Raport săptămânalEvenimente politico-militare relevante

Raport săptămânal NATO-UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Marii Neagre

Evenimente politico-militare semnificative [23-29.04.2018]

Monitorul Apărării şi Securităţii

Sursă foto: 123RF

SUA – FRANŢA. SUA – Germania. Vizita preşedintelui francez Emmanuel Macron, respectiv cea a cancelarului german, Angela Merkel, la Washington

            Importantă, atât pentru Franţa cât şi pentru Europa, vizita oficială (23 – 25.04) a lui E.Macron a avut ca obiectiv consolidarea relaţiilor franco-americane, aflate pe un trend ascendent, precum şi consultarea bilaterală în probleme importante de politică externă. Franţa, prin preşedintele ei, este statul preferat de către Administraţia Trump în dialogul cu Europa. Cel mai important moment al vizitei s-a dovedit discursul preşedintelui E.Macron în faţa Congresului american, în care acesta a adresat un apel către SUA să revină la rolul pe care şi l-au asumat în sistemul internaţional postbelic. Punctul forte al consultărilor - acordul nuclear cu Iranul, nu a avut rezultate concludente, preşedintele american nefiind convins de iniţiativa europeană. Acesta propune ca, în locul renunţării la acord, să i se adauge alţi „piloni”, care să-i completeze părţile slabe, respectiv problemele conexe, precum programul iranian de dezvoltare a rachetelor balistice. După consultări, E.Macron şi-ar fi dorit ca Donald Trump să ia decizia renunţării la acord – o decizie care ar fi răspuns aşteptărilor electoratului francez. Argumentul forte al lui E.Macron a fost faptul, că odată ce se renunţă la acord, nu există o alternativă şi s-ar ajunge la o situaţie conflictuală. Propunerea europeană ar avea calitatea de a rezolva lipsurile acordului actual.

Iranul, sprijinit de Rusia şi China, se declară ferm pentru păstrarea acordului în forma sa actuală, iniţiativa europenilor fiind o cale de mijloc pentru rezolvarea situaţiei. În privinţa Siriei, s-a ajuns la o foaie de parcurs comună, Franţa asumându-şi un rol militar mai mare înainte de retragerea parţială a trupelor americane, al cărui calendar va fi legat de încheierea procesului de eliminare a ISIS. Problemele economice apărute, prin ameninţarea lansată de SUA de introducere a unor tarife la unele din exporturile europene[1] au fost ridicate de E.Macron şi rediscutate cu cancelarul german, A. Merkel, în timpul vizitei acesteia (27.04), dar nu s-a ajuns la rezultate pozitive[2]. Nici în problema acordului cu Iranul, cancelarul german nu a avut succes[3]. Pe de altă parte, Merkel şi-a menţinut refuzul de a ridica cheltuielile de apărare la 2% din PIB.

Franţa va fi canalul prin care Europa va comunica cu Washingtonul în problemele de politică externă. În „celălalt război”, cel economic, Germania rămâne partenerul european relevant. Probabil, D.Trump nu va fi foarte agresiv în relaţiile comerciale cu Europa, fie şi pentru că ţinta lui principală este China. Dacă totuşi va fi, efectele se vor resimţi în Germania şi alte ţări europene, inclusiv România. De fapt, scopul este comun, „îngrădirea Iranului”, doar abordarea diferă, mijloacele soft europene completând abordarea hard a SUA. Acest lucru va asigura baza cooperării europeano-americană în Siria şi Iran. De altfel, cei doi lideri europeni au transmis, foarte probabil, mesajele ruse privind Siria şi alte probleme în dispută[4].

