Extinderea UE în Balcanii de Vest - amânările se succedă, entuziasmul rămâne. Oare?

Extinderea reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte europene prin care UE urmăreşte să realizeze prosperitatea crescută pentru toate statele membre, o mai mare stabilitate în Europa şi, nu în ultimul rând, un rol mai important al UE pe scena mondială.

Procesul a avut câteva etape de extindere (1973: Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit, 1981: Grecia, 1986: Portugalia şi Spania, 1995: Austria, Finlanda şi Suedia, 2004: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia, 2007: Bulgaria şi România, 2013: Croaţia), iar la reuniunea sa de la Salonic, din 19-20 iunie 2003, Consiliul European şi-a afirmat hotărârea de a sprijini deplin perspectiva europeană a ţărilor din Balcanii de Vest.

Constatăm astfel că acest proiect îndrăzneţ atinge apogeul în anul 2004, când opt ţări din zona baltică şi din Europa Centrală şi de Est, aflate de zeci de ani sub influenta sovietică, au aderat la UE împreună cu Cipru şi Malta, punând capăt majorităţii diviziunilor Europei post-1945. Etapa a mai evidenţiat faptul că, în ciuda tradiţiilor culturale speciale, diferite şi în mare parte necunoscute în alte părţi ale Europei, ţările europene îşi doreau să continue politica UE de stabilizare şi unificare a Europei.

Ulterior, într-o reuniune a Consiliului European din decembrie 2006, liderii UE au confirmat că viitorul Balcanilor de Vest este în Uniunea Europeană.

Dar ce se întâmplă astăzi?

Unde sunt momentele de euforie si entuziasm autentic pentru a fi parte a proiectului european, momente care stârnesc astăzi, uneori, nostalgia acelor vremuri?

Cu excepţia Croaţiei, membră a UE din anul 2013, celelalte ţări din arealul Balcanilor de Vest îşi menţin statutul de „candidaţi eterni”, iar recenta „răceală” a UE faţă de Balcani ridică îndoieli că integrarea în blocul comunitar va deveni realitate.

Europa din 2019 este radical diferită de Europa din 2004. Mişcările populiste de pe întreg continentul, apariţia euro scepticilor şi lipsa, în aceste condiţii, unei strategii coerente de identificare a intereselor, ameninţărilor şi mijloacelor de susţinere a instituţiilor democratice, fac ca manifestările împotriva interferenţelor Bruxelles-ului în aspecte privind suveranitatea naţională pe de o parte şi subminarea independenţei sistemului judiciar, a instanţelor judecătoreşti şi a presei independente pe de alta parte, să pună sub semnul întrebării procesul extinderii ca favorizant al coagulării unei culturi strategice în Europa.

Cu configuraţia şi birocraţia complexă a Consiliului, dar şi cu puterea deţinută în mâinile fiecărui stat membru, de a respinge sau agrea deciziile importante, soarta statelor din Balcanii de Vest rămâne incertă. Opţiunea extinderii UE faţă de Balcanii de Vest, într-o singură etapă, pentru toate cele şase ţări (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia şi Kosovo), în momentul în care cel mai slab performant îndeplineşte criteriile de aderare, ar reprezenta un stimulent puternic pentru depăşirea disputelor regionale şi normalizarea relaţiilor dintre aceste state. Cealaltă opţiune, de a discuta separat cu fiecare stat în parte, rămâne valabilă dar rezultatele discuţiilor, pe timpul summit-ului de la Berlin, din 29 aprilie 2019, au dezvăluit diviziuni şi indecizie în loc de unitate şi strategie în ceea ce priveşte soarta Balcanilor de Vest.

Conflictul de secole dintre Serbia şi Kosovo şi incapacitatea UE de a adopta o poziţie unitară privind recunoaşterea independenţei provinciei Kosovo împarte uniunea. 

Propunerea privind un schimb de teritorii, din considerente etnice, între Serbia şi provincia Kosovo, în încercarea de a normaliza relaţiile dintre ele şi posibilitate de a recunoaşte independenţa Kosovo, a fost pur şi simplu desfiinţată de cancelarul Merkel, în deplin acord cu reprezentanţii statelor care au jucat un rol major în încheierea războiului din fosta Iugoslavie. Şi asta, în condiţiile în care Federica Mogherini şi John Bolton, consilierul de securitate naţională al preşedintelui Donald Trump, au sprijinit acest schimb.

Deşi din declaraţiile celor doi lideri care au organizat summit-ul de la Berlin, Angela Merkel şi Emanuel Macron reiese că summit-ul nu a fost axat pe extinderea UE, realitatea a dovedit că organizatorii au încercat, chiar cu un efort susţinut, să reia negocierile privind normalizarea relaţiilor dintre Kosovo şi Serbia, una din condiţiile primordiale ale accederii în UE. Din păcate, summit-ul de la Berlin privind Balcanii de Vest s-a încheiat fără a se ajunge la un progres în reluarea discuţiilor mediate de UE între Kosovo şi Serbia, ceea ce face puţin probabil ca un acord reciproc, obligatoriu pentru normalizarea relaţiilor, să fie atins în acest an.

