14 mai 2018

Evenimente politico-militare relevante [06.05 – 13.05.2018]

Monitorul Apărării şi Securităţii

Sursă foto: 123RF

RUSIA

 

Inaugurarea noului mandat al preşedintelui Vladimir Putin (07.05): „Rusia are nevoie de progres în toate domeniile de activitate”.

În discursul de inaugurare, V.Putin a transmis ruşilor direcţia în care îi va conduce în următorii şase ani. Misiunea acestui mandat va fi asigurarea păcii şi prosperităţii, cuvântul de ordine fiind progresul (prorâv[1]). V. Putin a reamintit virtuţile Rusiei care, prin unitate, a renăscut în cursul istoriei sale precum pasărea Phoenix. Accentul a picat pe asigurarea cetăţenilor că sprijinul pe care aceştia îl acordă va fi folosit pentru consolidarea poziţiei Rusiei pe scena internaţională şi schimbarea în bine pe plan intern: păstrându-şi specificul, identitatea şi valorile tradiţionale, Rusia trebuie să progreseze. V. Putin a avertizat că Rusia trebuie să răspundă la încercările momentului şi să avanseze în domeniile în care are multe de făcut - economic, ştiinţific şi tehnologic, avertizând că indiferenţa şi incoerenţa nu îşi au locul într-o lume în plină schimbare, deciziile care vor fi luate în perioada următoare urmând să hotărască soarta Rusiei pentru decenii. În acest sens, toate forţele politice şi organizaţiile sociale responsabile trebuie să fie active, demonstrând că le pasă de Rusia. Putin a avertizat că numai o societate liberă, deschisă spre progres, respingând injustiţia, ignoranţa, conservatorismul şi birocraţia este capabilă de progres. De aceea, trebuie îndepărtate toate constrângerile care împiedică materializarea potenţialului oamenilor, devenind astfel bariere în dezvoltarea societăţii. V. Putin a făcut remarca surprinzătoare că în Constituţie se specifică primordialitatea necondiţionată a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor Rusiei, bazele dezvoltării ţării fiind armonia dintre cetăţenii liberi, o societate civilă responsabilă şi un stat democratic. V. Putin a remarcat că ţara sa se confruntă cu dificultăţi economice şi sociale, adăugând că trebuie folosite toate oportunităţile în vederea atingerii unor obiective vitale de dezvoltare economică şi tehnologică şi de creştere a competivităţii în domeniile care vor decide viitorul. Responsabilitatea revine statului şi autorităţilor care trebuie să răspundă aşteptărilor cetăţenilor. V. Putin anunţă o schimbare de drum, prioritizând dezvoltarea economică. „Ţarul” a luat act de situaţia actuală: Rusia este stabilizată politic de „verticala puterii”, dar aceasta, coruptă şi ineficientă, blochează dezvoltarea ţării. De asemenea, Rusia a revenit în forţă pe scena internaţională, mai ales prin intervenţii militare, dar a plătit prin izolarea politică şi economică. Soluţia este deschiderea, atât internă, cât şi externă, păstrând, însă, poziţiile cucerite. Dificultatea este mai mare în plan intern: este greu de imaginat o soluţie în care libertăţile economice vor fi asigurate, dar cele politice vor rămâne la nivelul actual. În plan extern, ar fi de aşteptat o relansare a dialogului cu Vestul[2], dar dezvoltarea schimburilor economice şi a importului de tehnologie se va putea realiza numai dacă se renunţă la agresivitatea care i-a permis Rusiei să obţină succesele din Ucraina şi Siria. În plus, preţul petrolului, chiar şi în condiţiile colaborării cu OPEC în reducerea producţiei, rămâne o variabilă necontrolabilă. Oricum, timpul îl va obliga pe preşedintele rus să răspundă la întrebarea „cum va continua sistemul putinist…fără Putin”, mai ales dacă, numărul celor care consideră că „Putin nu e ţarul lor”, încă redus, se va mări. 

