Evenimente politico-militare (08-14.10.2018)

I. SUA - CHINA. Vizita secretarului de stat Mark Pompeo în China a scos la suprafaţă tensiunile profunde dintre cele două mari puteri ale lumi, SUA anunţând, prin consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, John Bolton, amplificarea politicii de înfruntare a Chinei.

II. RUSIA. Exerciţiul anual al forţelor nucleare strategice a avut câteva probleme. Conflictul din UCRAINA se amplifică, declanşând „marea schismă ortodoxă”. În rest, vechilor probleme se adaugă altele noi.

III. BALCANII DE VEST. În BOSNIA – HERŢEGOVINA, alegerile prezidenţiale şi parlamentare permit naţionaliştilor să amplifice instabilitatea politică.

IV. „Simple cazuri” penale, dar având impact internaţional, indică nivelul ridicat de corupţie al puterii politice din ARABIA SAUDITĂ, CHINA, dar şi din BULGARIA, arătând direcţia periculoasă spre care ne îndreptăm la nivel global.

V. Săptămâna viitoare – evoluţii de urmărit.

I. SUA - CHINA. Vizita secretarului de stat Mark Pompeo în China a scos la suprafaţă tensiunile dintre cele două mari puteri ale lumi, SUA anunţând, prin consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, John Bolton, amplificarea politicii dure la adresa Chinei.

Se poate considera că, în această săptămână, a fost declarat „războiul rece” între SUA şi China, nu numai în domeniul economic, ci şi în cel politic şi militar. Vizita Secretarului de stat american, Mike Pompeo, la Beijing (08.10) a fost un eşec, primirea rece, dar mai ales reproşurile care i-au fost adresate public de către oficialii chinezi, reprezentând răspunsul chinez la discursul vicepreşedintelui Mike Pence[i]. Vizita s-a remarcat printr-o lipsă de transparenţă îngrijorătoare, semn că diferenţele au fost atât de mari încât s-a evitat comunicarea publică. Replica americană a venit prin avertismentele echivalente cu „o declaraţie de război rece” ale consilierului american pentru securitatea naţională, John Bolton.

La debutul vizitei lui Mike Pompeo, ministrul de externe chinez, Wang Yi, a făcut declaraţii dure, reproşând public acestuia faptul că SUA interferează permanent în politica internă şi externă chineză şi că afectează interesele naţionale chineze în problema Taiwanului: astfel, administraţia Trump „escaladează permanent” tensiunile comerciale şi generează incertitudine în relaţiile bilaterale. M.Pompeo a replicat că SUA şi China au „dezacorduri fundamentale” în problemele menţionate. La întâlnirea lui M.Pompeo cu principalul responsabil de politica externă chineză, Yang Jiechi[ii], acesta a cerut SUA să stopeze atacurile la adresa intereselor chineze, chemând pentru o cooperare benefică pentru ambele părţi în locul unei abordări ce duce spre confruntare şi conflict. El a constatat că relaţiile bilaterale sunt într-un moment critic şi că SUA trebuie să facă alegerea corectă, implementând înţelegerile consensuale la care s-a ajuns între cei doi preşedinţi. M.Pompeo a reafirmat faptul că SUA sunt pentru cooperare în relaţiile cu China şi că menţin în continuare poziţia „unei singure Chine”. Se pare că până şi în singura problemă în care cele două puteri au colaborat anterior, denuclearizarea Coreei de Nord, diferenţele au fost mari, astfel încât este puţin probabilă continuarea acesteia.

Eşecul convorbirilor de la Beijing a fost urmat de un fapt fără precedent: arestarea unui înalt oficial chinez din cadrul Ministerului Securităţii Statului[iii] (10.10) şi acuzarea acestuia de către justiţia americană pentru spionaj economic, respectiv furtul unor secrete din domeniul aeronautic.   

