22 martie 2020

Forţe pentru operaţii speciale în Balcanii de Vest

Daniel Ilie

Reflectam într-un articol publicat cu ceva vreme în urmă pe website-ul Monitorul Apărării şi Securităţii, intitulat ”Forţele pentru operaţii speciale în războiul modern”, asupra a ceea ce înseamnă războiul modern în secolul XXI. Departe de mine gândul de a fi emis atunci definiţii sau postulate în domeniul securităţii şi apărării, dar am fost şi suntem toţi, mai mult sau mai puţin, martori a ceea ce înseamnă noul tip de ameninţări şi conflicte în această epocă.

Sursă foto: Mediafax

Acceptam cu acel prilej că un eventual ”război modern” va fi mai puţin o confruntare directă, convenţională, între forţele armate aparţinând unor actori statali, ci, mai degrabă, se va materializa în operaţii pentru gestionarea crizelor şi rezoluţia conflictelor care, cel mai probabil, vor presupune folosirea unor capabilităţi asimetrice pentru executarea unor acţiuni hibride, gruparea şi regruparea lumii în alianţe, coaliţii şi parteneriate, precum şi folosirea intensă a conceptului de asistenţă militară şi/ sau executarea unor acţiuni neconvenţionale.

Conflictele actuale par a fi conflicte de interese în competiţia pentru putere, influenţă, resurse, pieţe de desfacere, sunt regionale, unele au caracter civil, altele au caracter hibrid, implică operaţii expediţionare, misiuni de asistenţă militară, lupta împotriva terorismului, sau confruntări între facţiuni sprijinte militar de anumiţi actori statali, sau nestatali.

În prevenirea, descurajarea şi apărarea împotriva unor astfel de ameninţări de securitate Forţele pentru operaţii speciale (FOS) au rolul şi locul lor destul de bine conturate. De pildă, din punct de vedere operaţional, FOS sunt considerate a fi capabilităţi militare adecvate pentru executarea misiunilor de contrainsurgenţă, combatere a terorismului transfrontalier sau de furnizare a răspunsului militar la ameninţările de tip hibrid la adresa securităţii şi apărării naţiunilor.

Evident, paleta misiunilor şi sarcinilor ce pot fi îndeplinite de către aceste capabilităţi militare este mult mai largă. Ele sunt organizate, instruite şi echipate pentru a executa atât acţiuni militare cinetice, cât şi non-cinetice.

FOS au reputaţia de a fi structuri de elită potrivite, nu doar pentru exercitarea fizică a puterii, ci şi apte de a opera în spectrul dintre diplomaţie (ca instrument de aplicare şi de înfăptuire a politicii externe a statului) şi utilizarea puterii militare convenţionale. În plus, datorită caracterului secret al misiunilor, FOS contribuie, într-o oarecare măsură, la percepţia publică despre eficienţa sporită a operaţiilor speciale, în contrast cu alte acţiuni pe scară largă şi cu o vizibilitate sporită, întreprinse de către forţele convenţionale sau alte instituţii ale statului.

Astfel de raţionamente au dus în ultimii câţiva zeci de ani la o dezvoltare şi o prezenţă crescută a capabilităţilor de FOS la nivel regional şi global, iar un astfel de fenomen nu putea să ocolească nici zona Balcanilor de Vest unde, potrivit specialiştilor, factorul etnico-religios în evoluţia mediului de securitate la nivel regional a fost unul determinant.

Într-un astfel de context, majoritatea statelor care şi-au obţinut independenţa faţă de defuncta Federaţia Iugoslavia au avut de gestionat în cadrul proceselor de reformă internă o serie de provocări importante în crearea sau transformarea forţelor proprii de apărare şi securitate.

Forţele armate şi serviciile de informaţii au trebuit să fie destructurate, iar conducerea acestor structuri înlăturată sau remaniată. Sistemele şi organizaţiile au trebuit regândite, transformate sau create, mii de membri ai forţelor de apărare şi securitate au fost relocaţi în statele de origine, iar fiecare nou formată republică şi-a numit noi conducători ai acestor structuri de apărare şi securitate în condiţiile păstrării infrastructurii militare aflate deja pe teritoriul naţional. Noile state independente au trebuit să formeze noi parteneriate şi alianţe şi să se alăture treptat unor organizaţii regionale, transatlantice sau mondiale precum Uniunea Europeană, NATO, Organizaţia Naţiunilor Unite, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional etc. Şi aceste eforturi de reformă internă au trebuit să continue în vederea asigurării unui dialog democratic efectiv, a libertăţii de exprimare a presei, a independenţei judiciare şi a dezvoltării unor societăţi multi-etnice pe deplin funcţionale.

În procesul de reformă, ţări din zona Balcanilor de Vest, precum Albania, Bosnia şi herzegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru sau Serbia au continuat să investească şi în crearea, dezvoltarea şi modernizarea FOS proprii, realizând importanţa acestor capabilităţi în transformarea armatelor naţionale în unele mai flexibile şi mai mobile, crescând cheltuielile pentru apărare, iar unele construindu-şi, în paralel, o industrie de apărare eficientă. Astfel, în majoritatea statelor din zonă s-au creat şi operaţionalizat structuri de FOS sau forţe speciale, mai mult sau mai puţin secrete, atât în cadrul forţelor armate, cât şi ale Poliţiei sau Jandarmeriei, după caz. Până şi Kosovo care a decis în parlamentul de la Priştina, în decembrie 2018, să-şi înfiinţeze propria armată, în ciuda opoziţiei Serbiei sau criticilor NATO, investeşte de ceva vreme în operaţionalizarea unor structuri de poliţie specială.

