Federaţia Rusă - Ce s-a întâmplat cu submarinul "Losharik"

Iniţial, oficialii ruşi au oferit jumătăţi de răspunsuri, precizând doar că este vorba de un submarin de cercetare la bordul căruia a izbucnit un incendiu, 14 submarinişti au murit încercând – şi reuşind – să stingă focul şi că supravieţuitorii au reuşit să salveze submarinul şi să îl ducă în portul Severomorsk.

Ministrul apărării, Serghei Şoigu, s-a deplasat imediat la Severomorsk. Ulterior, mass-media a transmis în direct raportul preliminar pe care ministrul i l-a prezentat preşedintelui Vladimir Putin. Potrivit lui Şoigu, în incident a fost implicat un submarin de cercetare la mare adâncime, cu propulsie nucleară (din motive de păstrare a secretului, presa transmiţând evenimentul, ministrul nu a precizat denumirea submarinului sau clasa acestuia). Cauza incendiului a fost, aparent, un scurtcircuit produs în compartimentul bateriilor. Cei 14 submarinişti s-au izolat în capsula în care a izbucnit incendiul, pentru a preveni răspândirea acestuia, au reuşit să stingă focul dar au murit, cel mai probabil, intoxicaţi cu fum. Reactorul nuclear era complet izolat de restul submarinului, autonom (compartimentul reactorului nefiind deservit de personal uman) şi nu a suferit nicio avarie. Submarinul a ieşit la suprafaţă, restul echipajului (5 persoane, potrivit ministrului) reuşind să preia controlul acestuia. Ulterior un remorcher a tractat submarinul în port.

În aceeaşi zi, presa rusă a publicat numele celor decedaţi. Din nou surprinzător, printre cei 14 se aflau nu mai puţin de şapte căpitani de rangul 1 (inclusiv comandantul submarinului, Denis Dolonski). De obicei, în marina rusă un căpitan de rangul 1 (echivalentul unui comandor din Forţele Navale române) deţine comanda unei nave, fie ea şi cu propulsie nucleară. Mai mult decât atât, unii dintre cei 14 au fost identificaţi ca lucrând pentru unitatea specială 45707, cu baza în cartierul Peterhof, din Sankt Petersburg.

Punând cap la cap toate datele de mai sus, inclusiv prezenţa la bord a unui număr neobişnuit de ofiţeri de rang înalt, presa a speculat că submarinul implicat în incident este AS-12 (sau AS-31) ”Losharik”, un submarin de cercetare la mare adâncime, aflat în subordinea unui departament special din Ministerul rus al Apărării: GUGI.

GUGI. Între cercetarea oceanului şi spionaj.

Activităţile de cercetare şi spionaj la mare adâncime au o tradiţie de peste 40 de ani în armata rusă. În anul 1976 s-a înfiinţat, în cadrul Ministerului rus al Apărării, Direcţia 10 / Direcţia principală de cercetare maritimă la mare adâncime (Main Directorate of Deep-Sea Research). În limba rusă structura este numită Glavnoe Upravlenie Glubokovodnîh Issledovanii (Главное управление глубоководных исследований), de unde şi acronimul cu care este cunoscută de către analiştii militari: GUGI.

În octombrie 1976, s-a înfiinţat şi unitatea specială 45707, prima unitate de scafandri de mare adâncime (numiţi ”hidronauţi” de către ruşi), personalul fiind recrutat pe baza aceloraşi criterii de selecţie psiho-fizice ca astronauţii. Aceştia operau mai multe ”staţii nucleare de cercetare la mare adâncime” şi aveau misiunea să culeagă informaţii despre echipamentele inamicului, să protejeze şi să asigure mentenanţa cablurilor subacvatice sovietice şi să recupereze de pe fundul mării echipamente secrete sovietice, prăbuşite în mare ca urmare a unor teste sau accidente.

GUGI s-a dezvoltat rapid, mai ales în ultimele două decenii, ca urmare a eforturilor pe care Rusia le întreprinde în zona arctică, regiune în care există resurse extraordinare şi pe care Rusia o consideră ca o zonă ce va fi disputată în viitor de marile puteri.

