EVENIMENTE POLITICO-MILITARE NATO-UE / MAI

NATO

Schimbarea comenzii la Comandamentul Aliat de la Ramstein

Generalul american Jeffrey L. Harrigian a preluat comanda Comandamentului Aerian Aliat al NATO (AIRCOM), al Forţelor Aeriene ale SUA din Europa (USAFE) şi al Forţelor Aeriene ale SUA din Africa (AFAFRICA). Ceremonia preluării funcţiei a avut loc la baza aeriană de la Ramstein (Germania), la 01 mai 2019.

Generalul J.L. Harrigian a preluat comanda AIRCOM de la generalul Todd D. Wolters, care s-a aflat la comandă din august 2016 şi care a fost numit Comandant Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE).

La ceremonie, care a fost condusă de generalul Curtis M. Scaparrotti (fost Comandant Suprem al Forţelor Aliate din Europa), au participat militari şi civili din cadrul celor trei comandamente, din alte structuri ale NATO, din SUA, din ţara gazdă – Germania şi din cadrul Comandamentului Suprem al Alianţei din Europa. Generalul Curtis M. Scaparrotti a mulţumit pentru activitate generalului T.D. Wolters afirmând: ”Tod, misiunea ta în calitate de comandant al AIRCOM a fost strălucitoare, iar concentrarea pe asigurarea pregătirii forţelor aeriene a îmbunătăţit capacitatea de luptă a Alianţei.” Ulterior, generalul Scaparrotti s-a adresat celor prezenţi la ceremonie exprimându-şi încrederea în abilităţile noului comandant al AIRCOM precizând că ”având trei detaşări temporare în Europa, Jeff are o bogată experienţă regională şi aduce combinaţia corectă de cunoştinţe, experienţă şi viziune strategică la locul de muncă.”

***

Generalul Jeffrey L. Harrigian şi-a luat licenţa în studii politice la Academia Forţelor Aeriene ale SUA din Colorado în anul 1985. În anul 1996 a finalizat studiile masterale la Universitatea Aeronautică Embry-Riddle din Daytona Beach, iar în anul 2002 a finalizat studiile Colegiului de Război al Forţelor Aeriene din Montgomery, Alabama.

Generalul Harrigian are mai mult de 4.000 de ore de zbor pe F-22, F-15C şi MQ-1 Predator. El a efectuat misiuni de luptă în sprijinul operaţiunilor ”Just Cause” - invazia SUA în Panama în 1989 şi ”Desert Storm”.

Pe timp de pace, AIRCOM are ca misiuni asigurarea integrată a apărării aeriene şi împotriva rachetelor a spaţiului NATO şi controlul operaţional al Forţei de Avertizare Timpurie a NATO situată la Geilenkirchen, Germania. Începând cu 2020, AIRCOM va prelua şi controlul operaţional al Forţei de Supraveghere Terestre a NATO de la Sigonella, Italia. 25 din cele 29 de naţiuni ale NATO contribuie la asigurarea personalului din cadrul AIRCOM şi structurile subordonate precum Centrele de Operaţii Aeriene de la Uedem (Germania), Torrejon (Spania) şi Centrul Dislocabil de Comandă şi Control Aerian de la Poggio Renatico, Italia.

UNIUNEA EUROPEANĂ

Contextul de securitate al alegerilor europarlamentare

Cu cinci ani în urmă, înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, atenţia cetăţenilor europeni era îndreptată spre situaţia economică a continentului şi accentuarea recesiunii economice de la acel moment. Astăzi, interesul acestora cuprinde mai mult problemele de securitate şi climatice şi, într-o măsură mai mică, pe cele economice.

Conform Euro-barometrului, în toamna anului 2013 cetăţenii europeni intervievaţi au selectat situaţia economică (45%) şi şomajul (36%) ca principalele două probleme cu care se confrunta UE. La ultimul sondaj, locul acestor îngrijorări a fost luat de imigraţie, în condiţiile în care în 2013 această problemă a colectat doar 16% din opiniile celor intervievaţi.

