Flota Maritimă Militară a Rusiei în perpectiva anului 2020 (I)

Până acum ceva vreme, atenţia departamentelor de apărare şi agenţiilor de informaţii militare din spaţiul euro-atlantic era cu precădere focalizată asupra consolidării fără precedent a puterii forţelor navale militare chineze. Între timp, eforturile Moscovei de a regenera Flota Maritimă Militară a Rusiei (FMMR) au devenit extrem de vizibile, fiind materializate concret prin adoptarea de noi documente politice şi doctrinare militare privind întrebuinţarea forţelor maritime militare la nivel planetar, prin programe extrem de ambiţioase de modernizare, reînzestrare şi, desigur, însoţite de o finanţare pe termen mediu şi lung către limita maximă a posibilităţilor statului rus.

Forţele maritime militare ale Rusiei s-au implicat treptat în largi şi costisitoare manevre şi exerciţii militare, în jocuri moderne de război şi în operaţii militare reale departe de porturile de acasă. (Re)emergenţa puterii militare navale ruse a devenit imposibil de ignorat, astfel că, după anul 2015, amirali americani alarmau factorului politic afirmând că ”Forţele Navale Militare ale Rusiei se mişcă din nou !”, şi intr-un mod periculos.

Autorul renaşterii aspiraţiilor militare navale ruse este nimeni altul decât Vladimir Putin, care a declanşat procesul de reconstruire a FMM după preluarea celui de al doilea mandat în anul 2004, imediat ce reuşise să stabilizeze economia statului rus. Acesta moştenise de la predecesor o flotă care pierduse postura de putere mondială din era sovietică, o flotă ”pe cale de năruire”, după cum afirma în anii ‘90 un fost ministru rus al apărării, care a şi intrat în disgraţia totală a fostului preşedinte Elţîn din cauza acestei etichetări. FMMR rămânea o componentă a Triadei Nucleare, dar se confrunta cu limitări serioase privind întrebuinţarea lor concretă, în special datorită faptului că multe nave (unele şi acum în serviciul de luptă) au fost construite în perioada sovietică, fiind deci depăşite din punct de vedere moral şi fizic. Probabil că acesta este şi motivul principal pentru care strategii militari occidentali nu mai acordaseră interesul cuvenit dimensiunii maritime a puterii şi influenţei militare ruse până în ultimii ani.

Este de notorietate faptul că o flotă militară puternică influenţează geopolitica prin însăşi existenţa sa. Ca atare, era imposibil ca Putin să subestimeze factorul ”Flota” în lumea contemporană în care puterea maritimă militară joacă un rol esenţial inclusiv pe timp de  pace. De aceea, preşedintele Putin a declanşat cel mai puternic proces de după anul 1970 de refacere şi creştere a potenţialului militar al flotei militare maritime. A debutat cu măsuri concrete de (re)consolidare a Flotei Mării Negre – care a şi devenit un instrument unic de proiecţie a politicii externe ruse pe vectorul mediteranean, ulterior fiind abordate cu aceeaşi preocupare şi celelalte componente de bază ale FMMR, în special cele din Marea Baltică, Marea Nordului şi Zona Arctică, respectiv din Oceanul Pacific.

Politici militare ale Rusiei privind FMMR până în anul 2020

Dezvoltările naţionale pe linia consolidării FMMR au cunoscut treptat o anvergură spectaculoasă mai ales după anul 2015, moment în care a fost posibilă adoptarea ”Doctrinei maritime a Rusiei” (1), care stabileşte în detaliu politicile de stat pentru întreaga Flotă de Stat a Rusiei şi liniile strategice pentru componenta militară a acesteia, în vigoare până în anul 2020. Este de aceea importantă o revizitare a prevederilor semnificative ale acestui document doctrinar, mai ales asupra secţiunii care stabileşte caracteristicile pe care activităţile navale militare ruse trebuie să le indeplinească:

- Activităţile navale militare sunt ”o parte integrantă a activităţilor militare ale statului rus”, desfăşurate pentru a preveni agresiuni împotriva Rusiei şi pentru a susţine realizarea intereselor naţionale ale statului. Aceste activităţi sunt ridicare la nivelul  ”priorităţilor cele mai înalte ale statului”. Activităţile navale ale statului desfăşurate prin mijloace militare trebuie să asigure condiţii favorabile ferme în oceanul planetar pentru dezvoltarea durabilă a statului rus şi pentru implementarea politicilor ruse pentru apărarea şi securitatea naţională a Rusiei.

