Summitul NATO – un thriller cu happy-end

Summit-ul NATO de la Bruxelles (11-12.07) s-a încheiat prin adoptarea unei declaraţii care arată unitatea Alianţei, statele membre angajându-se să aloce 2% din PIB pentru apărare, identificând Rusia şi terorismul ca ameninţări principale la adresa lor şi găsind o soluţie pentru misiunile din Afganistan şi Irak. Făcând un pas important spre stabilizarea Balcanilor, Alianţa a invitat Macedonia să devină membru, iar, în Est, a promis sprijin Ucrainei şi Georgiei. NATO a decis să continue să răspundă ameninţării ruse prin iniţiativa „celor patru 30” şi să lupte împotriva agresiunii acestui stat în spaţiul cibernetic şi informaţional. Aşa cum se anunţase anterior, a fost modificată adecvat structura de comandă a Alianţei, încercându-se să se dea un răspuns echilibrat la o situaţie deja cronicizată.

România a primit ceea ce şi-a dorit, un comandament operaţional de nivel de corp de armată şi sprijin în consolidarea unei brigăzi multinaţionale, precum şi continuarea prezenţei navale NATO în Marea Neagră, dar asta nu o scuteşte de ceea ce George Friedman spune tranşant: să îşi facă propria armată.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că ceea ce contează nu e alocarea în sine, ci capabilităţile ce rezultă din alocarea acestor fonduri şi că Alianţa nu va disloca noi trupe în Est, dar că va creşte nivelul de operativitate general în cadrul Alianţei la un nivel care să permită dislocarea rapidă în Est, dacă este necesar. 

Desfăşurarea summit-ului a fost tensionată datorită poziţiei americane (transmisă, mai ales, pe Twitter de către preşedintele Donald Trump), corectă în esenţă – statele europene membre NATO, mai ales cele mari, trebuie să aloce pentru apărare sumele pentru care şi-au luat angajamentul, dar alterând realitatea (Germania este captiva Rusiei, nemaiputând să ia decizii suverane, fiind dependentă total de gazul rusesc ! Deşi au la bază un adevăr – Germania a preferat să fie apărată de către SUA şi să facă afaceri profitabile cu un adversar sau competitor, cum îi spune D.Trump, chiar şi atunci când acesta a devenit agresor - afirmaţiile acestuia au încins spiritele şi au generat o atmosferă extrem de tensionată. În realitate, deciziile Germaniei, sunt suverane, chiar prea suverane, atunci când, din umbră, ea a luat decizii cruciale în Balcani sau chiar în Republica Moldova).

D.Trump a avansat chiar alocarea a 4% din PIB pentru apărare, dar aceasta a fost doar o supralicitare menită să îi convingă pe cei reticenţi de implementarea asumatului 2%. Mai grav, chiar şi ca simplă metodă de negociere, în timpul discuţiilor, D.Trump a ameninţat că, dacă europenii nu alocă fondurile necesare pentru apărare, SUA „îşi vor urma drumul său”, afirmaţie interpretată de către unii europeni ca o anunţare de către SUA a părăsirii Alianţei. Pe termen scurt, însă, europenii au o grijă mai mare: ce decizii, care îi vor afecta direct, va lua D.Trump la întâlnirea cu Vladimir Putin de la Helsinki ? Aceasta începe sub auspicii negative, după ce 12 ofiţeri GRU au fost acuzaţi de către justiţia americană de implicare ilegală în procesul electoral american. Îngrijorător pentru noi, conform actului de acuzare, România a fost folosită de hakerii ruşi ca traseu cibernetic în acţiunile pe care le-au desfăşurat împotriva SUA.

BALCANI - Macedonia - invitată să devină membru al NATO

În cadrul summit-ului NATO de la Bruxelles, Alianţa a invitat Macedonia (noul nume, încă nemenţionat în Constituţie, este Macedonia de Nord) să devină membru al său. Decizia a fost luată rapid, după ce disputa privind numele acestui stat ex-iugoslav a fost rezolvată cu Grecia. Pe 11.07, Grecia a expulzat doi diplomaţi ruşi şi a interzis intrarea altor doi, acuzându-i de încercarea de obţinere şi distribuire de informaţii secrete care ar fi putut fi folosite pentru a compromite oficiali greci, în încercarea de a interveni în problema rezolvării cazului numelui Macedoniei. Invitarea Macedoniei în cadrul NATO „pe ultima sută” reprezintă un pas important spre stabilizarea prin integrare a Balcanilor de Vest, zădărnicind încercările Rusiei de a împiedica acest proces. Expulzarea diplomaţilor ruşi din Grecia reprezintă un punct de cotitură în relaţiile greco-ruse, exemplare până în acest moment, Atena, în particular, partidul de guvernământ, Siriza, atât de admirativ la adresa Kremlinului, descoperind că acesta nu are decât planuri geopolitice cinice, nu prieteni sau valori, chiar şi cu Grecia, în mod tradiţional, o ţară prietenă a Rusiei.

