Emmanuel Macron se opune negocierilor UE-SUA pe tema unui acord comercial
Mihai DraghiciEmmanuel Macron, preşedintele Franţei, nu este favorabil unui tratat comercial amplu între Uniunea Europeană şi Statele Unite, exprimând obiecţii faţă de acordul verbal la care au ajuns şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele american, Donald Trump.
Preşedintele Donald Trump şi Jean-Claude Juncker au stabilit, în cursul întrevederii de la Washington, reducerea tensiunilor comerciale între Statele Unite şi Uniunea Europeană şi lansarea unor negocieri în sensul unui acord de liber-schimb. Deocamdată, data începerii negocierilor formale nu a fost anunţată.
Însă preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a semnalat că nu este de acord cu iniţierea negocierilor pentru un amplu acord comercial cu Statele Unite.
"Europa şi Franţa nu au vrut niciodată un război comercial, astfel că discuţia de la Washington, dat fiind că permite eliminarea tensiunilor inutile, este utilă", a declarat Emmanuel Macron, citat de cotidianul Le Point.
"Dar discuţii comerciale nu pot avea loc decât pe baze echilibrate, reciproce, în niciun caz sub ameninţări. Din acest punct de vedere, avem întrebări şi preocupări pe care trebuie să le clarificăm", a subliniat Emmanuel Macron, referindu-se la iniţiativa lui Donald Trump de a impune taxe vamale Uniunii Europene. "Eu nu sunt favorabil lansării de negocieri pe tema unui acord comercial amplu, de genul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), deoarece contextul nu permite acest lucru", a insistat Macron.
"Eu consider că nu trebuie eliminat ori diminuat niciun standard european în domeniul protecţiei mediului înconjurător, medical ori alimentar. De asemenea, sunt necesare gesturi clare din partea Statelor Unite, semnale în sensul detensionării situaţiei privind exporturile de oţel şi aluminiu, unde au fost aplicate taxe ilegale. Aceste lucruri sunt, din punctul meu de vedere, condiţii prealabile oricăror negocieri", a argumentat liderul de la Paris.