Evenimente politico-militare NATO-UE / Ianuarie

Cuprins:

NATO

• Rezilienţa statelor membre - preocupare majoră a NATO
• Reuniunea Comitetului Militar în format Şefi ai Apărării

UNIUNEA EUROPEANĂ

• Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene - o oportunitate dar şi o provocare pentru România;
• România, în contextul exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, găzduieşte prima reuniune informală la nivel de miniştri ai apărării

ACHIZIŢII MILITARE ŞI INDUSTRIA DE APĂRARE

• Un contract ce poate spori complexitatea relaţiei ruso-turcă

NATO

Rezilienţa statelor membre - preocupare majoră a NATO

În luna decembrie 2018, funcţionari şi experţi din NATO şi ţările partenere s-au întâlnit la Bruxelles pentru a discuta despre interdependenţele faţă de infrastructura critică pe cele şase direcţii de bază ale rezilienţei NATO: comunicaţii, hrană şi apă, transport, accidente care impun resurse mai mari decât cele disponibile, mişcările populaţiei şi continuitatea serviciilor guvernamentale.

Conştientizarea şi înţelegerea comună cu privire la impactul potenţial al degradării sau eşecului sectoarelor de rezilienţă critică, au făcut din acest subiect o prioritate a activităţii NATO, constituind o primă linie de apărare împotriva unei game largi de ameninţări, esenţială pentru descurajarea potenţialului inamic şi pentru poziţia defensivă a Alianţei.

În mediul actual de securitate, ameninţările pot apărea de la actorii statali şi non-statali, inclusiv terorismul, dar şi în urma acţiunilor asimetrice, atacurilor cibernetice şi războiului hibrid în general, atenuându-se astfel liniile de demarcaţie dintre conflictul convenţional şi cel neconvenţional. Dacă la aceste tipuri de ameninţări adăugam, printre altele, şi ameninţările generate de catastrofe naturale (inundaţii, incendii şi cutremure), provocarea la care sunt supuse statele, de a se adapta şi de a răspunde acestor pericole, este amplificată de tendinţele care au transformat radical mediul de securitate aflat în continuă schimbare.

Rezilienţa, un termen specific utilizat în fizică pentru măsurarea capacităţii de revenire a metalelor în urma unor şocuri mecanice, a fost preluat în limbajul NATO pentru a reprezenta capacitatea societăţii de a rezista şi de a se recupera uşor şi rapid în urma unor şocuri majore, prin măsuri de răspuns care combină pregătirea civilă şi capacitatea militară.

Potrivit articolului 3 al Tratatului Nord-Atlantic ^([1]), fiecare ţară membră a NATO trebuie să fie rezistentă şi flexibilă în fata unui şoc major precum un dezastru natural, eşecul infrastructurii critice sau un atac armat, pentru a nu ceda şi a se recupera în urma acestuia.

Angajamentul individual al fiecărui aliat de a-şi menţine şi consolida rezistenţa reduce vulnerabilitatea NATO ca întreg. Membrii Alianţei îşi pot întări capacitatea de rezistenţă prin dezvoltarea sistemului naţional de apărare şi a competenţelor de nişă, cum ar fi apărarea cibernetică sau sprijinul medical care combină factori civili, economici, comerciali şi militari. Atunci când aliaţii sunt bine pregătiţi, este mai puţin probabil ca aceştia să fie atacaţi, ceea ce face ca NATO, ca întreg, să fie mai puternică.

Rezilienţa este o responsabilitate naţională şi fiecare ţară membră trebuie să fie suficient de robustă şi adaptabilă pentru a susţine întregul spectru al crizelor avute în vedere de Alianţă.

Din această perspectivă, articolul 3 completează clauza de apărare colectivă prevăzută la articolul 5, care prevede că un atac împotriva unui aliat este un atac împotriva tuturor.

Vulnerabilităţile cu care fiecare stat se confruntă sunt numeroase, complexe şi multidirecţionale. Ele au fost şi sunt generate în primul rând de reducerea investiţiilor militare şi privatizarea activelor deţinute anterior de guvern, dezvoltând-se astfel o dependenţă puternică de factorii civili, legaţi de practicile comerciale. Dacă în timpul Războiului Rece au existat mecanisme şi capacităţi de apărare teritorială care să fie gata să sprijine un efort de război, astăzi ele nu mai există. De asemenea, prin utilizarea pe scară largă a noilor tehnologii, societăţile noastre au devenit interconectate şi interdependente, în domeniile economic, financiar, informaţional şi cibernetic. O astfel de interdependenţă, deşi reprezintă un beneficiu semnificativ, poate fi şi o slăbiciune, făcând aliaţii vulnerabili la implicaţiile unei schimbări bruşte în aceste domenii. Din acest punct de vedere, activitatea NATO în domeniul rezilienţei contribuie la protejarea cetăţenilor împotriva tuturor pericolelor potenţiale.