Parlamentul Macedoniei votase, pentru a doua oară, schimbarea numelui statului, în conformitate cu înţelegerea la care se ajunsese cu guvernul grec. De această dată, preşedintele ţării este obligat să accepte decizia Parlamentului. Urmează să se organizeze un referendum în care electoratul va accepta noul nume al ţării. Un pas important spre schimbarea numelui ţării a fost făcut la momentul oportun, deschizând drumul Macedoniei spre Alianţă, dar şi spre UE. Vestul a mai făcut un pas important spre stabilizarea Balcanilor de Vest, iar Rusia a pierdut o ţară cu care se putea juca pentru a crea probleme europenilor. În plus, Rusia a dezamăgit un prieten, Grecia.

REPUBLICA MOLDOVA – „legalizarea” unei decizii ilegale

            Puterea oligarhică încearcă să răspundă avertismentului UE căutând o bază legală pentru decizia ilegală luată împotriva primarului ales al Chişinăului.

            Parlamentul European a votat (05.07) o rezoluţie în care îşi exprimă îngrijorarea fată de deteriorarea standardelor democratice în Republica Moldova (RM): „decizia curţilor de justiţie, despre care s-a spus de mai multe ori că este influenţată şi controlată politic, este un exemplu de capturare a statului şi al unei crize profunde a instituţiilor din RM". UE a decis (04.07) blocarea transferului primei tranşe din ajutorul macrofinanciar de 100 de milioane de euro acordat RM. UE a reacţionat prompt, constatând o stare de lucruri evidentă: controlul RM de către un oligarh cu origini mafiote. Ceea ce afectează puterea de la Chişină nu sunt acuzele din rezoluţie, ci netransferarea banilor (ajutorul financiar european este strict necesar RM, atât pentru plata funcţionarilor statului, dar si pentru finanţarea piramidei puterii „de stat şi de partide, PDM şi PSRM”).

Ca răspuns, Vlad Plahotniuc a încercat să dea „o bază legală” deciziilor injuste ale justiţiei din RM: Majoritatea parlamentară a votat (12.07) proiectul de hotărâre care îşi propune să revizuiască legislaţia electorală, după invalidarea alegerilor din Chişinău. Finul lui V.Plahotniuc, Andrian Candu, preşedintele Parlamentului RM, a declanşat un atac furibund la adresa opoziţiei, în special a celei democratice (de fapt, împotriva oricui nu e cu Vlad Plahotniuc, respectiv cu Igor Dodon !). Pentru a menţine pe linie de plutire RM, în lipsa banilor europeni, puterea de la Chişinău a făcut un nou împrumut la Banca Mondială: pe13.07, guvernul RM a luat un credit de 30 de milioane dolari de la Banca Mondială „pentru a micşora deficitul bugetar”. Urmează ca, acum, Vlad Plahotniuc să îi folosească pe „idioţii utili” pe care îi are în UE. Dacă acest lucru nu îi va reuşi, el va juca cartea geopolitică, mizând pe faptul ca SUA, sub Administraţia Trump, sunt mai puţin înclinate, în politica sa externă, spre  promovarea valorilor democratice şi mai mult spre un realism pragmatic. Iar dacă nu îi iese nici acest lucru, V. Plahotniuc va încerca sa joace tot geopolitic, dar, de această dată, la doua capete. Alături îi va sta Igor Dodon, care nu refuză nimic stăpânului său, foarte probabil, dându-şi acordul pentru noul plan Kozak pe care Moscova îl pregăteşte.

Moscova a iniţiat „foaia de parcurs” spre un nou plan Kozak

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a numit (12.07) pe vicepremierul rus Dmitri Kozak ca reprezentat special pentru relaţiile economice şi comerciale cu Republica Moldova. De asemenea, a revocat numirea lui Dmitri Rogozin ca reprezentant special pentru regiunea transnistreană. Preşedintele RM, Igor Dodon, a avut o întâlnire (14.07) cu Vladimir Putin la Moscova, ocazie cu care au fost discutate relaţiile bilaterale şi situaţia regională, în special problema transnistreană. Foarte probabil, Moscova a iniţiat, mascat, procesul de impunere a unui nou memorandum Kozak: Dmitri Kozak a fost numit reprezentant pentru probleme economice cu RM, poziţia de reprezentant în problema transnistreană…rămânând vacantă, deşi este evident că acesta se va ocupa de soluţionarea problemei transnistrene printr-un nou şi, în acelaşi timp, vechi memorandum Kozak. Dmitri Kozak este cel care a elaborat „memorandumul Kozak” în 2003, plan care a eşuat în ultimul moment, după ce SUA au aflat că acesta avea o anexă secretă ce prevedea staţionarea permanentă a trupelor ruse pe teritoriul RM, în Transnistria. Planul urma să „transnistrizeze” RM, Rusia controlând, prin separatişti, acest stat: în timp ce Chişinăul nu putea controla Transnistria, aceasta urmând să aibă un statut special, Tiraspolul urma să aibă drept de veto asupra politicii interne şi externe a Chişinăului. 