Consilierul american pentru securitate naţională, J.Bolton, a anunţat (13.10) că SUA îşi vor intensifica politica dură faţă de China: „comportamentul Beijingului în domeniul comercial, politic, militar şi al politicii externe trebuie schimbat. China a profitat de ordinea internaţională de prea mult timp şi SUA nu s-au opus. Acum este momentul să o facem”. Astfel, violarea normelor internaţionale de comerţ şi economice au permis Chinei să obţină avantaje economice substanţiale şi să se dezvolte într-o putere militară: „dacă vor fi puşi înapoi la locul lor, nu vor mai putea să fure tehnologia noastră, capacităţile lor militare se vor reduce substanţial, iar multe din tensiunile generate de China se vor reduce”. SUA sunt pregătite să ia şi alte măsuri în vederea reducerii exporturilor de înaltă tehnologie către China, mai ales în domeniul tehnologiilor duale, cu impact în domeniul militar. Mai mult, el a specificat că SUA consideră că au dreptul să facă acelaşi lucru şi în domeniul cibernetic. El a precizat că relansarea negocierilor comerciale cu SUA impun Chinei să ia măsuri de implementare a unei reforme structurale a economiei sale. J.Bolton a reamintit politica agresivă a Chinei în Marea Chinei de Sud, menţionând că SUA vor păstra deschise liniile de comunicaţii maritime, iar „China trebuie să înţeleagă acest lucru”. Mai mult, el a menţionat intenţia SUA de a exploata resursele minerale din Marea Chinei de Sud, cu sau fără cooperarea cu China. Singura veste pozitivă este anunţarea unei posibile întâlniri între cei doi preşedinţi, luna viitoare, la summit-ul G 20 din Argentina.

În problema disputei comerciale, preşedintele Donald Trump a declarat (10.10) că relaţiile chino-americane trebuie să devină „un drum cu două sensuri” înainte să se ajungă la un acord comercial: „China vrea să ajungă la un acord, dar încă nu este pregătită pentru asta”. Semnalele trimise de oficiali chinezi în problema disputei comerciale cu SUA au fost în linia consacrată, îndemnând la moderaţie[iv] şi sugerând un compromis: astfel, continuând mesajul transmis (03.10) de ambasadorul chinez în SUA, Cui Tiankai, conform căruia ţara sa este gata să ajungă la o înţelegere printr-un compromis, un oficial din cadrul Ministrului de Finanţe chinez s-a declarat optimist (10.10) în privinţa negocierilor comerciale cu SUA, minimizând impactul amânării negocierilor economice (ar exista şi alte canale), iar reprezentanţi din cadrul Ministerului Comerţului au reafirmat (11.10) neimplicarea Chinei în politica internă americană, îndemnând SUA să înceteze „unilateralismul şi protecţionismul” şi anunţând că nu se va folosi manipularea monedei în cadrul disputei comerciale cu SUA[v]. 

 În plan militar, în contextul în care contactele militare la nivel înalt au fost întrerupte, forţele aeriene ale SUA au executat (09.10) în Oceanul Pacific o demonstraţie de forţă prin dislocarea în Hawai a bombardierelor strategice B-2 escortate de avioanele de vânătoare F-22, acestea decolând din Pearl Harbour pentru a executa misiuni în vestul Oceanului Pacific. Astfel, Pearl Harbour a fost transformat în bază avansată pentru aviaţia strategică, fapt fără precedent. Mai mult, avioanele americane au exersat o nouă tactică de dispersare şi mărire a capacităţii de lovire a obiectivelor chineze, prin decolarea de pe insule din vestul Pacificului. 

 În situaţia actuală, în care mulţi analişti văd începutul unui război rece de durată, iar alţii se concentrează asupra disputei comerciale, apare întrebarea ce avem? Răspunsul este că le avem pe amândouă, bazele lor preexistând recunoaşterii situaţiei de către SUA, deşi amploarea lor este exagerată de către o agresivă Administraţie Trump. Astfel, deficitul comercial, precum şi încălcarea sistematică a regulilor comerţului internaţional au caracterizat relaţiile dintre cele două state de decenii. SUA au tolerat această situaţie în speranţa că odată ce China se va dezvolta, se va reforma economic şi politic şi va renunţa la aceste practici, dar şi deoarece profitul firmelor americane care investeau în China era consistent. China a considerat firesc să continue acest comportament, afirmând că se conformează regulilor existente, dar, de fapt, manipulând cadrul existent până la negarea regulilor[vi]. La fel şi în privinţa „războiului rece”. Profitând şi de reţinerea SUA, firească pentru sponsorul principal al ordinii economice şi politice postbelice, China a trecut, pe măsură ce se dezvolta, la politici mai agresive în plan extern: în Marea Chinei de Sud, China a încălcat normele maritime internaţionale, iar politica de investiţii şi achiziţii externe are caracterul uneia de tip colonial.

