Evenimente politico-militare NATO-UE / Noiembrie (I)

Cuprins:

NATO

• Mobilitatea militară - factor determinant în proiectarea şi susţinerea forţelor NATO;
• NATO cere Rusiei să respecte Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare

UNIUNEA EUROPEANĂ

• Reuniunea Comitetului Militar al Uniunii Europene (EUMC) în format Şefi ai Apărării

INDUSTRIA DE APĂRARE

• Belgia a decis cumpărarea de avioane de luptă F-35
• Primele transportoare blindate PIRANHA 5 au ajuns în România

NATO

Mobilitatea militară - factor determinant în proiectarea şi susţinerea forţelor NATO

Exerciţiul NATO, „Trident Juncture” 2018 se dovedeşte a fi cea mai ambiţioasă desfăşurare de forţe în scop de antrenament a Alianţei din ultimii 30 de ani. Exerciţiul va contribui la armonizarea operaţională şi stabilirea unor capacităţi de descurajare comune pentru întreaga Europă de Nord şi zona Mării Baltice, în scopul redimensionării capacităţii occidentale de apărare în regiune. Viteza sporită de dislocare a forţelor şi susţinerea corespunzătoare a acestora în zone de criză iminentă, sunt parte a abordărilor noi ce vor fi exersate pe timpul acestui exerciţiu, în demersul Alianţei de a se adapta la noul mediu intonaţional de securitate.

Reconfigurarea mediului global de securitate, când ameninţările cuprind mai multe regiuni şi domenii, când cele mai multe situaţii şi provocări de instabilitate sunt interconectate şi când aceste tendinţe şi ameninţări se dovedesc a fi de durată, cu o tranziţie potenţial fluidă, ambiguă şi rapidă către conflict, impune multiple tipuri de răspunsuri civile şi militare la criză.

NATO, principala alianţă politico - militară şi de securitate de pe arena internaţională trebuie, astfel, să prospecteze dincolo de orizonturile de planificare actuale şi să-şi adapteze starea de pregătire şi capacitatea de reacţie pentru a se asigura că îşi poate îndeplini sarcinile de bază în viitorul previzibil.

Pornind de la premisa ca mişcarea şi logistica sunt elemente vitale ale desfăşurării forţelor şi capacităţii de a lupta, schimbările actuale privind tipul de ameninţări pentru securitatea transatlantică presupun trecerea de la o logistică specifică Războiul Rece (prestabilită, la graniţa dintre cele două Germanii) la una care să-i permită îndeplinirea misiunilor la nivel transatlantic, separat sau simultan, concomitent cu realizarea apărării şi descurajării într-un război convenţional la scară largă în Europa.

Prin urmare, problema dislocării forţelor aliate a devenit subiect de dezbateri semnificative. Viteza sporită de dislocare a forţelor şi susţinerea corespunzătoare a acestora în zone de criză iminentă va oferi decidenţilor politici un număr mai mare de opţiuni, precum şi posibilitatea de a elimina calea confruntării armate.

Reminiscenţele Războiului Rece şi diminuarea considerabilă a bazelor militare ale SUA, staţionate anterior în Europa, au făcut ca astăzi, raportul dintre trupele şi echipamentul disponibil în Europa pentru războiul convenţional, să fie mult dezechilibrat. Ca o consecinţă a acestei situaţii, apărarea Europei depinde în mare măsură de capacitatea de a constitui forţele pentru consolidarea capacitaţii de apărare, dar şi pentru participarea la posibile acţiuni de luptă. Din această perspectivă, toate statele membre ale Alianţei, care pot contribui cu forţe, vor trebui să le transfere la mii de kilometri, în zone cu infrastructură rutieră precară şi cu posibilităţi de sprijin logistic subdimensionat. 

