MAS Raport SpecialNATO - UE

Raport săptămânal NATO - UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Mării Negre

25 aprilie 2019 - Rapoarte speciale - NATO - UE

Evenimente politico-militare NATO-UE / Aprilie

Ştefan Oprea

Cuprins: NATO •Aniversarea NATO; •Sistemul ”Terminal High Altitude Area Defence” - THAAD va fi utilizat, în această vară, în sprijinul NATO Ballistic Missile Defence; •Prima ţară baltică semnatară a unui Plan de Cooperare cu SUA în domeniul apărării UNIUNEA EUROPEANĂ •Alegerile pentru Parlamentul European, proces electoral tentant pentru interferente cibernetice ACHIZIŢII MILITARE ŞI INDUSTRIA DE APĂRARE •Industria europeană de apărare - oportunităţi şi provocări

Sursă foto: Mediafax

NATO

Aniversarea NATO

În auditoriul ”Mellon” din Washington DC, aceeaşi sală în care miniştrii de externe ai celor 12 aliaţi fondatori s-au întâlnit pentru semnarea Tratatului Atlanticului de Nord la 4 aprilie 1949, actualii miniştri de externe ai ţărilor NATO au sărbătorit, pe 3 aprilie 2019, 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei transatlantice.

Confruntată cu noi provocări şi dispute, Alianţa se prezintă la această aniversare aptă pentru un efort de adaptare profundă pentru a genera, în continuare, valoare pentru membrii săi în acest nou mediu global de securitate.

Deşi se discută intens pe această temă, NATO nu este nici pe departe o Alianţă „depăşită”. Este cea mai de succes alianţă din istoria omenirii dar care se află acum în faţa unor provocări, interne şi externe, la care trebuie să găsească cât mai rapid răspunsuri: perspectiva strategică comună, costurile comune de apărare şi identificarea şi apărarea valorilor comune.

Decalajul militar existent dintre Europa şi Statele Unite creează probleme majore în interiorul NATO, iar pentru reducerea acestuia SUA va trebui să încurajeze europenii să facă mai mult. De asemenea, America trebuie să sprijine aprofundarea cooperării UE în domeniul apărării, care se bucură deja de sprijinul popular în toate statele membre ale UE. Privind celelalte teme majore, există o oarecare sinergie în abordare.

Dacă pentru Washington, China reprezintă deja cel mai important rival global al Americii, Europa, deşi mai lentă, începe să ia, la rândul său, în considerare riscurile pe care investiţiile chineze le-ar putea implica.

În ceea ce priveşte problema Rusiei, deşi aceasta reprezintă o ameninţare imediată pentru securitatea Europei de Est, Europa însăşi pare a fi divizată. Pe de o parte, unii vor ca beligeranţa lui Vladimir Putin să fie ţinută sub control, pe de altă parte, ceilalţi vor acelaşi lucru concomitent cu continuarea afacerilor cu Rusia, ca şi cum anexarea Crimeii şi războiul împotriva Ucrainei nu s-ar fi întâmplat niciodată.

Din acest punct de vedere, Alianţa nu are altă alternativă decât să găsească o perspectivă strategică comună, în care continentul european joacă un rol important. La fel de important este ca toţi membrii NATO să-şi respecte această calitate, iar apartenenţa la Alianţă să devină un privilegiu condiţional, toţi membrii jucând un rol activ şi constructiv. Regimurile autocrate sau autoritarismul nu pot constitui acele valori pe care le dorim comune, fapt pentru care va trebui instituit un sistem comun de sancţiuni graduale, culminând cu excluderea. Apelul la prevederile Tratatului de la Washington poate fi făcut şi susţinut doar atunci când fiecare membru împărtăşeşte aceleaşi valori.

Dintre provocările pe termen lung ce stau in fata Alianţei, cea mai mare şi dificilă în acelaşi timp este, de departe, apetitul scăzut din partea SUA, manifestat în prezent la nivel declarativ, faţă de garanţiile de securitate pentru Europa. Într-o lume care se îndreaptă către un viitor multipolar, reprezentând un amestec de concurenţă şi conflicte, în care puterile non-liberale vor juca un rol mai important, este evident faptul că devine vitală cooperarea transatlantică. Din această perspectivă, pentru ca această cooperare să-şi demonstreze trăinicia, Europa va trebui să-şi asume o responsabilitate mai mare în domeniul apărării, iar America să respecte mai mult dorinţa europeană de autonomie. În conjunctura actuală, orice tendinţă centrifugă va submina unitatea politică a Alianţei, organizaţie care are la baza deciziilor comune, consensul.