După întâlnirea cu Vladimir Putin, Igor Dodon a scris despre recenta rezoluţie ONU care cere retragerea trupelor ruse staţionate ilegal pe teritoriul RM că „în cursul întâlnirii, am dat o apreciere declaraţiilor cu caracter antirusesc care au fost adoptate în ultimele săptămâni la diferite paliere internaţionale şi (care) au vizat rolul procesului de pacificare în Republica Moldova. În calitate de şef al statului, am relevat caracterul cu totul politizat al acestora, care contravine situaţiei reale din Republica Moldova. Declaraţiile unilaterale făcute de la înaltele tribune nu corespund stării de fapt cu privire la operaţiunea de pacificare din Moldova şi fac parte din lupta politică internă şi poziţionare în contextul viitoarelor alegeri parlamentare din Moldova".

Şocant, Igor Dodon minte, în defavoarea ţării al cărui preşedinte este, cu scopul de a îşi mulţumii stăpânul: în timp ce rezoluţia ONU s-a referit la trupele ruse din GOTR (Grupul Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria) care staţionează ilegal pe teritoriul transnitrean şi NU au nici un fel de misiune de pace, Igor Dodon afirmă că acestea ar fi trupe de pace, amestecându-le intenţionat cu cele ruse de menţinere a păcii care staţionează legal, în baza acordului din 1992. Declaraţia, ca şi faţa lui Igor Dodon în timpul întâlnirii cu V.Putin, spune multe: Kremlinul nu îi mai acordă lui Igor Dodon rolul de agent de influenţă (aşa cum l-a avut, la vremea lui, Vladimir Voronin) ci doar pe cel de simplu instrument docil, până la nivelul la care acesta acţionează împotriva intereselor ţării sale, din poziţia de preşedinte al acesteia ! Cu siguranţă, domnul Igor Dodon ştie cum se numeşte acest lucru chiar din momentul în care s-a angajat pe acest drum, împotriva intereselor ţării şi neamului său. Oricum, cheia succesului unul nou plan Kozak stă în mâinile celuilalt actor politic de la Chişinău, Vlad Plahotniuc, Igor Dodon necontând ca actor, fiind doar levier al Kremlinul. 

ISRAEL - Hamas a primit o lecţie dură din partea Israelului

Israel şi militanţii din Gaza au ajuns la un acord (14.07) de încetare a focului după ce Israelul a răspuns la atacurile cu rachete din Gaza cu cele mai puternice atacuri aeriene, de la cele din 2014. Guvernul israelian, confruntat cu posibilitatea unui război pe trei fronturi cu Iranul, chiar la frontierele sale, a reacţionat dur şi disproporţionat la atacurile cu rachete venite din Gaza (probabil, comandate de Iran, ca răspuns la recentele lovituri aeriene israeliene care i-au degradat semnificativ infrastructura militară din Siria) şi a obţinut rezultatul scontat. Foarte probabil, este doar un acord temporar, atacurile din Gaza urmând să fie reluate de către Hamas şi aliaţii săi.

Un acord care ridică multe semne de întrebare

            Primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu, a avut o întâlnire (12.07) cu preşedintele rus, Vladimir Putin, la Moscova, la care s-a discutat retragerea Iranului din Siria, în contextul în care această problemă urmează să fie discutată de către preşedintele rus cu cel american la întâlnirea pe care o vor avea la Helsinki. În urma acestei întâlniri, s-ar fi ajuns la un acord prin care Iranul şi-ar retrage trupele la o distanţă de câteva zeci de kilometrii de la frontiera din Golan a Siriei cu Israelul, deşi nu este clar dacă Rusia are capacitatea de a determina Iranul să facă acest lucru. Probabil, Israelul a oferit Rusiei relaţii economice privilegiate (vitale pentru o Rusie care nu mai are acces la tehnologia occidentală), chiar şi acces limitat la tehnologia sa militară.

            Forţat de considerente urgente de securitate, guvernul israelian caută o înţelegere, fie şi cu Rusia, care să îndepărteze Iranul, dacă nu din întreaga Sirie, măcar din proximitatea frontierelor sale, mai ales, acum, când Bashar al Assad a recucerit aproape toate teritoriile din sud. Un semnal grav a venit din surse britanice, ziarul Times, care prezintă informaţia că, în cadrul întâlnirii de la Helsinki, preşedintele SUA ar urma să ofere, în schimbul acestei acţiuni ruseşti de îndepărtare a iranienilor de la frontiera israeliană, concesii în Ucraina, respectiv Crimeea. Acest gen de târguri geopolitice este exact ceea ce doreşte Moscova, periclitându-se, astfel, întreaga securitate europeană: în timp de Siria este o problemă în care Rusia poate ceda, neavând interese fundamentale acolo, Kremlinul este interesat în mod fundamental de „recuperarea” statelor post-sovietice. Să sperăm că preşedintele american nu face asemenea târguri care nu au nici un fel de legătură cu politica externă a primei puteri mondiale din istorie cu un mesaj moral (democraţie, stat de drept, drepturile omului).