Criza ucraineană din 2014 a trezit NATO la realitatea unei Rusii reînviate şi extrem de hotărâte. În plus, conflictul din Siria şi apariţia ISIS, amplificarea acţiunilor teroriste, a ciber-atacurilor şi a altor forme de război hibrid împotriva aliaţilor a readus în atenţia NATO un potenţial conflict. Mai mult, a devenit clar că Alianţa trebuie să poată face totul, de la apărarea colectivă la gestionarea crizelor, să proiecteze stabilitate dincolo de frontierele sale şi să contribuie la combaterea terorismului.

Astăzi, prezenţa înaintată a patru grupuri de luptă multinaţionale în Polonia şi în statele baltice (peste 4500 de soldaţi din întreaga Alianţă), precum şi o serie de măsuri în regiunea Mării Negre, au dus la o creştere substanţială a prezenţei NATO pe flancul de est, pe uscat, pe mare şi în aer, sporind astfel posibilitatea de a opera alături de forţele naţionale.

În plus, iniţiativa „Four 30s” va spori capacitatea NATO de reacţie rapidă, fie pentru consolidarea forţelor individuale ale aliaţilor, fie pentru intervenţia rapidă în situaţii de criză militară. Trebuie evidenţiat, însă, faptul că numai nivelul de pregătire al acestor forţe nu este suficient. El trebuie completat cu o capabilitate de decizie rapidă, de culegere de informaţii şi avertizare timpurie, planuri de contingenţă, instruire şi, nu în ultimul rând, de capacitatea de a proiecta şi susţine forţele aflate la dispoziţia NATO oriunde situaţia o cere.

În acest spirit, NATO încearcă să înlăture toate obstacolele care stau în calea mişcării militare în Europa şi în zona Atlanticului de Nord pentru susţinerea forţelor într-un teatru de operaţii. De asemenea, NATO îi încurajează pe aliaţi să dezvolte infrastructura de transport pentru îmbunătăţirea accesului multinaţional şi colectiv în sprijinul forţelor participante la soluţionarea situaţiilor de criză.

În plus, NATO cooperează cu UE şi cu alţi actori pentru a îmbunătăţi infrastructura de transport civilă şi comercială, asigurând-se că se ridică la standardele impuse de investiţiile naţionale şi potenţial UE (ca parte a reţelelor transeuropene).

Lucrările sunt în curs de desfăşurare la nivel multilateral pentru a se asigura că NATO şi UE pot să colaboreze în spaţiul geografic combinat, precum şi la proiectarea securităţii şi stabilităţii dincolo de graniţele lor.

NATO cere Rusiei să respecte Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare

Pe 31 octombrie 2018, Consiliul NATO-Rusia s-a reunit la Bruxelles, pentru a discuta despre situaţia din şi în jurul Ucrainei, aspecte legate de activităţile militare, transparenţă reciprocă şi reducerea riscurilor, Afganistanul şi provocările hibride şi, nu în ultimul rând, despre Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (Intermediate-Range Nuclear Forces - INF), document esenţial pentru securitatea euro-atlantică.

Aşa cum bine se cunoaşte, relaţia  NATO-Rusia îşi are originile la sfârşitul Războiului Rece şi avut o evoluţie ascendentă, perturbată, însă, de două evenimente grave, generate de Rusia. Primul este cel din 2008, criza din Georgia şi al doilea, în 2014, criza din Ucraina.

Ca răspuns la cel de-al doilea eveniment, la 1 aprilie 2014, miniştrii de externe ai NATO au decis să suspende orice cooperare practică cu Rusia, canalele de comunicare rămânând totuşi deschise.

Astfel, în 2016 şi 2017, au avut loc câte trei reuniuni, dialoguri care au contribuit la transparenţa relaţiilor dintre cele două părţi. Chiar dacă relaţia nu mai are caracter practic, menţinerea liniilor de comunicare deschise la nivel militar promovează predictibilitatea şi transparenţa activităţilor militare. Incidentul de la Salisbury (14 martie 2018) a fost considerat de toţi aliaţii NATO o încălcare, din nou, a normelor internaţionale, fapt pentru care, după consultări intense între aliaţi şi ţările partenere, care au avut loc la sediul NATO şi în capitalele acestora, peste 50 de diplomaţi ruşi au fost expulzaţi de mai mult de 25 de naţiuni. La 27 martie 2018, Secretarul General al NATO a anunţat retragerea acreditării a 7 membri ai personalului Misiunii ruse la NATO, precum şi negarea a 3 acreditări în curs şi diminuarea maximă a misiunii. Comportamentul nesăbuit al Rusiei determină Alianţa la o abordare duală: apărarea puternică şi deschiderea spre dialog.