Dmitri Medvedev a fost numit de preşedintele V.Putin ca prim ministru. Duma de Stat l-a aprobat (08.05) pe fostul prim ministru cu un număr mare de voturi: 374 pentru şi numai 56 împotrivă. Dmitri Medvedev are la dispoziţie două săptămâni pentru a îşi forma noul guvern. Numirea reprezintă atât un semnal de continuitate, dar şi faptul că V. Putin va căuta pe perioada noului mandat să refacă economia rusă prin măsuri liberale, aducând în prim plan personalităţi capabile să dialogheze cu Vestul. Astfel, au apărut zvonuri privind revenirea într-o poziţie oficială a economistului Alexei Kudrin.  

Parada Militară de Ziua Victoriei  (09.05). Aceasta a fost, ca în fiecare an, prilej de prezentare a instrumentului forte al Rusiei, armata sa, de reiterare a bazelor istorice şi prezente ale pretenţiei Rusie de a fi o putere globală şi a unui mesaj de politică externă: „Rusia este deschisă la dialog în toate problemele legate de securitatea globală. Ea este gata de un parteneriat egal şi constructiv în vederea ajungerii la înţelegere, pace şi progres”. Invitaţii de onoare au fost preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, şi prim ministrul israelian, Benjamin Netanyahu. Parada militară a fost destul de mare, la ea participând circa 13.000 de militari, 150 de vehicule blindate şi 75 de avioane, prezentându-se principalele trupe şi echipamente militare ale armatei ruse. Astfel, au defilat unităţi din cadrul tuturor categoriilor de forţe: trupele aeropurtate (cu BTR-MDM şi BMD-4M), forţe speciale, de infanterie marină şi arctice, cele de infanterie mecanizată (Kurganets-25), blindate (T14 Armata, T72B3M) şi artilerie (2S35 Koalitsiya-SV, 2S19 Msta-S, BM-30 Smerch), precum şi cele de apărare antiaeriană (S 400, Buk, Tor şi Panzir S1) şi aviaţie (de luptă: Su-30SM[3], Su-35, Su-30, MiG 29SMT, MiG 31, Su 34, Su 24M, Su-25; cele de transport şi realimentare în aer: An 124, Il 76MD, Il 78; elicopterele Ka 52[4], Mi 26, Mi 8AMTSh, Mi 35), inclusiv aviaţia strategică (Tu-160, Tu-22M3, Tu-95MS), la care s-au adăugat rachetele tactice (9K720 Iskander) şi cele strategice nucleare (RS-24 Yars). Au fost prezentate arme noi: racheta hipersonică Kh-47M2 Kinzhals (pe MIG 31), roboţii Uran 6 (de deminare) şi Uran 9 (de luptă), vehiculul de luptă pentru asigurarea sprijinului cu foc BMPT Terminator, UAV-urile Korsar şi Katran, precum şi avionul „stealth” Su 57. Echipamentele militare prezentate sunt remarcabile, marca evidentă a unei armate renăscute (deşi pot fi făcut unele comentarii privind calitatea, măsura în care sunt introduse la trupe, chiar noutatea acestora). La fel de important este zâmbetul de pe feţele soldaţilor, semn al unei armate care are încredere în forţele sale, după ce a fost angajată în luptă.

Vizita (10.05) ministrului de externe german, Heiko Maas, la Moscova reprezintă ieşirea din izolare diplomatică a Rusiei, după ce cumularea unei serii întregi de evenimente condusese la o situaţie de blocaj a relaţiilor acesteia cu Vestul. Au fost discutate relaţiile bilaterale şi problemele actuale: Ucraina, Siria şi Iran. Heiko Maas, criticat până şi în rândul propriului partid pentru abordarea realistă a relaţiilor cu Rusia[5], a declarat că Berlinul este angajat pentru un dialog „deschis şi sincer”, aceasta fiind condiţia ca pe viitor să fie posibilă o cooperare rezonabilă. Au fost discutate „problemele care s-au acumulat” între cele două state. Ministrul german a remarcat necesitatea „implicării Rusiei în soluţionarea conflictelor internaţionale, războiul civil din Siria neputând fi soluţionat fără aceasta”. Serghei Lavrov s-a pronunţat, cu satisfacţie, pentru „convorbiri directe intensive”, remarcând că acestea sunt mai eficiente decât mesajele transmise prin intermediul presei. 