Exemple precum Regimentul Commando şi Batalionul de Operaţii Speciale din Armata Albaniei, Unitatea Anti-Teroristă a Poliţiei federale din Bosnia-Herzegovina, Regimentul de Operaţii Speciale al Armatei (cu batalioane de Forţe speciale - ”Wolves” şi Rangers), dar şi Unitatea Anti-Teroristă a Poliţiei din Macedonia de Nord, nou înfiinţatul şi misteriosul Detaşament de Forţe Speciale al Armatei, dar şi Unitatea Specială Anti-Teroristă a Departamentului de Poliţie din Muntenegru şi, nu în ultimul rând, Brigada Specială (care urmează a fi reorganizată prin decizia de reînfiinţare a Brigăzii 72 Operaţii Speciale şi a Brigăzii 63 Paraşutişti, luată de Ministerul Apărării în luna decembrie 2019) şi Batalionul de Operaţii Speciale al Poliţiei Militare ”Cobras” ale armatei Serbiei sunt dovada că toate aceste mai mici sau mai mari naţiuni investesc resurse importante în operaţionalizarea unor structuri de elită în măsură să furnizeze răspunsul adecvat la noile provocări, riscuri şi ameninţări la adresa securităţii. Toate aceste capabilităţi au fost proiectate cu o arhitectură de comandă-control simplificată şi sunt capabile de o reacţie rapidă îmbunătăţită.

Unele amănunte legate de procesele de recrutare şi selecţie a personalului, modul de organizare, arhitectura de comandă-control, tipurile de echipamente militare şi armament din dotare, nivelul de instruire şi chiar modul de utilizare şi acţiune, în diferite tipuri de misiuni, ale FOS din ţările aflate în zona Balcanilor de Vest pot fi găsite la o sumară căutare pe internet. Cel puţin din exterior, aceste capabilităţi par a fi unele profesioniste şi performante.

Marea majoritate a acestor structuri au fost instruite după model şi cu ajutorul unor instructori ”berete verzi” din cadrul FOS ale SUA, Franţa sau Turcia, dar nu numai. Multe  dintre ele au căpătat experienţă operaţională participând la misiuni de menţinere a păcii în teatre de operaţii precum Afganistan, Bosnia şi Herzegovina, Liban sau Irak. Mai mult, periodic se antrenează în comun şi fac schimb de experienţă cu ocazia participării la exerciţii bilaterale sau multinaţionale. Operatorii lor parcurg programe intensive şi solicitante din punct de vedere fizic şi psihic de instruire şi calificare care includ tactici speciale şi de combatere a terorismului, tactica micilor unităţi, instrucţia tragerii speciale de precizie, comunicaţii, patrulare, operaţii pe timp de noapte şi procedee de luptă apropiată (Close Quarter Battle - CQB), cercetare specială, scufundări, paraşutări, salturi din elicopter şi din ambarcaţiuni rapide, proceduri specifice cu explozivi reali, marşuri, supravieţuire, instrucţie montană, procedee de inserţie pe frânghie rapidă şi multe altele.

La nevoie, FOS vor fi utilizate pentru executarea misiunilor de: cercetare specială sau chiar asistenţă militară în sprijinul avertizării timpurii; acţiuni directe pentru neutralizarea unor actori nestatali în lupta împotriva terorismului sau pentru recuperarea personalului şi materialelor sensibile, evacuarea cetăţenilor din zone sensibile, precum şi executarea de misiuni complementare de eliberare de ostateci; asistenţă militară în sprijinul eventual al unor forţe partenere în încercarea acestora de a construi capacităţi de apărare şi securitate speciale care să contribuie la stabilizarea situaţiei de securitate; acţiuni neconvenţionale în sprijinul mişcării de rezistenţă organizată în teritoriul temporar ocupat de un potenţial inamic; sprijinul autorităţilor naţionale în asigurarea protecţiei infrastructurilor critice, dar şi a altor sarcini.

Astfel de capabilităţi militare sunt, însă, relativ scump de creat (costuri importante cu investiţiile în infrastructura militară şi achiziţia de echipamente şi tehnologii militare de ultimă oră), dezvoltat, certificat şi menţinut ulterior la standardele de performanţă operaţională necesare (costuri importante de personal, dar şi de operare şi mentenanţă a  infrastructurii, echipamentelor şi tehnicii militare).

Cu toate acestea, se pare că decidenţii politico-militari din zona Balcanilor de Vest au înţeles utilitatea şi relevanţa strategică a FOS şi, probabil că, de aceea, au decis să investească, în continuare, în astfel de capabilităţi, probând, încă o dată, înţelepciunea dictonului de origine latină ”Si vis pacem, para bellum” care într-o traducere aproximativă ar însemna ”Dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru război.”

Chiar dacă, de multe ori, relevanţa FOS este menţinută în umbra celei a forţelor convenţionale, acestea sunt considerate ca făcând parte din paleta instrumentelor cheie ale puterii de stat ce pot fi utilizate pentru asigurarea apărării şi securităţii şi promovarea interesului naţional, prin utilizarea forţei militare directe sau prin acordarea de asistenţă, după caz, partenerilor, aliaţilor, coaliţiilor sau organizaţiilor regionale sau internaţionale.