Pentru a rămâne cu adevărat relevant, NATO trebuie, în primul rând să-şi identifice rolul său în contextul schimbărilor semnificative ale ordinii globale, în care confruntarea pentru dobândirea puterii devine din ce în ce mai acerbă. Din această perspectivă, relaţia de coeziune şi cooperare dintre SUA şi Europa, în care cea din urmă trebuie să-şi asume o responsabilitate mult mai mare, inclusiv apărarea Europei împotriva Rusiei, va contribui în mod hotărâtor la stabilirea misiunii Alianţei şi a nivelului său de ambiţie.

Dar nu este suficient. Statele membre NATO trebuie să elimine autosuficienţa şi să investească în tehnologii care să apere cetăţenii lor împotriva interferenţelor on-line şi atacurilor asupra infrastructurii specifice. Şi pentru a întări Alianţa şi a beneficia de aportul personalului şi capabilităţilor militare, este nevoie de structuri guvernamentale rezistente la şantaj şi compromis, precum şi de asigurarea reţelelor IT critice ale ţărilor membre.

Relevanţa NATO se va baza pe capacitatea sa de a reacţiona, adapta, moderniza şi reflecta, în continuare, interesele comune ale aliaţilor.

Sistemul ”Terminal High Altitude Area Defence” - THAAD, va fi utilizat, în această vară, în sprijinul NATO Ballistic Missile Defence

După ani de zile de discuţii privind oportunitatea utilizării sistemului THAAD în afara SUA, până în prezent, doar regiunea Pacificului (Guam, Peninsula Coreea) şi, mai recent, Orientul Mijlociu (Emiratele Arabe Unite, Israel) au beneficiat de desfăşurări operaţionale ale acestui sistemul performant de apărare anti rachetă. Privind utilizarea acestui sistem în Europa, discuţiile au fost la fel de sterile, iar după anexarea Crimeei de către Rusia, o astfel de posibilitate amplifica dezechilibrele deja conturate dintre SUA , Europa şi Rusia.

Nevoia de mentenanţă la sistemul operaţional de apărare antirachetă Aegis Ashore impune, însă, completarea capabilităţii, aflată în perioadă limitată de întreţinere programată şi actualizări, cu sistemul THAAD.

Conform Programului de abordare adaptabilă europeană progresivă (European Phased Adaptive Approach - EPAA), lansat în anul 2009, sistemul Aegis Ashore cuprindea patru faze de constituire, iar interceptorii trebuiau dislocaţi la Rota, Spania, în Marea Mediterană, varianta navală, la Deveselu, România, şi baza aeriană Redzikowo, Polonia (termen de finalizare 2020), varianta terestră. De asemenea, sistemul mai cuprinde şi radare de tip AN / TPY-2, pentru detectarea rachetelor balistice, în Kurecik, Turcia. Comanda şi Controlul sistemului se realizează de către Comandamentul Aerian Aliat al NATO din Ramstein, Germania.

Astfel, pentru prima dată în Europa, sistemul THAAD va ajunge în România, în cadrul actualizării programate a sistemului Aegis Ashore, acţiune ce face parte din actualizările periodice efectuate pe toate sistemele Aegis.

Sistemul ce va fi dislocat la Deveselu aparţine Brigăzii 69 Artilerie Apărare Antiaeriană, Comandamentul 32 Apărare Aeriană şi Anti-Rachetă al Forţelor Terestre de la Fort Hood, Texas.

THAAD este o parte importantă a capabilităţilor de apărare antirachetă ale Armatei SUA şi este capabil să neutralizeze rachetele balistice în faza terminală a zborului. Pe timpul dislocării in România, comanda operaţională a acestuia va aparţine  Comandamentului Aerian Aliat al NATO.

Prima ţară baltică semnatară a unui Plan de Cooperare cu SUA în domeniul apărării

Cooperarea S.U.A în domeniul securităţii cu Estonia, Letonia şi Lituania se desfăşoară în cadrul unui parteneriat de securitate robust şi durabil care are ca scop soluţionarea lacunelor de securitate la nivelul întregii zone baltice.

În 2017, Statele Unite au semnat Acordul privind statutul forţelor NATO, oferind astfel cadrul legal necesar forţelor americane care operează în ţările baltice.

În timpul dialogului strategic între SUA şi Ţările Baltice din noiembrie 2018, Estonia, Letonia şi Lituania au convenit asupra dezvoltării bilaterale a „foilor de parcurs” strategice privind cooperarea în domeniul apărării cu Statele Unite.

La 2 aprilie 2019, secretarul adjunct al Apărării pentru Afaceri Internaţionale de Securitate, Kathryn Wheelbarger, şi Robertas Šapronas, directorul Direcţiei pentru politica de apărare a Ministerului Apărării Naţionale din Lituania au semnat, la Pentagon, Planul de cooperare în domeniul apărării.