De remarcat atitudinea preşedintelui kosovar Hashim Thaci, care a cerut ca SUA să fie incluse în dialogul mediat de UE, declarând că „UE este prea slabă şi nu este unită pentru a avansa în Balcanii de Vest”.

Chiar dacă Merkel şi Macron au lăudat Macedonia de Nord pentru că au realizat acordul istoric „în privinţa numelui”, ceea ce a dus la eliminarea obstacolelor din calea progresului realizat de Skopje în vederea aderării la UE şi NATO, rezultatul final al acestui summit rămâne acelaşi. Speranţele se îndreaptă către un alt eveniment (summit), ce va avea loc în iulie 2019, de data aceasta găzduit la Paris de preşedintele Emmanuel Macron.

În condiţiile în care viziunea lui Macron faţă de Balcanii de Vest este în totală contradicţie cu cea a lui Merkel, iar în zonă instituţiile statale sunt foarte slabe, corupţia este uriaşă, iar economiile sunt subdezvoltate, este previzibil rezultatul reuniunii de la Paris.

În plus, viziunea franceză, dar şi cea olandeză, privind teama că o extindere a UE ar diminua coeziunea acesteia şi ar alimenta, în continuare, mişcările populiste sau de extrema dreaptă, întăresc concluzia că aderarea la Uniune, în viitorul apropiat, este puţin probabilă.

Aşa cum afirmam la începutul analizei, amânarea şi eventuala decuplare a Macedoniei de Nord şi a Albaniei de la discuţiile privind aderarea la UE ar putea avea un efect negativ asupra politicii interne a ambelor ţări, dar şi asupra Balcanilor de Vest în general.

Amânarea reprezintă o înfrângere în domeniul reformelor şi extinderii, demonstrând o lipsă de viziune strategică în cadrul uniunii şi subminând, în acelaşi timp, credibilitatea UE. Ţinând cont de faptul că aceasta este a doua amânare, o a treia ar pune la îndoială unitatea în cadrul UE.

Din această perspectivă, cea mai mare deziluzie faţă de aceste abordări şi lipsa de strategie a UE este suportată de către Macedonia de Nord care, după o dispută lungă şi în ciuda inexistentei şanselor, împreună cu Grecia a reuşit să rezolve problema viitorului său nume.

În aceste condiţii, opoziţia preşedintelui Macron, la summit-ul de la Berlin, de a se stabili o dată pentru începerea discuţiilor de aderare, reprezintă un afront in primul rând la adresa Skopjei, dar şi a Atenei.

Din fericire, Albania şi Macedonia de Nord pot conta în continuare pe NATO pentru a extinde securitatea şi stabilitatea lor şi a regiunii. Invitaţia pe care a primit-o Macedonia de Nord, în iulie 2018, de a se alătura NATO, după ce Alianţa a recunoscut anterior Muntenegru, reprezintă faptul că NATO manifestă preocupare pentru situaţia din acest areal şi vulnerabilităţile la interferentele ruseşti.

Chiar dacă mandatul actual s-a terminat, viitorul Parlament European dar şi noii lideri ai structurilor europene vor avea în faţă un dosar fierbinte iar de modul cum vor aborda problema extinderii va depinde viitorul Europei. Abordarea prudentă actuală nu aduce beneficii nimănui şi nu va aduce niciuna dintre schimbările de care Balcanii de Vest şi UE au nevoie.

Pornind de la evaluările şi recomandările din Pachetul de Extindere al Comisiei Europene, publicat la 29 mai 2019, România, pe timpul Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, a reuşit, în urma unui proces complex de negociere, să adopte un limbaj ambiţios şi un calendar pentru o decizie clară şi substanţială privind deschiderea negocierilor de aderare cu R. Macedonia de Nord şi Albania, cât mai curând posibil şi nu mai târziu de octombrie 2019.

Astfel, în cadrul ultimei reuniuni a Consiliului Afaceri Generale (18 iunie a.c.) sub mandatul Preşedinţiei României concluziile adoptate reconfirmă importanţa politicii de extindere atât pentru parteneri, cât şi pentru Uniunea Europeană în ansamblul său şi reafirmă efectul transformator pe care acest proces continuă să îl genereze în regiune.

Eforturile depuse de Preşedinţia română a Consiliului au permis, astfel, atingerea consensului în jurul unei poziţii comune la nivelul Consiliului UE, în lumina recomandărilor Comisiei Europene privind deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania şi a progreselor remarcabile realizate în ultimul an. Se reconfirmă faptul că promovarea politicii de extindere, pe baza coeziunii interne a UE, contribuie la coerenţa acţiunii globale a UE, manifestată în primul rând în vecinătatea imediată.