Federica Mogherini, vizita de lucru in Balcanii de Vest - un nou impuls procesului de aderare la UE

Într-un moment în care manifestările populiste afectează majoritatea ţărilor europene, demersul UE de a-şi lansa noua strategie pentru Balcanii de Vest, devine de maxima oportunitate. Cu scopul său declarat de a încuraja reformele în Serbia, Muntenegru, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Macedonia şi Albania, prin reînnoirea perspectivei de aderare, Bruxelles-ul, pare să aibă acum curajul de a reafirma faptul că promisiunea de aderare nu este un miracol, iar anul 2025 poate reprezenta o perspectiva în realizarea acestui deziderat.

Spre deosebire de situaţia din anul 2003, când UE a promis pentru prima dată statutul de membru, noile realităţi geopolitice din Balcanii de Vest conturează un alt tablou sociopolitic.

Prin lansarea la 6 februarie 2018 a strategiei pentru „O perspectivă credibilă de aderare pentru Balcanii de Vest şi un angajament sporit al UE în regiune”, Uniunea Europeană îşi demonstrează hotărârea de a induce un nou impuls pentru integrare. Ca o astfel de strategie sa aibă succes, ea va trebui să fie însoţită de reforme conduse de Europa în Balcanii de Vest, prin care să alinieze mai strâns aceste ţări la cerinţele de aderare la UE.

Mai mult, UE trebuie să precizeze clar că aderarea va fi în cele din urmă bazată pe merit şi că datele vizate reprezintă aspiraţii şi nu obligaţii.

Dincolo de aceste imperative fundamentale, regiunea va avea nevoie, de asemenea, de investiţii masive în infrastructura de transport şi de comunicaţii pentru a o conecta la restul Europei, nu la China şi Rusia, aşa cum a fost tendinţa din ultimii ani.

O abordare inedită a realităţii, în care guvernele şi o mare parte a publicului, sunt obsedate de graniţe şi teritorii şi care tind să definească succesul prin mândria naţională şi mai puţin prin creştere economică, pun la grea încercare capacitatea UE de a gândi şi de a acţiona ca un jucător geopolitic. Având în vedere însă, că alternativa la angajamentul european în Balcanii de Vest este creşterea naţionalismului şi o posibilă revenire la conflictul violent, UE trebuie să facă tot posibilul pentru a preveni acest scenariu.

Dintre obiectivele cele mai ambiţioase ale UE în Balcani, în fruntea agendei se regăsesc, stoparea fluxului de refugiaţi din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord spre Europa, rezolvarea disputelor interne din regiune pe cale paşnică şi reducerea  influenţei Rusiei şi a Turciei asupra ţărilor balcanice.

Aspiraţiile popoarelor balcanice, chiar dacă legate cultural şi economic de Rusia, de a adera la UE, NATO sau ambele organizaţii au ca fundament dorinţa acestora de a reduce potenţialul conflictelor interetnice, concomitent cu afilierea la valorile democratice occidentale.

O succintă radiografie a momentului conturează următorul tablou.

Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, aflată la confluenţa mega-proiectelor multipolare, deţine un rol crucial în configuraţia strategică a Balcanilor, fapt pentru care, orice convulsie destabilizatoare în ţară va periclita viitorul acestor proiecte.

După un an de turbulenţă însă, speranţa unui progres în aspiraţiile sale euro-atlantice a renăscut beneficiind de un impuls internaţional favorabil dar condiţionat în privinţa disputei de lungă durată legată de numele ţării.

Ratificarea recentă a unui tratat de prietenie dintre Bulgaria şi Macedonia, două ţări ale căror relaţii au fost mult timp divergente, în special asupra problemelor minorităţilor, poate fi considerat un semnal puternic că a sosit momentul să se caute soluţii la unele dintre problemele regiunii. La această reuşită putem adăuga şi recentele declaraţii ale oficialilor din regiune care evidenţiază faptul că îmbunătăţirea relaţiilor cu Serbia, Kosovo şi Albania şi mai ales dialogul promiţător cu Grecia sunt  esenţiale pentru securitatea proprie, europeană şi pentru o guvernare democratică susţinută.

Muntenegru, a început discuţiile de aderare la UE în 2012 şi a devenit al 29-lea membru al NATO, în ciuda obiecţiilor feroce din partea Rusiei. Victoria în alegerile prezidenţiale ale lui Milo Djukanovic reprezintă o confirmare în plus că parcursul pro-european al ţării poate fi continuat.

