MAS Raport SpecialRegiunea extinsă a Mării Negre

Raport săptămânal NATO - UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Mării Negre

Federaţia Rusă - Jurnal militar la Flancul de Est al NATO (22 mai -03 iunie 2019)

Monitorul Apărării şi Securităţii

Situaţia de securitate s-a menţinut stabilă. Activităţile militare în Regiunea Extinsă a Mării Negre (REMN) s-au menţinut la un nivel scăzut şi în cea de a doua parte a lunii mai.

Sursă foto: Mediafax

• Preşedintele Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat proiectul privind retragerea Rusiei din Tratatul INF (privind interzicerea rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune)

• Decizia SUA de a disloca, temporar, în România sistemul anti-rachetă THAAD a fost amplu dezbătută în presa rusă

• În estul Ucrainei nu s-au înregistrat evoluţii semnificative în plan militar, pe fondul situaţiei politice tensionate determinate de decizia noului preşedinte de a dizolva Parlamentul de la Kiev

• Exerciţiile NATO au continuat în zona de sud-est a Europei • Pe 22 mai 2019, NATO a adoptat o nouă strategie militară, iar planurile de război aliate, la nivel strategic, urmează să fie aprobate în săptămânile următoare.

***

Activităţi în cadrul măsurilor de asigurare NATO

Zboruri de cercetare

Potrivit ziarului oficial al Ministerului rus al Apărării, Krasnaya Zvezda, forţele aeriene ale NATO au continuat activităţile de cercetare desfăşurate în zonele de frontieră cu Rusia. În perioada de referinţă au fost executate 27 de zboruri (21 cu aeronave cu echipaj uman şi şase cu aeronave fără pilot).

Zborurile au fost repartizate în mod egal între regiunile de nord (Marea Baltică) şi de sud (Marea Neagră). În zona Mării Negre, zborurile se efectuează, de regulă, de la Baza Aeriană Sigonella (Italia), cu aeronave ale SUA: P-8A Poseidon (aeronave multirol, cu misiuni de patrulare maritimă, luptă antisubmarin şi luptă împotriva navelor de suprafaţă), EP-3E Orion (aeronave SIGINT), RC-135V Rivet Joint (SIGINT), aeronave de cercetare fără pilot RQ-4B-30 Global Hawk. Zborurile se desfăşoară în estul Ucrainei, zonele de coastă ale Peninsulei Crimeea şi în estul Mării Negre.

 

Exerciţii

În perioada 3-24 iunie 2019, se desfăşoară exerciţiul ”Saber Guardian 2019”, în Bulgaria, România şi Ungaria, cu participarea a peste 13.500 de militari din 14 ţări aliate şi partenere. România participă cu 7.600 de militari, activităţile practice desfăşurându-se în poligoanele Cincu, Borduşani, Babadag, Smârdan şi Râşnov. Exerciţiul are ca obiectiv creşterea interoperabilităţii conceptuale şi acţionale a forţelor participante şi este planificat şi condus în comun, în acest an, de către România (Statul Major al Forţelor Terestre) şi SUA (USAREUR, Comandamentul forţelor terestre americane din Europa).

Saber Guardian” face parte dintr-o serie mai largă de exerciţii comune din cadrul ”Joint Exercise Program” (JEP), exerciţii planificate şi conduse de Comandamentul European al SUA (United States European Command / USEUCOM). Întrucât cele mai multe dintre aceste exerciţii se vor desfăşura pe teritoriul bulgar, Federaţia Rusă a anunţat că a trimis în largul litoralului bulgăresc, începând cu 31 mai, distrugătorul ”Smetlivîi” (clasa Kashin, număr de bordaj 810), în scopul monitorizării activităţilor aliate.

 

Exerciţii şi operaţii desfăşurate de Federaţia Rusă.