Urmare a angajamentului şefilor de state şi de guverne la summit-ul NATO de la Varşovia din 2016, Alianţa va continua să sporească rezistenţa la întregul spectru de ameninţări şi va dezvolta capacitatea individuală şi colectivă de a rezista oricărei forme de atac armat. Potrivit acestui angajament, punerea în aplicare a acestuia reprezintă o prioritate majoră pentru aliaţi, iar NATO poate sprijini aliaţii în evaluarea şi, la cerere, îmbunătăţirea rezilienţei acestora.

Reuniunea Comitetului Militar în format Şefi ai Apărării

Sub preşedinţia generalului de aviaţie (UK) Sir Stuart Peach, Comitetul Militar al NATO s-a reunit în format Şefi ai Apărării, la sediul NATO, în perioada 15-16 ianuarie. În prima zi de lucru, subiectele dezbătute au cuprins provocările strategice actuale şi viitoare ale NATO, situaţia securităţii din regiunea euro-atlantică şi progresele înregistrate în punerea în aplicare a deciziilor aprobate la summit-urile precedente ale NATO privind reacţia la agresiunea crescândă a Rusiei şi situaţia din Orientul Mijlociu.

Strategia militară a NATO, postura de descurajare şi apărare a Alianţei, progresele înregistrate în schimbările structurii de comandă şi Iniţiativa de Pregătire a Alianţei (NATO Readiness Initiative) au constituit subiecte ale aceleiaşi zile de lucru. Lucrările au fost urmate de întâlnirea comună cu partenerii operaţionali pe tematici precum Misiunea Resolute Support desfăşurată de NATO pentru instruirea, asistenţa şi consilierea instituţiilor afgane şi forţelor naţionale de apărare şi securitate, precum şi situaţia de securitate în regiune (misiunea cuprinde aproximativ 16.000 de militari din 41 de ţări NATO şi partenere).

A doua zi, lucrările s-au concentrat pe dezvoltări în domeniul activităţilor specifice războiului sau conflictului, îmbunătăţirea capacităţii de distribuţie a capabilităţilor finanţate prin fonduri comune, parteneriatul NATO - Georgia, cu un accent special pe progresul Pachetului Substanţial NATO-Georgia (Substantial NATO-Georgia Package), încheindu-se cu o discuţie amplă despre Balcanii de Vest şi Misiunea NATO din Kosovo în condiţiile în care, autorităţile de la Pristina îşi exprimă hotărârea pentru  transformarea Forţei de securitate kosovare în armată naţională.

La reuniunea Comitetului Militar în acest format a participat şi Şeful Statului Major General, comandantul forţelor armate ale Ucrainei, generalul de armată Viktor Muzhenko, pentru a susţine o informare privind  modul de îndeplinire a misiunilor armatei ucrainene în demersul acesteia de a adera la sistemul de securitate colectivă. În debutul activităţilor Comitetului Militar au fost prezentaţi noii şefi ai apărării din statele membre. Generalul maior Martin Herem, şeful apărării estonian, generalul Enzo Vecciarelli, şeful apărării italian şi generalul maior Alenka Ermenc, şeful apărării sloven (prima femeie în această funcţie din istoria Comitetului Militar al NATO).

UNIUNEA EUROPEANĂ

Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene - o oportunitate dar şi o provocare pentru România

Printr-o ceremonie de inaugurare ce a avut loc la Bucureşti, pe 10 ianuarie,  România a preluat preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru următoarele şase luni, moment istoric pentru ţara noastră. Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi a preşedintelui Consiliului Europei, Donald Tusk.

Aşa cum bine se ştie, statele membre care deţin preşedinţia, conform Tratatului de la Lisabona din 2009, colaborează îndeaproape în grupuri de câte trei, numite „Trio”. Scopul acestui mecanism de lucru este de a implementa agenda comună şi obiectivele pe termen  lung care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele trei ţări îşi pregăteşte propriul program, mai detaliat, pe 6 luni. România, la exercitarea preşedinţiei rotative se află în trio cu Finlanda şi Croaţia, după trio-ul Estonia, Bulgaria, Austria şi înaintea Germaniei, Portugaliei şi Sloveniei. Oportunitatea unor parteneriate importante este evidentă.