Reuniunea miniştrilor de externe ai statelor membre NATO

Scopul reuniunii de la Bruxelles (27.04) a fost pregătirea summit-ului NATO din iunie, la care Alianţa va căuta să găsească noi căi de contracarare a acţiunilor agresive ale Rusiei. Derulată în contextul atacurilor occidentale asupra facilităţilor chimice ale lui Bashar al Assad şi al cazului Skripal, reuniunea a facilitat ajungerea la un consens privind necesitatea de a răspunde agresivităţii Rusiei. A fost pregătit astfel terenul pentru deciziile pe care liderii statelor NATO le vor lua la summit privind măsuri de descurajare a Rusiei, inclusiv înfiinţarea unui nou comandament NATO care va răspunde de apărare în Oceanul Atlantic. Ministrul de externe britanic, Boris Johnson, a remarcat că NATO trebuie să răspundă la ameninţarea Rusiei care este de natură hybridă, cea militar convenţională fiind însoţită de cea subversivă şi cea în domeniul războiului cibernetic. Prezenţa noului secretar de stat american Mike Pompeo, învestit în funcţie cu numai o zi înainte, a fost percepută de către aliaţii europeni ca o dovadă a angajamentului SUA[5]. M. Pompeo a declarat că NATO este de nepreţuit şi obiectivele sale sunt importante, în contrast vizibil cu poziţia iniţială a preşedintelui Donald Trump. În cadrul întâlnirii, M. Pompeo a insistat asupra creşterii bugetelor alocate apărării la 2% din PIB de către toate statele Alianţei[6], acestea trebuind să-şi asume partea lor de responsabilitate în apărarea Europei. Unii aliaţi europeni nu sunt pregătiţi încă să facă acest lucru. Alte teme discutate au fost Afganistan, Siria, Irak şi acordului nuclear cu Iranul[7]. Îngrijorarea NATO faţă de cumpărarea de către Turcia a sistemelor de apărare antiaeriană ruseşti S 400 a fost trecută în plan secund, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, declarând că aceasta este doar o decizie naţională.

Exprimarea unui consens în privinţa perceperii ameninţării ruse reprezintă un rezultat remarcabil, având în vedere că îngrijorările statelor din flancul estic nu erau  împărtăşite de cele din sud, cu Germania şi Franţa lideri de opinie. Însuşi comportamentul agresiv al Rusiei a fost cel care a condus la consensul din prezent[8]. Faptul că SUA au reafirmat angajamentul lor faţă de NATO consolidează Alianţa, disipând temerile europenilor privind relaţia transatlantică. Mai mult, între SUA şi statele mari europene nu există divergenţe în evaluarea situaţiei de securitate. Pentru România, atât faptul că Alianţa are o viziune unanimă privind ameninţarea rusă, dar şi faptul că relaţiile ruso-occidentale au depăşit momentul de maximă tensiune (în Siria) reprezintă elemente pozitive. Problema alocării de fonduri crescute pentru înzestrare are în fundal aspectele de promovare a industriei naţionale de apărare, europenii încercând să intensifice cooperarea pentru a contracara SUA, mai ales în domeniul aeronautic. 

AFGANISTAN - ofensiva de primăvară

Talibanii au anunţat începutul ofensivei de primăvară, campania „Al Khandaq”, refuzând oferta de pace făcută de preşedintele afgan, Ashraf Ghani. Ei au precizat că se vor concentra asupra forţelor americane din Afganistan. Această declaraţie reprezintă, ca de obicei, începutul simbolic al acţiunilor de luptă, talibanii executând deja operaţiuni militare care au culminat cu atacuri în Kabul. Declaraţia din acest an are o însă o semnificaţie aparte deoarece reprezintă o respingere categorică a ofertei de pace „fără precondiţii” făcută de preşedintele A. Ghani în luna februarie. Talibanii au caracterizat oferta de pace ca fiind o „conspiraţie care are ca scop devierea atenţiei opiniei publice de la ocuparea ilegală a ţării, de vreme ce SUA nu au nici o intenţie sinceră de a încheia războiul”. Pe de altă parte, secretarul de stat interimar al SUA, John Sullivan, a subliniat responsabilitatea talibanilor pentru insecuritatea care face mii de victime şi pentru consecinţele refuzului ofertei de pace a guvernului ales democratic. De remarcat precizarea talibanilor, potrivit căreia „principala ţintă a atacurilor lor vor fi invadatorii americani şi spionii acestora. Cei care îi sprijină vor fi doar ţinta secundară”. Talibanii au anunţat astfel că vor evita să facă victime colaterale în rândul civililor, dar acesta este doar un element propagandistic, dovadă fiind ultimele atacuri din Kabul. Concentrarea pe forţele americane este determinată de dislocarea de către Administraţia Trump de noi trupe în Afganistan, cu misiunea principală de pregătire a trupelor guvernamentale, dar şi reconfirmarea către comandanţii americani din teatru a autorităţii de a executa atacuri aeriene asupra talibanilor, o schimbare majoră faţă de decizia anterioară de retragere graduală. Ofensiva de primăvară va avea ca efect imediat periclitarea alegerilor la nivel districtual din octombrie, prin intimidarea alegătorilor, astfel încât aceştia să nu se înregistreze pe listele de vot[9].