Trebuie remarcat, însă, faptul că preşedintele D.Trump s-a concentrat asupra disputei comerciale, lăsând „declaraţiile programatice” lui M. Pence şi J.Bolton. De fapt, în acest moment, avem doar disputa comercială şi încetarea tolerării de către SUA a practicilor chineze (mai ales, furtul de tehnologie[vii]). D.Trump vrea un acord comercial şi de conduită economică, toate eforturile fiind îndreptate în această direcţie.

 Cât despre „războiul rece”, Strategia de Apărare Naţională a SUA este o mai clară, dar şi mai moderată „declaraţie de război rece” la adresa Chinei decât recentele luări de poziţii, acestea fiind doar „recapitulări” adaptate momentului. Astfel, acuzele lui M.Pence privind implicarea Chinei în alegerile parlamentare americane nu au fost însoţite de dovezi. Pe de altă parte, discursul oficialilor SUA arată o atitudine de trecere de la faza defensivă la cea ofensivă pentru a răspunde „provocării chineze”, implicând şi câteva elemente riscante: astfel, intenţia SUA de „a exploata resursele minerale din Marea Chinei de Sud” implică prezenţa unor platforme/insule artificiale americane, un răspuns simetric la politica chineză de consolidare şi militarizare a unor insule, iar aceasta va creşte riscul unui conflict. Mult mai riscantă este afirmaţia privind necesitatea, în vederea ajungerii la un acord cu SUA, a implementării unei reforme structurale a economiei chineze: aceasta reprezintă, pentru liderii chinezi, atacarea bazei sistemului economico-politic al statului comunist.

Dar China nu a căutat să exporte sistemul său politic şi nu a încălcat normele de drept internaţional. Deci bazele unui „război rece” nu există…dar asta nu înseamnă că nu vom avea „un război economic cald” la nivel global, dublat de pericolul extinderii spre un real „război rece”, dacă nu se va găsi o soluţie de coabitare politică şi economică.

II. RUSIA. Exerciţiul anual al forţelor nucleare strategice a avut câteva probleme. Conflictul din UCRAINA se amplifică, declanşând „marea schismă ortodoxă”. În rest, vechilor probleme se adaugă altele noi.

Forţele strategice nucleare ruse au executat (11.09) exerciţiul anual de verificare prin alarmare şi lansare de rachete. În cadrul exerciţiului, au fost lansate rachete balistice de pe submarinele nucleare şi rachete de croazieră de către bombardierele strategice, dar, surprinzător, nu a fost anunţată lansarea niciunei rachete balistice sau de croazieră de pe sisteme bazate la sol, aşa cum s-a făcut în anii anteriori. La fel de surprinzător, faţă de anii anteriori, declaraţiile şi imaginile furnizate au fost mult mai puţine.

Astfel, submarinele nucleare au lansat rachete balistice din Marea Barenţ, de către un submarin clasa Delta IV din Flota Nordului şi din Marea Ohoţk, de către un submarin clasa Delta III din Flota Pacificului. Probabil, au fost lansate în salvă rachete balistice de tip Sineva, respectiv Vysota (generaţie mai veche de rachete, cu combustibil lichid). Prima întrebare: de ce nu a fost lansată moderna rachetă Bulava de pe submarinele noi din clasa Borey? O explicaţie ar fi faptul că se lansează din stocul de rachete vechi. Şi totuşi, după anunţata operaţionalizare a rachetei Bulava, nu ar fi fost firesc să se lanseze şi o asemenea rachetă? Oare sunt probleme cu mult anunţata operaţionalizare?

