08 iunie 2019

Exerciţii de rezolvare a situaţiilor tactice la Wind Spring 19

Andreea Soare

„În exerciţiul Wind Spring 19, conexat #SaberGuardian 2019, din perioada 4 – 7 iunie, „Dragonii Transilvani” din Batalionul 811 Infanterie au desfăşurat la Centrul Naţional de Instruire Întrunită din zona Cincu, alături de militari ai Brigăzii 25 Aeropurtată din Ucraina, exerciţii de rezolvare a unor situaţii tactice (STX), de nivel pluton şi companie” arată un comunicat al Statului Major al Forţelor Terestre.

Sursă foto: Forţele Terestre Române

„În acelaşi timp, structura din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, care marchează inamicul în scenariul exerciţiului, s-a instruit în cadrul aceloraşi tipuri de antrenamente”, se adaugă în comunicat.
 

„Obiectivele principale ale acestor exerciţii sunt menţinerea unui nivel ridicat de interoperabilitate, creşterea coeziunii şi solidarităţii structurilor participante, precum antrenarea militarilor într-un context multinaţional.
 

Exerciţiile de tip STX au constituit cele mai importante activităţi de pregătire de până acum pentru militari, iar sistemele MILES instalate pe tehnica, echipamentele şi armamentul militarilor au oferit posibilitatea simulării tragerilor reale şi executării exerciţiilor tactice în condiţii cât mai aproape de realitate.”