Sumar:

  • activităţile militare desfăşurate de Federaţia Rusă în Regiunea Extinsă a Mării Negre (REMN) s-au situat în continuare la un nivel scăzut. Acest lucru se va schimba cu certitudine, odată cu începerea perioadei instrucţiei de vară, pe timpul căreia se vor desfăşura exerciţii la nivel brigadă şi divizie, care vor culmina cu exerciţiul strategic anual. În acest an, exerciţiul strategic este denumit ”Ţentr-2019” (”Centru-2019”) şi va avea loc în luna septembrie. În cadrul instrucţiei de vară, doar forţele aeriene ale Regiunii Militare Sud vor desfăşura cel puţin 70 de exerciţii tactice de amploare (potrivit declaraţiei din 3 iunie 2019 a purtătorului de cuvânt al RM Sud, Vadim Astafiev);

  • în estul Ucrainei, situaţia de securitate a evoluat pe aceleaşi coordonate, cu încălcarea acordului de încetare a focului de către ambele părţi;

  • nu s-au semnalat rotiri de forţe în cadrul Grupării navale operative ruse din Marea Mediterană (GNORM). Este posibil ca nava mică purtătoare de rachete (Kalibr-NK) ”Veliky Ustiug” a Flotilei ruse din Marea Caspică (FRMC), sosită pe 3 iunie la Sevastopol (pe canalul Volga-Don), să se alăture GNORM în viitorul apropiat.

Operaţii şi activităţi militare

Estul Ucrainei

• În estul Ucrainei situaţia s-a menţionat tensionată, fiind raportate zilnic încălcări ale acordului de încetare a focului şi concentrarea armamentului greu în zone interzise prin acordurile de la Minsk.

• Pe 21 mai 2019, preşedintele Volodymyr Zelenskiy a semnat decretul 302, prin care l-a numit în funcţia de şef al Statului major general ucrainean pe generalul-locotenent Ruslan Khomchak. Anterior, acesta ocupase funcţia de şef al Statului major al forţelor terestre.

• Pe 27 mai 2019, preşedintele Volodymyr Zelenskiy a vizitat forţele ucrainene aflate de-a lungul liniei de separaţie, pentru a se interesa de condiţiile în care acţionează militarii ucraineni. Ulterior, preşedintele Zelenskiy a anunţat întoarcerea lui Leonid Kuchma (fost preşedinte al Ucrainei în perioada 1994-2005) în funcţia de şef al delegaţiei ucrainene din Grupul trilateral de contact, ceea ce poate sugera o intensificare, în perioada următoare, a eforturilor diplomatice pentru implementarea acordurilor de la Minsk.

• Pe 28 mai 2019, Volodymyr Zelenskiy l-a numit pe Oleksandr Daniliuk în funcţia de secretar al Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei.

 

Siria

Aviaţia de transport rusă a continuat să efectueze transporturi aeriene către Siria. Potrivit Ministerului rus al Apărării, au fost livrate 15 tone de alimente şi medicamente, destinate în special sirienilor aflaţi în taberele de refugiaţi. Nu au fost identificate transporturi maritime către Siria.


 

Exerciţii şi alte activităţi de pregătire a forţelor militare ruse din cadrul FRMN

În perioada de referinţă, activităţile desfăşurate de unităţile militare din cadrul FRMN au avut o intensitate scăzută, continuând pregătirile pentru începerea perioadei de instrucţie de vară.

• Pe 22 mai 2019, fregatele ”Amiral Makarov” şi ”Amiral Essen” şi nava auxiliară VTN-73 au desfăşurat un exerciţiu de reaprovizionare pe mare (Replenishment at sea / RAS).

• Pe 23 mai 2019, gruparea navală constituită din fregatele „Amiral Makarov” şi „Amiral Essen” a utilizat complexul „Kalibr” pentru a ataca cu rachete o grupare navală de suprafaţă a adversarului, marcată de distrugătorul „Smetlivîi” şi fregata „Pytlivîi”.

• Pe 28 mai 2019, corvetele ”Kasimov” şi ”Eysk” (nave mici antisubmarin, clasa Grisha III) au desfăşurat un exerciţiu de luptă antisubmarin, într-un poligon din acvatoriul Mării Negre, rolul adversarului fiind jucat de submarinul (Kilo modernizat) ”Rostov pe Don”. La exerciţiu au participat şi elicoptere şi avioane din cadrul Aviaţiei navale a FRMN.

