25 februarie 2019

Emmanuel Macron salută decizia lui Donald Trump de a menţine militari americani în Siria

Mihai Draghici

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a salutat, luni, decizia omologului său din Statele Unite, Donald Trump, de a menţine trupe în Siria, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Sursă foto: Mediafax

"În privinţa deciziei americane, nu pot decât să salut această decizie. Corespunde cu necesitatea rămânerii alături de grupul Forţele Democrate Siriene şi alături de cei care au luptat împotriva reţelei Stat Islamic", a declarat Emmanuel Macron.

"Decizia Statelor Unite este un lucru bun. Vom continua misiunile în regiune în cadrul coaliţiei internaţionale", a subliniat Macron.

Statele Unite vor menţine aproximativ 400 de militari în Siria, în cadrul unei misiuni internaţionale care ar putea include până la 1.500 de persoane, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Administraţiei de la Washington citat de site-ul agenţiei Reuters. Două sute de militari americani vor rămâne în nord-estul Siriei, în cadrul unei misiuni internaţionale de 800-1.500 de militari din ţări europene. Alţi 200 de militari americani vor fi staţionaţi în baza din Tanf, situată în apropierea frontierei Siriei cu Irak şi Iordania.

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi-a atras critici dure după ce a anunţat retragerea trupelor americane din Siria şi reducerea efectivelor militare din Afganistan.

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional