EVENIMENTE POLITICO-MILITARE NATO-UE / MAI

NATO

Redislocarea armamentului nuclear american în Polonia – un mesaj precipitat?

Forţele Aeriene ale SUA deţin 20 de bombe nucleare de tipul B61 la Baza Aeriană Buchel din Germania. Păstrate sub custodia SUA, bombele ar putea fi utilizate, cu autorizarea corespunzătoare, de către avioanele de luptă germane Tornado. Această procedură face parte din  acordurile privind capacităţile nucleare ale NATO. În condiţiile în care avioanele de luptă Tornado ale forţelor aeriene germane îmbătrânesc, ministerul german al apărării doreşte achiziţionarea de aeronave F-18 pentru a menţine capabilitatea utilizării armelor nucleare. Această intenţie a ministerului apărării a redeschis dezbaterea privind prezenţa armelor nucleare americane pe teritoriul german, liderul parlamentar al Partidului Social Democrat (SPD), Rolf Mützenich, solicitând înlăturarea lor.

Urmare a poziţiei parlamentarului german, la 15 mai, ambasadorul SUA la Varşovia, Georgette Mosbacher, a sugerat (pe contul său de Twitter) mutarea armelor nucleare americane din Germania în Polonia. Rolf Mützenich este purtătorul de cuvânt al unui curent larg de opinie, iar diplomatul american, teoretic (nefiind exclus, însă, şi un exces de zel din partea unui şef de misiune provenit din domeniul cosmeticelor), nu a tatonat terenul în nume personal.

Dar această mutare s-ar dovedi foarte problematică din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, mutarea armelor nucleare americane în Polonia ar fi costisitoare. Relocarea ar necesita construirea unei infrastructuri speciale, cum ar fi silozurile nucleare subterane şi alte echipamente care să le asigure securitatea. Forţele armate ale SUA şi ale celorlalţi membri ai Alianţei au alte priorităţi în acest moment pentru a menţine capacitatea de descurajare şi apărare a NATO, mai ales în condiţiile recesiunii cauzate de noul coronavirus.

În al doilea rând, redislocarea arsenalului nuclear din Germania în Polonia ar creşte vulnerabilitatea acestuia la atacurile preemptive ale Rusiei. Moscova a dislocat rachete balistice Iskander M la Kaliningrad. Cu o distanţă de lovire de până la 500 de kilometri, aceste rachete ar putea atinge ţinte de pe întreg teritoriul Poloniei în câteva minute, iar timpul de reacţie al forţelor poloneze ar fi aproape de zero.

În al treilea rând, redislocarea armelor nucleare în Polonia ar fi un gest extrem de provocator pentru Rusia.

În al patrulea rând, o redislocare a armele nucleare în Polonia s-ar dovedi un element ”greu de înghiţit” pentru ceilalţi membri ai NATO. Membrii Alianţei au declarat, în 1997, că „nu au nicio intenţie, niciun plan şi niciun motiv pentru a desfăşura arme nucleare pe teritoriul noilor membri”. Aceştia au încorporat acest lucru în „Legea fondatoare” care a stabilit relaţii între NATO şi Rusia.

În acest context, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a declarat în aceeaşi zi (15 mai) că planurile SUA de a reloca armele nucleare din Germania în Polonia reprezintă o încălcare flagrantă a acordului Rusia-NATO din 1997, care a fost semnat pentru a depăşi lipsa de încredere între cele două părţi şi pentru a reduce posibilitatea începerii unui război.

În concluzie, relocarea armelor nucleare ale SUA în Polonia ar fi costisitoare, fără o logică militară, ar provoca Rusia şi ar diviza NATO. Să sperăm că mesajul ambasadorului american la Varşovia a fost doar o greşeală a unui politician care nu este atât de familiarizat cu problematica armelor nucleare ale SUA şi NATO, nu o reflectare a gândirii oficiale a guvernului american.

”Defender Europe 20” se relansează

SUA şi aliaţii săi din NATO, pe de o parte, Rusia de cealaltă parte, continuă să escaladeze tensiunile militare, în ciuda pandemiei noului coronavirus care afectează grav ambele state. În cursul acestei luni, Forţele Navale ale SUA au desfăşurat un exerciţiu în zona arctică, de la graniţa cu Rusia.

Mai recent, aviaţia strategică americană a executat un zbor în nordul Europei (bombardiere B1, escortate de aeronave F-35 norvegiene şi SAAB Grippen suedeze). Rusia a replicat prin zboruri ale aviaţiei sale strategice, două bombardiere Tu-22M3, în flancul sudic al graniţei cu NATO, în regiunea Mării Negre, în proximitatea spaţiului aerian NATO (românesc, bulgăresc şi turcesc), avioanele ruse zburând cu transponderul închis în zonele de control ale traficului aerian ale acestor ţări. Pe anumite porţiuni ale traiectului de zbor, cele două bombardiere strategice ruseşti au fost escortate de două perechi de avioane Su-30SM. Întreaga operaţiune a fost coordonată dintr-un avion A50U (similar AWACS).