• Pe 31 mai 2019, corveta ”Eysk” a executat un exerciţiu de luptă antisubmarin, într-un poligon naval din apropiere de Novorossiysk, trecerea printr-un baraj de mine al adversarului fiind asigurată de dragorul maritim ”Anatoly Zheleznyakov” (clasa Gorya). La exerciţiu a participat şi o vedetă anti-diversiune din clasa ”Gracionok”.

• Pe 3 iunie 2019, Brigada 15 rachete şi artilerie de coastă a executat lansări electronice de rachete, cu sistemul mobil de rachete de coastă Bastion, într-un poligon din zona de coastă a Peninsulei Crimeea.

 

Alte activităţi de pregătire

Exerciţii tactice

  • Pe 24 mai 2019, subunităţi din cadrul Diviziei 51 Apărare Antiaeriană (Rostov pe Don) au executat lansări electronice de rachete cu sistemul S-300 Favorit, împotriva inamicului aerian, marcat de avioane de vânătoare Su-27 şi Su-30.

  • Pe 24 mai 2019, Brigada 67 Rachete antiaeriene (Vladikavkaz) au desfăşurat un exerciţiu tactic de respingere a unui atac aerian al adversarului convenţional, cu întrebuinţarea complexului Buk-M3, în zona de responsabilitate a Flotilei ruse din Marea Caspică (FRMC).

9K317M ”Buk-M3” este un complex de rachete antiaeriene mobil, modern (intrat în serviciu în anul 2016), ce permite angajarea ţintelor aeriene la distanţe de până la 70 de kilometri şi la altitudini de până la 35 de kilometri.

  • Pe 25 mai 2019, subunităţile de artilerie reactivă ale Regimentului 177 Infanterie Marină (dislocat la Kaspiysk, în subordinea Flotilei din Marea Caspică), au fost dislocate în poligonul Astrahan, pentru a executa trageri de luptă cu lansatorul multiplu de proiectile reactive BM-21 Grad.

  • Pe 29 mai 2019, subunităţile de artilerie ale Diviziei 150 Infanterie Moto au executat trageri cu tunurile 2A65 Msta-B, calibru 152 de milimetri, într-un poligon din Regiunea Rostov.

2A65 (codificare NATO: M1987) este un obuzier de producţie mai veche, tractat, cu o bătaie maximă de cca 29 de kilometri.

 

"Aviadarts 2019"

În perioada 24 mai - 8 iunie 2019, lângă localitatea Feodosia din Peninsula Crimeea (aerodromul Kirovskoe şi poligonul Ciauda) se desfăşoară faza naţională a concursului "Aviadarts-2019". La concurs participă 60 de echipaje, reprezentând toate categoriile de aviaţie din cele patru regiuni militare şi din Flota de Nord.

Concursul, a cărui primă ediţie a avut loc în anul 2013, reprezintă un prilej pentru piloţii ruşi de a acumula ore de zbor şi experienţă în evitarea apărării antiaeriene, identificarea şi lovirea ţintelor, în condiţii dintre cele mai diferite. În cadrul concursului, pe 1 iunie 2019 s-a desfăşurat spectacolul aviatic “Aviamiks”, în cadrul căruia au evoluat inclusiv trei bombardiere strategice Tu-22M3, care au lansat rachete asupra unor obiective terestre din poligonul Ciauda.

 

Arme şi tehnologii militare noi

Reinstalarea sistemului de realimentare în aer pe bombardierul strategic Tu-22M3M. Pe 2 iunie 2019, TV Zvezda (televiziune militară de stat, controlată de Ministerul rus al Apărării) a prezentat un reportaj dedicat bombardierului strategic modernizat Tu-22M3M, clipul video arătând fără echivoc că sistemul de realimentare în aer a fost instalat pe aeronavă.