În timp ce exista dorinţa continuării dialogului cu Rusia, Alianţa este responsabilă şi hotărâtă să ia acele măsuri prin care siguranţa şi securitatea tuturor aliaţilor să fie realizată. Din această perspectivă, NATO îşi doreşte să evalueze implicaţiile comportamentului destabilizator al Rusiei în condiţiile în care tratatul, prin nerespectarea  acestuia, va avea consecinţe grave  asupra securităţii tuturor aliaţilor.

Subiectul principal al reuniunii l-a constituit respectarea Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare, pe fondul declaraţiilor prin care SUA ar putea ieşi din acesta.

O posibilă decizie a administraţiei Trump de a ieşi  din acest acord face ca NATO, fără a fi parte a acestui tratat, să-şi concentreze atenţia asupra capabilităţilor militare ofensive ale Rusiei în Europa de Est şi mai ales pe Sistemul rusesc de interdicţie aeriană de tip A2/AD (Anti-Access/Area Denial) dintre Marea Baltică şi Marea Neagră. Deşi nu se invoca posibilitatea unei acţiuni militare în forţă a Rusiei, abilitatea acesteia de a împiedica forţele NATO să contracareze o astfel de invazie şi acţiunile hibride, evidenţiază dominaţia Moscovei asupra Europei de Est, Eurasiei şi chiar în Estul Mării Mediterane. Din acest punct de vedere, se pune sub semnul întrebării capacitatea NATO de a descuraja şi de a contracara o acţiune rusească asupra unui stat membru, peste nivelul acţiunilor hibride. O scurtă trecere în revistă a prevederilor tratatului ne va oferi o înţelegere mai amplă a conjuncturii ce a determinat reacţia americană de a ieşi de sub incidenţa acestuia.

Tratatul din 1987 privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) a prevăzut ca Statele Unite şi Uniunea Sovietică să elimine şi să-şi distrugă definitiv toate rachetele nucleare şi convenţionale, lansate de la sol, balistice şi de croazieră cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 kilometri. Pe lângă convenţia de a reduce arsenalele nucleare, tratatul prevede şi utilizarea inspecţiilor extinse la faţa locului pentru verificare.

Interdicţia INF s-a aplicat iniţial numai forţelor americane şi sovietice, însă aderarea la tratat a fost extinsă în 1991 pentru a include şi state succesoare din fosta Uniune Sovietică. Astăzi, Belarus, Kazahstan şi Ucraina se alătură Rusiei şi Statelor Unite în punerea în aplicare a tratatului. Turkmenistanul şi Uzbekistanul dispun de facilităţi INF (baze de operare SS-23), dar nu fac obiectul unor întâlniri cu acordul celorlalte state-părţi.

Mai multe ţări europene, care nu fac parte din grupul celor cinci state participante la tratat, au distrus, ulterior Războiului Rece, rachetele interzise de INF. La data de 31 mai 2002, ultimul posesor de rachete cu rază intermediară din Europa de Est, Bulgaria, a finalizat distrugerea acestora.

Drepturile statelor părţi de a efectua inspecţii la faţa locului în temeiul tratatului au fost încheiate la 31 mai 2001, însă utilizarea sateliţilor de supraveghere pentru colectarea datelor continuă.

În ultimii ani, Rusia a atenţionat asupra posibilităţii de a se retrage din Tratatul INF, motivând că tratatul o împiedică, în mod incorect, să deţină arme pe care vecinii săi, cum ar fi China, le dezvoltă. Moscova a sugerat de asemenea că implementarea în SUA a unor sisteme strategice balistice antirachetă în Europa ar putea declanşa retragerea sa din acord.

