Emmanuel Macron – cel mai activ lider occidental in Orientul Mijlociu? Considerente premergătoare vizitei de stat în SUA
Adriean PÂRLOGRecentele operaţii militare desfăşurate în Siria au readus în prim plan iniţiativele Preşedintelui Franţei în Orientul Mijlociu, care se prefigurează să ţină prima pagină a agendei politice internaţionale, în săptămâna 23 – 30 aprilie, 2018.

În 23 aprile a.c. începe vizita de stat a Preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron în SUA, la invitaţia omologului său american, Donald Trump, eveniment care pe lângă semnificaţia lui în sine, fiind prima vizită de acest fel in ultimii 11 ani a unui preşedinte francez, după cea din 2007 a lui Nicolas Sarcozy, la invitaţia preşedintelui SUA de atunci, George W. Bush, prilejuieşte definirea, printre altele, a auspiciilor sub care se vor derula evenimentele legate de dosarul Iranian.
Vizita lui Macron în SUA urmează numeroaselor iniţiative ale acestuia ce îl plasează în postura, probabilă, de cel mai activ lider politic occidental în problematica securităţii Orientului Mijlociu al intervalului 2017-2018, dintre care reamintim numai unele dintre ele:
- Discuţii directe cu Prinţul Mohammed bin Salman al Arabiei Suadite:
• în noiembrie 2017, în capitala saudită, referitoare la situaţia din Liban şi din Yemen (ţară de unde cu câteva zile mai înainte se lansase asuprea capitalei Riad, o rachetă de provenienţă iraniană), ocazie cu care a reuşit şi disiparea presiunilor asupra primul ministru libanez Saad Hariri, care îţi înaintase demisia urmare a unor presiuni saudite, dar asupra căreia a revenit.
• în 10 aprilie a.c., la Paris, ocazie cu care au fost abordate probleme economice bilaterale şi de securitate în Orientul Mijlociu, centrate în special pe Iran, în contextul incert al viitorului relaţiilor cu SUA referitoare la programul nuclear al acestei ţări
- Discuţii cu Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, in decembrie 2017, urmare a intenţiilor public declarate de Preşedintele Trump de arecunoşte Ierusalimul drept capitală a Israelului
- Intenţia declarată de participare la summit-ul tripartit de la Ankara, dintre Turcia, Iran şi Federaţia Rusă, din 4 aprilie a.c., intenţie care nu s-a materializat, urmare a considerării lipsei de timp necesare pregătirii acesteia.
- Imediat după evenimentul din capitala Turciei, preşedintele francez a avut o discuţie telefonică cu Vladimir Putin, pe parcursul căreia s-a discutat despre cele convenite la Ankara, dar şi de o posibilă vizită a sa în Iran.
- Discuţii similare Emmanuel Macron a avut cu preşedintele Egiptului Abdel Fattah Saeed Hussein Khalil el-Sisi şi cu cel al Turciei, Recep Taiyyp Erdogan.
Vizita lui Emmanuel Macron în SUA va fi urmată de alte evenimente importante cum ar fi:
- Schimb de idei cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, care la 4 zile după încheierea vizitei delegaţiei franceze în SUA, va efectua o vizită oficială la Washington, pentru discuţii cu Donald Trump.
- Vizita în Federaţia Rusă, rămasă pe agendă pentru luna mai 2018, în ciuda dezacordurilor fronco-ruse determinate de recentele evenimente Skripal şi loviturile cu rachete din Siria din 14 aprilie a.c. Merită menţionat faptul că reacţiile Moscovei la acţiunile din Siria au fost mai nuanţate când se refereau la Franţa şi mult mai dure la adresa SUA şi a Marii Britanii.
Apare ca evident faptul că pe agenda discuţiilor franco-americane, care vor începe pe 23 aprilie, cele mai importante puncte se vor referi la relaţiile bilaterale economice şi politice. Dar din perspectiva comunităţii internaţionale se poate aprecia că subiectele legate de securitatea globală şi cea din Orientul Mijlociu vor prezenta maximum de interes, chiar dacă motivul oficial al întâlnirii la nivel înalt este legat de aniversarea a aproape 250 ani de relaţii diplomatice între SUA şi Franţa, ţară care se bucură de statutul special conferit de faptul că a fost primul aliat oficial acceptat de americani. Merită subliniat faptul că vizita în discuţie este prima vizită de stat organizată de administraţia Trump, care nu a reuşit să păstreze tradiţia americană care cere preşedintelui să aranjeze un astfel de eveniment, în primul an de mandat. Precedentul caz similar, s-a înregistrata cu aproape 100 de ani în urmă. Probabil că această situaţie să fi fost generată de prelungirea tensiunilor politice interne de la Washington după alegerile din noiembrie 2016, dar se încearcă depăşirea momentului prin aranjarea unor evenimente protocolar-diplomatice ce depăşesc obiceiurile americane în astfel de situaţii.
