Fizica Pământului şi schimbarea la faţă a lui Kim-Jong-Un

Recenta decizie a liderului nord-coreean Kim Jong-Un, de renunţare la testele nucleare, ba mai mult chiar, de renunţare la întreg programul nuclear şi de pacificare a Peninsulei Coreene, se încadrează în atributele unei surprize, cuvânt pe care un analist nu are voie să îl pronunţe sau să îl scrie. Întoarcerea cu 180 de grade a politicii „de neabătut” a comuniştilor nord-coreeni a fost oarecum prefigurată de conduita prilejuită de participarea la Jocurile Olimpice de Iarnă.

Dar să ne concentrăm pe chestiunea nucleară, devenită de importanţă globală în ultimii ani, din cauza impredictibilităţii liderului de la Pyongyang. Impredictibilitatea ridicată şi impactul posibil foarte grav al unui atac nuclear lansat de Coreea de Nord (nu contează împotriva cui) a făcut ca un astfel de eveniment să fie considerat o „lebădă neagră”, din punct de vedere al teoriei riscului.

Poligonul de testare a încărcăturilor nucleare al regimului de la Pyongyang se află în nord-estul Coreei de Nord, în apropierea satului Punggye (Punggye-ri), la circa 100 km de frontiera cu China. Situat în imediata apropiere a Muntelui Mantap (Mantapsan) – circa 2400 m înălţime, poligonul dispune de tuneluri şi puţuri, iar accesul în subteran se face prin trei portaluri: Nord, Vest şi Sud.

Potrivit agenţiilor de presă,  în acest poligon au fost efectuate cele şase teste subterane cunoscute, cu încărcături nucleare tot mai puternice, culminând cu deflagraţia unei încărcături estimate a avea puterea de 100 kilotone de TNT, de zece ori mai puternică decât orice alt test precedent. Pentru comparaţie, explozia de la Hiroshima a avut o putere de 15 kilotone.

Testul de 100 kilotone a avut loc la data de 3 septembrie 2017.

Buun! Acum vine problema: în săptămânile următoare testului au avut loc în zonă patru cutremure. Primul seism a avut loc la doar opt minute după explozia nucleară şi a avut intensitatea de 6,3 grade pe scara Richter (după alte măsurători 4,1 grade) şi a cauzat, potrivit geologilor, colapsul straturilor telurice către centrul poligonului. Concluzii ale cercetătorilor de la Institutul de Geofizică de la Beijing, publicate la 14 martie 2018, arată că „explozia a creat o cavitate şi a sfărâmat hornuri de roci deasupra acesteia”.

Între cutremurele următoare, cel din 17 septembrie 2017 a fost estimat la intensitatea de 3,4 şi adâncimea de 5 km şi a avut loc în zona Kilju, la şase km de Punggye, într-un loc unde, anterior, nu au avut loc cutremure cauzate de testele nucleare. Serviciul american de cercetări geologice (United States Geological Survey) arată că acest seism nu prezintă caracteristicile tipice pentru efectul imediat al unui test nuclear subteran, putând fi, însă, o urmare naturală a dinamicii tensiunilor geologice provocate de explozia din 3 septembrie. Pe de altă parte, în perioada după septembrie 2017, în zonă au avut loc un număr sporit de alunecări de teren.

Cutremurele provocate de testele nucleare sunt obişnuite; în cazul unor teste anterioare, în zone adiacente din China vecină, au fost evacuate şcoli şi fabrici. De data aceasta însă, urmările imediate au fost mult mai grave. Potrivit unor surse nord-coreene citate de televiziunea japoneză Asahi, prăbuşirea unui tunel, chiar în cursul cutremurului iniţial, a ucis circa o sută de lucrători, apoi, a doua surpare, în jurul datei de 10 septembrie, a cauzat decesul altor zeci de lucrători nord-coreeni, poate încă o sută.

Agenţiile de presă nu au semnalat emanaţii radioactive ca urmare a evenimentului din 3 septembrie. Totuşi, teama ca astfel de urmări să se manifeste prin fisuri cauzate de mişcările seismice a determinat măsuri deosebite. Potrivit presei sud-coreene (Chosun Ilbo), o astfel de măsură a fost interdicţia ca locuitorii din zonă să călătorească în capitală, pentru a nu extinde o eventuală contaminare.

Care este, totuşi, starea poligonului? După ce, iniţial, specialişti de la Institutul de Ştiinţe ale Pământului din Beijing au estimat că poligonul este distrus ireparabil, datele puse la dispoziţie de Centrul Satelitar al Uniunii Europene (EU SatCen) scot în evidenţă unele detalii semnificative. Succesiv, în zilele de 29 august, 12 septembrie şi 26 septembrie 2017, au fost luate imagini din satelit şi au fost procesate interferometric şi suprapuse peste imagini Google Earth. Interpretarea imaginii rezultate arată că zona extinsă a Portalului Nord al poligonului este afectată major, prin diferenţe în elevaţia terenului şi fracturei de formaţiuni monolitice, în timp ce zonele celorlalte două portaluri par puţin afectate. De altfel, instalaţiile aferente Portalului Nord au găzduit ultimele cinci dintre cele şase teste nucleare subterane desfăşurate de regimul de la Pyongyang.

Pe de altă parte, imagini ulterioare captate de sateliţi comerciali au arătat că, în apropierea Portalului de Vest au avut loc săpături care au dus la ridicarea unor halde de solid excavat. Aceste lucrări au durat din septembrie până cel puţin la începutul lui martie 2018, fiind observate şi trenuri de vagonete de mină. 

