Fondul European de Apărare – oportunităţi şi provocări pentru România

Cadrul general

Într-un mediu de securitate aflat în continuă schimbare, în care ameninţările sunt din ce în ce mai versatile, iar instabilitatea şi conflictele s-au localizat la frontierele Europei, Uniunea Europeană este obligată să-şi regândească priorităţile de apărare şi securitate pe termen mediu şi lung şi să acţioneze pentru dobândirea autonomiei strategice în cadrul arhitecturilor internaţionale de securitate ale prezentului. Ameninţările de securitate din Est şi Sud, criza migraţiei, atentatele teroriste, Brexit-ul şi tendinţele izolaţioniste ale administraţiei Trump au condus la avansarea proceselor de integrare în domeniile securităţii şi apărării, pe baza priorităţilor identificate de Strategia globală pentru politica externă şi de securitate a UE.

Coordonarea insuficientă a planificării apărării şi fragmentarea semnificativă a dotărilor şi producţiei de sisteme militare, de toate tipurile şi pentru toate categoriile de forţe ale armatelor statelor membre, alături de concurenţa uneori agresivă pe pieţele de tehnică şi tehnologii militare, diminuează capacitatea de acţiune comună a Uniunii Europene în situaţii de criză şi conflict. Alături de acestea, responsabilitatea socială şi insuficienţa fondurilor naţionale alocate apărării solicită creşterea continuă a eficienţei investiţiilor în cercetarea, dezvoltarea şi producţia de noi sisteme de armament şi echipamente militare înalt tehnologizate, precum şi creşterea semnificativă a interoperabilităţii şi interschimbabilităţii tehnicii şi tehnologiilor cu utilizare duală.

Răspunsul Uniunii la aceste provocări majore a constat în impunerea, în ultimii ani, a apărării ca o prioritate importantă pe agenda structurilor comunitare, astfel încât Europa se găseşte astăzi în faţa unor decizii de securitate şi apărare fără precedent în istoria sa. Aşa cum declara preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu ocazia discursului său privind starea Uniunii din această lună, „acesta este momentul suveranităţii europene. Momentul în care Europa decide asupra destinului său. Momentul ca Europa să-şi dezvolte capacitatea de a-şi asuma un rol, ca Uniune, în modelarea afacerilor globale. Europa trebuie să devină într-o mai mare măsură un actor suveran în relaţiile internaţionale.” Iar una dintre cele mai importante dimensiuni ale suveranităţii, dacă nu cea mai importantă în contextul actual de securitate, rămâne cea militară.

La modul concret, pe reperele de viziune ale Strategiei globale a UE, în ultimii doi ani au fost adoptate şi implementate o serie de iniţiative noi şi ambiţioase în raport cu ce a existat anterior, centrate pe triada PESCO – CARD – EDF.

De la grandoarea concepţiei la provocările implementării

Prioritatea specială acordată de Comisia Europeană domeniului apărării este demonstrată de propunerile acesteia pentru viitorul buget al UE pe termen lung, în perspectiva exerciţiului financiar 2021-2027. În acest sens, Comisia a propus creşterea autonomiei strategice a Uniunii prin instituirea EDF în valoare de 13 miliarde euro, din care 4,1 miliarde pentru finanţarea directă a unor proiecte de cercetare competitive realizate prin cooperare, în timp ce suma de 8,9 miliarde va fi pusă la dispoziţie pentru a completa investiţiile statelor membre în dezvoltarea şi achiziţia capabilităţilor militare, prin cofinanţarea costurilor pentru dezvoltarea de prototipuri şi a activităţilor ulterioare de testare şi certificare. Sumele menţionate vor putea fi depăşite, în funcţie de angajamentul statelor membre pentru cofinanţarea proiectelor de dezvoltare, care este de aşteptat să fie direct corelată cu succesul implementării EDF.

Dacă adăugăm la aceste sume fondurile prevăzute pentru dezvoltarea mobilităţii militare în UE (6,5 miliarde euro) şi cele destinate Instrumentului financiar pentru pace (10,5 miliarde euro), din care vor fi finanţate inclusiv operaţiile şi misiunile desfăşurate sub egida Politicii de securitate şi apărare comune (PSAC), se conturează imaginea de ansamblu a angajamentului impresionant al Uniunii, în viitorul cadru financiar multianual, pentru consolidarea domeniului apărării.

Fondul, anunţat de preşedintele Juncker în septembrie 2016, andosat de Consiliul European în decembrie 2016 şi lansat oficial de către Comisie în vara anului 2017, va coordona, suplimenta şi amplifica investiţiile naţionale în cercetarea din domeniul militar, dezvoltarea de prototipuri şi achiziţionarea de echipamente şi tehnologii destinate sectorului apărării.

