Emmanuel Macron pune bazele Colegiului European de Informaţii

Emmanuel Macron a inaugurat recent, la Paris, Colegiul European de Informaţii. În viziunea preşedintelui francez, această noua instituţie va fi acea entitate, la nivelul căreia se va constitui cultura comună strategică, dar în cadrul căreia nu vor fi schimburi operaţionale şi nici activităţi de formare în domeniu. Nu va fi o structură a UE, nu va avea prerogative care să se suprapună celor ale unor organisme deja existente şi nu va afecta independenţa structurilor naţionale de informaţii. În cadrul acestei „reţele”, după unul din termenii folosiţi de iniţiatorul proiectului, serviciile de intelligence ale diferitelor state, membre sau nu ale Uniunii Europene, vor fi în măsură să acţioneze astfel încât, prin constituirea unei culturi europene a domeniului lor specific, să anticipeze crize şi să formuleze răspunsuri coerente, în comun, la acestea.

30 de state europene. 66 de servicii de intelligence.

O prezenţă internaţională notabilă, marţi, 5 martie, în capitala Franţei, unde reprezentanţi ai structurilor de informaţii interne, externe, militare au răspuns iniţiativei preşedintelui Emmanuel Macron, care, în spiritul devizei O Europă care protejează, asumată în septembrie 2017, la Sorbona, a inaugurat Colegiul European de Informaţii.

În urmă cu 18 luni, preşedintele francez îşi propunea refondarea Europei, relansarea construcţiei europene şi oferea, la acel moment, 5 direcţii principale de urmat pentru o Europă suverană, unită şi democratică.

Convins că fundamentul unei comunităţi politice este securitatea, Macron considera că, în contextul unei dezangajări treptate şi inevitabile a Statelor Unite din Europa şi pe fondul unei ameninţări teroriste pe termen lung, Europa ar trebui să ia act de fragilităţile sale şi de necesitatea de a acţiona în mod concertat.

În discursul programatic ţinut la Sorbona a fost pus accent pe ceea ce lipseşte unei comunităţi de apărare: capacitatea de a colabora convingător ca urmare a absenţei unei culturi strategice comune. Soluţia: crearea unei capacităţi autonome în Europa, complementară NATO, cu o doctrină şi un buget comune, dar şi … cultură strategică comună. O iniţiativă de intervenţie comună. Apoi, această cultură comună ar trebui să fie extinsă prin crearea unei Academii Europene de Informaţii, care să consolideze legăturile dintre ţări prin formare şi schimburi.

 Iniţiativa europeană de intervenţie a fost lansată în iunie, iar, în noiembrie 2018, a fost elaborat planul de funcţionare al acestui proiect coordonat de Franţa, la care s-au alăturat Germania, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Estonia, Olanda, Spania, Portugalia, ulterior Finlanda. Un proiect care n-ar intra în contradicţie cu NATO, ci, dimpotrivă, ar trebui să contribuie la îmbunătăţirea interoperabilităţii între ţările participante, membre sau nu ale Uniunii Europene.

Acum, la începutul lunii martie, la Paris, în prezenţa reprezentanţilor structurilor de informaţii, Macron a reluat ideea iniţiativei europene de intervenţie, afirmând că aceasta a avut un singur obiectiv: de a se constitui o cultură strategică comună pentru a anticipa crizele, pentru a pregăti răspunsul la ele şi intervenţia comună. Următorul pas: crearea unei reţele, numită, la Sorbona, academie, în cadrul căreia serviciile diferitelor state ar putea dialoga şi ar putea constitui o cultură europeană a intelligence.

Pentru a nu depinde în viitor de informaţiile obţinute de Statele Unite, China sau Rusia, e necesar, consideră Macron, o combinaţie pozitivă a suveranităţii naţionale şi a suveranităţii europene, colegiul de informaţii nefiind un loc de schimb operaţional şi nici unul de formare, care nu va înlocui structurile existente şi nici nu va fi o entitate comunitară a UE.

 De ce este nevoie de o cultură strategică comună, în viziunea lui Macron

Ce este şi ce nu este această cultură strategică comună nu putem şti, cel puţin deocamdată, decât pe baza a ceea ce poate fi dedus din discursul preşedintelui francez din 5 martie.

 Aşadar, această cultură strategică comună este un rezultat al unui plus de colaborare. De ce plus de colaborare? Pentru că aşa înţelege preşedintele Macron să decurgă lucrurile în nou constituitul … forum. O colaborare suplimentară celei deja existente: cooperarea bilaterală între state şi între serviciile de intelligence, cooperarea interguvernamentală din cadrul cluburilor (Berna, TREVI, Viena), cooperarea la nivel de autorităţi europene integrate. Cultura comună de intelligence ar urma să eficientizeze cooperările prezente.

În al doilea rând, cultura strategică comună va fi furnizoarea unei … gramatici comune, fără a genera, însă, standardizarea practicilor, knowhow-ului organizaţiilor naţionale. Fiecare stat deţine instrumente de analiză a informaţiilor. Dar baze de date diferite, standarde diferite. Lipsesc feedbackul şi schimbul de informaţii cu factorii de decizie, ca urmare a absenţei încrederii între state şi între servicii. Lucrurile ar fi îndreptăţite să fie aşa, deoarece cultura discreţiei face parte din ADN-ul oamenilor de intelligence. Colegiul european de informaţii ar remedia situaţia.