- Flota Maritimă Militară constituie principala componentă cu potenţial de putere militară pe mare şi ocean, cu sarcina de a asigura prin mijloace militare specifice protecţia intereselor Rusiei şi ale aliaţilor săi, cu obiectivul central de a menţine stabilitatea politică şi militară la nivel regional şi global. FMMR constituie un ”factor de descurajare pentru agresiuni externe”, fiind totodată unul dintre ”instrumentele de politică externă” ale Moscovei.

- O sarcină fundamentală a FMMR este aceea de a instala şi menţine condiţiile necesare pentru derularea în regim de siguranţă a activităţilor flotei comerciale şi, în general, a marinei civile ruse.

- FMMR demonstrează puterea capabilităţilor militare navale ale Rusiei (”shows the flag”) la nivel global şi poate participa cu mandat politic naţional şi internaţional la diverse operaţii militare navale (combaterea pirateriei, operaţiuni militare de menţinere a păcii, umanitare etc.).

- ​​În paralel, Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei are, printre altele, sarcina de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura protecţia frontierelor maritime ruse, interzicând intrarea ilegală în apele maritime teritoriale şi platformele continentale, în zonele economice exclusive şi în apele interioare ruse a unor forţe străine. FSB şi FMMR pot să coopereze atunci când situaţia o impune.

Cele de mai sus fac inoportună enumerarea tipurilor de misiuni oficiale militare, întrucât dispoziţiile documentelor politice şi doctrinare strategice oferă baza juridică şi legitimitatea politică necesară pentru întrebuinţarea FMMR aproape în tot ceea ce s-ar putea implica militar pe mare, pe uscat şi în spaţiul aerian.

Trebuie însă remarcat că se doreşte a se induce ideea că, în perspectiva anilor 2025-2027, FMMR vor avea o caracteristică distinctivă, şi anume ”universalitatea întrebuinţării” ca instrument politico-militar global extrem de flexibil. De aceea, aria misiunilor şi sarcinilor pe care FMMR le poate rezolva este extrem de largă: de la descurajarea nucleară strategică, participarea la apărarea anti-rachetă, intimidarea demonstrativă a altor actori statali cu forţa militară navală, securizarea comunicaţiilor maritime şi protecţia coastelor, până la angajarea unui război convenţional sau neconvenţional pe mare, desfăşurarea de operaţii de desant cu nave amfibii pe uscat, acordarea de sprijin în luptă şi logistic pentru alte categorii de forţe, sau participarea la misiuni internaţionale de pace, anti-piraterie sau misiuni umanitare.

Ca părţi componente şi capabilităţi dezvoltate de sine stătător, FMMR deţine platforme navale de suprafaţă, submarine, aviaţia navală (care are în compunere capabilităţi de coastă şi de punte cu destinaţie multiplă), toate dispunând de armamente şi tehnică militară la nivel tactic şi operativ-strategic. Pentru a lua parte efectiv la operaţii terestre de anvergură, FMMR a dezvoltat propria componentă aeriană, trupe de infanterie marimă şi de coastă. Toate aceste capabilităţi sunt asistate de o infrastructură logistică proprie bazată terestru sau pe nave, necesară şi pentru dislocări de forţe expediţionare la mii de kilometri de casă. Gradul ridicat de mobilitate şi manevrabilitate permite FMMR, după cum se susţine, să răspundă unei situaţii de criză într-un timp foarte scurt.  Componenta subacvatică va avea capacitatea de a da lovituri ”surpriză” inamicului, chiar la nivel strategic. Iar dacă se iau în calcul că armele nucleare strategice sunt şi vor mai fi instalate pe platforme navale militare, fie acestea nave de suprafaţă sau submarine, poate fi acceptată concluzia că FMMR constituie un factor de descurajare strategic, şi prin aceasta poate crea limitări serioase de planificare militară şi operaţionale oricărui adversar potenţial.