            Mişcarea talibană nu este dispusă să înceapă negocieri cu guvernul afgan, păstrând precondiţia retragerii trupelor americane, fapt care le-ar aduce o poziţie de forţă la negocieri. În măsura în care ajutorul continuă să vină din partea Pakistanului, în pofida presiunilor politice şi economice americane[10], la care se adaugă şi cel al Rusiei, care se implică în Afganistan sub pretextul luptei împotriva ISIS, talibanii au capacitatea de a-şi extinde controlul în mai multe regiuni din Afganistan. Noile măsuri americane vor încetini acest proces, dar trebuie avut în vedere că, în faţa perspectivei de creştere a pierderilor, preşedintele D.Trump ar putea să revină asupra deciziilor sale[11]. Acesta este şi obiectivul principal al talibanilor. O retragere grăbită ar duce însă la o destabilizare generatoare de ameninţări asimetrice: venirea la putere a talibanilor, care ar putea găzdui terorişti, dublată de extinderea ISIS. Rusia, ca şi în Siria, ar putea folosi lupta împotriva ISIS ca pretext pentru a-şi extinde influenţa în Afganistan, având alături, de această dată, Pakistanul.  

SIRIA                                                                 

Conferinţa donatorilor pentru Siria de la Bruxelles a înregistrat un eşec.  Fondul de ajutor a fost de doar 4,4 miliarde $, mult sub aşteptări, după ce SUA au sistat ajutorul[12], preşedintele D.Trump punând sub semnul întrebării valoarea acestuia. Agenţiile umanitare au cerut găsirea unei soluţii de pace până când regimul Bashar al Assad, ajutat de Rusia şi Iran, va începe ofensiva la Idlib, avertizând asupra unei catastrofe umanitare ca cea din Alep[13]. Principalele ţări donatoare au fost cele europene, Franţa, Germania şi Marea Britanie. La acest ajutor se adăugă cele 3 miliarde de euro date de UE Turciei pentru găzduirea refugiaţilor sirieni[14]. Deşi mulţi donatori „au obosit” să dea bani pentru victimele unui conflict care se prelungeşte, criza umanitară siriană se accentuează. Siria nu a participat la conferinţa organizată de UE, iar Rusia nu a trimis un reprezentant de rang înalt, fiind reprezentată doar de ambasadorul rus la UE, Vladimir Chizhov. El a combătut poziţia UE, care se concentrează asupra asistenţei umanitare, dar nu alocă fonduri pentru reconstrucţia Siriei atâta vreme cât Bashar al Assad nu partajează puterea cu opoziţia siriană. Rusia vrea ca Uniunea să îi finanţeze un regim aliat, nu victimele acestuia. UE va continua această politică în speranţa că banii vor fi un element de presiune care îl vor aduce pe Bashar al Assad la masa negocierilor, deşi această strategie soft s-a dovedit, până în prezent, a fi un eşec.  

În marja întâlnirii (27.04) NATO, SUA şi Turcia au ajuns la o înţelegere privind Siria, ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, declarând după întâlnirea cu Mike Pompeo că Turcia va coopera cu SUA în regiunea Manbij. În faţa fermităţii americane, dublată de un plan franco-american pentru Siria, Turcia este obligată să îşi pondereze ambiţiile unei ofensive în Manbij, „chiar fără acordul SUA”.