            Recunoscându-i importanţa, Germania face primul pas spre Rusia, dar condiţionează relansarea relaţiilor de un comportament adecvat al acesteia. Păstrând cadrul unei cooperări pragmatice, Germania nu mai tolerează orice acţiune a Rusiei, Heiko Maas fiind promotorul unei „oestpolitk” condiţionată de respectarea de către Rusia a regulilor de drept internaţional. Vizita sa va fi urmată, săptămâna viitoare, de cea a cancelarei Angela Merkel[6].

 

ORIENTUL MIJLOCIU

 

            Denunţarea de către SUA a acordului de denuclearizare a Iranului

            Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat (08.05) retragerea SUA din acordul de denuclearizare a Iranului, urmând să reimpună întreaga gamă de sancţiuni[7] (adăugând unele suplimentare) la adresa acestui stat considerat ca fiind sponsor al terorismului. Argumentele lui Donald Trump au ţinut atât de elemente ale acordului, care ar fi atât de lipsit de substanţă încât nu permite atingerea obiectivului de denuclearizare, cât şi comportamentul statului iranian care destabilizează regiunea, dezvoltă rachete balistice, agresează stazele din regiune şi este sponsor al terorismului. Preşedintele D.Trump, consecvent poziţiei sale, a deschis o perioadă de mari incertitudini în Orientul Mijlociu. Perioada de timp care va trece până la impunerea completă a sancţiunilor (cele mai dure fiind cele financiare legate de exportul de petrol iranian, care vor fi introduse peste 180 de zile) vor fi lăsate europenilor pentru a obţine, prin negocieri, cedări iraniene, nu numai în privinţa completării acordului, dar a adăugării altor acorduri care să acopere întreaga gamă a problemelor create de Iran (de la modul cum va continua după expirarea actualului acord, până la abţinerea de la destabilizarea regiunii şi dezvoltarea de rachete balistice). Având în vedere posibilitatea redusă ca Iranul să accepte asemenea limitări, se deschide calea spre o escaladare fără precedent a tensiunilor irano-americane şi regionale. Probabil, strategia SUA este de a constrânge un Iran doborât economic de sancţiuni de a se retrage strategic din regiune şi de a se abţine de la toate programele de înarmare pe care le dezvoltă. Mai periculos, poate că se are în vedere chiar căderea regimului sub presiunea cumulată economică şi socială internă şi, de ce nu, o intervenţie externă, fie şi limitată, împotriva facilităţilor nucleare. Este greu de crezut că liderii religioşi şi militari iranieni, încurajaţi de avansul strategic în regiune, să accepte ca regimul lor să fie slăbit până la ameninţarea cu prăbuşirea fără să aibă reacţii militare şi politice care vor duce la o situaţie de criză în regiune. Arabia Saudită a avertizat, deja, că, dacă Iranul iese din acordul de denuclearizare, va căuta să se înarmeze cu bomba nucleară. În timp ce Israelul şi statele arabe din Golf, în frunte cu Arabia Saudită[8], sprijină necondiţionat denunţarea acordului, Rusia şi China, părţi ale acordului, sprijină Iranul în menţinerea acestuia.