Aspiraţii geopolitice obsesive

Aşadar, Moscova rămâne consecventă privind dezvoltarea şi intensitatea de întrebuinţare a FMMR la nivel global în perspectiva anilor 2020-2027. Este vorba de aspiraţii obsesive de a crea realităţi strategice noi. Dar problemele apărute între timp au generat ajustări de programe pentru a se răspunde puntual unor imperative noi pe anumite direcţii strategice. Priorităţile sunt asociate desigur cu particularităţile unice sau specifice pe care fiecare regiune a lumii le prezintă separat Rusiei (2) din punct de vedere politic, economic şi militar.

În acest sens, analizele identifică următoarele priorităţi regionale strategice pentru dezvoltarea navală militară, în ordinea importanţei geostrategice pentru Moscova: Oceanul Atlantic (strategii ruşi ataşează la această zonă şi arealele Mării Baltice, Mediterane, Negre şi Azov), Oceanul Arctic, Oceanul Pacific, Oceanul Indian şi zona antarctică.

Se poate observa că ”prioritatea priorităţilor” o constituie regiunea altlantică, Moscova justificând că această abordare politică s-ar datora: (i) lipsei condiţiilor adecvate de promovare a intereselor sale în cadrul sistemului actual al securităţii internaţionale; (ii) imperfecţiunilor mecanismelor juridice de drept internaţional promovate de NATO în regiunea extinsă a Atlanticului; (iii) tacticii NATO de a avansa cu infrastructurile militare către frontierele ruse.

Moscova susţine în continuare ca fiind inacceptabile politicile NATO din regiunea atlantică şi vrea să demonstreze că este capabilă să construiască noi realităţi strategice pentru Occident. În consecinţă, pentru regiunea atlantică Rusia a stabilit deja obiective pe termen mediu şi lung, care depăşesc deci orizontul de timp al anului 2020. Printre obiective se numără (desigur) ”dezvoltarea legitimă” de noi capabilităţi militare (incluzând trupe), instalaţii şi infrastructuri militare în regiunile Mării Baltice şi Mării Negre. Rusia va menţine o prezenţă militară navală permanentă în Marea Mediterană, pentru a genera condiţii optime pentru transformarea regiunii într-o zonă de ”stabilitate strategică” favorabilă îndeplinirii obiectivelor strategice ale politicii externe.

Suplimentar, pentru Marea Neagră şi Marea Azov sunt prevăzute:

- consolidarea capacităţilor şi a structurii de forţe (trupelor) Flotei Mării Negre (FMN),

- dezvoltarea de noi infrastructuri militare (inclusiv a instalaţiilor militare necesare FMN) în Crimea şi de-a lungul coastei în Krasnodar,

- modernizarea accelerată şi reconsolidarea poziţiilor strategice ale Rusiei, ceea ce, cu alte cuvinte, înseamnă nici mai mult nici mai puţin un construct militar strategic suficient pentru preluarea controlului asupra acestor regiuni,

- implementarea procedurilor de securitate şi jurisdicţionale naţionale din perspectiva dreptului internaţional, pentru utilizarea exclusivă a Strâmtorii Kerci.    

Şi mai concret, construcţia militară din Marea Neagră are sarcina de a instala controlul militar asupra acestui acvatoriu şi de a dezvolta un sistem eficace A2/AD de interzicere sau cel puţin de obstrucţionare severă a accesului flotelor militare occidentale şi ale NATO către Marea Azov, către liniile de litoral din Ucraina şi Caucaz. Desfăşurarea sistemelor de rachete ”Kalibr” pe platforme navale militare cu deplasamente mai mici şi a complexelor ”Iskander” sunt parte a acestor manevre.