Eforturile considerabile depuse de România după aderarea la Uniunea Europeană, pentru promovarea valorilor europene şi a ambiţiilor sale pro-europene, impun următoarele şase luni drept o perioadă de importanţă strategică pentru ţară.

România este în strânsă coordonare cu cele două preşedinţii ale Trio-ului UE şi, având primul mandat al acestuia, va avea posibilitatea de a-şi imprima viziunea naţională asupra dezbaterilor strategice privind viitorul proiectului european. De asemenea, va contribui în mod direct la procesul de consolidare a acestuia şi pentru a promova părţi din agenda europeană pe care România le consideră importante. Din acest punct de vedere, Bucureştiul va folosi preşedinţia rotativă pentru a proiecta imaginea europeană a ţării.

Contextul european actual va impune Bucureştiului încheierea de acorduri de închidere a unei serii de chestiuni cheie de politică, înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din luna mai, precum şi prezidarea ieşirii Marii Britanii din UE (temă extrem de dificilă acum, după ce parlamentul Marii Britanii a respins acordul pentru Brexit).

Lunile următoare vor contura viitorul UE, fiind prevăzute negocieri îndelungate cu privire la bugetul UE pe termen lung (cadrul financiar multianual) pentru perioada 2021-2027, până la sfârşitul mandatului legislativ actual. Preşedinţia României va asigura, de asemenea, tranziţiile la nivelul instituţional UE - în special următoarea Comisie şi noul Parlament -, precum şi încheierea dezbaterii privind viitorul Europei, care va fi finalizată cu Summit-ul Zilei Europei 2019 de la Sibiu. În aceste circumstanţe, autorităţile române speră că anul 2019 va relansa proiectul european, în acelaşi fel în care, acum trei decenii, anul 1989 a deschis un nou capitol pentru Europa Centrală şi de Est.

Priorităţile Preşedinţiei române sunt stabilite sub acest motto: Coeziunea, o valoare europeană comună, înţeleasă ca unitate, tratament egal şi convergenţă şi se axează pe patru direcţii principale: „Europa convergenţei”, „Europa siguranţei”, „Europa, actor global” şi, nu în ultimul rând, „Europa valorilor comune”.

Preşedinţia din 2019 oferă o oportunitate semnificativă - şi o provocare pentru Romania - pentru a  construi încredere şi influenţă în blocul comunitar. Acest an, poate mai mult decât în cei anteriori, va fi unul care va defini viitorul proiectului european. Ameninţările tot mai mari în materie de securitate în Est, Brexit şi alegerile pentru Parlamentul European vor prezenta provocările cele mai dificile. Din această perspectivă, România îşi va articula în mod clar poziţiile pe teme importante pentru ţară, cum ar fi: viitorul cadru financiar multianual şi politica de securitate şi apărare a blocului. Există o oportunitate clară de a ne alinia interesele la nivel naţional cu cele la nivelul UE cu privire la aceste aspecte.

Referindu-mă doar la al treilea pilon al programului preşedinţiei româneşti, intitulat „Europa ca actor global”, efortul se va axa pe continuarea angajamentelor comune asumate prin Strategia globală a UE pentru politica externă şi de securitate a Uniunii Europene.

În acest sens, consolidarea capacităţilor de apărare şi securitate ale Uniunii Europene, în strânsă legătură cu procesele similare din NATO, va fi sprijinită de România în domeniul politicii de securitate şi apărare comune, cu un accent puternic pe instrumentele prevăzute în Procesul Anual de Revizuire a apărării (CARD), Fondul european de apărare (EDF) şi Cooperarea Permanentă Structurată (PESCO). Consolidarea parteneriatului strategic UE – NATO, revigorarea Sinergiei Mării Negre, extinderea Uniunii Europene în Balcanii de Vest şi dezvoltarea Parteneriatului Estic vor reprezenta principalele acţiuni cu valenţă militară în cadrul  obiectivelor prioritare ale României pe timpul acestei responsabilităţi. Perioada preşedinţiei ţării noastre va coincide cu o perioadă de dezvoltări importante în plan militar la nivelul UE, cu implicaţii directe pentru definirea principiilor de funcţionare, de bază, ale viitoarei armate europene, dar şi pentru gestionarea dosarelor fierbinţi, subsumate dimensiunii militare a politicii de securitate şi apărare comune. Nu în ultimul rând, în domeniul dezvoltării capabilităţilor de apărare la nivel european, prima jumătate a acestui an se anunţă foarte încărcată, dat fiind faptul că, pentru fiecare prioritate în parte, va trebui finalizată prima versiune a studiului de caz (Strategic Context Case), care va demonstra eficienţa investiţiilor comune în viitoarele capabilităţi.