Menţionată de 40% dintre europeni, imigraţia este considerată cea mai importantă preocupare din 26 de state membre UE. Statele membre, care au cele mai mari scoruri sunt Estonia (65%), Malta (61%), precum şi Slovenia şi Cehia (la egalitate, cu 58%). Imigraţia se află pe locul secund ca nivel de îngrijorare pentru portughezi şi suedezi.

Pe locul secund, la nivel european, se află terorismul (20%), ca urmare a impactului emoţional al acestor acte de violenţă. Totuşi, această îngrijorare are o tendinţă de scădere rapidă în condiţiile în care nu există niciun atac terorist în vreuna din ţările membre ale UE. O cincime dintre cetăţenii UE menţionează terorismul drept cea de a doua cea mai semnificativă îngrijorare pentru ei. Terorismul a fost menţionat ca fiind cea mai importantă îngrijorare în Portugalia (35% dintre respondenţi) şi pe locul al doilea în 13 state membre ale UE (Cehia, Lituania). Este interesant că în Irlanda şi Franţa terorismul se află pe locul secund, la egalitate cu schimbările climatice.

Pe locul trei se află nivelul finanţelor publice (19%), în scădere faţă de anul precedentelor alegeri euro-parlamentare, când acest capitol acumula votul a 26% din cetăţenii europeni intervievaţi.

Problema schimbărilor climatice se află pe locul cinci, după problemele economice, dar au cea mai mare creştere, de peste 9%. Rezultatele cele mai mari au fost înregistrate în Suedia (46%), Finlanda (36%), Danemarca (31%), Irlanda (27%), Belgia (26%) şi Franţa (22%).

Înţelegerea motivelor pentru creşterea importanţei imigraţiei şi a schimbărilor climatice în conştiinţa europeană impune examinarea mai aprofundată a progresului acestor politici în statele membre. În primul rând, observăm o creştere a îngrijorării cu privire la imigraţie între 2013 şi 2018 în ţările din Europa Centrală şi de Est. Ca un exemplu, doar 10% din maghiari, 9% din polonezi şi 13% dintre cehi au identificat această problemă ca fiind una dintre cele mai importante în UE în 2013. În toamna anului 2018, cifrele au crescut la 54%, 43% şi respectiv 58%.

Schimbările climatice au devenit o prioritate în Europa. Dincolo de ţările care sunt în mod tradiţional îngrijorate de acest aspect, precum Suedia, Finlanda şi Germania, ultimul sondaj indică un salt semnificativ în conştientizarea cetăţenilor pe problematica ecologică în Franţa, Irlanda şi Belgia.

***

Dar oare vor ţine cont europenii de aceste aspecte la alegerile europarlamentare? Privind în urmă putem să afirmăm cu încredere că alegătorii europeni care sunt chemaţi la urne între 23 şi 26 mai nu vor vota numai în funcţie motivele lor proprii de îngrijorare sau de campaniile electorale desfăşurate de fiecare formaţiune politică. Ei vor vota pentru partidele cu care cred că împărtăşesc aceleaşi orientări şi valori, chiar dacă alegerile sunt locale, naţionale sau europene. În plus, problemele care îngrijorează europenii, indiferent dacă acest lucru este ocuparea forţei de muncă, mediul sau imigraţia, sunt provocări ale căror soluţii trebuie găsite atât la nivel european, cât şi în relaţia fiecărei naţiuni cu Europa.

Îngrijorările scoase în evidenţă de ultimul sondaj de opinie, realizat în noiembrie 2018, subliniază o creştere a acelora care ar putea favoriza un curent anti-european şi partidele de dreapta, fapt ce ar putea avea un impact asupra componenţei următorului Parlament european. Această soluţie radicală, de moment, nu este cheia problemei. Soluţia este foarte simplă – abandonarea întrebării ”pentru sau împotriva Europei?” şi lansarea întrebării ”ce trebuie făcut în Europa, de europeni, pentru a depăşi aceste provocări de securitate ce îngrijorează proprii cetăţeni?”

Planul de acţiune privind mobilitatea militară 

Facilitarea circulaţiei efectivelor şi mijloacelor militare este esenţială pentru securitatea cetăţenilor europeni şi pentru a construi o Uniune Europeană mai eficientă, integrată şi cu o capacitate mai bună de reacţie.