În legătură cu principalele puncte ce urmează a fi atinse pe timpul discuţiilor dintre cei doi preşedinţi se detaşează subiectul legat de anunţata intenţie americană de retragere, începând cu 12 mai 2018, din aranjamentele nucleare cu Iranul, aranjamente finalizate în 2015, pe timpul Administraţiei Obama . O eventuală materializare a intenţiilor americane ar schimba major întreaga situaţie din Orientul Mijlociu, mai ales în contextul creşterii instabilităţii regionale, urmare a evenimentelor din 7 aprilie a.c., când a fost înregistrat un atac cu muniţii chimice într-o suburbie a Damascului (eveniment contestat de Siria, Federaţia Rusă şi Iran) şi a loviturilor 14 aprilie a.c. realizate de SUA, Franţa şi Marea Britanie, prilej cu care au fost relansată vechea rivalitate Iran – Israel. Principala contra-ofertă pe care o va susţine Emmanuel Macron (susţinută şi de Germania şi de UE, care au reluat legaturile economice cu Teheranul, mai ales după 2015) este legată de condiţionarea reciprocă a retragerii americane din aranjamente, cu încetarea programelor nuclear şi dezvoltare rachete de către Iran şi cu ridicarea totală a sancţiunilor impuse de Occident Iranului.
Un element ajutător poziţiei lui Macron îl poate reprezenta şi faptul că Pactul Iraniano-American din 2015 a mai fost semnat şi de Federaţia Rusă, China, Marea Britanie, Germania şi UE, entităţi cu care SUA are interese majore de a menţine relaţii bilaterale constructive. Există în schimb şi un important obstacol reprezentat de reintrarea Iranului si Israelului într-o fază a retoricii ameninţărilor reciproce, dar şi de reluarea unor acţiuni concret ostile. Imediat urmare a survolării Israelului de drone iraniene, la începutul anului 2018, a urmat, in 10 februarie a.c., o incursiune a forţelor aeriene ale Israelului în spaţiul aerian al Sirie, de unde a fost lovită baza militară iraniana T4, dislocată la Vest de Homs, ca element de sprijin pentru forţele guvernamentale siriene. Au fost înregistrate victime şi în rândul militarilor iranieni, fapt ce a generat reacţia forţelor de apărare antiaeriană siriană ce a dus la doborârea unui avion de luptă israelian F16I,dar şi reacţii politice violente ale Teheranului.
General maior Abdolrahim Mousavi, Commandant al Forţelor Armate iraniene a declarat pe 21 aprilie a.c. că “ în cel mult 25 de ani Forţele Armate ale Teheranului, unificate cu Corpul Garzilor Revoluţionare Islamice (CGRI) vor fi pregătite să anihileze regimul sionist israelian. Dar şi până atunci nu vor sta degeaba”.
În aceeaşi notă a virulenţei, a fost şi luarea de poziţie publică a generalului de brigadă Hossein Salami locţiitor al comandantului CGRI, care a declarant că “ ţara sa va şterge Israelul de pe hartă. Noi ştim că sunteţi vulnerabili, că nu dispuneţi de adâncime strategică şi că sunteţi comparabili cu ceea ce noi am avut în faţă pe timpul operaţiei Beit-ul-Moqaddas. Nu aveţi cale de scăpare, voi trăţi într-o gura de dragon “. (Facem precizarea că operaţia Beit-ul-Moqaddas s-a desfăşurat în perioada războiului dintre Iran şi Irak, ce s-a încheiat în 1988 şi avea o semnificaţia subliminală urmare a faptului că Beit-ul-Moqaddas este denumirea în araba a Ierusalimului).
Israel / Iran - potenţiale militare
Israel | Indicatori | Iran |
---|---|---|
7.285.000 | Populatie | 75.000.000 |
219.000 | PIB (mil. $) | 356.000 |
30.120 | PIB/Capita | 4.730 |
15.600 | Cheltuieli militare (mil. $) | 9.020 |
176.000 | Numar militari | 523.000 |
565.000 | Rezerva (nr. militari) | 350.000 |
460 (F-15, F-16) | Avioane de lupta | 336 (Mig 29, F-4) |
Ca răspuns la retorica iraniană. Primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu, a lăsat să se înţeleagă că ţara sa consideră posibilitatea recurgerii la forţă pe scară largă, dacă situaţia concretă o va impune.
Autorităţile israeliene urmăresc cu interes dialogul Franţa – SUA din 23 – 25 aprilie a.c., mai ales urmare a faptului că la ultima întrevedere Macron – Netaniahu, din decembrie 2017, sugestiile preşedintelui francez în legătură cu nevoia unor gesture curajoase ale Israelului par, mai de grabă, să fi fost respinse de primul ministru israelian.
Se conturează cu mare probabilitate, ca Emmanuel Macron să fie principalul beneficiar al acestor momente eveniment, dominate de convorbirile tet-a-tet din biroul oval de la Casa Albă şi de dineul de stat oferit de Preşedintele Trump, la care vor participa peste 150 de persoane, dar fără invitaţi de prim rang care să aparţină Partidului Democrat sau grupului ziariştilor, atât de influent SUA. Dineul de stat, va fi precedat de un prânz oficial ce îl va oferi vice-preşedintele Mike Pence.
In finalul articolului două mici detalii de culoare, care sugerează dimensiunea persuasivă urmărită de partea americană, probabil şi ca gest amical la invitarea lui Donald Trump la parada militară, din 14 iulie 2017, de la Paris.
Imediat după sosirea din 23 aprilie, cele două familii prezidenţiale vor participa la un dineu privat, oferit de Donald Trump, pe malul Potomacului, la Mont Vernon, reşedinţa primul preşedinte american, George Washington. Familia Trump a lăsat să se înţeleagă că pregăteşte unele surprize familiei Macron, cu prilejul dineului de stat. Ca de obicei în astfel de situaţii, prima doamnă a SUA va transmite un mesaj vestimentar electoratului american şi nu numai, ca semn al curtuaziei americane ce ar putea să fie reprezentat de o ţinută realizată de un designer francez ( fie Christian Dior, fie Herve Pierre).