Aviaţia strategică a fost cea mai prezentă, fiind lansate rachete de croazieră de pe bombardierele Tu 160 şi Tu 95MS (noua rachetă Kh 101), precum şi de pe bombardierele Tu-22M3 (probabil, racheta Kh 22).

S-a anunţat că toate rachetele şi-au atins ţintele, ele fiind detectate de către sistemul de avertizare amplasat în spaţiu EKS şi de către sistemele de radare de avertizare timpurie amplasate la sol. Anunţul are rolul de a risipi îndoiala legată de capacitatea sistemului amplasat în spaţiu EKS, Rusia făcând eforturi de completare şi modernizare a sistemului de sateliţi.  

Legat de sistemele de rachete lansate de la sol, întrebările sunt şi mai multe: 1) de ce nu a fost lansată nicio rachetă balistică de pe un sistem bazat la sol, de tip Topol sau Yars? Judecând după zonele declarate închise, a fost programată o lansare, dar aceasta nu a fost executată sau a fost ratată din motive tehnice. Acesta ar reprezenta un eşec important în demonstrarea capacităţilor nucleare ale Rusiei; 2) de ce nu a fost lansată nicio rachetă de croazieră din sistemele bazate la sol. Răspunsul ţine de acuzele americane privind încălcarea INF de către Rusia: tocmai rachetele de croazieră lansate de sistemele Iskander K sunt cele care încalcă tratatul INF. În faţa recentului protest al SUA şi NATO, Rusia a preferat să nu mai aducă în prim plan acest sistem. MAp rus anunţase că, în perioada următoare, prioritatea principală va fi acordată aviaţiei strategice, dar şi aici problemele se acumulează, vechimea flotei neputând fi compensată nici prin modernizările anunţate.

În concluzie, verificarea sistemului de comandă şi de lansare a forţelor nucleare strategice la ordinul preşedintelui Vladimir Putin a arătat că o parte din triada nucleară îşi îndeplineşte misiunea, apărând dubii chiar asupra celei mai sigure componente, cea bazată la sol. Şi asta în condiţiile în care, deşi exerciţiul era de aşteptat, o Rusie încolţită de reacţiile Vestului la acţiunile sale se aştepta să-l folosească pentru a transmite un semnal politic: „nu se discută aşa cum face Vestul cu o putere nucleară”.

Tot în domeniul rachetelor, dar de data aceasta cele spaţiale, Rusia a înregistrat un eşec important, racheta Soyuz care transporta doi astronauţi, unul rus şi unul american, spre Staţia Spaţială Internaţională (SSI), suferind un eşec la lansare (11.10), cei doi fiind salvaţi în extremis. Este primul incident de acest gen în istoria post-sovietică şi un recul fără precedent al industriei spaţiale ruse. Odată cu eşecul rachetei Soyuz, „se prăbuşeşte” şi ultimul domeniu de cooperare dintre Rusia şi SUA, care asigura nu numai fonduri, dar şi o modalitate de comunicare între specialiştii din domeniile de vârf. Întreaga flotă de rachete Soyuz a fost interzisă la zbor, dar NASA şi-a declarat încrederea în aceasta[viii]. Responsabilii ruşi „au cerut înţelegere” din partea SUA, promiţând că Roscosmos va asigura acces la toate informaţiile anchetei. Sectorul spaţial este unul din domeniile de vârf în care Rusia a reuşit să menţină o poziţie fruntaşă, dar el a fost marcat de corupţie, fapt reflectat în eşecuri importante. Chiar presa oficială rusă recunoaşte că sectorul spaţial nu mai poate continua în forma actuală, trebuind reformat. Însă, despre reformă nu se vorbeşte la Kremlin, dovadă fiind chiar directorul Roscosmos: naţionalistul vocal, căzut de mult în dizgraţie, Dmitri Rogozin.  