În cadrul şedinţei Consiliului Director al Agenţiei Europene de Apărare (EDA), 22 state membre (Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Franţa, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, România, Slovacia, Spania, Suedia) şi EDA au semnat un nou program care va facilita circulaţia transfrontalieră terestră şi aeriană în scopuri militare. Programul urmăreşte să implementeze o parte importantă a ”Planului de acţiune privind mobilitatea militară”, care a fost prezentat Comisiei Parlamentului European şi Consiliului, în martie 2018, de către Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate. Mobilitatea militară este, de asemenea, subliniată în Declaraţia comună UE-NATO semnată la Varşovia în 2016.

Scopul programului semnat pe 14 mai este de a armoniza diferitele reglementări naţionale ale statelor membre, astfel încât să permită reducerea birocraţiei şi activităţilor administrative aferente procedurilor de autorizare a tranzitării spaţiilor terestre şi aeriene de către structurile militare. În acest fel se reduc considerabil timpii de deplasare a efectivelor şi tehnicii militare în timpul crizelor, precum şi în timpul exerciţiilor desfăşurate în comun. Acest program include toate mediile şi metodele de deplasare la suprafaţă - rutier, feroviar şi pe căile navigabile interioare şi în aer - aeronave fără pilot, avioane de luptă sau elicoptere. Se aşteaptă ca măsurile cuprinse în acest plan să fie finalizate în 2020. În acest context, Jorge Domecq, şeful executiv al EDA, a declarat că ”mobilitatea militară vizează îmbunătăţirea mişcării personalului şi a mijloacelor militare în cadrul UE şi dincolo de graniţele uniunii. Numărul mare de state membre care participă la acest nou program demonstrează necesitatea reducerii poverii administrative pentru deplasările militare transfrontaliere, respectând pe deplin suveranitatea statelor membre”.

***

Termenul de ”mobilitate militară” defineşte deplasările de personal, tehnică şi echipamente militare pe cale terestră, aeriană, maritimă sau combinată şi care, în unele cazuri, pot include şi o componentă transfrontalieră, cu o semnificaţie majoră în cazul unor operaţii sau activităţi de instrucţie multinaţionale. Capacitatea de a asigura o deplasare rapidă, eficientă şi fără sincope generate de activităţi administrative greoaie va permite statelor membre ale UE să acţioneze mai rapid, în conformitate cu nevoile şi responsabilităţile lor de apărare, atât în contextul misiunilor şi operaţiunilor de politică comună de securitate şi de apărare, cât şi în cadrul activităţilor naţionale şi multinaţionale.

EDA se angajează să sprijine statele membre în implementarea ”Planului de acţiune privind mobilitatea militară” pe baza ”Foii de parcurs privind mobilitatea militară”, document elaborat de un grup de lucru al EDA, care a fost înfiinţat, la solicitarea statelor membre, în septembrie 2017. Sprijinul EDA pentru statele membre cuprinde şi un program de armonizare a cerinţelor militare în domeniul vamal, al transportului mărfurilor militare periculoase, precum şi alte aspecte juridice.

10 ani de ”Parteneriat Estic”

În perioada 13-14 mai, UE, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina au marcat, cu câteva evenimente organizate la Bruxelles, cea de-a zecea aniversare a Parteneriatului Estic.

Cu toate că trebuia să marcheze o decadă de realizări, Summit-ul s-a încheiat fără o declaraţie comună. Această stare de fapt a fost cauzată de refuzul ministrului de externe al Azerbaidjanului, Elmar Mammadyarov, de a semna declaraţia care nu menţiona ”integritatea teritorială” a ţării sale, ci indica poziţia ţării sale faţă de regiunea separatistă din Nagorno-Karabah. Georgia şi Ucraina şi-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la declaraţia comună, spunând că aceasta nu recunoaşte ”aspiraţiile europene” ale celor două ţări. În ciuda acestor remarci, reprezentanţii celor două ţări au decis să accepte formularea, deoarece se referă la concluziile Summit-urilor anterioare ale Parteneriatului Estic. La finalul reuniunii, declaraţia a fost aprobată şi semnată doar de şeful politicii externe a UE, Federica Mogherini, care a prezidat Summit-ul.