Cu toate acestea, Statele Unite şi Rusia au emis o declaraţie la 25 octombrie 2007, în cadrul Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, reafirmându-şi „sprijinul” pentru tratat şi chemând toate celelalte state să li se alăture în renunţarea la rachetele interzise de tratat.

În iulie 2014, Departamentul de Stat al SUA a descoperit că Rusia încalcă acordul prin producerea şi testarea în mod ilegal a unei rachete de croazieră lansată la sol aflată sub incidenţa tratatului.

În octombrie 2016, preocupările şi îngrijorările SUA cresc pe baza unor rapoarte care indicau faptul că Rusia producea mai multe rachete decât era necesar doar pentru testele de zbor, ceea ce a sporit temerile că Moscova se află pe punctul de a lansa noua rachetă.

În martie 2017, în urma unei inspecţii a Comisiei Speciale de Verificare (Special Verification Commission - SVC), s-a confirmat faptul că Rusia dispune de o nouă rachetă denumită de SUA SSC-8 (probabil 9M729, după nomenclatorul rusesc).

Rusia neagă faptul că încalcă acordul şi şi-a exprimat propriile preocupări cu privire la respectarea de către Washington a tratatului, prin amplasarea de către SUA a unui sistem antirachetă în Europa, care poate fi folosit şi pentru lansarea de rachete de croazieră, interzise prin Tratatul INF.

În aceste circumstanţe, membrii NATO, pe timpul întrunirii, consideră că INF este esenţial pentru securitatea în Europa şi sunt foarte preocupaţi de potenţialele riscuri în cazul în care tratatul este anulat.

Astfel, NATO a cerut Rusiei să respecte pe deplin tratatul cu privire la armele nucleare si, aşa cum era de aşteptat, reprezentantul rus la discuţiile de la Bruxelles a asigurat că noul sistem de rachete nu încalcă acordul şi a confirmat că Rusia va oferi explicaţiile solicitate.

UNIUNEA EUROPEANĂ

Reuniunea Comitetului Militar al Uniunii Europene (EUMC) în format Şefi ai Apărării

Comitetul Militar al Uniunii Europene s-a reunit la nivelul şefilor apărării pe 24 şi 25 octombrie 2018. Reuniunea a fost prezidată de generalul Mikhail Kostarakos, preşedintele permanent al comitetului.

Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate, Federica Mogherini, s-a adresat şefilor apărării din UE, la 25 octombrie, printr-un discurs in care a evidenţiat progresele obţinute în implementarea Strategiei Globale a Uniunii Europene în anul al doilea de execuţie. O apărare europeană credibilă este esenţială pentru securitatea internă şi externă a UE, fapt pentru care Europa trebuie să-şi asume o mai mare responsabilitate pentru propria sa securitate. În acest sens, noile mecanisme create la nivelul UE (Cooperarea structurată permanentă în domeniul apărării – PESCO, Programul european de dezvoltare industrială în domeniul apărării – EDIDP şi Fondul european de apărare - FED) vor asigura cetăţenii europeni că statele membre şi UE, împreună vor face faţă ameninţărilor şi provocărilor viitoare. De asemenea, cooperarea europeană în domeniul apărării are rolul de a face, la nivel naţional, costurile de apărare mai eficiente, evitarea suprapunerilor şi conectarea industriilor de apărare la efortul european.

Un subiect distinct al discuţiilor în cadrul reuniunii l-a constituit analiza evoluţiilor operaţiilor şi misiunilor militare în cadrul Politicii de Securitate şi Apărare Comună (Common Security and Defence Policy  / CSDP) a UE. Cele şase misiuni militare ale UE (Operaţia EUNAVFOR, Operaţia ATALANTA, Operaţia ALTHEA, EUTM SOMALIA, EUTM MALI si EUFOR/EUTM RCA), fac parte dintr-un efort strategic de a asigura securitatea din Sahel către Cornul Africii, în Orientul Mijlociu, pe rutele maritime principale şi care să permită ţărilor din Balcanii de Vest să se recupereze pe deplin în urma conflictului şi să îşi sporească propriile capacităţi de apărare şi securitate.

