07 octombrie 2018

Este contracararea ameninţărilor hibride o sarcină a Forţelor pentru operaţii speciale?

Daniel Ilie

Sursă foto: Mediafax

 

Comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa (Supreme Allied Command Europe - SACEUR), generalul (SUA) Curtis Scaparrotti crede că da. Şi a reafirmat acest lucru cu ocazia Conferinţei Comitetului Militar al NATO desfăşurată în Varşovia, Polonia, în perioada 28-30.09.2018[i]. Potrivit unui articol[ii] postat pe site-ul Departamentului pentru Apărare al SUA, Scaparotti a identificat Rusia ca pe un competitor care deja operează în domenii „îndeosebi care nu pot fi încadrate legal în definiţia războiului clasic” într-un mod agresiv, menţionând că ruşii folosesc atacurile cibernetice, platformele de social media, campaniile de dezinformare, precum şi exerciţiile militare (inclusiv cu trupe în teren), pentru a intimida şi ameninţa alte ţări din vecinătatea federaţiei.

Şi ca o confirmare a faptului că astfel de acţiuni continuă, joi 4 octombrie 2018 a apărut declaraţia Secretarului General al NATO[iii], Jens Stoltenberg, referitoare la recentele atacuri cibernetice ruseşti care au vizat birourile Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice din Haga, Olanda. Atacul a fast executat de către GRU, serviciul militar de informaţii al Rusiei, dar a fost dejucat de Serviciul de informaţii olandez în parteneriat cu Marea Britanie.

În opinia generalului Scaparrotti, Rusia va repeta inclusiv acţiuni similare celor executate în  Peninsula Crimeea şi estul Ucrainei „dacă va identifica oportunitatea şi dacă va aprecia că beneficiile vor exceda costurile”, iar o astfel de strategie înseamnă război hibrid. „Unul din lucrurile referitoare la războiul hibrid este cum îl definim. Ce este acesta? Pot fi o sumedenie de lucruri şi, cele mai multe dintre ele nu aparţin domeniului militar”, a mai adăugat comandantul SACEUR.

Admiţând o abordare cuprinzătoare şi interinstituţională obligatorie în elaborarea unor strategii de combatere a ameninţărilor şi acţiunilor de tip hibrid, Scaparotti a afirmat că „în acest domeniu [NATO] lucrează cu capacităţi militare, de asemenea. Avem Forţe pentru operaţii speciale (FOS) şi acest domeniu este în sarcina lor. Ei îl înţeleg. La nivelul la care aceste capabilităţi pot identifica activităţi hibride, ele pot să ajute naţiunile noastre să-şi construiască abilităţile necesare identificării şi combaterii acestora.”

De unde provine ideea că FOS sunt cele mai potrivite „unelte” pentru contracararea ameninţărilor hibride?

Dată fiind reputaţia lor de structuri de elită potrivite, nu doar pentru exercitarea fizică a puterii, ci şi apte de a opera în spectrul dintre diplomaţie, ca instrument de aplicare şi de înfăptuire a politicii externe a statului şi utilizarea puterii militare convenţionale, există, cel puţin la nivelul specialiştilor din domeniile securităţii şi apărării, tendinţa de a vedea în FOS soluţia la problema furnizării răspunsului cât mai potrivit la ameninţările hibride la adresa securităţii. Mai mult, caracterul secret al misiunilor FOS contribuie, într-o oarecare măsură, la percepţia publică despre eficienţa sporită a operaţiilor speciale executate de FOS, în contrast cu alte acţiuni pe scară largă şi cu o vizibilitate sporită, întreprinse de către alte instituţii ale statului.

Totuşi, aşa cum au fost concepute şi create (definite, învestite cu autoritate şi libertate de acţiune, organizate, echipate şi instruite) FOS, cel puţin cele din ţările cu contingente reduse de operatori, nu dispun de toate capabilităţile şi nu deţin toată cunoaşterea necesară identificării unor astfel de ameninţări hibride, noţiuni care, oricum, nu sunt clar definite. Şi, România nu face excepţie.

Care este situaţia FOS din România

Legislaţia naţională defineşte FOS ca fiind „componenta specializată de reacţie rapidă de nivel strategic, cu structuri terestre, navale şi aeriene dedicate, instruită şi dotată pentru executarea misiunilor de cercetare specială, acţiuni directe, de asistenţă militară şi neconvenţionale, precum şi misiuni complementare acestora[iv], pe teritoriul statului român sau în afara acestuia, în condiţiile legii, independent sau împreună cu forţele speciale ale coaliţiilor şi alianţelor din care România este parte”. În plus, aşa cum stipulează Doctrina aliată întrunită pentru operaţii speciale[v], uneori, interesele politico-militare pot necesita executarea unor acţiuni sub acoperire sau clandestine, cu acceptarea unor riscuri neasociate operaţiilor executate de forţele militare convenţionale.