Orice ar însemna cultura strategică comună, aceasta nu va genera uniformizarea practicilor naţionale, diversitatea fiind o şansă de a face faţă unei lumi nesigure şi ameninţărilor ei proteice. În schimb, va determina dezvoltarea unei înţelegeri şi a unei încrederi reciproce. Iar succesul colegiului va fi asigurat ... în diversitate.

În al treilea rând, o cultură comună va fi creată prin respectarea principiului de împărtăşire şi deschidere. Prin întâlniri în cadrul cărora, cu păstrarea independenţei, să se consolideze relaţii şi să se facă schimb de experienţe, de analize de risc, de obiective. Prin deschiderea faţă de societatea civilă, deoarece cultura secretului nu trebuie să fie niciodată o cultură a retragerii, iar oamenii de informaţii au nevoie să fie în contact cu cadre universitare, cercetători, experţi, cu toţi cei care contribuie la realizarea de studii de intelligence.

Depăşirea barierelor şi saltul spre inteligenţa culturală

Serviciile de informaţii vorbesc şi ele, atât cât vorbesc, de acţiune în cadrul comunităţilor (de informaţii) şi de cultură strategică comună, de depăşirea unor bariere culturale, în final, de transcendere a ceea ce este particular, individual, propriu unei structuri, organizaţii, naţiuni, şi obţinerea unui plus de cunoaştere, în scopul unui bine comun şi al unei cooperări eficiente.

În SUA, The Army’s Training and Doctrine Command Culture Center (TRADOC), parte a Centrului de Intelligence din Fort Huachuca, Arizona, promovează, din 2006, sub deviza cultura contează, dezvoltarea abilităţilor culturale, a competenţelor trans-culturale. Într-una din întâlnirile acestei organizaţii, în 2010, generalul David Hogg (fost reprezentant al SUA în Comitetul Militar al NATO) propunea armatei să se gândească la cultură ca la un … sistem de arme, cu referire la însuşirea de către militari a culturilor naţionale, acolo unde sunt desfăşurate forţele americane, folosirea unor astfel de cunoştinţe, alături de mijloacele convenţionale, fiind destinată contracarării inamicului. Doi psihologi civili, Allison Abbe şi Stanley Halpin, au mers mai departe, considerând că simpla punere la curent cu noţiuni despre ceea ce înseamnă diferitele curturi, în pregătirea militarilor, nu este suficientă, fiind nevoie de dobândirea unor competenţe trans-culturale care includ cunoştinţe culturale, elemente referitoare la afectivitate şi reacţii emoţionale, precum şi abilităţi în consecinţă.

La finalul anului trecut, şeful MI6, Alex Younger, într-un discurs la universitatea St Andrews din Scoţia, făcea referire şi el la crearea de relaţii umane ca pod peste bariere culturale şi lingvistice în cele mai provocatoare medii. Pentru a face faţă ameninţărilor hibride, o a patra generaţie de spionaj are nevoie să intensifice parteneriate, să conducă operaţiuni sub acoperire în lumea digitală, să scoată în evidenţă care sunt costurile unei activităţi dăunătoare a adversarului şi să inoveze pentru a fi sigură că tehnologia va lucra în propriul avantaj şi nu al oponenţilor.

Ca urmare, e nevoie să aduci împreună servicii de specialitate şi cetăţeni, să beneficiezi de o comunitate integrată de intelligence, după cum e nevoie să aduci laolaltă abilităţi şi cunoştinţe, dat fiind că nu mai este suficient să ştii ce face adversarul, ci să fii în măsură să faci paşii necesari schimbării comportamentului său.

Serviciile speciale şi armata nu sunt singurele care au ajuns la concluzia că este esenţial să funcţioneze eficient în contexte culturale diferite, în mediul de afaceri recunoscându-se că astăzi este mai importantă ca oricând inteligenţa culturală, un concept lansat în 2003 de Christopher Earley şi Soon Ang, care presupune cunoştinţe culturale, abilităţi interculturale şi ceea ce se cheamă metacogniţie culturală, conştientizarea contextului cultural în care se acţionează.

 ***

Revenind la proiectul iniţiat de Emmanuel Macron: nimic nou. Cel puţin, ideea nu este nouă. Va fi interesantă, însă, materializarea ei, dacă va fi o astfel de materializare.

Pentru că preşedintele francez nu ne oferă niciun indiciu despre cum va fi posibilă o altfel de cooperare, în afara conlucrărilor existente între serviciile secrete ale diverselor state, sub diverse formule, mai mult, cum va fi posibilă o cooperare cu un conţinut superior celor puse, deja, în practică.

Va fi interesant de văzut cum se va constitui cultura europeană de intelligence prin punerea în comun de experienţe, fără chestiuni de ordin operaţional şi cu păstrarea independenţei celor care participă la proiect, a acelei suveranităţi naţionale.

Simplu, ar spune Emmanuel Macron: prin înţelegere şi încredere reciprocă.

Vom afla.  Sau nu vom afla. Deşi ar trebui să se întâmple prima variantă pentru că, tot în conformitate cu viziunea liderului de la Elysee, cultura secretului nu trebuie să fie niciodată o cultură a retragerii, iar noi, cetăţenii europeni, aşa cum ne promite proiectul francez, e necesar să fim … conştientizaţi.