24 noiembrie 2022

Extinderea NATO cu Suedia şi Finlanda se joacă în România, pe 29 şi 30 noiembrie

Florin Jipa

Astăzi are loc a doua întrunire între reprezentanţii din Suedia, Finlanda şi Turcia, la Stockholm, pentru a negocia extinderea NATO cu cele două ţări nordice, dar la următoarea Reuniune NATO, de la Bucureşti, din zilele de 29 şi 30 noiembrie, se aşteaptă să se facă paşi importanţi, prezintă hurriyetdailynews.com.

Sursă foto: Mediafax

Din cele 30 de state membre NATO, doar Turcia şi Ungaria nu au ratificat tratatul de extindere. În timp ce Ungaria întârzie fără să arate o motivaţie clară şi este acuzată că face jocul Moscovei, Turcia şi-a manifestat foarte precis pretenţiile: ridicarea embargoului privind vânzarea de arme către Ankara şi măsuri hotărâte ale celor două ţări candidate împotriva mişcărilor considerate teroriste, precum PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), YPG (Unităţile de Apărare a Poporului) şi FETÖ (Mişcarea islamică condusă de Fethullah Gülen).

Suedia şi-a modificat deja legea antiteroristă, cu efect de la 1 ianuerie 2023, şi în acest moment, delegaţia turcă condusă de adjunctul ministrului de externe, Sedat Önal, şi consilierul prezidenţial, İbrahim Kalın, vrea să vadă implementarea deciziilor stabilite în iunie, la Madrid, la semnarea Mecanismului Permanent Întrunit, în timp ce Finlanda şi Suedia doresc o aderare cât mai rapidă.

La Reuniunea de la Bucureşti, au fost invitaţi şi reprezentanţi din Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Finlanda, Suedia şi Bosnia şi Herţegovina, iar extinderea Alianţei reprezintă un punct principal pe agendă, alături de războiul declanşat de Putin în Ucraina.

Reuniunea miniştrilor de Externe ai ţărilor NATO din Bucureşti, de pe 29 şi 30 noiembrie, este prima reuniune aliată de nivel înalt găzduită de România după Summitul NATO din 2008. Totodată, este prima reuniune care are loc în Estul Europei după declanşarea războiului lui Putin în Ucraina.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a precizat, joi, că Bucureştiul va găzdui, pe 28 şi 29 noiembrie, şi Reuniunea Liderilor de la Munchen, arată Agerpres. „Vreme de trei zile, între 28 şi 30 noiembrie, România va fi capitala diplomatică, europeană, euroatlantică şi dincolo de acestea", a evidenţiat Aurescu.