MAS Raport SpecialNATO - UE

Raport săptămânal NATO - UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Mării Negre

01 octombrie 2025 - Rapoarte speciale - NATO - UE

Estonia, o ţară cu o singură brigadă, cumpără 12 sisteme HIMARS şi 1.200 de rachete cu raza extinsă. St. Petersburg este la mai puţin de 200 km. şi este în raza rachetelor ATACMS

Florin Jipa

Administraţia Trump a notificat Congresul prin „Legea privind controlul exporturilor de arme” cu privire la intenţia sa de a extinde masiv o vânzare de arme critice de mai multe miliarde de dolari pentru Estonia, convenită iniţial în 2022, crescând drastic de la un sistem HIMARS la 12.

Sursă foto: Mediafax

Acordul privind armele dintre Estonia şi Statele Unite, evaluat acum la peste 4,73 miliarde de dolari, o creştere semnificativă faţă de valoarea sa iniţială de doar 500 de milioane de dolari în 2022, va duce la vânzarea şi livrarea a 12 sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate M142 (HIMARS), alături de 200 de rachete tactice M57 (ATACMS), cu o rază de peste 300 km.

De asemenea, vor fi achiziţionate 1.000 rachete GMLRS, cu raza extinsă de până la 150 de km.

Este o mişcare surprizătoare pentru o ţară mică ca Estonia, cu doar 7.000 de militari, şi o singură brigadă la Forţele Terestre.

De exemplu, România, care are 75.000 de militari, a achiziţionat trei sisteme HIMARS.

Din lecţiile rezultate din războiul din Ucraina, apărarea aeriană şi sistemele cu rază lungă sunt eficiente pentru a distruge comandamentele, logistica, rezervele şi industria strategică a Rusiei. Sunt mulţi experţi care estimează că sistemele de rachete şi drone cu rază lungă, care pot lovi principalele oraşe ale adversarului, sunt calea pentru a descuraja un atac.

Estonia are graniţă de aproape 300 km. cu partea de vest a Rusiei, iar al doilea oraş ca mărime, St. Petersburg, este la mai puţin de 200 km de graniţa cu Estonia, în raza de acţiune a rachetelor ATACMS.