Pe lângă impozanta navă de cercetare oceanică ”Iantar”, în prezent GUGI dispune de o divizie întreagă de submarine (care nu trebuie confundate cu cele ale forţelor navale ruse), Divizia 29, cu baza la Olenia Guba, în apropiere de baza de submarine a Flotei Nordului, în Peninsula Kola. Printre submarinele şi staţiile de cercetare de mare adâncime (AGS/Atomnaia Glubokovodnaia Stanţia - атомная глубоководная станция) pe care GUGI le operează se numără:

• staţia atomică de mare adâncime AS-12 (sau AS-31) ”Losharik”, submarinul care a fost, aparent, implicat în incidentul din 1 iulie 2019;

• staţia atomică de mare adâncime ”Kashalot” (codificare NATO: Uniform);

• staţiile atomice de mare adâncime Nelma (NATO: X-RAY) şi Halibut (NATO: PALTUS);

• submarinul nuclear BS-64 ”Podmoskovie” (clasa Delta IV), modificat pentru a transporta sub chila sa mini-submarinul AS-31 ”Losharik”;

• submarinul nuclear BS-136 ”Orenburg” (clasa Delta III), fostul purtător al submarinului AS-31 ”Losharik”, în prezent neoperativ;

• submarinul nuclear K-329 ”Belgorod” (clasa Oscar II), lansat pe 23 aprilie 2019, cel mai lung submarin din lume, despre care MAS a scris recent şi care a fost, la rândul său, modificat pentru a transporta submarine mai mici, dar mai ales pentru a transporta ”Poseidon”, torpila nucleară autonomă intercontinentală, dezvoltată recent de ruşi (Între ameninţările militare ruseşti figurează şi o torpilă nucleară intercontinentală autonomă).

Ce se ştie despre ”Losharik”?

”Losharik” (codificare NATO: Norsub-5) este unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale F. Ruse, existând foarte puţine fotografii ale acestuia, iar pe marginea structurii şi caracteristicilor tehnico-tactice făcându-se mai mult speculaţii. Este, totodată, neclar dacă există două submarine din această categorie, AS-12 şi AS-31 sau este vorba despre aceeaşi navă, căreia i s-a schimbat numărul de bordaj. Majoritatea experţilor occidentali înclină spre cea de-a doua variantă.

Pe baza unor fotografii satelitare de mare rezoluţie, s-a determinat că AS-31 ”Losharik”, deşi arată din exterior ca un submarin obişnuit, cu o lungime de cca. 70 de metri, are o construcţie atipică, în interior fiind dispuse şapte sfere din titan interconectate, de cca 6 metri diametru fiecare (sfera este o construcţie mai rezistentă decât cilindrul, fiind designul specific pentru vehiculele de mare adâncime, precum batiscafurile şi batisferele). Aceasta permite submarinului să coboare la adâncimi extrem de mari, de cca. 6.000 de metri, de zece ori mai  mult decât submarinele obişnuite.

Construcţia submarinului a început în anul 1988, dar, pe fondul restricţiilor financiare, nu s-a finalizat decât în anul 2003. Submarinul are propulsie nucleară, ultimele două sfere din coada submarinului fiind destinate sălii maşinilor şi reactorului nuclear. Nu se ştie dacă ”Losharik” dispune şi de un motor diesel, dar dacă acesta ar exista, locul său ar fi într-unul din compartimentele (sferele) din faţă, vecin cu compartimentul bateriilor.

Deşi are propulsie proprie, ”Losharik” acţionează în tandem cu un submarin nuclear mai mare, care este modificat pentru a-l transporta sub chila sa până la locul misiunii, unde ”Losharik” se desprinde şi plonjează spre adâncurile mării pentru a executa o gamă largă de operaţiuni. ”Losharik” are un echipaj de până la 25 de ”hidronauţi” care pot executa misiuni ca: interceptarea comunicaţiilor prin cablurile trans-oceanice şi chiar tăierea acestora, la nevoie; recuperarea de echipamente subacvatice proprii sau ale inamicului (de exemplu sonarele dispuse de SUA şi Marea Britanie pe fundul Oceanului Atlantic, componente ale sistemului de ascultare SOSUS); testarea de echipamente subacvatice şi, posibil, de noi arme sub apă; operaţiuni de salvare; efectuarea de studii batimetrice.

În prezent ”nava-mamă” (purtătoare a lui AS-31 ”Losharik”) este submarinul nuclear BS-64 ”Podmoskovie”, care se pare că a fost implicat la rândul lui în incidentul din 1 iulie 2019, mai mulţi martori oculari confirmând acest lucru.

Controverse pe marginea incidentului din 1 iulie 2019

Filmul incidentului.

Presa rusă şi analişti ruşi independenţi, cu acces la surse din lumea submariniştilor din Severomorsk, au refăcut filmul evenimentului din 1 iulie. Se pare că incidentul s-a petrecut destul de aproape de ţărm, într-un poligon de instrucţie folosit cu predilecţie de submarinele din Flota Nordului, la o adâncime de cca. 200 de metri, neobişnuită pentru ”modus operandi” al lui ”Losharik”. Potrivit oficialilor ruşi, submarinul efectua măsurători batimetrice în Marea Barents.