Priorităţile acestui plan au fost convenite pentru perioada 2019-2024 şi includ:

•      consolidarea cooperării existente în domeniul apărării prin exerciţii şi schimburi bilaterale;

•      cooperarea privind descurajarea şi securitatea regiunii Mării Baltice;

•      îmbunătăţirea capacităţilor de partajare a informaţiilor, de supraveghere şi de avertizare timpurie în regiune;

•      cooperarea în operaţiuni multinaţionale şi concentrarea eforturilor de securitate cibernetică pentru construirea de capabilităţi de descurajare şi apărare împotriva atacurilor cibernetice.

Potrivit Departamentului Apărării, Statele Unite au investit în Lituania, din anul 2014, aproximativ 80 de milioane de dolari pentru cooperarea în domeniul apărării în timp ce Lituania a achiziţionat echipamente specifice din SUA în valoare de 200 de milioane de dolari.

UNIUNEA EUROPEANĂ

Alegerile pentru Parlamentul European, proces electoral tentant pentru interferente cibernetice

O îngrijorare majoră cuprinde întreaga comunitate europeană acum, la trei ani după ce campaniile de dezinformare ruseşti au tulburat alegerile prezidenţiale din 2016, în SUA, şi, probabil, au influenţat şi rezultatul votului pentru Brexit.

„Alegerile europene” reprezintă, de fapt, o serie de alegeri simultane care vor avea loc în perioada 23-26 mai, în care integritatea votului depinde de modul în care cele 28 de guverne naţionale se opun hackerilor şi altor ameninţări. Diferenţele dintre nivelurile de pregătire ale guvernelor pot genera breşe de securitate şi vulnerabilităţi care, exploatate de actori rău intenţionaţi, pot altera rezultatul votului.

Natura dispersată şi durata relativ îndelungată a alegerilor reprezintă o ţintă tentantă pentru hackeri, trolli şi agenţi străini, fapt pentru care fiecare stat membru, în parte, trebuie să-şi asume responsabilitatea asupra securităţii sistemelor proprii.

Orice succes al campaniilor de dezinformare, atacurilor cibernetice sau manipulării digitale a rezultatelor voturilor va avea ca efect compromiterea întregului proces electoral, cu impact asupra capacităţii Parlamentului European de a se reuni şi chiar asupra funcţionării ulterioare a Uniunii Europene.

Preocupările în domeniu, la nivelul Comisiei Europene, s-au materializat, încă din septembrie 2018, într-un set de măsuri concrete pentru a aborda eventualele ameninţări la adresa procesului electoral. Setul de măsuri a fost însoţit de o recomandare a Comisiei privind reţelele de cooperare electorală, transparenţa online, combaterea dezinformării şi protecţia împotriva incidentelor de securitate cibernetică. În baza acestor măsuri şi recomandări, la începutul lunii aprilie, în cadrul unui exerciţiu (EU ELEX19), a fost testată pregătirea UE, în materie de securitate cibernetică, pentru a asigura alegeri europene libere şi corecte în luna mai. În paralel, se derulează activităţile specifice cuprinse în Planul de acţiune împotriva dezinformării pe care Uniunea Europeană l-a adoptat în decembrie anul trecut.

Obiectivul exerciţiului a fost de a testa eficienţa structurilor specializate din statele membre ale UE şi practicile de răspuns ale UE pentru a identifica modalităţi de prevenire, detectare şi atenuare a incidentelor de securitate cibernetică care ar putea afecta viitoarea strategie UE pentru alegeri. 

Cu peste 80 de reprezentanţi din statele membre ale UE, împreună cu observatori din partea Parlamentului European, a Comisiei Europene şi a Agenţiei UE pentru securitatea informatică, pe baza diverselor scenarii care au prezentat ameninţări şi incidente cu caracter cibernetic, participanţii au urmărit consolidarea pregătirii autorităţilor electorale şi de securitate cibernetică în faţa ameninţărilor hibride digitale.

Finalul exerciţiului a oferit participanţilor, pe lângă alte concluzii, o imagine de ansamblu asupra nivelului de rezilienţă al sistemelor electorale din UE, inclusiv o evaluare a gradului de conştientizare a altor părţi interesate (de exemplu, partidele politice, organizaţiile de campanii electorale şi furnizorii de echipamente IT).

Complementar cu aceste preocupări, un demers destul de avansat, la nivelul UE, constă în elaborarea unei proceduri prin care va exista posibilitatea sancţionării hackerii-lor individuali, precum şi grupurilor cu conexiuni guvernamentale legate de stat, atunci când reuşesc să se infiltreze în sistemele informatice sau urmăresc alterarea proceselor electorale.