Tot în această lună, SUA au anunţat că vor continua să desfăşoare o parte din exerciţiile militare din cadrul ”Defender-Europe 20”, care, iniţial, au fost programate pentru luna martie, dar au fost amânate din cauza COVID-19 pentru iunie.

Astfel, în perioada 5-19 iunie se va desfăşura exerciţiul ”Allied Spirit”, în poligonul Drawsko Pomorskie din Polonia. Exerciţiul militar bilateral americano-polonez va include o operaţiune de desant aerian paraşutat în apropierea exclavei Kaliningrad şi forţarea unui curs de apă.

La exerciţiu vor participa aproximativ 6.000 de militari americani şi polonezi. Cei aproximativ 4.000 de soldaţi americani fac parte din Divizia 1 Blindată, Divizia 3 Infanterie, Brigada 2 Blindată şi Brigada 3 Aviaţie. Cei 2.000 de militari polonezi provin din Brigada 6 Aeropurtată, Brigada 9 Blindată şi Brigada 12 Mecanizată.

Alte exerciţii sunt planificate pentru zona Baltică, Balcani şi Marea Neagră.

La exerciţiile din regiunea Baltică sunt planificate să participe Brigada 41 Artilerie şi unităţi din cadrul Armatei a 10-a de Apărare Antiaeriană şi Rachete. Primul exerciţiu (”Tobruq Arrows”) este planificat în perioada 5-15 iunie, în Jurmalciems, Letonia. ”Tobruq Arrows” este un exerciţiu multinaţional de apărare aeriană, condus de Letonia, menit să crească interoperabilitatea între forţele NATO şi între unităţile de apărare antiaeriană şi cele terestre. Unităţile americane participante la exerciţiu includ Brigada 164 de Artilerie şi Apărare Antiaeriană, Batalionul 5 de Apărare Antiaeriană şi Regimentul 4 de Artilerie şi Apărare Antiaeriană.

Brigada 173 Aeropurtată va participa la exerciţiile planificate în Balcani şi în regiunea Mării Negre. În regiunea Mării Negre, Georgia va juca un rol central în exerciţiile militare planificate. Forţele americane sprijină Georgia pentru a răspunde operaţiunilor desfăşurate de Rusia sub acoperire şi dezinformării.

Exerciţii precum ”Defender-Europe 20” sprijină obiectivele clar definite de NATO de a dezvolta pregătirea în cadrul Alianţei şi demonstrează că aliaţii şi partenerii NATO sunt mai puternici împreună. De asemenea, ”Defender Europe 20” arată că SUA îşi respectă angajamentul faţă de aliaţii şi partenerii săi europeni, în ciuda pandemiei globale a COVID-19.

UNIUNEA EUROPEANĂ

Misiune de menţinere a păcii în Ucraina – un posibil test pentru UE

Desfăşurarea unei misiuni de menţinere a păcii de către UE în regiunea Donbas se discută de mai mulţi ani, în condiţiile în care Rusia a precizat că va sprijini un mandat numai pentru o misiune a ONU, atunci când se va ajunge la o înţelegere politică în regiune.

Fezabilitatea politică a unei forţe de menţinere a păcii este în dezbatere. Cu toate acestea, dacă devine o realitate, factorii de decizie europeni ar trebui să ia în considerare ce ar însemna această misiune pentru viitorul apărării şi interoperabilităţii europene. O misiune în Donbas ar fi nu numai o oportunitate de a pune capăt unui război care durează de 6 ani, ci şi o şansă pentru UE de a juca un rol cheie într-o soluţionare viitoare a conflictului din Ucraina.

Dacă s-ar ajunge la materializarea acestei misiuni, aceasta ar fi cea mai mare desfăşurare de forţe a UE din istoria sa, depăşind chiar şi misiunea ”Althea” din Bosnia şi Herţegovina care a mobilizat 7.000 de militari. Majoritatea estimărilor plasează dimensiunea necesară a unei misiuni în regiunea Donbas la aproximativ 20.000 de militari.

Cea mai importantă întrebare se referă la cum ar arăta această forţă de menţinere a păcii din UE şi la ce mecanisme de apărare ar fi cel mai eficiente. În ceea ce priveşte prezenţa pe teren, Eurocorps ar putea fi o resursă ideală pentru această misiune. Are o structură autonomă şi o capacitate teoretică de până la 60.000 de soldaţi. Eurocorps are deja experienţă de luptă în Afganistan şi experienţă de menţinere a păcii în locuri precum Kosovo şi în alte ţări de pe continentul african. Deoarece va fi o misiune non-combat, structura de comandă va intra sub controlul operaţional al Capabilităţii Militare de Planificare şi Conducere (Military Planning and Conduct Capability - MPCC) din cadrul EUMC (Statul Major al Uniunii Europene). Comandantul misiunii va fi din cadrul unui stat membru al UE şi va primi mandatul să conducă operaţiile, cel mai probabil pe baza unei susţineri din partea Consiliului de Securitate al ONU / Departamentul pentru Misiuni de Menţinere a Păcii.

