EVENIMENTE POLITICO-MILITARE NATO-UE (Februarie)

NATO

Prelungirea misiunii de instruire în Irak

Pe timpul reuniunii miniştrilor apărării din cadrul NATO (12-13 februarie), aceştia au convenit să extindă misiunea de instruire a alianţei în Irak, răspunzând cererii preşedintelui american Donald Trump de a se angaja mai mult în rezolvarea problemelor din Orientul Mijlociu.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a precizat că NATO, cu acceptul autorităţilor irakiene, va prelua unele activităţi de instruire derulate acum de coaliţia multinaţională condusă de SUA împotriva grupării ”Statul Islamic din Irak şi Levant” (SIIL). Decizia nu presupune neapărat creşterea efectivelor militare ale NATO în această ţară.

La numai o zi după încheierea lucrărilor reuniunii amintite, Jens Stoltenberg a anunţat că guvernul Irakului a aprobat iniţiativa NATO de extindere a misiunii de antrenare a serviciilor de securitate irakiene.

Misiunea NATO de antrenare a militarilor irakieni (NATO Mission in Iraq - NMI) a debutat în cadrul Coaliţiei Internaţionale anti-SIIL în 2018 şi a fost suspendată temporar luna trecută, după uciderea, de către SUA, a gl. Iranian Qasem Soleimani. NMI este o misiune de instruire şi consultanţă, bazată pe parteneriatul dintre NATO şi autorităţile irakiene, precum şi pe respectul deplin pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială ale Irakului. Activităţile de consultanţă se desfăşoară în Bagdad, inclusiv în Ministerul Apărării şi la Biroul Consilierului pentru Securitate Naţională, precum şi în alte instituţii de securitate naţionale relevante, iar cele de instruire în şcolile militare irakiene din zona Bagdad, Taji şi Besmayah.

Planul NATO este să transfere două sute de militari din  state NATO, care pregătesc, în prezent, soldaţii armatei irakiene în cadrul misiunii Coaliţiei Internaţionale, către o misiune NATO.

Se poate afirma că decizia miniştrilor apărării reprezintă o armonizare a poziţiilor politice ale europenilor cu cele ale SUA, mai ales în condiţiile în care acţiunile de luptă anti-SIIL cad tot în sarcina SUA, iar consilierea şi instruirea (activităţi non-combat) în sarcina europenilor. Statele europene membre ale NATO ar trebui să fie conştiente că participarea SUA la apărarea Europei cere un răspuns pe măsură în unele zone din care SUA ar dori să se retragă, pentru a putea răspunde altor ameninţări. În acelaşi timp, preşedintele Trump ar trebui să înţeleagă că ajutorul militar al europenilor nu înseamnă subordonarea poziţiei politice a europenilor, reticenţi faţă de politica SUA în regiune, mai ales în abordarea faţă de Iran. Până la urmă, prin această decizie, şi americanii şi europenii au demonstrat că NATO este o Alianţă politico-militară ”în viaţă” care acţionează pentru apărarea „lumii libere, bazate pe principiile democratice”.

Nivelul încrederii publice în NATO

NATO continuă să se bucure de încredere în rândul populaţiei ţărilor membre, în ciuda tensiunilor politice existente între unele state.

Potrivit unui studiu realizat de Pew Research Center, publicat la începutul acestei luni, în medie, 53% dintre cetăţenii statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice au încredere în NATO, în timp ce doar 27% au exprimat opinii negative. Evaluările pozitive variază în rândul respondenţilor de la 82% în Polonia, la 21% în Turcia, SUA şi Germania fiind la mijloc cu 52%, respectiv 57%. Cele mai mari scăderi ale nivelului de încredere din ultimul deceniu s-au identificat în Bulgaria, Germania şi Franţa.

