Europa nu scapă de cartoful fierbinte - repatrierea jihadiştilor

Situaţia din teren

Majoritatea ţărilor occidentale continuă să evite să îşi repatrieze cetăţenii şi familiile acestora care au aderat la Statul Islamic din Irak şi Levant (SIIL). Dar problema nu va dispărea pur şi simplu. Dimpotrivă, condiţiile din taberele de detenţie temporare din Siria de nord-est, supra-aglomerate, continuă să se deterioreze, iar repatrierea devine o urgenţă.

Conform raportului UNCHR, la data de 19 iunie 2019, în tabăra Al-Hol din Siria se aflau 73.043 persoane, adică 21.039 de familii. Numărul persoanelor din tabără este în descreştere uşoară, după plecarea către Tabqa a 740 de persoane strămutate din Siria, şi a altor 14 copii neînsoţiţi, în zilele de 9 şi 13 iunie. O picătură într-un ocean. Din cele 740 de persoane, cele mai multe au fost femeile şi copiii, membri ai familiilor luptătorilor SIIL.

Conform UNCHR, situaţia sanitară şi condiţiile de trai oferite de facilităţile din tabăra Al-Hol se vor deteriora şi mai mult odată cu sosirea verii. Numărul persoanelor afectate de bolile gastro-intestinale a crescut, cauzele principale fiind lipsa apei potabile, dar şi  bacteriile şi paraziţii care contaminează produsele alimentare.

În aceste condiţii, şefa OHCHR (Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului), Michelle Bachelet, afirma recent, cu referire directă la Franţa şi alte ţări europene care sunt reticente în repatrierea cetăţenilor lor că, ”zeci de mii de luptători ai SIIL şi familiile lor ar trebui să fie repatriaţi”. Oficialul ONU a mai precizat că membrii SIIL ar trebui judecaţi pentru faptele pentru care sunt suspectaţi sau trebuie eliberaţi. ”Statele trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru cetăţenii lor, nu ar trebui să folosească cruzimea iresponsabilă a declarării copiilor acestora ca apatrizi, având în vedere că aceştia au suferit deja atât de mult” a mai afirmat Bachelet.

În acelaşi timp, şi SUA au cerut în mod public altor ţări să-şi repatrieze cetăţenii care s-au alăturat SIIL şi familiile acestora, chiar dacă Washingtonul nu a elaborat încă o strategie clară în acest sens, iar numărul persoanelor repatriate este nesemnificativ.

Acţiunile statelor - neconcludente

Ţări, inclusiv Franţa, Marea Britanie şi Olanda, insistă asupra faptului că provocările logistice şi riscurile de securitate fac practic imposibilă repatrierea propriilor cetăţeni suspectaţi de apartenenţă la SIIL. În schimb, Kosovo, Turcia, Rusia şi ţările din Asia Centrală, arată că acolo unde există voinţa repatrierii propriilor cetăţeni, există o cale de rezolvare. Intransigenţa ţărilor vest europene în această privinţă este dovedită şi de condamnarea a nouă cetăţeni francezi la moarte de către un tribunal irakian, sub acuzaţia de torturare a unor persoane.

Trei state din Asia Centrală - Kazahstan, Uzbekistan şi Tadjikistan - au repatriat până acum 756 de cetăţeni, majoritatea femei şi copii. Kârgâzstanul poartă negocieri pentru repatrierea cetăţenilor săi.

În acelaşi timp, repatrierile ţărilor din Europa de Vest sunt nesemnificative numeric şi concentrate asupra copiilor orfani. Norvegia, de exemplu, a repatriat cinci orfani din nord-estul Siriei, la începutul lunii iunie, şi a lăsat în urmă alţi 35 de copii. Din martie şi până în iunie, Franţa a repatriat 17 copii din nordul Siriei şi unul din Irak, în marea lor majoritate orfani. Asta în timp ce guvernul francez afirmă că mai are 400 de cetăţeni francezi rămaşi în nord-estul Siriei, din care aproximativ jumătate copii. Suedia a repatriat 7 copii, iar Olanda doi. Germania a repatriat mai puţin de 10 persoane din Irak. SUA au repatriat ”în tăcere” două femei şi şase copii.