Funcţie de tipul ameninţării hibride, FOS competente sunt esenţiale în combaterea unor  astfel de potenţiale acţiuni asimetrice şi neregulate, ele fiind structuri care planifică şi execută operaţii speciale, folosind tactici, tehnici şi metode de angajare neconvenţionale, în scopul obţinerii stării finale dorite, la nivelurile strategic sau operativ, chiar şi atunci când există riscuri politice importante.

FOS din Armata României sunt în plin proces de modernizare a structurii, determinat tocmai de necesitatea adaptării la noile tipuri de ameninţări la adresa securităţii naţionale. Arhitectura de comandă-control a fost modernizată prin crearea unui Comandament de FOS în subordinea nemijlocită a Şefului Statului Major al Apărării şi s-au pus bazele unei Şcoli de Aplicaţie a FOS necesară formării (calificării) şi instruirii operatorilor, în conformitate cu standardele NATO.

Între timp, FOS continuă să se antreneze planificând şi executând exerciţii naţionale în format interinstituţional, cu participare multinaţională, utilizând scenarii fictive adaptate la noile tipuri de ameninţări (ex. ROUSOFEX 15, JUNCTION STRIKE 16, Carpathian Eagle 17).

Un comandament de FOS, ca cel pe care România şi-a propus să-l operaţionalizeze în perioada următoare, poate contribui substanţial la îmbunătăţirea cu mai mare acurateţe a avertizării timpurii a NATO la nivel regional, iar Alianţa are mare nevoie de astfel de capabilităţi. Atâta timp cât va avea acces la informaţii de nivel strategic (intelligence) va putea sprijini Comandamentul NATO de Operaţii Speciale (NATO Special Operations Headquarters - NSHQ) la înţelegerea mai cuprinzătoare a noilor provocări de securitate, a nuanţelor şi complexităţii acestora, la nivelul unei zone ca cea din Regiunea Extinsă a Mării Negre, de exemplu.

Şi nu este puţin lucru dacă stăm să ne gândim că NATO are strategia proprie privind rolul Alianţei în contracararea ameninţărilor şi acţiunilor hibride şi declară că este gata să apere toţi aliaţii împotriva oricăror ameninţări, fie ele convenţionale sau hibride[vi]. Să ne amintim că, în cuprinsul declaraţiei Summitului NATO de la Bruxelles 2018 se menţionează că în caz de conflict hibrid, Consiliul NATO poate decide chiar invocarea Articolului 5 din Tratatul de la Washington, la fel ca în caz de conflict armat[vii]. Poate că, într-un anumit context naţional, determinat de mai mulţi factori printre care şi cadrul legislativ, mai mult sau mai puţin adaptat, furnizarea unor răspunsuri adecvate la astfel de ameninţări, va putea fi mai lesne şi cu mai multă celeritate întreprinsă sub umbrela NATO.

Mai concret, despre cum văd eu contribuţia FOS la contracararea noilor tipuri de ameninţări la adresa securităţii naţionale, am scris într-un articol publicat în MAS, intitulat ”FOS în Războiul Modern”, în care am încercat să imaginez câteva din posibilele roluri ale acestor structuri de elită în dejucarea lor.

Mai mult, dezvoltarea cooperării regionale în domeniul FOS (exectuarea de activităţi de instruire şi exerciţii în comun), eventuala dezvoltare regională de capabilităţi specifice (elemente de comandă-control a operaţiilor speciale, detaşamente-grupuri acţionale de FOS, structuri de aviaţie dedicată SOF etc.) în cadrul procesului de planificare NATO, dezvoltarea unui hub regional de FOS, în domeniul instruirii, de exemplu, sau doar simpla prezenţă a unor structuri de FOS competente în zonă vor contribui la consolidarea posturii de descurajare şi apărare colectivă pe direcţia NATO strategică est, în sud-estul Europei.

Ce se întâmplă cu FOS din celelalte state membre NATO?

Se pare că, vecinii noştri se mişcă mai repede în acest sens. Patru ţări din proximitatea noastră (Bulgaria, Croaţia, Slovenia şi Ungaria) au semnat, pe timpul Reuniunii miniştrilor apărării din statele membre NATO găzduită de capitala Poloniei, Varşovia, în perioada 02-04.10.2018, un Memorandum de înţelegere pentru înfiinţarea unui Program Multinaţional de Aviaţie Specială, în cadrul căruia va fi creat, în localitatea Zadar din Croaţia, un nou centru de instruire dedicat exclusiv formării echipajelor aeriene care vor executa inserţia şi extragerea, pe calea aerului, a forţelor pentru operaţii speciale pe timpul misiunilor specifice[viii].

Mai mult, la reuniunea precedentă din luna iunie 2018, Belgia, Danemarca şi Olanda au stabilit să creeze, în comun, prima Componentă Mixtă de Comandă a Operaţiilor Speciale, Composite Special Operations Component Command (C-SOCC) care, începând cu anul 2021, va putea participa în cadrul Forţei de Răspuns a NATO (NATO Reaction Force - NRF), planificând şi conducând operaţii speciale[ix].