Tu-22M3M este ultima variantă a bombardierului strategic Tu-22M ”Blackfire”, primul zbor al acestui prototip având loc în decembrie 2018. Deşi aeronava avea iniţial posibilitatea de realimentare în aer, sistemul a fost îndepărtat în anul 1979, pentru a se încadra în prevederile Tratatului SALT II, negociat la acel moment între Uniunea Sovietică şi SUA. Prin reinstalarea acestui sistem, autonomia de zbor creşte de la 6.000-7.000 de kilometri la peste 12.000 de kilometri, comparabilă cu celelalte două bombardiere strategice ruseşti, Tu-160 ”Blackjack” şi Tu-95MS ”Bear”. Se pare că, după retragerea SUA din Tratatul INF, Federaţia Rusă nu ezită să dezvolte sau să adapteze tehnologii care anterior intrau sub incidenţa tratatelor la care era parte.

 

"Avangard" a intrat în înzestrarea Trupelor de rachete cu destinaţie strategică. Pe 23 mai 2019, generalul-colonel Serghei Karakayev, comandantul Trupelor de rachete cu destinaţie strategică (RVSN), a declarat agenţiei de presă Ria Novosti că această structură a început să primească complexul de rachete hipersonice "Avangard". Potrivit oficialului rus, un regiment de rachete echipat cu complexul "Avangard" va fi operaţionalizat la Orenburg, până la sfârşitul acestui an.

La Dombarovsky, Regiunea Orenburg (cca 1.800 de kilometri sud-est de Moscova) sunt dislocate comandamentul Armatei 31 rachete şi una dintre cele două divizii ale sale, Divizia 13 rachete. Operaţionalizarea unei unităţi dotate cu sistemul "Avangard" a fost anunţată de oficialii ruşi încă din decembrie 2018, după încheierea cu succes a testelor. "Avangard" este un vehicul de luptă de tip HGV (Hypersonic Glide Vehicle, vehicul care planează la viteze hipersonice, de cel puţin 5 ori mai mari decât viteza sunetului), care poate fi echipat cu încărcături convenţionale sau nucleare de peste două megatone. Acesta este ridicat la altitudini de zeci de kilometri, cu ajutorul rachetelor balistice intercontinentale (UR-100UTTKh / codificare NATO SS-19 Siletto, R-36M2 / NATO SS-18 Satan sau RS-28 Sarmat / NATO SS-X-30).

 

Noi rachete pentru sistemul de rachete de coastă "Utios" din Crimeea. Potrivit directorului general al societăţii NPO Mashinostroyenia, Aleksandr Leonov, se intenţionează dotarea complexului staţionar de rachete de coastă "Utios", din Crimeea, cu un nou tip de rachete anti-navă.

Complexul "Utios" (variantă Утёс / Utes sau Sotka) a fost instalat în Crimeea în perioada sovietică. În anul 2014, a început procesul de modernizare a acestui sistem, care foloseşte în prezent rachete mai vechi, din familia P-35 (codificare NATO: SS-N-3b Sepal). Complexul se găseşte în dotarea Brigăzii 15 Rachete şi artilerie de coastă/ FRMN, care mai dispune şi de complexele de rachete mobile, mai moderne, Bal (NATO: SS-C-6 Sennight) şi Bastion (NATO: SS-C-5 Stooge).

 

POTENŢIALE EVOLUŢII ÎN PERIOADA URMĂTOARE

  • Nu sunt de aşteptat evenimente semnificative în Siria.

  • Vizitele noului preşedinte ucrainean în principalele capitale occidentale ar putea da un nou impuls negocierilor în formatul Normandia (Ucraina, Federaţia Rusă, Germania şi Franţa), pentru deblocarea crizei din estul Ucrainei.

  • Activitatea militară în RM SUD se va intensifica, odată cu începerea etapei de instrucţie de vară şi pe fondul exerciţiilor NATO ce au loc în România şi Bulgaria. Este de aşteptat o creştere a numărului de activităţi pregătitoare ale exerciţiului strategic ”Centru-2019”, fiind posibilă desfăşurarea de exerciţii tactice la nivel de brigadă şi chiar divizie.