Serbia este deja ţară oficial candidată la UE şi a iniţiat procesul de negociere cu blocul european. Există deja intenţia declarată de a rămâne pe calea aderării la UE şi de a consolida relaţiile economice îmbunătăţite cu Statele Unite, menţinând în acelaşi timp acorduri de liber schimb cu Turcia şi Federaţia Rusă.

Albania şi-a prezentat candidatura pentru aderarea la UE în 2009 şi cinci ani mai târziu i s-a acordat statutul de candidat. Recent, eforturile depuse pentru deschiderea discuţiilor de aderare şi realizările de până acum au fost recompensate, UE anunţând că Albania va începe discuţiile de aderare la sfârşitul lunii iunie, în urma aprobării unanime a celor 28 de state membre ale uniunii.

Bosnia - Herţegovina, a cărui naţiune majoritar musulmană este privită ca fiind vitală pentru apărarea Europei împotriva organizaţiilor teroriste internaţionale, doreşte în egală măsură să adere la UE,  ca şi la NATO, primind încă din 2010 Planurile de acţiune din ciclul MAP. Statutul atipic al organizării ţării pe entităţi autonome în care practicile politice se bazează în principal pe aşa-numita etno-politizare autoreferenţială, fac din BiH o stare mai puţin funcţională. Cu toate acestea, până în anul 2016, evoluţia Bosniei şi Herţegovinei pe calea europeană s-a remarcat printr-un oarecare optimism ce indica revenirea ţării pe traseul său european. Ulterior, lipsa progreselor semnificative în lupta împotriva corupţiei şi consolidarea statului de drept, lipsa de apetit pentru compromis din partea celor doi preşedinţi (Milorad Dodik şi Bakir Izetbegović), precum şi întârzierea de a răspunde la chestionarul Comisiei Europene pentru a permite Bosniei şi Herţegovinei să obţină statutul de ţară candidată, demonstrează „amatorism” în abordarea parcursului european. Cu toate acestea, există speranţă că anul acesta, an electoral în Bosnia şi Herţegovina, să marcheze o altă etapă spre integrarea în UE.

Provincia Kosovo, stat cu recunoaştere limitată, deşi nu a aplicat pentru accederea la UE, urmăreşte să-şi îmbunătăţească statul de drept şi normalizarea relaţiilor cu Serbia. Planul de extindere a UE pentru Balcanii de Vest, reprezintă din acest punct de vedere o cale de aderare pentru cele două state balcanice, precum şi pentru vecinii lor Macedonia, Albania şi Bosnia.

Desfăşurată acum, vizita Înaltului Reprezentant Fedrica Mogherini, reprezintă o continuare a eforturilor de a construi o perspectivă credibilă a procesului de extindere şi un angajament sporit al UE faţă de Balcanii de Vest, un demers care impune eforturi şi reforme susţinute, dar care arată clar că integrarea este în interesul popoarelor din UE şi din Balcanii de Vest.

Mai mult decât atât, în ultima perioadă, toţi cei care au urmat politica de extindere a Uniunii Europene au apreciat perspectivele noii Strategii pentru Balcanii de Vest şi aportul preşedinţiilor celor două ţări (Bulgaria şi Austria in perspectivă) favorabile procesului de extindere. Aceşti paşi reprezintă etape importante spre consolidarea încrederii şi speranţa unei normalizări a situaţiei din regiune.

Toate aceste acţiuni, derulate de la începutul anului, se vor concretiza luna viitoare la Sofia unde preşedinţia bulgară va găzdui primul Summit UE - Balcanii de Vest, moment în care, pentru prima dată, toate cele şase ţări din Balcanii de Vest şi membrii Uniunii Europene vor împărţi aceeaşi masă.

Acest moment va reprezenta o oportunitate majoră pentru a împinge în mod semnificativ agenda de extindere spre rezultate concrete pentru relansarea relaţiei UE-Balcanii de Vest.

Din acest punct de vedere, România va avea şansa istorică ca pe timpul Preşedinţiei Consiliului UE să contribuie la reafirmarea angajamentului Uniunii faţă de partenerii săi din Balcanii de Vest şi să reitereze apartenenţa regiunii la familia europeană.