Cooperarea UE-NATO a reprezentat un punct important în cadrul agendei de lucru.

Discuţiile la care a participat şi generalul Sir Stuart Peach, preşedintele Comitetului Militar al NATO, s-au axat pe domenii precum mobilitatea militară, acţiunile hibride şi cibernetice. Referitor la mobilitatea militară, s-a reiterat faptul că asigurarea unor deplasări fără sincope şi în timp oportun, în şi dincolo de UE, va spori pregătirea şi reacţia UE la crize atât în contextul misiunilor şi operaţiunilor de politică comună de securitate şi apărare, cât şi în cadrul activităţilor naţionale şi multinaţionale.

În plus, şefii apărării din UE au discutat despre cooperarea cu omologii lor din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Serbia, Muntenegru, Vietnam şi Republica Coreea. Discuţiile s-au axat pe parteneriatul acestora cu UE şi pe participarea comună la operaţiuni şi misiuni.

În cadrul discuţiilor privind Cooperarea UE în materie de securitate şi apărare, şefii apărării ai UE au avizat Revizuirea Anuală Coordonată a Procesului de Apărare (Coordinated Annual Review on Defence - CARD), precum şi propunerile pentru a doua etapă a Cooperării structurate permanente (Permanent Structured Cooperation - PESCO). În finalul discuţiilor la acest capitol, au fost actualizate propunerile cu privire la Fondul european de apărare (European Defence Fund - EDF).

Analiza viitoarei structuri de comandă şi control a UE a reprezentat un alt subiect de discuţie. În cadrul eforturilor de consolidare a capacităţii sale de securitate, apărare şi gestionare a crizelor, Uniunea Europeană a decis, în anul 2016, să creeze Capacitate operaţională permanentă de planificare şi conducere militară (Military Planning and Conduct Capability - MPCC) la nivel strategic militar pentru misiunile militare neexecutive. Structura face parte din Serviciul European de Acţiune Externă (European External Action Service - EEAS) şi funcţionează în mod coordonat cu Capacitatea civilă de planificare şi conducere (Civilian Planning and Conduct Capability - CPCC), care reuneşte componenta civilă şi cea militară. Directorul General al Statului Major al UE (Director General of the EU Military Staff - DG EUMS) este şi director al CPCC şi, în această calitate, a preluat conducerea operaţională a tuturor misiunilor militare neexecutive. El exercită comanda şi controlul asupra celor trei misiuni de instruire actuale (EU Training Missions - EUTMs) în Republica Centrafricană, Mali şi Somalia. Analiza modului de lucru în această organizare, precum şi încadrarea deficitară cu personal, au constituit elemente de analiză în vederea revizuirii structurii de către Consiliu până la sfârşitul anului 2018, pe baza unui raport al Înaltului Reprezentant / Vicepreşedinte Federica Mogherini.

Situaţia migraţiei şi implicarea UE prin acţiuni militare a reprezentat un alt subiect al dezbaterilor. Din acest punct de vedere, accentul s-a pus în principal pe consolidarea securităţii frontierelor printr-un mandat mai larg al Frontex şi continuarea misiunii navale militare, Operaţia EUNAVFOR Sophia.

La finalul întâlnirii, a avut loc o ceremonie de predare a funcţiei de Preşedinte permanent al Comitetului Militar al UE (Chairman of the European Union Military Committee – CEUMC) între generalul Mihail Kostarakos (H Army) şi noul preşedinte permanent al comitetului, generalul Claudio Graziano (IT Army).