În privinţa ameninţării militare ruse, au fost remarcate la nivel internaţional declaraţiile făcută de ministrul apărării român, Mihai Fifor, privind ameninţarea rusă în Marea Neagră. Acesta a declarat, în cadrul conferinţei Institutului Aspen (10.10) că „situaţia s-a schimbat dramatic în ultimul an, Rusia intensificându-şi activităţile militare în Marea Neagră” şi că „Rusia foloseşte Marea Neagră pentru a proiecta forţa în Mediterana de Est”. Declaraţia este remarcabilă, readucând în atenţie Marea Neagră, locul unde au loc războaiele şi de unde se proiectează forţa rusă în războaiele din Orientul Mijlociu. Ea se înscrie în efortul de sensibilizare a SUA şi NATO asupra importanţei regiunii şi încercării de a obţine ajutor militar de la aliaţi. Dar asta nu va diminua cerinţa imperativă ca „să ne facem armată” în condiţiile în care alocăm 2% din PIB pentru programe militare. Mihai Fifor a menţionat că, în curând, se vor lansa două noi programe de achiziţii, iar pe timpul întâlnirii cu secretarul american al apărării, Jim Mattis, a menţionat achiziţionarea a încă cinci avioane F 16 din Portugalia, urmată de un viitor program de achiziţionare a 36 de avioane F 16 din SUA. Având în vedere că, în trecut, programele de achiziţii finalizate nu au fost un succes deosebit, tendinţa actuală, de achiziţionarea de sisteme integrate, mai ales din SUA, prezintă garanţia că nu vor fi eşecuri. Având în vedere că ameninţarea potenţială este de prim rang, numai sisteme moderne, achiziţionate corespunzător, pot asigura o descurajare credibilă: numai avioane F 16 din ultima generaţie, capabile să lupte în reţea, cu radare AESA şi avionică modernă, înarmate cu rachete aer-aer performante („beyond visual range”, respectiv „all-aspect”) pot asigura apărarea credibilă....restul fiind justificări pentru cheltuirea a 2% din buget.

În alte probleme, Rusia a continuat pe direcţiile cunoscute:

În Ucraina, explozia de la un depozit de muniţii a fost, foarte probabil, un sabotaj separatisto-rus. Se pune întrebarea, în ce măsură, o asemenea acţiune nu este, deja, un act de război, el fiind executat pe teritoriul ucrainean neocupat de separatişti sau la linia de contact cu aceştia. În Marea Azov, ucrainenii au executat un exerciţiu complex de apărare a litoralului, iar Rusia a continuat arestarea unor nave ucrainene. Tensiunile se vor menţine, statutul Mării Azov (mare interioară nepartajată, ci gestionată împreună) complicând şi mai mult situaţia.

Mai important, atât Patriarhia Rusă, cât şi Kremlinul au reacţionat dur la decizia Patriarhului Constantinopolului de a face paşi spre recunoaşterea Bisericii Ortodoxe Ucrainene (actul fundamental, tomos, urmează să fie dat în viitorul apropiat) ameninţând atât cu protejarea credincioşilor săi din Ucraina, cât şi cu o schismă în cadrul Bisericii Ortodoxe, prin nerecunoaşterea locului primordial al Patriarhului Constantinopolului. Deja, bisericile ortodoxe greacă şi bulgară au dat semnale că vor respecta statutul Patriarhului Constantinopolului şi deciziile acestuia. 

În politica faţă de SUA, Rusia a propus convorbiri în cinci în problema Coreei de Nord (cele două Corei, SUA, Rusia şi China). Fiind un element care ar temporiza până la blocare planul american de denuclearizare a Coreei de Nord, SUA îl vor respinge din start, ducând şi mai mult la tensionarea relaţiilor dintre cele două state. În cazul Skripal, a fost publicat, de către un ONG, numele celui de-al treilea agent GRU implicat în atentat. Deşi Marea Britanie a adoptat tactica neconfirmării la nivel oficial a numelor celor implicaţi în atentat, gravitatea situaţiei este evidentă, Moscovei rămânând-i doar să se apere prin victimizarea faţă de „isteria antirusă occidentală”. 