România, în contextul exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, găzduieşte prima reuniune informală la nivel de miniştri ai apărării

În 30 şi 31 ianuarie, la Palatul Parlamentului şi Palatul Regal din Bucureşti, se va desfăşura Reuniunea informală a miniştrilor apărării din Uniunea Europeană. Evenimentul, găzduit de ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, va fi prezidat de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini. Invitaţi la acest eveniment vor fi Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, şi secretarul general adjunct al ONU pentru operaţiile de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix.

Evenimentul va debuta cu o cină de lucru dedicată „Femeilor, Păcii şi Securităţii”, o prioritate comună pentru UE, ONU şi NATO, precum şi modalităţilor de integrare a acestor tematici în concepţia de desfăşurare a operaţiilor de menţinere a păcii şi de gestionare a crizelor.

În calitate de promotor global şi partener al ONU în implementarea Agendei „Femeia, Pacea şi Securitatea” (WPS), UE promovează în mod constant egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, element central de valoare al construcţiei europene. Din cele 79 de state ale lumii care au adoptat planuri naţionale de acţiune pentru implementarea Rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU 1325 pe tema WPS şi a rezoluţiilor subsecvente, 20 sunt membre ale UE. La nivel comunitar, în conformitate cu concluziile Consiliului Uniunii Europene din 10 decembrie 2018, se va analiza stadiul întocmirii Planului de acţiune, cu termen la sfârşitul primului trimestru al acestui an, pentru punerea în aplicare şi promovarea abordării strategice a UE pentru WPS.

În a doua zi a lucrărilor, miniştrii se vor reuni pentru a discuta cu privire la calea de urmat în domeniul politicii europene de securitate şi apărare. De asemenea, vor analiza stadiul implementării prevederilor Strategiei globale a UE pentru politica externă şi de securitate, vor discuta modalităţile de asigurare a coerenţei între noile iniţiative destinate creşterii capacităţii de apărare comună şi vor aborda implicaţiile tendinţelor în inovarea tehnologică pentru forţele armate ale statelor membre.

De remarcat este faptul că, spre deosebire de reuniunile similare organizate sub preşedinţia bulgară si austriacă, unde NATO a fost reprezentat de adjunctul Secretarului general al NATO, Rose Gottemoeller, la Bucureşti este aşteptată participarea Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg.

ACHIZIŢII MILITARE ŞI INDUSTRIA DE APĂRARE

Un contract ce poate spori complexitatea relaţiei ruso-turcă

Într-o relaţie ruso-turcă de o intensitate din ce în  ce mai mare (în anul 2018, cei doi preşedinţi au avut şapte întâlniri tête-à-tête, şi alte patru împreună cu alţi lideri), un anunţ surpriză ar putea face ca această relaţie să devină mai complexă.

Ucraina, prin vocea preşedintelui Petro Poroşenko, doreşte, prin guvern, să achiziţioneze vehicule aeriene fără pilot (Unmanned Aerial Vehicle - UAV) pentru armata ucraineană.

Deşi a accelerat dezvoltarea de UAV-uri, Ucraina nu are deocamdată capacitatea de a răspunde nevoilor actuale, fapt pentru care această achiziţie are rolul de a suplini decalajul de capabilităţi.

Din declaraţiile preşedintelui Poroşenko reiese că, printr-un acord cu preşedintele Recep Tayyip Erdoğan, companiile Ukrspetsproject şi Baykar Makina au semnat acordul privind achiziţionarea a 12 vehicule aeriene fără pilot tip Bayraktar Tactical Block 2 (TB2).

În baza unui contract de circa 69 de milioane de dolari, producătorul turc al UAV-ului, Baykar Makina, va produce cele 12 aparate Bayraktar TB2 şi le va livra (şase în primul an) împreună cu trei sisteme şi echipamente pentru staţiile de control de la sol.

Realizând activităţi de recunoaştere activă, supraveghere şi zboruri de informaţii, Bayraktar TB2 are capacitatea de a transmite în timp real imaginile către centrele de operare şi de a angaja obiective.

Plafonul de zbor este de 8.239 de metri (27.030 picioare) şi aparatul are o autonomie de zbor de 24 de ore. Acesta poate transporta 150 de kilograme de încărcătură utilă şi poate fi operat ziua şi noaptea.

Acest demers economic devine atipic în contextul în care legăturile dintre Moscova si Ankara încep să se încălzească acum când, împreună, discută un plan de co-gestionare a securităţii în provincia Idlib din Siria şi după ce, anul trecut, Turcia a cumpărat sistemul de rachete rusesc S400.