            Preşedintele iranian, Hassan Rouhani, a declarat (13.05) că Iranul va rămâne parte a acordului de denuclearizare dacă interesele sale vor fi protejate, ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, declarând că acesta ar putea fi reactualizat în noile condiţii, după ce SUA l-a denunţat. Hassan Rouhani a pus condiţia ca celelalte cinci state semnatare să respecte, în continuare, acordul. După o întreagă serie de declaraţii şi acţiuni diplomatice şi propagandistice, Iranul se agaţă de şansa pe care o oferă europenii, care încearcă să rămână parte a acordului, dar condiţionând-o de deschiderea Iranului spre completarea lui şi adăugarea unor noi condiţii. Iranul se bazează pe sprijinul Rusiei şi Chinei, dar şi pe faptul că europenii au interese economice importante în Iran. De altfel, ministrul de externe iranian, M.J. Zarif, a început un turneu în care, după ce va vizita China şi Rusia, se va întâlni cu europenii pentru a decide viitorul acordului. 

            Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat (11.05) că este necesară găsirea unei căi de salvare a acordului de denuclearizare după ieşirea SUA şi aceasta trebuie negociată cu Iranul. În încercarea de a salva acordul, europenii sunt prinşi între SUA, care încep introducerea de sancţiuni şi Iran care vrea continuarea acestuia fără modificări sau adăugiri. Europenii au propriile interese de securitate nucleară (acordul asigurând stoparea programului nuclear), economice (firmele europene fiind implicate în afaceri în Iran, inclusiv în domeniul petrolului) şi cele de securitate regională (fiind interesate de stoparea ofensivei regionale a Iranului). Întrebarea cheie este ce sancţiuni vor fi introduse de SUA la adresa firmelor europene? SUA au anunţat că le vor introduce fără nici o ezitare, având în vedere că Iranul ar putea evita ansamblul de acţiuni americane prin Europa. Europenii au avut poziţii diferite, francezii exprimând părerea că sancţiunile americane nu se pot extinde şi asupra lor, germanii fiind mai realişti şi propunând o poziţie comună la nivelul UE. Negocierile dintre europeni şi Iran vor găsi greu o soluţie acceptabilă, europenii încercând să îi convingă pe iranieni să accepte modificările care ar mulţumi SUA, dar sunt inacceptabile pentru Iran, în timp ce Iranul va urmări să obţină continuarea acordului, beneficiind astfel de o neutralizare aproape totală a măsurilor americane şi transferând, de fapt, problema sancţiunilor între europeni şi SUA. 

           

Conflictul IRAN – ISRAEL

 

            Armata israeliană a anunţat că în noaptea de 09-10.05 a executat un atac aerian de amploare asupra bazelor iraniene din Siria şi asupra bateriilor antiaeriene siriene care au deschis focul asupra avioanelor sale. Reacţia israeliană a fost un răspuns la atacarea cu rachete nedirijate (20) de către forţele Quds, a unor poziţii israeliene din Golan. Au fost lovite zeci de ţinte iraniene, inclusiv un comandament şi o bază logistică în Al Kiswah, o bază la nord de Damasc, mai multe depozite de rachete şi alte muniţii la aeroportul din Damasc, posturi de observare şi alte unităţi de cercetare din proximitatea Înălţimilor Golan. Israelul a anunţat că întreaga infrastructură militară iraniană din Siria a fost distrusă într-o proporţie semnificativă, atacul aerian executat fiind cel mai mare din ultimele decenii.

Partea siriană a anunţat că a doborât o mare parte din rachetele aer-sol israeliene, fapt neconfirmat. Conform părţii israeliene, apărarea antiaeriană siriană nu i-a lovit nici un aparat. În schimb, aviaţia israeliană a lovit baterii de rachete antiaeriene siriene de producţie sovietică, respectiv rusească de tip S 200 (SA-5), S 75 (SA-2), Pantsir-S1 (SA-22) şi Buk-M2E (SA-17). De remarcat, armata israeliană a prezentat imagini arătând distrugerea unui sistem modern de apărare antiaeriană de producţie rusească, Pantsir - S1.