În consecinţă, este posibil ca facilităţile de testare eferente Portalului Vest (3,5 km de Mt. Mantap), poate şi Sud (2,5 km de Mt. Mantap), să fie încă funcţionale, în timp ce tunelul de la Portalul Nord, situat chiar sub munte, este, probabil total compromis. De altfel, aşa a declarat chiar Kim Jong-Un, potrivit organizaţiei 38 North, anume că două tuneluri ale poligonului sunt încă în bune condiţii.

Se poate specula faptul că decizia liderului Kim Jong-Un este motivată nu de o nouă viziune politică, pacifistă, ci de prăbuşirea literalmente a capacităţilor de testare şi dezvoltare a armelor nucleare, poate şi de consecinţe pe plan social generate de urmările catastrofale ale testului din 3 septembrie 2017. Este posibil, de asemenea, ca rămăşiţe funcţionale ale poligonului Punggye să permită continuarea programului nuclear, din punct de vedere tehnic, dar costurile să fie inaccesibile autorităţilor de la Pyongyang. Oricum, situaţia capacităţilor nucleare nord-coreene nu mai este cea din august 2017, iar Kim Jong-Un nu renunţă la un arsenal nuclear total performant.

Indiferent de motivele de detaliu care au pus capăt programului nuclear al dinastiei Kim, este posibil, mi se pare chiar cel mai probabil, ca „iubitul conducător” să fi decis să rămână pe val şi în noua paradigmă, purtând o ramură de măslin. Dacă, până în 2017, el se erija în „luptătorul neînfricat împotriva imperialismului american şi marionetelor de la Seul”, de ce să nu se suie acum pe piedestalul de pacificator al Peninsulei Coreene, făcător de pace, reîntregitor de naţiune şi lider mondial, la masă cu preşedintele SUA, de la egal la egal. Tratativele bilaterale cu SUA au constituit chiar un obiectiv major în sine, cu imensă valoare de propagandă, pe vremea interminabilelor convorbiri hexapartite.

De altfel, un comentator american atrăgea atenţia, într-o cheie pesimistă, că succesul imens al preşedintelui Donald Trump poate să fie, până la urmă, o victorie a la Pyrus. Adică Washingtonul ar obţine încetarea unui program nuclear deja compromis, iar în schimb va participa financiar la operaţiile herculeane de dezafectare şi asigurare antiradiaţie a poligonului Punggye. Este posibilă şi angajarea Statelor Unite la refacerea Coreei de Nord în general, printr-un fel de Plan Marshall, preşedintele Trump anunţând însă că nu vor fi fonduri transferate din impozitele contribuabililor americani, ci investiţii private. În acest timp, Kim Jong-Un va exersa noua naraţiune pacifistă în conferinţe pe toate meridianele şi va culege laurii de salvator al Coreei, al SUA, al Oikumenei, şi poate va avea şi o nouă statuie, după ce a jucat la cacialma.

Imediat după marele anunţ al liderului de la Pyongyang, lumea politică şi presa americană a îmbrăcat un entuziasm deschis, cu perspectiva de a transporta arsenalul nuclear nord-coreean în SUA, pentru dezafectare, aşa cum s-a procedat cu arsenalul chimic libian. După cum a cerut Kim Jong-Un, retorica anti-nord-coreeană a încetat, liderul de la Pyongyang nu a mai fost prezentat ca un căpcăun qui vient du froid, ci, mai degrabă, ca un Gorbaciov al Coreei, după cum s-a exprimat jurnalistul american Justin Raimondo.

Dar Kim Jong-Un a sesizat situaţia şi a atras atenţia că nu se va vinde atât de ieftin, arătând că denuclearizarea peninsulei nu se va realiza necondiţionat, după cum anticipa în declaraţii ferme „şoimul” John Bolton, proaspătul consilier american pentru securitate naţională. Kim Jong-Un a făcut concesia de a renunţa la pretenţia părăsirii peninsulei de către militarii americani staţionaţi în sud, dar a reacţionat ferm la desfăşurarea exerciţiilor militare Max Thunder. Ca urmare, Pentagonul a diminuat nivelul concepţiei operaţionale, renunţând la componenta aeriană care includea utilizarea avioanelor B-52 şi F-22 Raptor.

Kim Jong-Un nu va face greşeala lui Ghaddafi şi, probabil, îşi va conserva atuul de care dispune, arsenalul nuclear, impunând o denuclearizare controlată de el. De altfel, impredictibilitatea sa îi oferă liderului nord-coreean iniţiativa, pentru că, pentru administraţia Trump, cam orice pas spre denuclearizarea Peninsulei Coreea contituie un succes, coordonatele strategiei win-win fiind, în acest caz, destul de generoase.

Menţinerea regimului şi componenta economică a acordului vor constitui, probabil, condiţii la care Kim Jong-Un nu poate renunţa. El nici nu se poate dezice de liderii precedenţi, aşa cum au făcut Hruşciov, referitor la Stalin, sau Deng Xiao-Ping, referitor la Mao, pentru că, la Pyongyang, predecesorii sunt tatăl şi bunicul lui. Kim Jong-Un ştie că preşedintele Trump va fi fericit să zboare la Singapore ca să semneze acordul istoric plănuit pentru 12 iunie şi, poate, să împartă cu el premiul Nobel pentru pace, şi doreşte să extragă toate beneficiile din această situaţie favorabilă.

Cea mai grea sarcină pare a reveni, acum, nu lui Kim Jong-Un sau Donald Trump, ci propagandiştilor de la Pyongyang, care trebuie să ajusteze performanţele teatrale ale prezentatorilor TV şi ale oricărui cetăţean nord-coreean intervievat, pentru a corespunde noilor idealuri ale aceluiaşi lider, acum cu o nouă aură.

Un lucru este cert însă: prăbuşirea tunelurilor de la Punggye a demonstrat că nici Pământul nu a mai suportat paranoia nucleară a lui Kim Jong-Un!