Eliminarea deliberată a liderului Grupului militanţilor palestinieni ai Jihadului Islamic

Atac aerian ”chirurgical” de eliminare deliberată a liderului Grupului Jihadul islamic

În zorii zilei de 12 noiembrie 2019, la ora 4 dimineaţa fix, Forţele Armate israeliene au executat un atac aerian ”chirurgical”, folosind muniţie inteligentă, ghidată cu precizie, împotriva liderului Grupului militanţilor palestinieni ai Jihadului islamic, Baha Abu al-Ata, aflat la acel moment într-o clădire situată în zona Shejaiya a oraşului Gaza, după ce structurile de intelligence israeliene au anunţat iminenţa executării de către acesta a unui nou atac asupra civililor israelieni. Aceasta nu a fost prima tentativă de eliminare a liderului jihadist, Israelul încercând şi în trecut să elimine această ţintă.

Operaţia ar fi fost una întrunită, planificată şi executată de către Forţele Armate israeliene împreună cu Agenţia de Securitate a Israelului, Shin Bet (una dintre cele trei principale structuri ale comunităţii de informaţii israeliene) şi, într-o formulare plastică dar care nu se vrea a fi peiorativă, a constat, practic, în trimiterea pe calea aerului a unei rachete inteligente prin fereastra dormitorului în care dormeau, la acea oră, Baha Abu al-Ata şi soţia acestuia, lansată de pe un avion de vânătoare al Forţelor Aeriene israeliene, soldată în urma impactului, cu lichidarea celor doi. Cel puţin asta pare să sugereze una dintre fotografiile date publicităţii în urma executării şi evaluării efectelor atacului. Acest lucru a fost întărit şi de declaraţiile oficialilor militari israelieni care au mai afirmat că, astfel, au reuşit să evite victime colaterale din rândul civililor.

Ulterior, în baza unor rapoarte de intelligence care anunţau iminenţa unor atacuri masive cu rachete dinspre Fâşia Gaza asupra centrului statului Israel, la numai două ore după şi ca urmare a eliminării liderului jihadist, decidenţii israelieni au decis suspendarea cursurilor şi lucrului pentru a proteja cetăţenii de ploaia iminentă de rachete palestiniene ce avea să urmeze. Coincidenţă sau nu, operaţia a avut loc chiar în perioada în care se desfăşura, pe teritoriul Israelului, exerciţiul bianual de aviaţie “Blue Flag 2019” cu participare multinaţională (Israel, Grecia, Germania, Italia şi SUA). Forţele Armate israeliene l-au catalogat ca fiind ”cel mai avansat exerciţiu de forţe aeriene din istoria Israelului”!

Potrivit mesajelor postate pe paginile de socializare ale Forţelor Armate israeliene, Baha Abu al-Ata ar fi fost responsabil de lansarea a sute de rachete din Fâşia Gaza asupra căminelor cetăţenilor israelieni, inclusiv asupra participanţilor la un festival de muzică israelian desfăşurat în luna august 2019. Mai mult, potrivit unor rapoarte, chiar premierul  israelian Benjamin Netanyahu solicitase eliminarea imediată a liderului jihadist în urma unui atac cu rachetă, orchestrat de către acesta din urmă, care l-a împiedicat să ţină un discurs pe timpul propriei campanii electorale de la începutul lunii septembrie a acestui an.

Trigger de intelligence

Ca şi în cazul operaţiilor speciale, atacul aerian ”chirurgical” a fost planificat cu multe luni înainte ca Armata israeliană şi Shin Bet să obţină aprobările necesare executării lui, în momentul atingerii ”trăgaciului (trigger)” de intelligence. Aprobarea a venit de la ministrul apărării, primul ministru şi în cele din urmă de la Cabinetul de securitate israelian. Decizia a fost luată într-o Duminică, cu doar două zile înaintea executării atacului aerian cu muniţie inteligentă, ghidată cu precizie, împotriva liderului Grupului militanţilor palestinieni ai Jihadului islamic, atunci când, aşa cum sugestiv aprecia Directorul Shin Bet, ”astrele s-au aliniat”.

La FOS obişnuiam să spuneam că am atins ”trigger-ul” de intelligence atunci când o anumită ţintă, identificată în prealabil, putea fi ”fixată” în timp şi spaţiu. Cu alte cuvinte, efortul întrunit al secţiunii de informaţii reuşea să producă întreg pachetul de informaţii necesar executării, cu cea mai mare probabilitate de succes şi în condiţiile minimizării la maxim a riscurilor la adresa forţei şi a misiunii, operaţiei speciale. Cel mai probabil, un proces similar de management al ţintelor a fost utilizat şi de Armata israeliană şi Shin Bet înaintea trecerii la eliminarea/ terminarea (termenul operaţional folosit de NATO este ”finish”) deliberată a liderului jihadist.

