09 ianuarie 2019

EXCLUSIV/ Fostul director al Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu: "Nu m-am întâlnit la Viena cu domnii Cioloş şi Coldea. Este o aberaţie"

Indira Crasnea

Fostul director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) Mihai Răzvan Ungureanu a calificat miercuri ca "aberaţie" informaţiile apărute în presa locală din România referitoare la o presupusă întâlnire a sa la Viena cu fostul premier Dacian Cioloş şi cu fostul prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii (SRI), generalul-locotenent (r) Florian Coldea, infirmând acest episod.

Sursă foto: Mediafax

"Nu m-am întâlnit la Viena cu domnii Cioloş şi Coldea. Este o aberaţie", a spus pentru MEDIAFAX, Mihai Răzvan Ungureanu, fost director al Serviciului de Informaţii Externe şi fost prim-ministru.

informaţia conform căreia Dacian Cioloş, Mihai Răzvan Ungureanu şi Florian Coldea au avut o întâlnire într-un local din Viena a apărut într-un ziar din Cluj-Napoca şi a fost preluată de alte mass-media din România.

Fostul premier Dacian Cioloş a scris luni, într-o postare pe Facebook, că nu a mai fost în capitala austriacă "de vreo patru ani".

Mihai Răzvan Ungureanu, fost premier şi fost ministru de Externe a fost director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE)  între 2007-2012 şi 2015-2016,