Focul ar fi izbucnit în jurul orei 23.00 (ora locală, UTC+3), în timp ce ”Losharik” se ridica de pe fundul mării, îndreptându-se către submarinul-mamă, BS-64 ”Podmoskovie”. Cauza incendiului ar fi fost un scurtcircuit la un tablou de distribuţie aflat în compartimentul bateriilor, care ar fi aprins învelişul unui cablu electric. Focul s-a extins apoi, iar fumul s-ar fi răspândit rapid prin sistemul de ventilaţie şi ar fi surprins majoritatea echipajului care, aparent, se odihnea la acea oră, în compartimentul special destinat. Astfel s-ar explica de ce echipajul nu a folosit aparatele de respirat de care dispunea (self-contained breathing apparatus / SCBA, de tipul PDU-2 şi PDU-3). O singură persoană avea să supravieţuiască dintre cele aflate la odihnă, un specialist civil, care ar fi fost scos din compartiment de către unul dintre ”hidronauţi”, acesta închizând ulterior compartimentul pentru a opri răspândirea focului şi fumului în întregul submarin. Pe lângă specialistul civil au supravieţuit alte patru persoane, respectiv echipajul de cart aflat în camera de control (pe submarin, ca pe orice altă navă, se lucrează în schimburi, denumite carturi). Acestea ar fi reuşit să izoleze focul, să îl stingă cu echipamentele specifice de la bord şi să scoată ulterior submarinul la suprafaţă. Mai multe nave, printre care şi un remorcher, ar fi sosit rapid în zonă, iar în jurul orei 00.30 ”Losharik” ar fi ajuns, tractat, în portul Gadzhiyevo (20 km nord de Severomorsk). Victimele ar fi fost transbordate pe submarinul-mamă şi ulterior transportate la spitalul din Severomorsk. Doar una dintre cele 14 persoane ar fi murit pe submarin, celelalte 13 pierzându-şi vieţile pe drum spre spital sau în spital, din cauza intoxicaţiei cu fum. Submarinul-mamă ar fi fost văzut de nişte pescari aflaţi la faţa locului ridicându-se brusc la suprafaţă, activităţi febrile fiind observate ulterior pe puntea acestuia.

Unde s-a petrecut incendiul?

O primă controversă priveşte chiar vehiculul în care ar fi avut loc incendiul. S-a vorbit de submarinul-mamă BS-64 ”Podmoskovie”, de ”Losharik” şi chiar de o capsulă batimetrică pe care ”Losharik” ar fi avut-o la bord şi ar fi lansat-o pe fundul mării. Prima variantă a fost eliminată chiar de către ministrul Şoigu şi este sugerată şi de păstrarea secretului privind clasa şi numele submarinului-lucru care, probabil, nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost implicat un submarin obişnuit. În ceea ce priveşte capsula batimetrică, aceasta nu ar fi putut nicidecum lua 14 oameni la bord şi nici nu s-ar fi explicat prezenţa căpitanului submarinului în acel loc. Rămâne ca singură ipoteză plauzibilă ”Losharik” şi scenariul descris mai sus.

Incendiu sau explozie?

Această teorie a fost generată de Autoritatea norvegiană pentru siguranţă nucleară (Norwegian Radiation and Nuclear Safety Authority / NRNSA), care a afirmat că ar fi primit o înştiinţare de la partea rusă despre o explozie la bordul unui submarin. Ministerul rus al Apărării a negat acest lucru, iar ulterior norvegienii au retractat, precizând că ar fi preluat informaţia din mass media ruse! Atât măsurătorile efectuate de către NRNSA, cât şi de către agenţia responsabilă rusă, au indicat nivelul radioactivităţii în regiune ca fiind în limitele normale.

Care era misiunea?

Oficial, submarinul efectua cercetări pe fundul mării. Aspect contestat imediat de presa rusă şi internaţională, o astfel de operaţiune banală nefiind în măsură să justifice prezenţa la bord a unui număr atât de mare de ofiţeri de rang înalt. Cu toate acestea, deşi neobişnuit pentru armatele occidentale, este o practică regulată ca în unităţile speciale ruse - cum este şi 45707 Peterhof - să existe funcţii de specialişti prevăzute cu grade mult mai mari decât în unităţile militare convenţionale. Nici locul incidentului nu indică o misiune excepţională. S-a încercat o asociere cu locul în care s-a scufundat submarinul ”Kursk”, dar acest lucru nu este adevărat, incidentul din 2000 petrecându-se la câteva sute de kilometri distanţă. S-a speculat că ”Losharik” ar fi recuperat şi adus la bord un sonar american din sistemul SOSUS, dar şi acest lucru este departe de adevăr. Un astfel de sonar în locul incidentului nu se justifică deoarece datele culese nu ar putea fi transmise decât prin cablu. Ori instalarea de cabluri subacvatice în apele teritoriale ruseşti, chiar în ”locul de joacă” al submarinelor Flotei Nordului, pare o teorie puţin verosimilă.