EDF este constituit din două componente: fereastra cercetare, respectiv fereastra capabilităţi destinată dezvoltării şi achiziţiilor. Prin deschiderea pentru finanţare a ferestrei dedicate cercetării, Uniunea Europeană doreşte să pună în valoare atenţia pe care o acordă cercetărilor fundamentale şi aplicate, considerate la Bruxelles drept domenii esenţiale pentru creşterea performanţelor europene în competiţia globală pentru supremaţia tehnologică, dominată de Statele Unite şi China. Componenta de cercetare a EDF urmăreşte creşterea capacităţii de previzionare şi confruntare a provocărilor de securitate ale viitorului, mai ales prin îmbunătăţirea abilităţilor de colaborare ale entităţilor de cercetare ale statelor membre şi orientarea rezultatelor cercetării spre domenii de nişă şi înalt tehnologizate, în special pentru obiective care nu ar putea fi realizate doar prin eforturi individuale, la nivel naţional.

Din punct de vedere conceptual, rezultatele aşteptate sunt raportate la priorităţile capabilităţilor de apărare agreate la nivel politic de statele membre. Componenta de cercetare beneficiază de finanţare începând cu 2017, urmând să atingă un buget de 90 de milioane de euro până la finele anului 2019. După 2020 vor fi alocate câte 500 de milioane de euro pe an pentru granturi de cercetare realizate exclusiv prin intermediul unor parteneriate între entităţi eligibile din statele membre.

Dacă se poate spune că în domeniul cercetării UE are deja o experienţă relevantă, reuşind să-şi consolideze un profil ştiinţific prin proiecte colaborative de succes sub egida unor programe de cercetare, aşa cum este programul Orizont 2020, sau sub coordonarea unor organisme care s-au dovedit funcţionale, precum Agenţia Europeană de Apărare, marea provocare pentru succesul EDF va fi fereastra capabilităţi. Dezvoltarea şi achiziţia în comun a unor capacităţi majore pentru apărarea comună pot fi privite drept testul critic pentru trecerea UE către noua sa identitate de securitate, aceea a integrării multidimensionale şi transnaţionale, pusă sub egida viziunii „suveranităţii europene”.

Dificultatea integrării dezvoltării capabilităţilor de apărare nu rezidă numai în factorul economic, ci, în primul rând, în sensibilitatea specială a domeniului securităţii. Securitatea a reprezentat pentru mulţi ani un atribut al statalităţii, un spaţiu relativ închis şi un factor esenţial al puterii, dar şi mândriei naţionale, toate acestea plasate sub simbolismul interesului naţional. Din aceste motive, posibila „specializare”, evident diferenţiată, a statelor membre, în sensul direcţionării capacităţilor militare pe teritoriul Europei unite după alte criterii decât cel naţional riscă să producă fiori reci pentru unii decidenţi din cancelariile europene. Această „specializare” viitoare trebuie înţeleasă nu numai prin prisma categoriilor de echipamente şi tehnologii de care ar putea beneficia statele membre ca urmare a finanţării comune, dar şi prin cea a „reorganizării” industriei europene de apărare sub forma „bazei tehnologice şi industriale comune”, care va însemna finanţarea comună preferenţială a unor capacităţi industriale ale statelor membre, în raport cu competitivitatea acestora şi nu cu importanţa lor strategică pentru statele respective.

Pe de altă parte, succesul proiectelor de dezvoltare în comun de capabilităţi militare va depinde de disponibilitatea statelor membre şi a capacităţilor lor de producţie de a face schimb de informaţii sensibile de natură industrială şi de a oferi acces extins la know-how, în condiţiile unei concurenţe din ce în ce mai acerbe pe piaţa de armament, în care tendinţele globale par să fie de natură protecţionistă şi agresiv-concurenţială, mai ales în domeniile tehnologiilor înalte, aşa cum sunt capacităţile militare super-autonome şi inteligenţa artificială.

În fereastra capabilităţi vor fi eligibile numai proiectele de tip partenerial, rezultate din cooperarea a cel puţin trei participanţi din state membre diferite. Componenta financiară a acestei dimensiuni a EDF va fi de 500 milioane de euro pentru perioada 2019-2020, respectiv de câte un miliard de euro anual, începând cu 2021. Finanţarea va fi asigurată prin intermediul nou creatului Program european de dezvoltare industrială în domeniul apărării (EDIDP), care va cumula fondurile comune cu cofinanţările naţionale, fiind anticipat un volum de cinci miliarde de euro pe an al investiţiilor totale pentru apărarea comună, după 2021.