În plan intern, în Inguşeţia continuă, de o săptămână, demonstraţii populare împotriva schimbului de teritorii cu Cecenia, de fapt, o acaparare de teritorii de către Ramzan Kadârov, folosind forţele sale armate. În faţa indignării populare, Moscova tace, plătind preţul tolerării până la complicitate a regimului islamic autoritar al lui R. Kadârov. Îngrijorarea creşte, ruşii reamintindu-şi că problemele URSS au început de la periferie, din Caucaz şi alte regiuni scăpate de sub controlul Centrului.

III. BALCANII DE VEST. În BOSNIA–HERŢEGOVINA (BiH), alegerile prezidenţiale şi parlamentare permit naţionaliştilor să amplifice instabilitatea politică. Alegerile prezidenţiale şi parlamentare din BiH (07.10) au dat câştig de cauză naţionaliştilor (singura excepţie fiind şi mai periculoasă) inaugurând o perioadă de instabilitate atât la nivelul statului, unde sârbul Dodik va căuta să-şi impună agenda, dar, mai ales, la nivelul Federaţiei Croato-Musulmane/FCM, unde musulmanii, încălcând o lege nescrisă la alegerile prezidenţiale, au creat cadrul în care naţionaliştii croaţi vor sabota instituţiile FCM. Campania electorală a fost dusă pe platforme naţionaliste, fără să fie dezbătute problemele economico-sociale grave ale societăţii (sărăcia şi criminalitatea, având, uneori, complicitatea instituţiior statului). La nivelul central, a preşedinţiei tripartide, au câştigat, din partea sârbilor, naţionalistul Milorad Dodik (SNSD), din partea musulmanilor, naţionalistulul Sefik Dzaferovic (SDA), iar din partea croaţilor, moderatul Zeljko Komsic, ales cu voturile musulmanilor! Milorad Dodik, fidel crezului său de separare a Republicii Sârbska/RS din cadrul statului BiH, a anunţat că va apăra interesele poporului sârb din BiH, urmând să participe la întrunirile preşedinţiei colective din Sarajevo....prin legătură video, rămânând, de fapt, la Banja Luka, unde partidul său a păstrat controlul politic la nivelul RS. Oricum, M.Dodik va putea doar să blocheze, nu să impună decizii. Problema o reprezintă Zeljko Komsic, un moderat croat, acesta câştigând în faţa naţionalistului croat Dragan Covic (HDZ) locul rezervat croaţilor, dar cu ajutorul votului musulmanilor, lucru perceput de croaţi ca pe o încălcare a legii nescrise a FCM. Încă înainte de alegeri, problema procedurii electorale a tensionat relaţiile dintre croaţi şi musulmani în cadrul FCM, iar efectele s-au văzut: D.Covic a avertizat asupra faptului că urmează o criză „cum nu s-a mai văzut până acum”, referire la faptul că HDZ, câştigător în cadrul alegerilor parlamentare, va sabota instituţiile FCM, perspectiva unor tensiuni majore care să slăbească FCM nemaiputând fi exclusă. În această situaţie, problema accelerării cursului de integrare euro-atlantică ţine mai mult de deziderat, actuală rămânând doar respectarea Acordului de la Dayton. Însă, jocurile politice pragmatice de după alegeri arată că mesajul naţionist este doar un instrument, puterea fiind totul: astfel, la nivelul statului, naţionaliştii sârbi, SNSD, urmează să se alieze cu naţionaliştii croaţi, HDZ, fiecare din ei ameninţând ceea ce pot: SNSD, viitorul BiH, iar HDZ, viitorul FCM. Tensiunea politică nu va escalada, fiecare din liderii politici fiind atenţi la sponsori: M.Dodik spre Rusia, chiar mai mult decât spre Serbia, iar ceilalţi spre Vest, cu HDZ legat de Zagreb, iar SDA orientat spre statele musulmane, în frunte cu Turcia. Dar sunt probleme, mai ales pentru M.Dodik: nu mai sunt bani. Rusia a cumpărat ce era de cumpărat în RS, iar Vestul, având alte probleme mai mari, nu mai poate fi uşor şantajat să dea bani BiH sub ameninţarea că tensiunile etnice vor exploda într-un nou conflict. În concluzie, cuvântul de ordine va fi „stagnare” şi o instabilitate utilă pentru naţionalişti. De unde atâta putere pentru naţionalişti? Răspunsul l-a dat un cetăţean simplu din Banja Luka, dar acesta e valabil în întreaga BiH: „nu poţi fi nici măcar vatman dacă nu eşti legat de un partid naţionalist”. Toate partidele naţionaliste din BiH au o structură care seamănă mai mult cu Hamas decât cu un partid democratic: partidul controlează totul, de la administraţie la economie, neexistând alternativă nu numai politică, ci şi în plan social. Pentru locuitorii BiH momentul schimbării nu a sosit, încă.

