01 aprilie 2019

Exerciţiul NATO Sea Shield 2019 va avea loc în perioada 8-12 aprilie în Marea Neagră

Teodora Marinescu

În perioada 8-12 aprilie va avea loc în zona Mării Negre unul dintre cele mai mari exerciţii multinaţionale, Sea Shield 2019, care va fi coordonat anul acesta de către România, a informat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în raportul său anual.

Sursă foto: Mediafax

Scopul exerciţiului multinaţional este acela de a promova interoperabilitatea pe mare.

În cadrul Sea Shield 2019 vor participa aproximativ 2.300 de militari, 21 de nave, 10 avioane de luptă şi un submarin.

Printre ţările participante se numără Bulgaria, Grecia, Spania, Turcia, Statele Unite şi Ucraina, în calitate de partener NATO.