În ciuda evaluărilor pozitive ridicate, studiul a evidenţiat o reticenţă semnificativă privind rolul fiecărui stat în îndeplinirea angajamentului colectiv de apărare menţionat la articolul 5 din tratatul fondator al NATO. Astfel, 50% din respondenţi au considerat că ţara lor nu ar trebui să ”sară” în sprijinul unui alt stat aliat dacă acesta ar fi atacat de Rusia, în timp ce doar 38% s-au declarat favorabili acestui demers. Cele mai multe răspunsuri pozitive la această întrebare au fost date de cetăţenii din SUA, Olanda, Canada, Marea Britanie şi Lituania. Cetăţenii Germaniei şi Franţei sunt cei mai reticenţi în folosirea forţei pentru apărarea unui stat aliat. Astfel 60% din respondenţii germani au declarat că sunt împotriva participării militare a ţării lor pentru apărarea altui stat aliat, în timp ce în Franţa 53% au avut aceeaşi opinie. 

De asemenea, majoritatea celor intervievaţi au declarat că mai degrabă SUA vor interveni militar în sprijinul unui stat membru NATO atacat de Rusia, decât ţara lor de origine. Cele mai multe răspunsuri în acest sens au fost înregistrate tot în Germania şi Franţa.

România nu a fost inclusă în studiu, dar, conform Barometrului de Securitate energetică, armata României este instituţia cu cel mai mare nivel de încredere (64%) în rândul populaţiei, urmată de biserică (55,2%), NATO (52,5%) şi UE (51,4%).

UNIUNEA EUROPEANĂ

Germania. Preşedinţia Consiliului UE - axată pe securitate

La mijlocul acestui an, Germania va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Conform ministrului de interne, Horst Seehofer, Germania se va focaliza pe politica europeană de azil şi pe schimbul de informaţii între autorităţile din domeniul securităţii frontierelor.

În prima zi a Congresului European al Poliţiei, Horst Seehofer, a precizat că o poziţie europeană comună în materie de azil este cel puţin la fel de importantă pentru viitorul Europei cum este Pactul ecologic European.

În alocuţiunea sa la evenimentul amintit, Seehofer a criticat actualele politici comunitare de azil, dificile şi ineficiente, care solicită ca solicitanţii de azil să fie trimişi înapoi în ţările UE unde au fost înregistraţi pentru prima dată în cadrul aşa-numitului regulament Dublin.

În acelaşi timp, ministrul german de interne a opinat că termenul de 2027 pentru creşterea efectivelor Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex) este mult prea îndepărtat şi nu corespunde actualelor tendinţe în ceea ce priveşte migraţia.

Misiunea navală pentru impunerea embargoului asupra armelor în Libia

La 17 februarie, miniştrii de externe din statele membre UE au decis demararea unei noi operaţii navale care să aibă ca principală misiune respectarea embargoului impus Libiei privind livrările de arme. În aceeaşi şedinţă, miniştrii de externe au decis încetarea misiunii navale a UE ”Sophia” destinată combaterii migraţiei cu destinaţia Europa.

Decizia UE de a pune în aplicare embargoul asupra armelor este rezultatul direct al presiunilor crescânde ale comunităţii internaţionale pentru a pune capăt conflictului din Libia şi a presupus eliminarea unui blocaj diplomatic la nivel european. La soluţionarea dosarului a contribuit şi avertismentul şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, conform căruia blocul european riscă să devină irelevant dacă nu acţionează, lăsând soarta Libiei în seama Turciei şi a Rusiei. Pentru a nu creşte numărul de migranţi, misiunea se va desfăşura în estul Mării Mediterane, departe de rutele utilizate de migranţi şi călăuzele acestora.

Referitor la subiect, la finalul unei reuniuni (18 februarie) în formatul ”2+2” Rusia-Italia, la nivel de miniştri ai apărării şi de externe din cele două ţări, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a insistat că mecanismele necesare pentru punerea în aplicare a unor astfel de decizii trebuie să fie convenite cu Consiliul de Securitate al ONU. Moscova are un rol-cheie în conflictul din Libia, întrucât este percepută ca aliată a mareşalului Khalifa Haftar, care încearcă să răstoarne guvernul recunoscut de ONU de la Tripoli.

De asemenea, preşedintele Turciei a criticat, miercuri (19 februarie), decizia UE de a lansa operaţia maritimă dedicată susţinerii embargoului impus Libiei asupra armelor, acuzând statele europene că se ”amestecă în problematicile de securitate regionale”. Poziţia preşedintelui turc era de aşteptat în condiţiile în care Ankara susţine forţele Guvernului Acordului Naţional (GAN) de la Tripoli. În acelaşi timp, autorităţile de la Ankara susţin că, desfăşurându-se în estul Mării Mediterane, operaţia UE de impunere a embargoului favorizează pe generalul Khalifa Haftar, care poate primi sprijin via Egipt.