Pe de altă parte, Rusia urmăreşte obsesiv să poată asigura o largă proiecţie a forţelor sale militare navale în ”mările calde” (după cum afirmă o strategie rusă cu acest nume), cu dezideratul de a realiza un dispozitiv naval flexibil de încercuire pe mare a continentului european, cu precădere a Europei Occidentale. Acesta este motivul principal pentru care sunt căutate noi locaţii externe pentru instalarea de baze militare ruse în regiunea atlantică. Acesta este şi motivul pentru care sunt organizate manevre militare nejustificate sau folosind în exces capabilităţi din celelalte flote ruse în Mările Mediterană şi Neagră.

De reamintit este faptul că Moscova acuză de mult timp faptul că Rusia ar fi practic încercuită militar dinspre mări şi din poziţii terestre aparţinând unor state nefavorabile Rusiei, unde există dislocări de forţe occidentale, în special ale SUA. În context, reuşita  manevrelor militare ruse pe vectorul occidental ar fi de natură să spargă ”încercuirea Rusiei” de către Occident. Mai mult, aceasta va  permite Rusiei să ”încercuiască” Turcia la nord, est şi sud cu forţe şi capabilităţi ruse care pot inhiba orice efort militar occidental de a veni în sprijinul Turciei în cazul unui conflict cu Rusia (silogism valabil indiferent cât de improbabil pare acum un astfel de conflict), sau în sprijinul altor state riverane la Marea Neagră intrate în confruntări militare cu Rusia.

Din analiza ultimului program de înarmare adoptat pentru perioada 2018 - 2027 şi din discursul politicienilor ruşi pe problemele construcţiei militare şi ale Complexului militar Industrial rus (CMI) nu reiese cu claritate dacă mai sunt de actualitate toate proiecţiile de dezvoltare a FMMR la nivel global. Rezultă însă că, pe fondul conştientizării de către Moscova că posibilitatea reconcilierii cu Occidentul devine din ce în ce mai redusă, se produce o focalizare pe dominaţia militară navală a continentului european, motiv pentru se consolidează potenţialul de angajare a unor operaţiuni militare departe de frontierele naţionale şi se extinde în această direcţie sistemul de interzicere a accesului A2/AD.

Oricum, FMMR este una dintre cele trei categorii ale Forţelor Armate ale Rusiei care rămâne o mare putere navală mondială (în clasamentul mondial ocupă locul doi după marina militară a SUA). Tocmai de aceea, politica rusă din aceşti ani privind finanţarea înarmării a prevăzut un proces spectaculos de construcţie a noi nave. Potrivit ”Programului de Stat pentru Armamente până în anul 2020” (3), circa 4,7 trilioane de ruble ar trebui cheltuite pentru revitalizarea Flotei cu echipamente majore. Astfel, până la încheierea programului, FMM ar trebui să primească, pe ansamblu, 54 de nave noi de suprafaţă şi 24 de submarine cu instalaţii energetice nucleare. Un mare număr de nave vechi ar trebui să fie reparate şi modernizate. Este prevăzută dotarea FMMR cu sisteme noi de rachete, inclusiv cu cele din clasa rachetelor ”Kalibr” şi ”Onyx”. Aceste complexe vor fi instalate şi pe noile crucişătoare cu rachete (proiectul ”Orlan”) şi noile submarine (proiecte ”Antey”, ”Schuka-B” şi ”Paltus”).

Dar o investigare privind capabilităţile militare navale de luptă şi programele de înarmare a FMMR în perspectiva anului 2027, precum şi despre discrepanţele dintre ambiţiile politice şi posibilităţile reale, limitate de finanţare şi ale capacităţilor de producţie ale CMI rus va fi realizată în următorul material dedicat acestei problematici.

(1) ”The Maritime Doctrine of the Russian Federation 2020”  (https://dnnlgwick.blob.core.windows.net/portals/0/NWCDepartments/Russia%20 Maritime%20Studies%20Institute/Maritime%20Doctrine%20TransENGrus_FINAL.pdf şi http://www.scrf.gov.ru/documents/18/34.html).

(2) https://militaryarms.ru/armii-mira/voenno-morskoy-flot-rf/Военно-морской флот şi http://www.ponarseurasia.org/node/9577 şi https://ru.wikipedia.org/wiki/%

(3) http://www.pircenter.org/media/content/files/12/13880454280.pdf