Forţele militare afgane au eliberat 149 de persoane luate ostatice de talibani în provincia Kunduz
Mircea OlteanuForţele de securitate afgane au reuşit luni să elibereze 149 de persoane luate ostatice de talibani în urma cu câteva Cornellaore, după o ambuscadă în provincia Kunduz, au anunţat autorităţile, precizând că militarii încearcă să salvezi şi ceilalţi 21 de ostatici, informează The Associated Press.
Nasrat Rahimi, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne de la Kabul, a declarat că cel puţin şapte insurgenţi talibani au fost ucişi în cursul operaţiunii de eliberare a ostaticilor.
Oficiali din Afganistan au anunţat luni dimineaţă că talibanii au luat ostatici peste o sută de pasageri ai unor autobuze oprite luni de insurgenţi în provincia Kunduz din nordul ţării, incidentul având loc la doar câteva ore după ce preşedintele Ashraf Ghani a lansat un apel la un armistiţiu pe perioada sărbătorii Eid al-Adha.
Mohammad Yusouf Ayubi, şeful consiliului provincial din Kunduz, a declarat că insurgenţii au oprit trei autobuze pe drum şi au răpit pasagerii.
Oficialul a declarat că este de părere că talibanii căutau angajaţi guvernamentali sau membri ai forţelor de securitate care în general se întorc la casele lor cu ocazia sărbătorilor.
Abdul Rahman Aqtash, şeful poliţiei din provincia învecinată, Takhar, a declarat că pasagerii erau din provinciile Badakhshan şi Takhar şi se îndreptau spre Kabul.
Preşedintele afgan Ashraf Ghani a lansat duminică un apel către insurgenţii talibani pentru un armistiţiu condiţionat pe perioada sărbătorii Eid al-Adha, una dintre cele mai importante sărbători musulmane.