ACHIZIŢII MILITARE ŞI INDUSTRIA DE APĂRARE

Industria europeană de apărare - oportunităţi şi provocări

Cel mai recent studiu, redactat la cererea ministerului apărării al Suediei, oferă o perspectivă asupra cheltuielilor militare globale şi a echipamentelor militare, asupra industriei de apărare şi a condiţiilor macroeconomice. Primul raport din seria Perspectiva Economică a Apărării (Defence Economic Outlook), publicat în anul 2016, trata problema cheltuielilor militare pentru a evidenţia relaţiile de putere între ţări. Spre deosebire de acesta, raportul pe anul 2018 subliniază modul în care şi cât de mult ţările angajate în sporirea cheltuielilor militare beneficiază de acest aport financiar propriu. Fără a ne opri asupra tuturor datelor înscrise în raport, câteva aspecte legate de industria europeană de apărare:

·         industria europeană de apărare cuprinde pe primul nivel câţiva mari contractori, câţiva producători la nivelul secund iar la bază, aproximativ 2500 de întreprinderi mici si mijlocii;

·         marile companii din industria de apărare includ, de exemplu, BAE Systems, Airbus, Leonardo, Thales şi Rolls Royce. Producătorii şi IMM-urile sunt concentrate în principal în Franţa, Germania, Italia, Spania, Suedia şi Marea Britanie. Marea majoritate a acestora din urma au preocupări duale, civile şi militare şi o mică parte au producţia de apărare ca afacere exclusivă;

·         în ceea ce priveşte proprietatea, există un amestec de proprietate privată şi de stat iar unele, puţine la număr, trans-europene. De reţinut este şi faptul că marile companii, şi nu numai, au o prezenţă internaţională semnificativă, iar companiile americane de apărare au o prezenţă importantă în Europa.

Dacă la această succintă imagine adăugăm deteriorarea mediului de securitate şi angajamentele de a îndeplini obiectivele stabilite la summit-ul NATO din Ţara Galilor, vom concluziona că industria europeană de apărare se va confrunta, probabil, cu o cerere crescută de echipamente specifice. La prima vedere, acest lucru poate fi tratat ca oportunitate. O analiză mai atentă evidenţiază, însă, o serie de provocări care vor exercita o presiune sporită asupra industriei de apărare.

Aceasta va trebui, în primul rând, să răspundă unei cereri sporite, după decenii de bugetare redusă în sistemele de apărare. Mai mult, creşterea costurilor unitare a impus volumul producţiei. O altă provocare o reprezintă natura fragmentată a industriei europene de apărare. Împreună, toţi aceşti factori contribuie la limitarea capacităţii de a reuni resurse, spre exemplu în ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea.

Referitor la piaţa europeană a apărării, se evidenţiază în raport, faptul că aceasta este, în mare parte, naţională acolo unde industria fiecărei ţării se bazează, într-o semnificativă măsură, pe piaţa naţională internă. Caracterul fragmentar al pieţei europene a avut drept consecinţă diversificarea sistemelor militare. Din această perspectivă, diminuarea numărului acestora va presupune cheltuieli suplimentare şi, de asemenea, limitează capacitatea statelor europene de a se alătura în susţinerea efortului, afectând competitivitatea globală a industriei europene de apărare.

Din această perspectivă, eforturile de cooperare în cadrul Politicii comune de securitate şi apărare a UE (PSAC) au primit un impuls în ultimii ani, deoarece s-au deschis mai multe canale de colaborare. Acestea includ Fondul European de Apărare (EDF) şi Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO), ambele introduse în anul 2018. Dacă la aceste eforturi adăugăm şi câteva exemple de fuziuni între companii specializate în domeniul industriei de apărare, la nivel trans-european (Airbus şi MBDA) şi european (KWM din Germania şi Nexter din Franta) există suficiente indicii că, în ultimul deceniu, achiziţiile europene au devenit mai puţin naţionale şi mai mult europene.

Fără a epuiza conţinutul raportului, putem concluziona că, într-adevăr, industria europeană de apărare are o cerere, într-o oarecare măsură, în creştere. În consecinţă, o parte din companiile europene de apărare au început deja să se adapteze solicitărilor crescute, în timp ce altele sunt mai precaute şi nu doresc să ridice capacitatea de producţie înainte de a considera că această cerere este durabilă. Nevoia de parteneriate devine stringentă, în special pentru a utiliza posibilitatea de a distribui efortul financiar între parteneri, dar şi pentru a face faţă concurenţei. Identificarea forţei de muncă calificate se dovedeşte a fi o barieră greu de îndepărtat la nivelul IMM-urilor, de regulă, subcontractanţi. Toţi aceşti factori presupun o coordonare continuă şi sporită, cooperare şi consolidare.

Tendinţele şi provocările globale identificate în acest raport evidenţiază stimularea continuă a cooperării, dar şi consecinţele neaşteptate ale acesteia, în cadrul industriei europene de apărare.