Având în vedere tensiunile crescânde din Mediterana de Est în legătură cu controversatul acord maritim dintre GAN şi Turcia, noua misiune navală a UE ar putea avea şi un rol secundar. Mai precis, stabilirea unei prezenţe maritime europene într-o zonă sensibilă, fapt ce ar ”linişti” unele state membre ale UE iritate de pretenţiile Turciei cu privire la extinderea zonei sale economice exclusive.

Turcia a complicat ecuaţia strategică a Mediteranei, prin semnarea, la sfârşitul lunii noiembrie 2019, a acordurilor de delimitare maritimă şi cooperare militară cu guvernul de la Tripoli / Libia. Prin delimitarea frontierelor maritime cu Administraţia, recunoscută internaţional, de la Tripoli şi angajarea într-un format de cooperare militară bilaterală, Ankara a ieşit în mod evident din izolarea regională şi a obţinut o poziţie juridică mai consolidată pentru a contesta limitele pe care Grecia le-a stabilit cu Cipru şi Egipt, de care depind actualele aranjamente pentru dezvoltarea exploatării gazelor naturale din estul Mediteranei.

Cu toate acestea, mandatul operaţiei UE este clar – patrularea în apele internaţionale, nu în cele teritoriale libiene, ceea ce, având în vedere acordul maritim semnat de Turcia şi guvernul de la Tripoli, în decembrie 2019, ar însemna că Ankara ar putea continua să trimită nave în Libia. Cât despre eficienţa acestei noi misiuni, unii analişti şi specialişti în domeniu sunt sceptici în condiţiile în care misiunea se limitează doar la patrulare maritimă în apele internaţionale şi la colectarea de informaţii folosind platforme aeriene.

ACHIZIŢII MILITARE ŞI INDUSTRIA DE APĂRARE

Viitorul aparat de luptă aerian european – proiect franco-german

După mai multe luni de rivalităţi politico-industriale între Germania şi Franţa, membrii comisiei pentru buget a Bundestagului şi-au dat acordul pentru deblocarea unor credite de 77 de milioane de euro destinate lansării primei etape majore a proiectului franco-german. Franţa va contribui la proiect cu aceeaşi sumă.

Ministerul Apărării din Spania a anunţat că s-a alăturat proiectului, cu participarea industrială a Indra Sistemas. Încă nu este clar care va fi aportul financiar al spaniolilor, dat fiind faptul că Germania şi Franţa vor finanţa prima fază a proiectului cu câte 77 de milioane de euro.

Totuşi, conform raportorului pentru acest proiect din cadrul comisiei pentru buget din Bundestag, Rainer Brandl, partea germană are încă reticenţe faţă de acest proiect. ”Îl facem pentru că nu vrem să deteriorăm relaţiile franco-germane, şi este chiar înaintea venirii preşedintelui francez Emmanuel Macron în Germania pentru Conferinţa de securitate de la Munchen”, a explicat Rainer Brandl. În rezoluţia Bundestagului se arată că proiectul noului avion de luptă european trebuie să meargă ”în paralel” cu proiectului noului tanc european, un alt proiect franco-german.

În timpul ILA Berlin 2018, Dassault Aviation, MBDA, Thales şi Safran (Franţa) şi Airbus (Germania, Franţa, Marea Britanie), împreună cu guvernele Germaniei şi Franţei, au anunţat un acord de cooperare pentru dezvoltarea Viitorului Sistem de Luptă Aeriană (FCAS - Future Combat Air System), care urmează să înlocuiască Dassault Rafale şi Eurofighter Typhoon.

FCAS îşi propune să dezvolte nu numai o aeronavă nouă (Next Generation Fighter, NGF), dar şi ceea ce reprezentanţii germani şi francezi definesc ca un „sistem de sisteme”, care va permite ca avionul de luptă să coopereze cu alte elemente, cum ar fi un ”roi de drone” de sprijin numite Remote Carriers pentru formarea unui Air Combat Cloud (ACC).