A revenit statul Israel la politica de ucideri cu ţintă precisă?

O astfel de acţiune cinetică letală nu putea să nu ridice unele îngrijorări, mulţi întrebându-se dacă nu cumva aceasta a fost un semnal al reluării politicii israeliene de ucideri cu ţintă precisă (targeted killings), practicată în scopul declarat al autoapărării şi sub auspiciile prevederilor Dreptului Internaţional Umanitar, a unor presupuşi terorişti din Teritoriile palestiniene ocupate, făcută publică, iniţial, în anul 2000.

Oficialii israelieni susţin că nu, aceasta a fost doar o singură acţiune letală de acest fel şi nicidecum o întoarcere la politica de ucideri cu ţintă precisă.

Cu toate acestea, un foarte sugestiv şi scurt rezumat al operaţiilor (Operations Summary - OPSUM) postat de Forţele Armate israeliene pe Twitter, la doar două zile de la executarea atacului aerian ”chirurgical”, arăta că din cele 450 de rachete lansate din Fâşia Gaza asupra teritoriului Israelului, 90% fuseseră interceptate de sistemul israelian de apărare antirachetă ”Irone Dome”, iar 25 de militanţi ai Jihadului islamic  fuseseră deja eliminaţi.

Într-o declaraţie care a venit parcă să sublinieze legitimitatea ţintelor vizate (militanţi ai Grupului Jihadul islamic) un oficial al Armatei israeliene a declarat că ”Toate operaţiile noastre au fost măsurate, proporţionale şi concentrate doar pe activele militare aparţinând Jihadului Islamic.”

Totuşi, aşa cum arată rezultatele operaţiilor, unii pot fi îngrijoraţi de faptul că cei peste 25 de militanţi ai Grupului Jihadul islamic au fost eliminaţi în cadrul procedurilor specifice de management al ţintelor şi, fără a pune la îndoială legitimitatea acţiunilor cinetice împotriva lor, acest lucru ar putea fi considerat, de fapt, un semnal al întoarcerii la politica de ucideri cu ţintă precisă.

Dar ce sunt uciderile cu ţintă precisă?

Potrivit „Raportului raportorului special al ONU, Philip Alston, pentru execuţii extrajudiciare, sumare sau arbitrare: Studiul acţiunilor de ucidere cu ţintă precisă” dat publicităţii în luna mai 2010, uciderea cu ţintă precisă reprezintă utilizarea intenţionată, premeditată şi deliberată a forţei letale, de către statele sau agenţii acestora care acţionează în conformitate cu legea, pe timp de pace sau de un grup armat organizat pe timpul unui conflict armat, împotriva unei persoane fizice care nu se află în custodia fizică a făptuitorului. Termenul nu este unul definit în dreptul internaţional şi nici nu poate fi încadrat în întregime în vreun anume cadru juridic.

Aşa cum se afirmă şi în raport, astfel de politici au fost şi sunt, încă, justificate atât ca răspuns legitim la ameninţările „teroriste”, cât şi ca răspuns necesar la provocările „războiului asimetric”.

Printre metodele şi mijloacele folosite în executarea unor astfel de acţiuni letale sunt enumerate folosirea lunetiştilor, executarea atacurilor armate de la mică distanţă, lansarea unor rachete cu rază scurtă de acţiune de pe platforme aeriene diverse (cu elice rotativă sau fixă), inclusiv drone, folosirea maşinilor capcană sau chiar otrăvirea. Aceste acţiuni pot avea loc într-o varietate de contexte.

Despre astfel de acţiuni letale deliberate, mai mult sau mai puţin legale, executate de anumiţi actori statali sau agenţi ai acestora împotriva unor ţinte umane, au fost publicate, în trecut, opinii şi analize pe site-ul Monitorului Apărării şi Securităţii (MAS).

În cazul statului Israel, Curtea Supremă a judecat în anul 2006 premisele legale ale unei astfel de politici constatând că, în acest caz, dreptul cutumiar al conflictului armat internaţional ar fi fost legea aplicabilă, respingând argumentul Guvernului cum că teroriştii ar fi ”combatanţi ilegali” ce ar putea deveni ţinte ale unor atacuri în orice moment şi susţinând că legalitatea fiecărui caz de ucidere în parte trebuie determinată individual.