O nuanţă specifică a EDIDP este dată de stimularea puternică a participării întreprinderilor mici şi mijlocii sub forma creşterii ratelor de finanţare şi favorizarea de proiecte ale consorţiilor dintre IMM-uri. Pe de altă parte, proiectele PESCO pot beneficia de o finanţare suplimentară de 10 %, până la incidenţa a 30 de procente din totalul bugetului acestora.

Oportunităţi şi provocări pentru România

Poziţia oficială a autorităţilor române este de sprijinire a lansării EDF, ca iniţiativă benefică pentru finanţarea proceselor de dezvoltare şi de achiziţie a capabilităţilor de apărare în sprijinul creşterii capacităţii UE de a-şi asigura propria securitate, concomitent cu consolidarea NATO şi realizarea unei asumări mai echitabile a responsabilităţilor în context transatlantic.

Exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE în primul semestru al anului 2019 oferă României oportunitatea asumării unui rol central, atât la nivelul concepţiei şi instrumentelor EDF care urmează să fie cristalizate şi validate chiar în această perioadă, cât şi al dezvoltării şi implementării unor proiecte de impact pentru ţara noastră sub egida EDIDP. Pentru ocuparea unei poziţii relevante în cadrul arhitecturilor europene viitoare de cercetare, dezvoltare, producţie şi achiziţii, este important ca România să îşi stabilească priorităţile pe termen mediu şi lung prin raportare la poziţia sa geografică şi importanţa sa strategică în cadrul UE, precum şi la lunga sa tradiţie în domeniul cercetării şi producţiei de tehnică şi tehnologii militare.

Totodată, prin desfăşurarea unor acţiuni specifice cu implicarea principalilor actori din zona guvernamentală - apărare, externe, afaceri europene, economie - reprezentanţi ai structurilor europene - Comisie, EDA, Parlament - şi din mediul industrial românesc, vor putea fi stabilite responsabilităţi instituţionale, roluri trans-sectoriale, formate interdisciplinare, obiective şi priorităţi, care s-ar putea constitui în arhitectura naţională de iniţiativă şi acţiune pentru identificarea din timp şi exploatarea principalelor oportunităţi generate de lansarea EDF.

Decizia privind alocarea pe termen mediu a 2% din PIB pentru apărare şi a unui procent semnificativ din acest buget pentru achiziţii asigură cadrul financiar pentru transformarea Bucureştiului într-un pol de performanţă şi cunoaştere, în domeniile vizate de EDF, în centrul şi estul Europei, precum şi pentru susţinerea unor poziţii relevante la nivelul coordonării programului de la Bruxelles.

Oportunităţile EDF pentru România sunt uriaşe, însă la fel sunt şi provocările. Având în vedere starea actuală a industriei de apărare româneşti, dar şi a cercetării din domeniu, posibilitatea accesării unor fonduri europene într-un volum considerabil, pe termen lung, reprezintă un adevărat balon de oxigen pe care aceste domenii le aşteaptă de mult prea mult timp.

Exploatarea efectivă a acestor oportunităţi este condiţionată direct de rapiditatea cu care decidenţii şi structurile expert mai degrabă eurosceptice din zonele de planificare a apărării şi capabilităţilor, a achiziţiilor şi a industriei de apărare vor înţelege că de această dată miza este reală şi „lucrurile importante încep să se întâmple” pe coordonatele specifice ale EDF. În absenţa unui sprijin real din partea acestor actori şi a unei mobilizări majore a agenţilor economici pentru identificarea de conexiuni şi potenţiale colaborări cu concernele europene importante, ca parte a clusterelor care se conturează în prezent, riscăm să repetăm slaba performanţă din domeniul accesării fondurilor structurale UE. Rezultatul potenţial va consta în transformarea României în finanţator net, fără beneficii directe semnificative, al marilor concerne europene din domeniul industriei de apărare.

Mai mult, de data aceasta este vorba şi despre rolul României în cadrul viitoarei arhitecturi de securitate comună şi, mai ales, despre abordarea inteligentă a investiţiilor pentru apărare necesare îndeplinirii aspiraţiilor Bucureştiului de a se poziţiona ca actor regional relevant şi exportator de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre şi Balcanii de Vest, punctele fierbinţi ale frontierei răsăritene a UE.

(Despre stadiul de dezvoltare a EDF şi instrumentelor specifice acestuia, precum şi despre provocările concrete pentru toate palierele de responsabilitate şi acţiune din România, în analiza noastră viitoare pe acest subiect).