În contextul în care Siria a devenit teatrul confruntării iraniano-israeliene, ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, a declarat că „Israelul nu vrea război, dar, dacă Iranul atacă Tel Aviv-ul, vom lovi Teheranul”. Declaraţia acestuia este cea mai explicită ameninţare la adresa Iranului, scopul fiind unul de descurajare. Partea israeliană a făcut public, direct sau prin scurgeri în presă, amploarea dislocărilor iraniene în Siria, faptul că au fost dislocate forţe aeriene (drone), antiaeriene şi terestre semnificative, precum şi faptul că se aşteaptă la un atac iranian asupra teritoriului său, ca răspuns la loviturile israeliene asupra bazele iraniene din Siria (10.02 şi 09.04). Israelul a fixat ca „linie roşie” prezenţa permanentă a trupelor iraniene în Siria. Acesta a fost şi principalul subiect al discuţiilor avute de A. Lieberman la Washington (25.04), în contextul unei posibile decizii americane de renunţare la acordul nuclear cu Iranul, decizie dorită de Israel, dar care va aduce perspectiva unui conflict ale cărui prime faze ar putea avea loc pe teritoriul sirian.

Criza din Siria se adânceşte, România fiind afectată nu numai de existenţa unui război regional în apropierea sa, dar mai ales de ameninţarea unui nou val de refugiaţi către Europa. 

 


[1] Au fost introduse taxe pentru oţel şi aluminiu, suspendate însă temporar. D.Trump urmează să ia o decizie pe 01.05.

[2] Imediat după vizită, oamenii de afaceri germani şi-au exprimat îngrijorarea asupra viitorului relaţiilor economice transatlantice, în perspectiva introducerii de taxe de către SUA pentru mărfurile europene. Germania, cu un excedent în relaţiile economice cu SUA, mai ales prin exportul de automobile, este direct vizată de acestea.

[3] A. Merkel a reiterat punctul de vedere european: deşi nu este perfect şi nu va rezolva toate problemele cu Iranul,  acordul reprezintă punctul de plecare pentru noi înţelegeri care ar putea duce la o soluţie.

[4] E.Macron comunică cu preşedintele rus, Vladimir Putin, existând perspectiva acceptării Franţei în găsirea unei soluţii în Siria. De asemenea, A.Merkel, a avut o convorbire telefonică cu V.Putin înainte de vizită, subiectul principal fiind Siria.  

[5] Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a remarcat prezenţa lui Mike Pompeo ca fiind o expresie a importanţei acordată Alianţei de către SUA.

[6] Cea mai vizată este Germania. Obiectivul fixat de NATO este de atingere a pragului de 2% de către statele NATO până în 2024, 20% din bugetul apărării urmând să fie cheltuit pentru înzestrare.

[7] M. Pompeo va pleca din Bruxelles într-un turneu în Orientul Mijlociu, urmând să viziteze Arabia Saudită, Iordania şi Israelul.

[8] După ce a anexat Crimeea şi a continuat agresiunea militară din Ucraina, Rusia a desfăşurat acţiuni subversive la adresa democraţiilor occidentale, s-a implicat în campaniile electorale din aceste state, a executat atacuri cibernetice şi a culminat cu o încercare de asasinat din Marea Britanie.

[9] În pofida declaraţiilor talibanilor că vor proteja civilii, aceştia rămân principala ţintă în scopul intimidării. Mai mult, în acest demers, le sunt alături talibanilor chiar rivalii ISIS: în atacul terorist sinucigaş din Kabul (22.04) au fost ucise 60 de persoane.

[10] Pakistanul se confruntă cu o „revoltă paşnică paştună” în regiunea sa de graniţă cu Afganistanul.

[11] Asta cu atât mai mult cu cât artizanul reangajării americane, generalul Mc Master, nu mai face parte din Administraţia Trump.

[12] SUA nu au confirmat încă suma de 1 miliard $, dar au continuat livrarea unor ajutoare umanitare.

[13] În zonă se găsesc 2,5 milioane de refugiaţi.

[14] Turcia a cerut, în cadrul conferinţei, ca acest ajutor să fie mărit. Turcia se prevalează de pericolul unui nou val de refugiaţi sirieni în UE.