionare Islamice (CGRI)

FOS ale CGRI se regăsesc atât în cadrul Forţelor terestre, cât şi în cadrul Forţelor navale proprii. Un caz aparte îl constituie existenţa unor structuri de FOS chiar şi în cadrul Rezervei Basij subordonată CGRI.

FOS din cadrul Forţelor terestre ale Gărzii Revoluţionare Islamice (CGRI)

FOS terestre ale CGRI se regăsesc în mai multe unităţi numite Saberin (”cei ce aşteaptă în linişte - răbdători”). Printre acestea se numără Brigada 110 Comando ”Salman Farsi”, Brigada 33 Forţe speciale aeropurtate Al Mahdi şi Brigada de Forţe speciale de elită Saberin (Unitatea Specială Saberin). Câteva divizii şi brigăzi aparţinând Forţelor terestre ale CGRI, la nivel de provincie, au de asemenea detaşamente Saberin dedicate, direct subordonate acestora.

Forţele terestre ale CGRI îşi adaptează anumite unităţi FOS, transformând unităţile de comando în unităţi de forţe speciale. Însăşi Brigada 33 Forţe speciale aeropurtate Al Mahdi a efectuat tranziţia de la o brigadă aeropurtată la una de forţe speciale. Prin aceste schimbări, Iranul încearcă să creeze o forţă mai agilă şi de reacţie mai rapidă, în special în urma evoluţiei ISIS şi creşterii nevoilor misiunilor de luptă ale Iranului în Siria.

Unităţile Saberin din compunerea Forţelor terestre ale CGRI sunt foarte bine instruite în executarea de misiuni specializate, cum ar fi raidurile, recuperarea/ eliberarea de ostatici şi asalturile din elicopter (Mi-17). Unii operatori Saberin folosesc aeronave ultra-uşoare şi sunt capabili să execute misiuni într-o gamă largă de condiţii de mediu şi teren, inclusiv teren muntos, deşertic sau mlăştinos. Operatori Saberin au fost dislocaţi şi în Siria pentru a sprijini operaţiile de luptă iraniene.

FOS din cadrul Forţelor navale ale Gărzii Revoluţionare Islamice (CGRI)

FNOS ale Forţelor navale ale Gărzii Revoluţionare Islamice (CGRI) sunt cunoscute sub numele de Forţa Navală Specială Sepah (Sepah Navy Special Force - SNSF). Această unitate de elită este dispusă strategic pe Insula Forur, lângă Strâmtoarea Ormuz. Operatorii SNSF sunt specializaţi în scafandrerie de luptă, acţiuni directe, combaterea terorismului, cercetare specială, demolări sub apă, asalturi amfibii, recuperarea/ eliberarea de ostatici şi operaţii de vizitare, abordare, căutare şi eventuală confiscare/ sechestrare (Visit, Board, Search, and Seizure - VBSS) a navei/ ambarcaţiunii.

Printre misiunile unităţii se află protejarea navelor comerciale iraniene, iar operatorii SNSF au fost dislocaţi şi în Golful Aden pentru a ajuta la operaţiile iraniene executate împotriva pirateriei. Unităţile din cadrul Forţelor navale ale CGRI se instruiesc şi antrenează în executarea atacurilor de tip ”loveşte şi fugi” împotriva navelor inamice de dimensiuni superioare, cu ajutorul ambarcţiunilor uşoare rapide manevrate în formaţie de roi de ambarcaţiuni.

FOS din cadrul Rezervei Basij subordonată Gărzii Revoluţionare Islamice (CGRI)

FOS ale Rezervei Basij sunt cunoscute ca Batalioane Fatehin (”Cuceritorii”) de forţe speciale, se pare, specializate în sprijinul mişcărilor de rezistenţă. Unele dintre ele au fost dislocate şi pe teritoriul Siriei sau Irakului în sprijinul operaţiilor executate de CGRI. 

În loc de concluzie

Aşa cum menţionează raportul intitulat ”Puterea militară iraniană”, decidenţii iranieni au realizat importanţa angajării unui potenţial adversar într-o competiţie sub pragul declarării conflictului armat, în domenii ale puterii statale precum diplomaţia cu statele vecine şi organismele internaţionale, economie prin capacitatea sa de a influenţa pieţele globale ale energiei, informaţii şi operaţii psihologice şi postură şi prezenţă militară convenţională şi neconvenţională. Se pare că FOS iraniene sunt unele din instrumentele importante pentru întărirea posturii şi prezenţei militare convenţională şi neconvenţională în zonă a Iranului, în sprijinul ambiţiilor şi obiectivelor sale de a deveni puterea dominantă din Orientul Mijlociu.