O altă problemă ridicată de această potenţială misiune ar fi finanţarea. Un instrument financiar important ar putea fi Acordul Berlin Plus, care ar permite statelor membre să apeleze la resursele NATO pentru misiunile conduse de UE. Mai mult, utilizarea acordului ar fi o modalitate excelentă pentru SUA de a-şi susţine aliaţii europeni fără însă a trimite militari pe teren.

O astfel de misiune de menţinere a păcii a UE ar fi o excelentă oportunitate de testare a doctrinei, organizării, instruirii, materialelor, dezvoltării leadershipului, personalului, facilităţilor şi interoperabilităţii forţei europene. Aceasta ar fi prima dată când factorii de decizie şi planificatorii de apărare europeni ar putea vedea eficacitatea interoperabilităţii unei forţe multinaţionale mari în cadrul PESCO şi alte iniţiative de securitate ale UE.

Pe lângă aspectele pozitive menţionate anterior, există şi câteva limitări. Cele mai importante limitări sunt generate de numirea comandantului forţei şi finanţare. Comandantul misiunii va putea fi numit numai în baza unui acord al tuturor părţilor angrenate în Acordurile de la Minsk. Aspectul financiar al misiunii este agravat de daunele economice cauzate de noul coronavirus, care nici măcar nu pot fi evaluate în întregime până la stoparea răspândirii virusului.

O altă limitare majoră ar putea fi generată de Rusia, care s-ar putea opune drastic împotriva unei astfel de misiuni, mai ales dacă aceasta s-ar desfăşura pe teritoriul controlat de separatişti. Dar această limitare ar putea fi temperată prin ridicarea unor sancţiuni impuse Moscovei de către UE. În acelaşi timp, din perspectiva Kremlinului, implicarea UE ar putea fi văzută ca un ”rău mai mic” decât implicarea unei misiuni de menţinere a păcii a NATO, condusă de SUA.

O altă limitare constă în zona de acţiune a misiunii. Dacă aceasta va fi dislocată pe linia de contact, în Donbas, ar legitima cele două republici separatiste, fapt  care ar fi în beneficiul Rusiei. De ce ar dori Minskul aşa ceva?

În final, putem afirma că o misiune de menţinere a păcii desfăşurată de UE în Donbas ar putea fi o oportunitate pentru creşterea interoperabilităţii forţelor europene. O astfel de misiune ar prezenta şi riscuri, dar ar putea semnala lumii că Europa acţionează în direcţia unei forţe militare unificate mai puternice şi mai omogene. Din perspectivă politică, desfăşurarea unei astfel de misiuni ar indica faptul că UE este pregătită să joace un rol de lider în securitatea internaţională. Per ansamblu, o misiune de menţinere a păcii a UE în Donbas ar fi un câştig pentru proiectul şi securitatea europeană.

Opoziţie în UE împotriva planului de combatere a spălării banilor

La 7 mai, Comisia Europeană a emis un plan de acţiune şi o consultare publică cuprinzătoare, destinate să consolideze cadrul legal al UE pentru a lupta împotriva spălării banilor şi a finanţării terorismului. Planul a fost elaborat ca urmare a unui val recent de implicare a mai multor bănci europene în scandaluri privind spălarea banilor.

Planul de acţiune urmăreşte evoluţiile semnificative recente din legislaţia UE, menite să monitorizeze, să prevină şi să blocheze spălarea banilor şi finanţarea terorismului, în special prin introducerea celei de-a cincea directive anti-spălare de bani care a intrat în vigoare în luna ianuarie a acestui an. Actualele norme ale UE nu au fost puse în aplicare cu fermitate în toată UE, ceea ce a dus la apariţia unor lacune sau disfuncţionalităţi în cadrul procesului de supraveghere.

Planul de acţiune include şase direcţii de acţiune:

• implementarea eficientă a normelor existente;

• stabilirea unui cadru de reglementare unic la nivelul UE;

• stabilirea unui sistem de supraveghere centralizat la nivelul UE;

• stabilirea unui mecanism de sprijin şi cooperare pentru unităţile de informaţii financiare (FIU – Financial Intelligence Unit);

• accesul sporit la informaţii pentru aplicarea legislaţiei privind criminalitatea ”gulerelor albe”.

