08 mai 2018

Europa democraţiilor iliberale

Niculae Iancu

Dezmembrarea Uniunii Sovietice, în 1991, consfinţea finalul Războiului Rece şi oferea Occidentului prilejul consemnării triumfaliste a victoriei finale a democraţiei de tip liberal asupra comunismului. Era finalul istoriei, în sensul clamat de Francisc Fukuyama. Omenirea se găsea la capătul căutărilor sensului ideologic al existenţei sale. Democraţia liberală era singura formă de guvernare a societăţii care trecuse testul istoriei. Inspirată de lucrările lui Hegel şi Kojève (Kojevnikov), dar cu o nouă orientare, teza lui Fukuyama conduce la ideea universalităţii etice, politice şi chiar economice, a valorilor democraţiei occidentale de tip liberal. Rezultatul tangibil se va regăsi în construcţia statului universal, fundamentat pe aspiraţiile spre libertate ale fiinţei umane. Majoritatea gânditorilor vremii au văzut soluţia corectă pentru noua orânduire globală în modelul oferit de Statele Unite, chiar dacă Fukuyama menţiona că nu acesta este neapărat reperul absolut pentru înţelegerea cadrului noii ordini mondiale. Modelul care promitea cel mai mult era încorporat în principiile construcţiei Europei unite, care propunea valorile drepturilor omului şi bunăstării comune înaintea suveranităţilor naţionale şi arhitecturilor tradiţionale de putere. Dar, ceva avea să se schimbe ulterior.

Sursă foto: 123RF

Din punctul de vedere al securităţii, finalul istoriei aduce în prim-plan teoria păcii democratice . Aceasta statuează că democraţiile consolidate sau mature nu vor intra niciodată în război, eventualele diferende urmând să se bucure întotdeauna de soluţii paşnice. Dacă vor mai apărea conflicte armate, acestea vor fi în afara spaţiului democraţiei liberale, se vor manifesta localizat şi vor avea natură internă. Statele democratice au legitimitatea conferită de istorie de a interveni pentru [...]

Testează abonamentul

Poți să accesezi întreg articolul doar dacă ești abonat la MonitorulApararii.ro

Loghează-te Inregistrează-te