Forţele Navale Române primesc sâmbătă prima navă de luptă aproape nouă, după 40 de ani. Nicuşor Dan merge în Turcia la ceremonia de predare. Nava a fost realizată la Şantierul naval Istanbul, chiar dacă România are 11 şantiere navale. De asemenea, nava vine fără sisteme de rachete, aşa că va trebui să intre într-un proces de modernizare
Florin JipaPreşedintele României, Nicuşor Dan, va participa împreună cu Preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de acordare a pavilionului navei din clasa HISAR „Contraamiral August Roman”, anunţă Ziarul Financiar.
Ceremonialul de la Şantierul Naval Istanbul marchează intrarea navei în serviciul operativ al Forţelor Navale Române, urmând să fie parcurse ulterior etapele pentru dislocarea sa către ţară, spune Administraţia Prezidenţială.
Ceremonia de semnare a contractului interguvernamental de achiziţie a corvetei uşoare din clasa HISAR de la Guvernul Republicii Turcia s-a desfăşurat miercuri, 3 decembrie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, conform instituţiei militare.
Preţul total de achiziţie, conform contractului, este de 223 mil. EURO fără TVA şi acoperă, pe lângă costul navei, instruirea personalului şi un pachet de suport logistic.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, în luna martie 2025, programul multianual pentru dotarea Forţelor Navale Române cu o navă nouă, tip corvetă uşoară din clasa HISAR, în vederea iniţierii, de către Ministerul Apărării Naţionale, a demersurilor necesare pentru realizarea achiziţiei.
Comisiile reunite de apărare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au acordat, în data de 8 septembrie, în unanimitate, aviz favorabil pentru acesta achiziţie.
Lucrul pozitiv este că nava va putea fi rapid modernizată, multe sisteme de armament, precum rachetele antinavă şi antiaeriene, au fost deja comandate prin SAFE, iar cel negativ că iarăşi nu am folosit şantierele navale din România să construim nave militare, banii din producţie vor merge către economia turcă, care va comanda o altă navă pentru a o înlocui pe aceasta.
Corveta din Turcia va costa 265 milioane de euro, cu toate sistemele de luptă, ne-a spus şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, într-un interviu din luna iulie 2025.
„Avem această ofertă din partea partenerului turc şi este o ofertă pe care nu vrem să o ratăm, pentru că avem o lipsă de capabilităţi, este cunoscut acest lucru, toate echipamentele sunt interoperabile NATO. Forţele Navale ale Turciei sunt între cele zece puteri navale ale lumii. Toate echipamentele care sunt la bord sunt de producţie Germania, toată motorizarea este germană. Comunicaţiile sunt Marea Britanie şi Italia, armamentul este tunul de 76 mm este similar cu Oto Melara. Este aceeaşi muniţie de 76 mm. Nava va costa 223 milioane euro, cu sistemele suplimentare 265 milioane euro. Acesta este preţul care este înaintat.”
Armamentul care va fi pus pe corveta din Turcia
Nava va fi echipată cu un sistem de două tunuri automate de 35 mm, muniţie interoperabilă NATO, sistemul antiaerian american ESSM, care foloseşte rachetele RIM-162 Evolved SeaSparrow, cu raza de 50 km. şi bineînţeles sistemele antinavă NSM. Cele două sisteme de rachete, antiaeriene şi antinavă, vor fi pe toate navele de luptă ale marinei.
Corveta turcească va veni, însă, conform viceamiralului Panait, şi cu o dronă Bayraktar, care va fi interoperabilă cu sistemele achiziţionate de Forţele Terestre.
Nava în cauză este TCG Akhisar (P-1220), lansată la apă în 2023 şi intrată în Marina Turcă în decembrie 2024. Nava are 99,5 metri lungime, deplasament de 2.300 de tone şi este operată de un echipaj de 104 marinari. Dispune de un sistem de propulsie combinat diesel-electric, o viteză maximă de 24 de noduri (aproximativ 45 km/h), o autonomie de până la 8.300 de kilometri şi de până la 21 de zile.
Care este planul de dotare al Forţelor Navale
Planul Forţelor Navale de dotare cuprinde două nave de patrulare care vor fi realizate la Şantierul din Mangalia, această corvetă uşoară din Turcia, patru corvete care vor fi realizate prin programul european de corvete (în 2030, 2032, cel mai probabil va sosi prima corvetă, şi celelalte trei câte una în următorii ani), cele trei fregate modernizate care vor avea durata de viaţă prelungită cu 10 ani şi două submarine. La acestea se vor adăuga multe sisteme de drone aeriene, de suprafaţi şi subacvatice.