Surprinzător, Iranul a păstrat tăcerea la nivel oficial, deşi a suferit pierderi umane, dar mai ales de echipament, serioase. Anterior, Israelul avertizase Iranul să nu execute atacuri asupra sa şi luase măsuri de ridicare a stării de alarmare a trupelor şi de protejare a populaţiei civile din regiunea de nord. De asemenea, Israelul avertizase Siria să nu se implice, mergând până la ameninţarea lui Bashar Al Assad. 

În timpul vizitei sale la Moscova (09.05), prim ministrul israelian, Benjamin Netanyahu a obţinut neutralitatea Rusiei în conflictul israeliano-iranian de pe teritoriul Siriei. Rusia a transmis părţii iraniene mesajul israelian de ameninţare că va riposta în caz că este atacat. De asemenea, Rusia a amânat sine die transferul rachetelor anti-aeriene S 300 către Siria.

            Atacul este o lovitură serioasă la nivel militar, dar şi politic, pe care Israelul a dat-o Iranului. Obligat să fie în defensivă la nivel strategic, Israelul a fost agresiv la nivel tactic, acţionând imediat ce Iranul a trecut linia roşie şi a atacat, fie şi într-o măsură nesemnificativă. La nivel militar, obiectivul israelian a fost atins: infrastructura militară iraniană în Siria a fost, efectiv, distrusă. De asemenea, apărarea antiaeriană siriană a fost neutralizată. Pe termen scurt,  Israelul nu mai este ameninţat de Iran din Siria.

            La nivel politic, Israelul a câştigat, primind mesaje de sprijin nu numai din partea SUA, dar şi din partea europenilor, fiind în legitimă apărare. În Iran, după ce partida moderată iraniană (Rouhani) luase o lovitură în urma deciziei SUA de retragere din acordul de denuclearizare, atacul israelian a lovit aripa dură, atacul ordonat de către generalul Qasem Soleimani asupra Israelului declanşând un răspuns care a umilit forţele iraniene (efortul militar iranian făcut pe durata ultimilor ani a fost neutralizat complet, fără nici o pierdere de partea israeliană).

            După o perioadă de refacere, Iranul va decide dacă va relua atacurile împotriva Israelului, dacă le va extinde sau dacă doar le va menţine la un nivel simbolic. Lecţia primită îndeamnă la prudenţă, mai ales în contextul ieşirii SUA din acordul de denuclearizare.  



[1] „Prorâv” are sensul de „progres, dezvoltare, realizare, avans, descoperire”.

[2] Vizitele germane şi franceze vor da semnalele de început ale acestei politici.

[3] La parada de la Hmeimim au participat patru avioane Su 30 SM, aparţinând unor unităţi din Crimeea, dislocate temporar în Siria, unde echipajele vor căpăta experienţă în luptă.

[4] Acesta nu a fost retras de la zbor, deşi unul s-a prăbuşit în Siria, indiciu că a fost, de fapt, doborât.

[5] Anterior, acesta declarase că, în pofida pierderii încrederii, Germania va continua dialogul cu Rusia în vederea soluţionării conflictelor regionale, menţionând că “Rusia va rămâne un partener dificil”.

[6] Urmează a fi discutată problema acordului de denuclearizare a Iranului, situaţia din Siria şi introducerea de forţe de menţinere a păcii. A. Merkel a avut discuţii, în acest sens, cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cel ucrainean, Petr Poroşenko la Aachen.

[7] Sancţiunile vor începe să fie introduse la 90 de zile de la denunţarea acordului, urmând a fi implementate complet la 180 de zile după această dată. Oricum, sancţiunile privind exportul de petrol iranian nu vor fi impuse imediat, lăsând timp companiilor implicate să se adapteze la situaţia apărută.

[8] Qatarul şi Omanul au o poziţie mai echilibrată, fiind preocupate de reacţia Iranului, cu care au relaţii relativ bune, în comparaţie cu celelalte state din Golf. Irakul, în plină perioadă de alegeri, speră să rămână în afara conflictului dintre cei doi sponsori ai săi, SUA şi Iran.