Curtea a considerat că uciderea cu ţintă precisă a civililor ar fi legală în situaţia în care aceştia ar fi ”participanţi direct la ostilităţi” atâta timp cât s-ar îndeplini, cumulativ, 4 condiţii:

•   Forţele care desfăşoară procesul de management al ţintelor sunt responabile de verificarea identităţii ţintei şi de baza faptică care să demonstreze ”participarea directă la ostilităţi” a ţintelor vizate;

•   Forţele armate ale statelor nu pot ucide nicio persoană dacă au la îndemână mijloace mai puţin periculoase sau letale, chiar dacă ţintele vizate au fost legal şi factual identificate de către Guvern;

•   După fiecare acţiune de ucidere cu ţintă precisă trebuie să se desfăşoare o investigaţie independentă retroactivă a ”modului de identificare a ţintei şi a circumstanţelor executării atacului”;

•   Orice prejudiciu colateral adus civililor trebuie să îndeplinească cerinţele principiului de proporţionalitate a Dreptului Internaţional Umanitar.

În loc de concluzii

Probabil că toate aceste condiţii au fost îndeplinite cumulativ în cazul planificării, executării şi evaluării ulterioare a atacului aerian letal soldat cu eliminarea fizică a lui Baha Abu al-Ata şi a soţiei acestuia.

Deşi conform declaraţiilor oficiale Israelul nu are în vedere reîntoarcerea la politica de ucideri cu ţintă precisă şi nu este interesat în escaladarea situaţiei, mesajul purtătorului de cuvânt al Forţelor Armate israeliene a fost că ”sunt pregătiţi să lucreze împotriva oricui încearcă să compromită securitatea Israelului”, neexcluzând, evident, cazurile izolate în care ar putea utiliza din nou astfel de atacuri letale deliberate, după caz.

Mai mult, aşa cum este trendul în zilele noastre, într-un mesaj de mulţumire adresat Forţelor Armate israeliene, Premierul Netanyahu scria pe Twitter, la două zile după eliminarea lui Baha Abu al-Ata, că ”Inamicii noştri au primit mesajul. Noi putem ajunge la oricine. Noi putem ajunge la oricine, chiar şi în patul lor. Eu sper că această lecţie va fi învăţată. Cred că forţele noastre vor continua să se perfecţioneze şi vor face orice va fi necesar pentru a asigura securitatea Israelului”.

Şi alte state precum SUA sau Rusia au apelat la astfel de acţiuni (atacuri aeriene, atacuri cu drone, raiduri executate de către FOS etc.) în cazul vânătoarei umane a unor indivizi cu valoare ridicată desemnaţi insurgenţi sau aparţinând unor reţele teroriste, în contextul luptei globale împotriva terorismului, în conflictele armate din teatre de operaţii sau state precum Afganistan, Irak, Yemen, Somalia, Siria sau Cecenia.

De altfel, chiar în ziua eliminării liderului Grupului Jihadul islamic, Preşedintele SUA declara că ştie locul în care se află, iar SUA este cu ochii pe cel de-al treilea om din lanţul de comandă al ISIS al cărui lider, Abu Bakr al-Baghdadi, s-a sinucis prin detonare pe timpul unui raid de capturare sau eliminare deliberată executat pe teritoriul Siriei de un comando al FOS americane, în luna octombrie 2019.

Să nu uităm însă că, deşi sunt puternic zdruncinate de pierderea unor lideri de valoare ridicată în urma unor astfel de atacuri letale, grupările extremiste se regenerează, înlocuindu-şi liderii după principiul ”nimeni nu este de neînlocuit”, acestea având în spate anumite ideologii şi convingeri care vor perpetua.

Acestea sunt semne că acţiuni letale de tipul uciderilor deliberate cu ţintă precisă, executate cu cât mai multă precizie chirurgicală, vor continua pentru că ele constituie opţiuni de răspuns, eficace şi care presupun riscuri relativ scăzute, atât la ameninţări teroriste, cât şi în cazul unor provocări ale războiului asimetric, aflate la îndemâna decidenţilor politico-militari ai unor actori statali.

În plus, pe lângă mesajul de comunicare strategică transmis de israelieni referitor la determinarea lor de a fi rezilienţi şi a combate orice acţiuni îndreptate împotriva cetăţenilor proprii şi a securităţii ţării, nu putem să nu sesizăm faptul că progresul tehnologic, precum şi nivelul de performanţă atins, în epoca celei de-a patra revoluţii industriale, de către forţele armate ale unor state ce dispun de resursele necesare le oferă acestora acel avantaj competitiv în faţa adversarilor.

Şi, ca să închei într-o manieră mai hazlie (sper să nu par cinic), vă reproduc concluzia pe care un hâtru cititor al MAS mi-a sugerat să o formulez la sfârşitul sumarei analize a acţiunii de eliminare de către israelieni a liderului Grupului Jihadul islamic: ”Nu mai dormiţi cu fereastra deschisă … că trage!”