Avertizarea Europol - ascensiunea femeilor în SIIL

Probabil că această atitudine a statelor europene derivă şi din raportul Europol dat publicităţii pe 14 iunie şi în care se afirmă că, în comparaţie cu alte grupări terorist-jihadiste, femeile sunt mai vizibile în propaganda SIIL, atât ca autoare de postări, cât şi ca public ţintă. Atracţia exercitată de SIIL constă în faptul că ”le permite femeilor să călătorească în regiunile Califatului fără obligaţia de a fi însoţite de un bărbat”, se afirmă în raportul agenţiei europene de poliţie. De asemenea, pe măsură ce teritoriul SIIL s-a redus în Irak şi Siria, femeile, care altădată ar fi avut sarcini necombatante, au fost chemate, tot mai des, să se implice în lupte. Îngrijorarea Europol constă în posibilitatea implicării femeilor repatriate în atentate, în condiţiile în care, în 2018, 15% din totalul persoanelor judecate şi condamnate, în statele UE, pentru acte de terorism sau de sprijin a terorismului au fost femei.

Decizia politică este dificilă, dar nu imposibilă

Există motive evidente pentru care statele şi guvernele se limitează în adoptarea unor decizii politice dificile cu privire la repatrierea membrilor SIIL şi a familiilor acestora, mai ales în cazul celor pentru care există dovezi clare că au fost direct implicaţi în acte teroriste. Dar există şi o serie de consideraţii juridice, etice şi morale care trebuie puse în faţa deciziilor politice. Mai mult, există motive practice pentru care statele ar trebui să facă mai mult. În prezent, miliţiile kurde sunt responsabile pentru administrarea taberelor în care zeci de mii de prizonieri şi refugiaţi sunt reţinuţi împreună. Pe măsură ce condiţiile din tabere se înrăutăţesc, iar statele occidentale continuă să ignore această problemă, ocupanţii taberelor, mai ales copiii, pot forma piatra de temelie a următoarei generaţii de susţinători ai SIIL.

Nu numai statele occidentale trebuie să aibă o abordare coerentă a modului de repatriere a cetăţenilor lor, dar şi alte state precum Tunisia, care are mii de cetăţeni în tabere din Siria, Irak şi Libia.

Concluzii şi perspective

În lipsa unor măsuri coerente şi eficiente care să conducă la schimbarea mediului socio-economic şi confesional propice recrutării şi îndoctrinării, acţiunile violente, indiferent de natura lor, vor continua.

Fără un program eficient de de-radicalizare şi reintegrare în societate, singura soluţie rămâne încarcerarea celor vinovaţi. Dar procesul de radicalizare din închisori tot nu a fost eradicat, desfăşurându-se chiar mai facil decât în mediul din afara penitenciarelor. Din acest punct de vedere se poate afirma că elaborarea unor programe de de-radicalizare, coroborate cu acţiuni de reabilitare a persoanelor repatriate, sunt esenţiale. Câteva ţări europene - Danemarca, Franţa, Germania, Olanda, Suedia, Marea Britanie - au pus în aplicare programe de prevenire a radicalizării sau de de-radicalizare, dar palierele de abordare a acestor aspecte s-au dovedit mult mai complicate decât se estimase iniţial. În prezent, programele de de-radicalizare şi prevenire a radicalizării, demarate de ţările amintite anterior, sunt realizate astfel încât să îşi atingă scopurile pentru care au fost create.

Constrângerile legale, politice, temerile legate de terorism, supra-încărcarea serviciilor de informaţii şi a celor de securitate, ostilitatea larg răspândită a musulmanilor în statele europene, intensificată de acţiunile barbare ale SIIL, complică discuţiile referitoare la repatrierea  membrilor SIIL şi a familiilor acestora.

Dar, până la urmă, ceea ce se va întâmpla cu persoanele aflate în taberele de detenţie din Irak şi Siria va avea un impact semnificativ asupra proliferării mişcării terorist-jihadiste atât în regiunea Orientului Mijlociu, cât şi în afara acesteia … iar ”cartoful fierbinte” al repatrierii teroriştilor originari din Europa rămâne tot fierbinte.