IV. „Simple cazuri” penale, dar având impact internaţional, indică nivelul ridicat de corupţie al puterii politice din ARABIA SAUDITĂ, CHINA, dar şi din BULGARIA, indicând direcţia periculoasă spre care ne îndreptăm la nivel global.

Un ziarist saudit, foarte probabil, ucis în consulatul Arabiei Saudite din Turcia, un oficial chinez la nivel internaţional dispărut….într-un arest din ţara sa natală, precum şi o jurnalistă din Bulgaria, violată şi ucisă de un infractor, au fost „turnesolul” care a indicat gradul de corupţie din aceste state. SUA renunţând la rolul lor de monitor al principiilor democratice, a apărut „noua junglă”, în care potentaţii locali se consideră deasupra legii.

Autorităţile turce au anunţat (12.10) că au dovezi audio şi video conform cărora jurnalistul disident saudit, Jamal Khashoggi, a fost ucis în interiorul Consulatului Arabiei Saudite din Istanbul. Acestea au avut dovezi încă de la anunţarea dispariţiei acestuia, dar, Turcia, având relaţii complicate cu Arabia Saudită[ix], a aşteptat semnalul din partea SUA să poată duce ancheta până la capăt, iar acest semnal a venit cu greu, preşedintele D.Trump cedând târziu[x] presiunii unor congresmani, care, în deja vetusta tradiţie americană, au solicitat elucidarea acestei crime politice. Crima arată comportamentul discreţionar al prinţului moştenitor saudit, Mohammad bin Salman, care, în lupta pentru consolidarea puterii sale, nu a considerat că trebuie să respecte legile internaţionale şi pe cele ale propriului stat. Pentru Turcia, care nu este nici ea străină de răpirea şi „pedepsirea” dizidenţilor, este o bună ocazie să relanseze relaţia cu SUA, Ankara eliberând un pastor american ţinut în închisoare sub acuzaţia, deja banală, de „terorism”. Cazul lui Jamal Khashoggi nu mai poate fi ţinut sub tăcere, urmând să afecteze atât imaginea regatului saudit, cât şi relaţiile acestuia cu Vestul: o declaraţie comună a Franţei, Germaniei şi Marii Britanii a condamnat crima (14.10), chiar D.Trump declarând (13.10) că vinovaţii vor fi pedepsiţi.

Preşedintele Interpolului, chinezul Meng Hongwei, dispărut încă din luna septembrie, a fost regăsit…într-o închisoare din ţara sa natală, China recunoscând într-un târziu (07.10) că acesta a fost arestat, urmând să fie acuzat de fapte de corupţie. Întreaga afacere arată nu numai gravitatea fenomenului corupţiei la cel mai înalt nivel în China (primul poliţist al lumii, reprezentând China la nivel internaţional, un corupt!), dar şi faptul că lupta împotriva ei este la fel de tenebroasă ca şi fenomenul însuşi, campania anti-corupţie fiind mai mult ca o luptă pentru consolidarea puterii preşedintelui Xi Jinping, decât una de asanare a societăţii de acest flagel.