În ciuda faptului că reuniunea s-a încheiat însă fără o declaraţie comună, liderii UE şi omologii lor din cadrul Parteneriatului Estic au evidenţiat progresele realizate în cei 10 ani şi şi-au reafirmat angajamentele faţă de aşa-numitele 20 de rezultate aşteptate pentru 2020.

Dar, oare, care au fost progresele?

Armenia a făcut progrese modeste. Azerbaidjanul şi Belarusul sunt încă autocraţii. Georgia merge înapoi. Moldova este încă ”captivă” între Moscova şi Bruxelles. Ucraina se descurcă bine, dar a plătit şi plăteşte un preţ teribil în sânge şi suferinţă.

În concluzie, aniversarea ar fi trebuit să fie un moment de reflecţie, nu de auto-felicitare.

Ideea acestui parteneriat - o iniţiativă polonezo-suedezo-cehă - a fost una bună. UE sprijinea un proces de reforme şi integrare a ţărilor din proximitatea estică, mai precis în rândul vecinilor săi ex-sovietici. Cu timpul, efervescenţa integrării în UE a scăzut, iar deciziile cu privire la scopul final al aderării la UE au fost amânate. Ce nu a mers bine?

Prima greşeală a constat în faptul că UE a aplicat un ”şablon” politic unic în cazul a şase state cu dimensiuni, istorie şi orientări geopolitice diferite.

Cea de a doua greşeală a constat în neînţelegerea modului de gândire a elitelor locale care nu aveau prea mult apetit pentru implementarea unor reforme în interes public, în detrimentul propriilor afaceri.

Cea de a treia şi poate cea mai mare greşeală a fost ignorarea sau tratarea necorespunzătoare a relaţiei cu Rusia. Oare îşi dorea Moscova ca ţările din sfera sa de influenţă să devină democratice şi prospere, în condiţiile în care cea mai mare ameninţare percepută de Kremlin este democraţia? Cu siguranţă răspunsul este negativ. Moscova preferă ca fostele sale colonii să fie slabe, să aibă la conducere personaje afiliate Kremlinului şi, nu în ultimul rând, să depindă economic de Rusia. În consecinţă, Kremlinul a contracarat prin toate mijloacele ”ofensiva” europeană în spaţiul său de interese.

Dar să încheiem într-o notă optimistă. Nu totul a evoluat greşit. Parteneriatul Estic nu este un eşec complet. Acesta a adus acorduri de călătorie fără viză şi de liber schimb în Georgia, R.Moldova şi Ucraina. De asemenea, oferă un cadru pentru continuarea reformelor şi asocierea mai strânsă cu UE. În acelaşi timp, Rusia a pierdut oportunitatea oferită de eşecurile UE. Regimul Putin guvernează prin teamă publică şi favoruri în scop privat, ceea ce nu este un exemplu de urmat de către aceste ţări. În aceste condiţii, Europa continuă să reprezinte un model cultural, economic, juridic, politic şi social.

ACHIZIŢII MILITARE ŞI INDUSTRIA DE APĂRARE

SUA critică proiectele europene de apărare

Statele Unite au adresat un avertisment Uniunii Europene, subliniind că planurile sale de a intensifica cooperarea în domeniul apărării în cadrul blocului european ar putea pune în discuţie cooperarea transatlantică şi ar putea afecta Alianţa Nord-Atlantică.

Într-o scrisoare semnată de doi subsecretari de stat din cadrul Departamentului Apărării a SUA (Ellen Lord şi Andrea Thompson) şi adresată Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini, sunt criticate criteriile eligibilităţii pentru finanţarea proiectelor europene de apărare prin care sunt excluse terţe părţi, printre care şi SUA. ”Este clar că restricţii similare impuse la reciprocitate de SUA nu ar fi primite bine de către partenerii şi aliaţii noştri europeni şi nu ne-ar face plăcere să le luăm în considerare în viitor”, menţionează cei doi sub-secretari de stat.

