Forţele de ordine au împuşcat mortal un bărbat ce voia să atace o secţie de poliţie în Spania/ Incidentul considerat atac terorist
Mircea OlteanuForţele de ordine au împuşcat mortal un algerian înarmat cu un cuţit, ce striga "Allahu Akbar", şi despre care se crede că voia să atace o secţie de poliţie din oraşul Cornella, regiunea Catalonia, relatează presa spaniolă.
Poliţia regională Mossos a transmis pe Twitter că individul a încercat să intre într-o secţia de poliţie aproape de ora locală 6.00 (ora României, 7.00), cu "scopul de ataca ofiţerii de poliţie", însă a fost împuşcat.
Momentan nu este clar în ce stare se află suspectul.
Potrivit unor surse, citate de cotidianul La Vanguardia, suspectul, un rezident de origine algeriană, în vârstă de 29 de ani, a fost împuşcat mortal.
Presa spaniolă mai relatează că individul ar fi strigat "Allahu Akbar" în momentul în care a intrat înarmat cu un cuţit în secţia de poliţie.
Poliţia din Spania transmite că incidentul de securitate de la o secţie de poliţie din oraşul spaniol Cornella este considerat de autorităţi drept un atac terorist, informează cotidianul El Periodico.
Rafael Comes, un oficial de rang înalt din cadrul poliţiei regionale catalane Mossos, a declarat că atacatorul nu a fost încă identificat în mod formal.
Potrivit presei spaniole, atacatorul era un rezident de origine algeriană, în vârstă de 29 de ani, locuia în oraşul Cornella de Llobregat, aflat la sud de Barcelona, şi era în Spania de mai mulţi ani. El a fost identificat drept Abdelouahab Taib, nu avea antecedente penale şi locuia cu o femeie de origine spaniolă.