09 noiembrie 2018

Emisarul SUA în Afganistan merge în Qatar, Pakistan şi Emiratele Arabe Unite

Bianca Pavaluca

Zalmay Khalilzad, emisarul Statelor Unite în Afganistan va efectua până la data de 20 noiembrie o serie de vizite oficiale în Afganistan, Qatar, Pakistan şi Emiratele Arabe Unite, pentru negocieri de pace cu talibanii afgani, relatează Reuters.

Sursă foto: Mediafax

Khalilzad a avut în luna octombrie o întâlnnire cu liderii talibani în Qatar, în încercarea de a rezolva conflictul din Afganistan.

„În cadrul ultimei vizite în regiune, Zalmay Khalilzad a făcut apel Guvernului afgan şi talibanilor să organizeze echipe pentru negocieri. Emisarul a fost încurajat să îndemne ambele părţi să progreseze în negocieri”, se menţionează într-un comunicat emis de Departamentul de Stat american.

„Statele Unite rămân concentrate pe încheierea unui acord care să rezulte în încetarea războiului şi a ameninţărilor teroriste care vizează Statele Unite şi întreaga lume”, conform comunicatului.