Cum au murit cei 14 ”hidronauţi”?

Şi în această privinţă datele sunt contradictorii. Unele surse au oferit teoria de mai sus, cu cei 14 transportaţi la spitalul din Severomorsk şi decedaţi pe drum sau în spital. Alte surse au indicat că nu toate corpurile ar fi fost extrase din submarin, compartimentul fiind în continuare inundat. Rămâne să punem acest dezacord pe seama confuziei şi speculaţiilor care au loc, invariabil, în astfel de situaţii.

Ce ”catastrofă globală” s-a evitat?

Potrivit presei ruse, un ofiţer-submarinist, prezent la ceremonia de înmormântare (6 iulie 2019) a celor 14 militari decedaţi, a afirmat că victimele au fost nişte eroi care au contribuit, prin sacrificiul lor, la evitarea unei ”catastrofe cu consecinţe la nivel global”. Nu au fost date mai multe detalii, dar sunt de aşteptat informaţii noi după încheierea investigaţiei pe care o comisie de la Moscova (cu specialişti din departamentul de contrainformaţii militare din cadrul FSB) o derulează în prezent. Este posibil ca ofiţerul să fi făcut aluzie la un nou Cernobâl, prin posibila topire a reactorului nuclear şi gravele consecinţe ecologice pe care le-ar fi provocat o contaminare radioactivă de proporţii.

De ce evenimentul este învăluit într-un asemenea mister?

Deşi destule informaţii au fost oferite rapid presei (mai ales dacă ne raportăm la incidentul ”Kursk”, când lucrurile au fost păstrate o lungă perioadă sub tăcere), lipsesc încă date importante din puzzle. Dacă în cazul unor sisteme moderne de armament dezvoltate recent, ruşii nu se sfiesc să le prezinte cu multă emfază, chiar de la cel mai înalt nivel al statului (preşedintele Putin), de data aceasta se păstrează secretul, invocând caracterul confidenţial al informaţiilor care privesc domeniul submersibilelor de cercetare. Este posibil ca ruşii să păstreze nişte aşi în mânecă şi să nu ofere potenţialilor inamici date care să fie folosite pentru a dezvolta măsuri de contracarare. În acest sens, este de aşteptat ca şi raportul final al investigaţiei să fie clasificat la cel mai înalt nivel, iar opiniei publice să îi fie prezentată o variantă cosmetizată, care să nu spună mare lucru.

În loc de concluzii

În pofida speculaţiilor, nu există dovezi concrete care să sugereze că varianta oficială prezentată de ruşi nu reprezintă desfăşurarea corectă a incidentului. Este un fapt incontestabil că ruşii au o rată mult mai mare de accidente pe submarine în raport cu omologii lor occidentali. În ultimii ani, mai multe incendii au fost raportate pe submarinele ruseşti aflate în imersiune sau în porturi, cel mai semnificativ fiind cel al submarinului K-152 ”Nerpa”, în noiembrie 2008, când funcţionarea defectuoasă a unui sistem de stingere a incendiilor a dus la moartea a 20 de submarinişti şi rănirea altor 41.

Incidentul dă o lovitură grea GUGI şi unităţii sale de ”hidronauţi”, formarea unor specialişti de un asemenea nivel fiind un proces costisitor şi anevoios.

Este posibil ca bateriile folosite de ruşi pe submarine să fie cauza celor mai multe dintre probleme. Dacă vom asista pe termen scurt şi mediu la eforturi de cercetare şi înlocuire a acestora pe toate submarinele ruseşti, acestea pot fi alte indicii că evenimentul s-a petrecut, într-adevăr, aşa cum l-a prezentat Kremlinul.

Aşa cum se afirma şi în raportul săptăHYPERLINK "https://monitorulapararii.ro/mas-raport-saptamanal-01-07-07-2019-1-17529"mHYPERLINK "https://monitorulapararii.ro/mas-raport-saptamanal-01-07-07-2019-1-17529"ânal al Monitorului Apărării şi Securităţii, ”accidentul pică prost pentru conducerea politico-militară a Rusiei care ameninţă SUA cu arme bazate pe tehnologii noi. Dacă fondurile alocate vor continua să scadă, iar Rusia va rămâne izolată, fără acces la tehnologie, asemenea situaţii s-ar putea să se repete, mai ales că Rusia va fi obligată să danseze pe muzica pe care chiar ea a impus-o: o nouă cursă a înarmărilor, parte a noului război rece cu Vestul”.