La Ruse, jurnalista de investigaţii, Viktoria Marinova, a fost ucisă (07.10), vinovatul fiind identificat, relativ rapid, ca fiind un infractor ordinar care fugise în Germania. Relevante pentru situaţia din Bulgaria, unde reforma în justiţie nu a demarat, au fost reacţiile europene, care au cerut o anchetă responsabilă, chiar una internaţională, dar şi îngrijorarea puterii de la Sofia, care a sugerat permanent că moartea acesteia nu este legată de investigaţiile făcute (în colaborare cu un jurnalist român[xi]...arestat de poliţia bulgară pentru că încerca să recupereze documente ce erau arse pentru a ascunde fraudarea fondurilor europene). Realitatea unei corupţii protejate de omerta instituţională nu va avea, foarte probabil, viaţă lungă, întârzierea doar mărind factura plătită de societatea bulgară.

Oare asta să fie lumea viitorului, dacă principiile fundamentale democratice şi de drept sunt trecute sub tăcere? Probabil că da. Secretarul general ONU, Antonio Guterres, a rezumat această îngrijorare: „mă tem că astfel de situaţii vor deveni noua normalitate”. 

V. Săptămâna viitoare – evoluţii de urmărit.

● UNIUNEA EUROPEANĂ           

Această săptămână va fi crucială pentru viitorul Uniunii noastre, urmând să se ia decizia finală privind Brexit-ul. Semnalele privind un acord sunt optimiste, dar nicio soluţie nu poate fi exclusă, mai ales dacă avem în vedere fragilitatea politică a guvernului Theresa May. Atât statele UE, cât şi Marea Britanie doresc un divorţ fără tensiuni, asigurând premizele unei cooperări ulterioare optime, dar diavolul stă în amânunte: britanicii vor să păstreze ceva din UE (acces la piaţa unică) fără să plătească cu asumarea unor obligaţii faţă de Uniune. Iar frontiera din Irlanda trebuie să existe, fiind dreptul suveran al statului britanic, oricât de mult vor europenii să îi ajute pe irlandezi.

● GERMANIA 

Alegerile din Bavaria anunţă pierderea puterii în acest land de către creştini democraţii bavarezi, CSU (fapt fără precedent!), partenerii de coaliţiei ai partidului Angelei Merkel, CDU. Coaliţia era, şi aşa, slăbită, atât creştin democraţii, cât şi social democraţii coborând în sondajele la nivel naţional, în detrimentul partidului de extrema dreaptă, AfD. Cu asemenea probleme interne, Angela Merkel nu va mai avea puterea să coordoneze răspunsul european la problemele importante. Cea mai urgentă vine din sud, unde guvernul populist italian forţează nota, prezentând un buget cu deficit mai mare decât normele zonei euro, deşi reacţia pieţelor este cea care le moderează generozitatea.

● RUSIA – UCRAINA

Într-o criză continuă, multidimensională, de la cea militară şi politică la cea spirituală (care ne va afecta şi pe noi, să sperăm în sensul rămânerii alături de Patriarhia Constantinopolului), a rămas puţin loc pentru surprize. Probabil, până la alegerile din SUA, Kremlinul va încerca să „stea cuminte” şi să nu mai fie în centrul atenţiei, în speranţa că republicanii vor câştiga, salvându-l pe preşedintele Donald Trump şi odată cu el şi pe o Rusie având „sabia lui Damocles” a noilor sancţiuni pregătite de Congres.

● CHINA – SUA.

Conducerea chineză urmăreşte şi ea, cu atenţie, ce se întâmplă în SUA, căutând soluţii de compromis la războiul economic, fără să cedeze prea mult, în perspectiva întâlnirii dintre cei doi preşedinţi de la summitul G 20 din Argentina. Şi China va încerca să nu se remarce, dar cu speranţa că democraţii vor câştiga şi, astfel, va scăpa de presiunea economică uriaşă creată de actuala administraţie americană.

 ● ORIENTUL MIJLOCIU. De parcă războiul din Siria şi tensiunile iraniano-americane nu erau de ajuns, situaţia se va complica, Arabia Saudită apărând acum ca un stat care recurge la crime politice, D.Trump fiind obligat să ia atitudine faţă de un aliat drag, nu numai politic ci şi …personal.