23 iulie 2021

F-35 Lightning II vs Su-75 CheckMate

Florin Jipa

Rusia a lansat, în această săptămână, cu mult fast, avionul supersonic de vânătoare Su-75 CheckMate, ca un rival al variantei americane F-35. Evenimentul a avut loc pe 20 iulie, în prezenţa preşedintelui Vladimir Putin, la Salonul Internaţional de Aviaţie şi Spaţiu MAKS-2021, de la Zhukovsky, în afara Moscovei.

Sursă foto: Mediafax

Este pentru prima data, după 1990, când industria aerospaţială rusească realizează un avion militar cu un singur motor, probabil din raţiuni economice şi pentru a acoperi o cerere în creştere pe pieţele internaţionale pentru acest tip de aeronave mai uşor de întreţinut.

Producătorul rus de avioane Sukhoi a dezvoltat noul avion de vânătoare în cadrul programului LTS, acronimul pentru Avion Tactic Uşor.

Avionul ar trebui să coste între 20 şi 30 milioane de dolari, să facă primul zbor în 2023 şi să poată fi livrat începând cu 2026. Noul avion, cu denumirea de proiect ŞahMat, are un singur motor, va putea zbura la o viteză maximă de 2 Mach, cu o rază de acţiune de 3.000 de km, la o altitudine de croazieră de 17 km şi o încărcătură de 7,4 tone.

Anunţat ca un rival al avionului dezvoltat de americani, F-35, putem constata, în primul rând, că cea mai mare diferenţă dintre cele două aparate este faptul că F-35 zboară, a fost produs în peste 500 de exemplare, achiziţionat deja de 13 state şi sunt ţări (Statele Unite, Israel şi Marea Britanie) care l-au folosit deja în operaţii de luptă reale.

Revenind la principalele caracteristici tehnice, F-35 are o rază de acţiune de aproape 3.000 de km, dar poate fi încărcat cu peste 10 tone de muniţii, poate zbura cu 1,7 Mach, la o altitudine de croazieră de 15 km. Şi la preţ, F-35 este mai scump, putând fi procurat la o sumă de 80 de milioane de dolari bucata, la care se adaugă pachetul logistic.

Chiar dacă sunteţi tentaţi să daţi câştig de cauză avionului rusesc, cel puţin privind costul, eu unul nu aş face-o, deoarece propaganda rusă nu corespunde mereu cu realitatea.

Pe hârtie sună bine proiectul Su-75, dar practica a demonstrat că marile programe de înzestrare ruseşti nu merg întotdeauna conform planurilor, iar cel mai bun exemplu este chiar aeronava Su-57, tot de generaţia a cincea, care după 11 ani de la lansarea fastuoasă, programul întâmpină numeroase greutăţi. Forţele aeriene ruse au primit doar un aparat, anul trecut, din cele 76 comandate, urmând ca anul acesta să-l primească pe al doilea. Aeronavele nu au venit nici măcar cu motoarele finale, ci cu o versiune mai slabă ce va trebui schimbată pe viitor. Nici la export aeonava nu a avut succes, până acum nicio ţară nu şi-a exprimat dorinţa de a achiziţiona acest aparat.