28 februarie 2019

Eşec diplomatic în Vietnam. Summitul s-a încheiat mai devreme, fără acord. UPDATE Donald Trump sugerează că Kim Jong-un a cerut ridicarea sancţiunilor LIVE TEXT

Teodora Marinescu

Preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un au încheiat summitul mai devreme, joi, fără a semna un acord într-o ceremonie comună, a informat Casa Albă, relatează site-ul postului BBC.

Sursă foto: Mediafax

UPDATE 9.37 Mike Pompeo: Kim Jong-Un nu era pregătit să răspundă cererilor SUA

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a declarat că liderul suprem nord-coreean Kim Jong-Un nu era "pregătit" să îndeplinească cererile impuse de Statele Unite, relatează site-ul postului CNN.

"Nu am reuşit să facem ceva care să aibă sens pentru Statele Unite. Cred că preşedintele Kim spera să facem. I-am cerut să facă ma mult. Era nepregătit pentru acest lucru. Eu sunt încă optimist", a declarat Pompeo.

Oficialul american a adăugat că va fi nevoie de mai mult timp pentru negocieri.

"Cred că vom continua să lucrăm în următoarele zile şi săptămâni pentru a progresa - pentru a obţine ce vrea întreaga lume şi anume denuclearizarea Coreei de Nord şi reducerea riscului pentru oamenii din SUA şi restul lumii", a mai declarat Pompeo.

 

UPDATE 9.30 Donald Trump sugerează că acordul nu a fost semnat din cauza sancţiunilor

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că decizia de a nu încheia summitul cu liderul nord-coreean Kim Jong-un printr-un acord a fost luată după ce Coreea de Nord a cerut ridicarea sancţiunilor impuse Phenianului, relatează site-ul postului BBC.

"Practic voiau să ridicăm toate sancţiunile, iar noi nu putem face acest lucru", a declarat Trump, adăugând că nu au "renunţat la nimic" şi că încă există potenţial.

"Vrea denuclearizare, însă vrea să facă acest lucru în zone care sunt mai puţin importante decât ceea ce vrem", a adăugat liderul de la Casa Albă.

 

UPDATE 9.20 Conferinţă de presă susţinută de Donald Trump după încheierea summitului. Liderul SUA susţine că a avut discuţii foarte productive cu Kim Jong-un

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că a avut discuţii "foarte productive" cu liderul nord-coreean Kim Jong-un, însă nu era momentul "să semneze un acord în această zi", relatează site-ul postului BBC.

"Este o persoană pe cinste, cu un caracter extraordinar", a declarat Donald Trump.

"Am avut câteva opţiuni, dar am decis să nu facem niciuna dintre ele", a adăugat liderul de la Casa Albă.

Casa Albă a informat că Donald Trump şi Kim Jong-un vor încheia summitul fără un acord.

"Câteodată trebuie doar să stai de vorbă, acesta a fost unul dintre acele momente", a mai afirmat Trump.

VIDEO Conferinţa de presă susţinută de Donal Trump după încheierea abruptă a summitului.

Mai multe publicaţii au relatat joi că masa pe care urma să o ia împreună cei doi lideri a fost anulată. Casa Albă nu a oferit încă o explicaţie în acest sens.

ŞTIREA iniţială

Preşedintele american Donald Trump şi liderul suprem nord-coreean Kim Jong-un şi-ar putea anula joi ceremonia comună de semnare a unui acord, plănuind să îşi încheie summitul mai devreme, relatează site-ul USA Today şi postul CNN.

„Viteza nu este importantă pentru mine, nu mă grăbesc. Ceea ce este important este să facem acest lucru bine”, a declarat Trump, înainte de anularea ceremoniei.

Masa pe care cei doi urmau să o ia împreună a fost de asemenea anulată.

Preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-Un au început discuţiile bilaterale oficiale, în spatele uşilor închise, în a doua zi a summitului din Vietnam, care a început cu o scurtă conferinţă de presă, conform BBC.