Documentul este însoţit de o scrisoare de intenţie semnată de ambasadorul SUA la UE, Gordon Sondland, prin care se cere un răspuns rapid (până pe 10 iunie) din partea şefei diplomaţiei europene şi se reiterează posibilitatea aplicării iminente a unor măsuri reciproce din partea SUA.

În scrisoare se arată îngrijorarea pentru adoptarea unui nou regulament al Fondului European de Apărare (EDF), care le permite statelor membre UE să încurajeze ţările non-europene să ia parte la proiecte, dar nu permite ţărilor din afara UE să controleze exporturile armelor care sunt dezvoltate. De asemenea, SUA sunt nemulţumite de condiţiile iniţiativei Cooperării Structurate Permanente (PESCO), pentru că limitează participarea SUA prin faptul că necesită aprobarea unanimă a ţărilor UE a includerii în proiecte a statelor non-UE. În aceste condiţii, Washingtonul afirmă că eligibilitatea pentru finanţare din EDF, dotat cu un buget de 13 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, este restricţionată şi elimină SUA.

În acelaşi timp, oficiali guvernamentali europeni au afirmat că scrisoarea dovedeşte ”neînţelegerea de către SUA a modului în care funcţionează UE”, deoarece EDF şi PESCO sunt o modalitate de coordonare cu SUA şi industria de profil americană.

Gestul americanilor a produs diviziuni în cadrul UE, în legătură cu regulile ce trebuie stabilite pentru aliaţii din afara UE, cum ar fi SUA, Norvegia şi Marea Britanie (după Brexit) care doresc să contribuie la proiectele de apărare.

Un grup condus de Franţa doreşte să stabilească reguli dure, argumentând că scopul este îmbunătăţirea cooperării în Europa, obţinerea ”autonomiei strategice” şi încheierea dependenţei istorice de SUA în garantarea securităţii continentului. Un alt grup, condus de Olanda şi Suedia, favorizează o abordare mai conciliantă, argumentând că Europa nu ar trebui să înlăture aliaţii tradiţionali, cu o puternică expertiză în domeniul apărării, cum ar fi SUA. În acelaşi timp, există şi simpatizanţi europeni ai poziţiei SUA faţă de PESCO. Un oficial guvernamental dintr-un stat membru al UE a declarat că Europa nu ar trebui să aibă ”o uşă completă deschisă”, dar nici să nu o închidă prea devreme.

***

Nu este pentru prima dată oară când Administraţia Trump îşi exprimă îngrijorarea privind proiectele de apărare ale UE. Preşedintele SUA, care a numit odată NATO drept ”perimat“, a criticat vehement ideea lui Emmanuel Macron a unei ”adevărate armate europene”.

UE se confruntă cu serioase lacune în domeniul industriei de apărare, lacune care sunt evidenţiate de Planul de dezvoltare a capabilităţilor (CDP), mai ales în domeniul high-end. Din acest punct de vedere este nevoie de investiţii serioase, atât la nivel naţional, cât şi comunitar, prin intermediul EDF. În această zonă avem şi cel mai mare impact în planul relaţiilor cu SUA, deoarece tendinţele de emancipare şi de sprijinire a industriei europene de profil prin iniţiative de genul EDF sunt taxate pe motivul că afectează credibilitatea NATO şi fundamentele legăturii transatlantice.

Dacă ne uităm la companiile europene implicate în industria de apărare putem observa că o parte încearcă să se adapteze solicitărilor crescute, în timp ce altele sunt mai precaute şi nu doresc să ridice capacitatea de producţie înainte de a considera că această cerere este durabilă.

Dar, aşa cum afirma şi ambasadorul Lituaniei la Bucureşti, Arvydas Pocius, pe timpul conferinţei MAS de la Bucureşti ” statele membre UE au început să discute despre PESCO şi despre ceea ce este necesar să facă pentru a consolida securitatea în Europa, nu doar a membrilor NATO, ci şi în celelalte state europene. Cred că acesta este un subiect bun de discutat, însă nu ar trebui să fie o alternativă pentru NATO. Trebuie să găsească o modalitate de a lucra împreună. UE şi NATO ar trebui să lucreze împreună, nu să se separe. Acesta este punctul meu de vedere”.