Generalul Claudio Graziano, fost şef al Statului Major General al Apărării din Italia, are o bogată experienţă în conducerea trupelor cât si dobândită pe timpul misiunilor internaţionale la care a participat. Comandant de batalion în Mozambic - Operaţiunea UNOMOZ, ataşat militar în SUA, comandant al Brigăzii Multinaţionale Kabul (KMNB) în cadrul NATO ISAF VIII, atinge performanta numirii ca şef al misiunii ONU şi comandant al forţelor UNIFIL, funcţie pe care a îndeplinit-o în perioada 2007 -  2010.

INDUSTRIA DE APĂRARE

Belgia a decis cumpărarea de avioane de luptă F-35

Guvernul belgian a anunţat că va înlocui flota de avioane de luptă F-16, îmbătrânite, cu F-35, produse de Lockheed Martin, respingând ofertele Grupului francez Dassault pentru Rafale şi pe cele pentru Eurofighter Typhoon.

Belgia a justificat decizia, spunând că achiziţia de F-35 reprezintă varianta economică din punct de vedere financiar, iar din punct de vedere operaţional asigură îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul NATO.

În condiţiile în care, anul trecut, Uniunea Europeană a lansat „Cooperarea structurată permanentă în domeniul apărării” sau PESCO, care vizează unificarea strategiilor de apărare în bloc şi raţionalizarea unei abordări fragmentate a achiziţionării şi dezvoltării echipamentului militar, criticile nu au întârziat să apară.

Astfel, preşedintele francez Emmanuel Macron a criticat această decizie a Belgiei declarând că „merge împotriva intereselor europene”. În aceeaşi notă, Consorţiul aerospaţial european Airbus consideră că decizia reprezintă o oportunitate pierdută de a consolida cooperarea industrială europeană în perioada în care UE este chemată să îşi intensifice eforturile comune de apărare.

Deşi cele mai multe ţări nu văd nici o problemă în a permite firmelor din afara UE să concureze pentru contracte în cadrul PESCO, Franţa este vehementă în decizia sa de a limita participarea acestora. În acelaşi timp, Washingtonul a avertizat că excluderea companiilor americane ar putea submina NATO într-un moment în care tensiunile sunt în creştere şi apar noi ameninţări precum atacurile cibernetice.

Într-un astfel de context, primul ministru al Belgiei, Charles Michel, a declarat că ţara sa va achiziţiona echipamente atât din partea furnizorilor din SUA, cât şi din partea furnizorilor europeni, deoarece cheltuielile pentru apărare vor spori. Şi ca o consecinţă a acestei decizii, partea franceza a confirmat o comandă belgiană pentru 442 de vehicule blindate Griffon şi Jaguar în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de euro.

Primele transportoare blindate PIRANHA 5 au ajuns în România

“Armata Română este unul dintre cei mai importanţi utilizatori PIRANHA din Europa. Suntem foarte onoraţi de acest contract deoarece reflectă înalta încredere şi satisfacţia pe care o are Armata Română în vehiculele noastre” a declarat Oliver Dürr, director general al General Dynamics European Land Systems - Mowag.

Începând cu anul 2006, Forţele Terestre din România au utilizat variante de vehicule PIRANHA în diferite misiuni în ţară şi în străinătate (PIRANHA 3).

Parte a Planului Armatei Române de a-şi moderniza flota de vehicule blindate pe roţi, aflate într-un avansat stadiu de uzură, contractul semnat cu General Dynamics European Land Systems pentru 227 de vehicule blindate PIRANHA 5 în şase configuraţii diferite, are o valoare de peste 1 miliard de dolari.

Vehiculele moderne PIRANHA 5 ar urma să fie produse în România în cadrul unui proiect de cooperare strategică şi transfer de tehnologie între General Dynamics European Land Systems - Mowag şi compania românească Uzina Mecanică Bucureşti (UMB).

Dintre ţările NATO aflate în discuţii avansate pentru achiziţionarea acestui tip de vehicul blindat mai fac parte Spania, pentru un număr de 448 în prima fază a unui contract de 1000 de vehicule, şi Danemarca, pentru un număr de 309 PIRANHA 5.