• alinierea pe deplin a UE la standardele stabilite de Grupul de Acţiune Financiară (FATF).

Planul de acţiune s-a confruntat cu rezistenţă sporită din partea statelor membre UE recent implicate în scandaluri majore de spălare de bani şi fraudă financiară. Statele cele mai afectate de aceste scandaluri sunt: Estonia, Malta, Letonia, Cipru şi Olanda. În aceste state, instituţiile abilitate să supravegheze potenţialele operaţiuni frauduloase au acţionat lent împotriva băncilor care au evitat să acţioneze sau nu au împiedicat spălarea de bani.

Vicepreşedintele Comisiei UE, Valdis Dombrovskis, fost premier al Letoniei, s-a abţinut să propună modificări legislative, dar la începutul lunii mai a reiterat posibilitatea de reducere a ”catalogului” de infracţiuni financiare, precum şi posibilitatea transferului competenţelor de monitorizare de la organismele naţionale la un organism UE. Autorităţile UE au considerat, de asemenea, ideea că Autoritatea Bancară Europeană (ABE), care supraveghează sistemele naţionale de spălare a banilor în zona bancară, ar putea avea acest rol de ”organism de supraveghere central al UE”.

În cadrul unei videoconferinţe a miniştrilor finanţelor din UE (19 mai), Estonia, Ungaria şi Cehia s-au opus planului, fără însă a preciza motivele opoziţiei lor.

În acelaşi timp, la mijlocul lunii mai, Comisia Europeană (CE), forul executiv al UE, a declarat că 17 ţări au ratat termenul oficial (10 ianuarie 2020) pentru implementarea celei de-a cincea directive anti-spălare de bani. Astfel, CE a trimis scrisori de înştiinţare Ciprului, Ungariei, Olandei, Portugaliei, României, Slovaciei, Sloveniei şi Spaniei, pentru neaplicarea nici unuia din elementele directivei. De asemenea, CE a precizat că Austria, Belgia, Cehia, Estonia, Grecia, Irlanda, Luxemburg şi Polonia au pus parţial în aplicare măsurile din plan.

ACHIZIŢII MILITARE ŞI INDUSTRIA DE APĂRARE

Proiectul tancului franco-german face un pas înainte

La 28 aprilie, Ministerul Apărării al Germaniei a anunţat semnarea unui acord-cadru care defineşte organizarea şi structurile de management ale proiectului prin care va fi dezvoltată arhitectura sistemului blindat de luptă terestră (Main Ground Combat System – MGCS).

Proiectul îşi propune să înlocuiască bătrânul tanc german ”Leopard 2”, precum şi pe cel francez ”Leclerc”, la jumătatea anilor 2030. Iniţiativa franco-germană îşi propune să dezvolte un tanc avansat tehnologic, cu capacităţi tactico-tehnice ridicate şi care să poată răspunde pe deplin nevoilor de apărare ale celor două ţări dar, în acelaşi timp, să devină potenţial vehicul blindat standard al majorităţii ţărilor europene. Interoperabilitatea este, de fapt, un element cheie al acestui proiect, iar de cooperarea bilaterală a Franţei şi Germaniei ar putea beneficia şi ţări precum Spania şi Polonia, care nu sunt implicate în proiect, dar sunt interesate să achiziţioneze tancul odată ce acesta va deveni operaţional.

”Ambele ţări ar trebui să beneficieze în mod egal de cooperare, motiv pentru care contractele care vor fi încheiate se bazează pe o finanţare în părţi egale ale Germaniei şi Franţei. În plus, ambele naţiuni trebuie să primească suficiente drepturi de proprietate intelectuală pentru utilizarea viitoare a rezultatelor lucrărilor”, au mai precizat cele două ministere ale apărării într-un comunicat comun. Valoarea totală a proiectului este evaluată la aproximativ 150 de milioane de euro.

Cei trei producători implicaţi în proiect sunt: Nexter din partea Franţei, Rheinmetall şi KMW (Krauss-Maffei-Wegmann) din partea Germaniei.

Proiectul MGCS a fost demarat în 2012 şi este împărţit în cinci etape: 1) analiza nevoilor operaţionale; 2) sondaj al conceptului; 3) dezvoltarea tehnologică; 4) integrarea şi testarea sistemului; 5) producerea sistemului. Primele două faze au fost deja finalizate cu succes.

Semnarea acordului (amânată din cauza crizei noului coronavirus) indică două aspecte importante. Primul - angajamentul de a dezvolta o platformă de luptă pe deplin europeană este încă puternic. Cel de al doilea aspect consolidează ideea cooperării europene în dezvoltarea tehnicii de luptă şi asigurarea interoperabilităţii între forţele armate europene, nu numai în privinţa tehnicii, ci şi în ceea ce priveşte instruirea, mentenanţa şi tipurile de muniţii utilizate.