23 mai 2022

Epava unei drone Bayraktar recuperată de Forţele Navale Române

Florin Jipa

Epava dronei a fost recuperată de o navă a Forţelor Navale, fiind preluată ulterior de Forţele Aeriene Române pentru derularea procedurilor legale de identificare a epavei aeronavei şi cercetarea împrejurărilor în care aceasta a ajuns în apele teritoriale ale României, transmite MApN.

Sursă foto: Mediafax

Din primele date a rezultat că drona, care poartă însemnele Forţelor Navale ale Ucrainei, nu avea armament şi muniţie la bord.

Din coroborarea datelor de trafic aerian din regiunea Mării Negre, aparatul de zbor s-a prăbuşit în spaţiul aerian ucrainean, cel mai probabil în cursul acţiunilor desfăşurate în perioada 7-8 mai. Epava a fost ulterior purtată de curenţi către apele teritoriale ale României, unde a fost reperată în data de 11 mai.

La acest moment, sunt desfăşurate procedurile legale de notificare a autorităţilor ucrainene cu privire la această situaţie.