Astfel de iniţiative sunt exemple de decizii inteligente, de cooperare în domeniul militar şi în domeniul FOS, în particular, care au urmărit obţinerea unui efect maxim cu costuri cât mai reduse, de a pune la comun resurse de apărare limitate, ale unor ţări de dimensiuni mici, în cadrul etapei de repartizare a cerinţelor şi stabilire a ţintelor de capabilităţi, ale procesului NATO de planificare a apărării. Conform principiilor NATO, ţintele de capabilităţi pot fi create şi operaţionalizate prin efort naţional unilateral, multinaţional, sau prin efort colectiv, de exemplu prin finanţare comună NATO.

Aşa cum sublinia Secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, prezent la  recenta reuniune din capitala Poloniei: „Pe măsură ce lumea se schimbă, NATO trebuie să continue să se adapteze pentru a răspunde ameninţărilor în creştere în materie de securitate. Şi forţele pentru operaţii speciale (FOS) s-au dovedit a fi un instrument foarte valoros şi versatil pentru a răspunde în mod eficient la aceste provocări. Acest aranjament de cooperare este emblematic în ceea ce priveşte abordarea inovatoare pe care aliaţii şi parenerii NATO o adoptă pe măsură ce ne îmbunătăţim capabilităţile de apărare colectivă.

Între timp, deşi s-au făcut paşi importanţi în direcţia modernizării, FOS din Armata României nu dispun încă de capabilităţi de aviaţie dedicate (aripă rotativă, dar şi aripă fixă) în măsură să sprijine corespunzător misiunile cu grad ridicat de risc pe care acestea le execută. Chiar dacă o astfel de structură de sprijin de luptă, deosebit de necesară, nu este deloc ieftină, trebuie identificate soluţii viabile pentru asigurarea platformelor dedicate (cu caracteristicile tehnice necesare şi dotările de echipamente specifice) şi instruirea piloţilor în condiţiile specifice misiunilor cu grad ridicat de risc pe care le execută FOS (inserţia şi extragerea detaşamentelor pe timp de noapte în condiţii de vizibilitate redusă, zborul în condiţii meteorologice nefavorabile, aterizarea pe teren neamenajat şi în apropierea obiectivelor ţintă ostile, etc.).

În loc de concluzii

În cazul României, FOS (şi nu doar cele din subordinea Ministerului Apărării Naţionale) ar putea fi factorul care să încline balanţa într-un scenariu de război hibrid, dar aceste capabilităţi nu trebuie să fie privite ca soluţia universală la problemele complexe din domeniile securităţii şi apărării.

Conflictele hibride se manifestă pe un întreg spectru în domeniile diplomatic, informaţional, militar, economic, financiar, intelligence şi chiar juridic, iar cooperarea interinstituţională reală este cheia când vorbim de planificarea şi furnizarea răspunsului adecvat la ameninţări sau acţiuni de această natură.

Aşa cum NATO a creat echipe specializate de sprijin în combaterea ameninţărilor hibride, Counter Hybrid Support Teams, la nivel naţional se impune crearea, din timp de pace, a unei structuri de fuziune interinstituţională care să încorporeze capabilităţile autorizate necesare pentru  cercetarea şi dezvoltarea strategiilor, identificarea ameninţărilor, precum şi furnizarea şi gestionarea celor mai potrivite măsuri şi acţiuni pentru combaterea unor astfel de ameninţări. Cum spune al 4-lea adevăr al FOS[x], structuri competente nu pot fi create după ce criza a avut loc deja.

În cele din urmă, toate acestea vor depinde de viziunea şi voinţa decidenţilor la nivel politico-militar, care vor trebui să fie demonstrate. Ei trebuie să-şi răspundă la întrebări pertinente de genul: Dispunem de o cunoaştere corespunzătoare a specificului ameninţărilor de tip hibrid pe care le-am identificat sau definit? Dispunem de instrumentele de putere necesare, capabile, adaptabile şi în măsură să furnizeze răspunsul potrivit la acţiunile ostile la adresa securităţii şi apărării ţării noastre? Am întreprins eventuale măsuri de cooperare regională în sprijinul elaborării şi implementării măsurilor de răspuns la ameninţări? Ne putem permite să amânăm sau să întârziem crearea şi operaţionalizarea unor astfel de structuri?

Important este ca România, în acest domeniu, să nu rămână izolată.

 


[i] https://www.nato.int/cps/en/natohq/events_158427.htm

[ii] https://dod.defense.gov/News/Article/Article/1649146/nato-moves-to-combat-russian-hybrid-warfare/

[iii] https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_158911.htm

[iv] Misiunile FOS sunt explicate aici: https://monitorulapararii.ro/cele-5-adevaruri-ale-fortelor-pentru-operatii-speciale-fos-1-4769

[v] Allied Joint Publication (AJP)-3.5, Allied Joint Doctrine for Special Operations

[vi] https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_156338.htm

[vii] https://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_156624.htm

[viii] https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_158815.htm

[ix] https://www.nato.int/cps/ic/natohq/news_155347.htm

[x] https://monitorulapararii.ro/cele-5-adevaruri-ale-fortelor-pentru-operatii-speciale-fos-1-4769

 

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional