Egipt – Piramidele preşedintelui Al Sisi

Câteva certitudini despre trecut şi o soluţie pentru prezent

În Egipt există câteva lucruri certe: nisipul, Nilul şi delta sa, istoria, piramidele, primordialitatea identităţii egiptene înaintea celei arabe, continuitatea de milenii a birocraţiei egiptene, conducerea statului de către militari. De câteva decenii bune, cam de când Egiptul a devenit independent şi de monarhia subordonată britanicilor (1922 – independenţă formală sub tutelă britanică, 1952 – revoluţia tinerilor ofiţeri şi proclamarea republicii, în 1953), armata şi generalii ei sunt adevăraţi stăpâni ai Egiptului. Ei conduc treburile politice, ei au la dispoziţie economia ţării, ei pornesc şi  conduc războaiele, iar atunci când le pierd, tot ei iniţiază tratate de pace ca să pară că victoria le-ar fi aparţinut.

Mai demult, acum vreo zece ani, într-o călătorie organizată prin agenţia de turism a ministerului egiptean al apărării, ascultam explicaţiile unui ghid adus special pentru a ne însoţi pe cei vreo 30 de diplomaţi militari străini, călători către izvoarele Nilului şi ale vechii istorii egiptene. Ghidul, profesor la Universitatea din Cairo, avea cuvinte grele la adresa celor care făcuseră, de exemplu, din Muzeul de Istorie şi Arheologie din Cairo un adevărat depozit de obiecte, îndepărtându-l de valenţa sa culturală şi de promotor modern al istoriei antice. Dar, la fiecare două-trei fraze, relua şi refrenul că lucrurile bune care se întâmplau Egiptului în acea perioadă, printre care asigurarea la preţuri modice a pâinii şi combustibilului necesare fiecărei familii egiptene, se datorau preşedintelui ţării, Hosni Mubarak. Şi locuinţele, şi irigaţiile, şi calculatoarele oferite copiilor numidieni dintr-un sat de lângă Assuan.

La zece ani distanţă, profesorul, dacă mai este chemat pentru servicii de ghid pe lângă vizitatori externi, cu siguranţă va avea aceleaşi amărăciuni legate de modul de prezervare a istoriei străvechi şi va spune acelaşi text laudativ şi recunoscător. Doar numele preşedintelui e altul, Abdel Fattah al-Sisi.

Conform fişei postului, şi el a fost general, şi el are o viziune pentru Egipt. Şi pentru el, lucrurile măreţe din istoria Egiptului, construcţiile de piatră, statuile, sistemele de irigaţii, canalele gigantice, se pot şi trebuie să se repete. Mai mult decât ceilalţi patru preşedinţi militari de dinaintea sa (Naguib, Nasser, Sadat, Mubarak), islamistul şi civilul Morsi fiind doar excepţia care confirmă regula, Al-Sisi are şi o viziune pentru viitorul ţării. Bazată nu pe ideologii complicate, pe programe de ridicare culturală sau pe strategii de eradicare a inegalităţilor sociale. Nu. Viziunea preşedintelui Al-Sisi este cea a marilor proiecte naţionale.

Ajuns la putere în urma unei revolte populare care l-a trimis în spatele gratiilor pe preşedintele Morsi, cel care, la rândul său a fost finalul electoral al revoltei populare anterioare, preşedintele Al-Sisi ştie că trebuie să ţii poporul ocupat, să-i oferi pâinea cea de toate zilele, chiar în varianta biblică, în fond zece procente din populaţia Egiptului este de religie creştină coptă, altfel îi vin idei. Şi pentru că nu mai e „cool” să faci piramide, sunt altele vremurile, nimeni nu mai are răbdare să aştepte decenii pentru a aşeza milioane de tone pe un postament de nisip, marile proiecte de azi trebuie să fie aparent utile, potenţial realizabile şi, desigur, extrem, dar extrem de necesare.

Mega – proiecte pentru mega-viitor. Prezentul ne cam încurcă....

„Istoria nu se repetă, dar seamănă” este printre interpretările uneia din zicerile umoristice profunde ale lui Mark Twain. Ca şi în cazul piramidelor, a căror construcţie am stabilit deja ca nu mai e cazul să fie reluată, e nevoie de o motivaţie puternică pentru a realiza acest gen de proiecte. Formularea oficială nu este chiar cea mai angajantă: „întărirea competitivităţii economice,  crearea de locuri de muncă, atragerea de investiţii private naţionale şi externe”. Cum investiţiile private se cam lasă aşteptate, sau sunt anulate dacă ele vin din Qatar, de exemplu, rămân tot cele naţionale, interne, sau ale Arabiei Saudite, Chinei şi... cam atât. Pentru o lista lungă de proiecte care, singure, ar pune la încercare orice buget naţional.

Noul Canal Suez. Din 2015, canalul construit de Ferdinand de Lesseps şi inaugurat în 1869, are un frate. Egiptean de la proiect la execuţie. A fost şi acesta un obiectiv, de a demonstra că ţara dispune de resursele umane, nu numai financiare, necesare realizării unei astfel de investiţii majore. De altfel, investiţiile externe au fost interzise. La acest obiectiv, să nu tragem concluzii pripite. Noul canal este ceva mai mic, dublându-l pe cel vechi într-o zonă de 35 de kilometri unde, anterior, se putea circula într-un singur sens. Timpul de traversare a canalului s-a scurtat astfel aproape la jumătate. Trebuia construit în trei ani dar preşedintele a decis că poate fi făcut în unul singur. A costat 8,6 miliarde de dolari şi ar fi trebui să permită dublarea traficului şi a câştigurilor egiptene reprezentate din taxele de traversare. Ghinion, a scăzut exportul de petrol din Golf, ca urmare a creşterii producţiei în SUA, iar traficul naval s-a subţiat şi el din cauza a câteva atacuri teroriste în zona Yemen. Dar poate vin vremuri mai bune.

Zona economică a Canalului Suez. Lansarea noului Canal Suez este parte a unui program economic mai amplu care are ca obiectiv relansarea economică a Peninsulei Sinai. Pe cei 461 de kilometri pătraţi ai acestei zone se va construi o infrastructură economică şi de afaceri destinată transformării Egiptului într-un nod economic global (se estimează că 1,6 miliarde de consumatori de pe glob vor putea fi serviţi, într-un fel sau altul, prin acest hub  egiptean). La aceasta vor contribui şi cele 6 noi porturi ce vor fi construite de-a lungul canalului. Dar şi tunelurile pe sub canal ce vor conecta peninsula cu restul Egiptului. În Sinai se vor construi 47 de şcoli noi şi 4 spitale centrale. Miza este pacificarea peninsulei în care este dislocată aproape întreaga armată egipteană operaţională. Problemele de securitate ale Egiptului vin mai ales din această zonă. Un milion de noi locuri de muncă pentru milioanele de tineri egipteni fără pespectivă ar face diferenţa.

Noua capitală, fără nume, a Egiptului. După un model din Asia Centrală, unde un alt lider luminat a decis că renaşterea teritoriilor din centrul şi nordul Kazahstanului depinde de construirea unei noi capitale a ţării în această regiune, preşedintele Al-Sisi a cerut construirea unui nou oraş capitală, la est de Cairo, pe un teren al forţelor armate, în care să fie mutate instituţiile guvernamentale din deja sufocantul de aglomerat mega oraş Cairo. S-a lucrat şi aici în ritm alert, astfel că în octombrie 2017 a fost inaugurată prima fază a noului oraş. Care nu va fi nici el un mărunţiş imobiliar. Ar trebui să locuiască aici, în cele 20 de districte ce vor fi construite, aproximativ 7 milioane de oameni. Districtele vor fi după nevoile unei capitale: guvernamental, economic, de justiţie, financiar, educaţional, medical etc. Sa nu uit – şi diplomatic, 110 de ambasade noi se vor construi în acest district. Deocamdată nicio misiune diplomatică nu şi-a dat acordul pentru o astfel de mutare (oficial, se afirmă totuşi că 22 de state ar fi solicitat teren pentru noile reşedinţe diplomatice). Va fi un nou aeroport internaţional. La inaugurarea din 2017 fuseseră construite 30.000 de unităţi de locuit (sintagmă ce ar trebui să desemneze, probabil, apartamente). La începutul anului 2019 au fost inaugurate o moschee (probabil, cea mai mare din Egipt) şi o catedrală (cea mai mare din Orientul Mijlociu). În catedrală se pot ruga simultan aproximativ 8.000 de credincioşi, moscheea e şi mai generoasă şi dublează numărul. În acest an, 2019, ar trebui să înceapă primele transferuri de instituţii, probabil Parlamentul ar trebui să fie printre primele - aşa se întâmplă într-o republică prezidenţială, până în 2023 ar trebui să urmeze celelalte. 700 de kilometri pătraţi de construcţii, aliniate pe 10.000 de kilometri de străzi şi bulevarde îi vor aştepta pe noii locatari. Totul în plin deşert, care, la acel moment, va pulsa de verdeaţa parcurilor şi perdelelor de copaci, la 40 de kilometri distanţă de vechiul Cairo (până când se va decide numele, noul oraş este şi „noul Cairo”). Costurile estimate: pentru început 50 de miliarde de dolari. Termen de realizare, tot estimat: cinci ani. În alte părţi, nici studiile de fezabilitate nu durează atât de puţin. Dar în Egipt nu există bariere birocratice în faţa voinţei preşedintelui, iar fezabilitatea se va măsura şi verifica pe parcurs.

Marile proiecte energetice. În decembrie 2017, a început exploatarea câmpului de gaze naturale Zohr,  din sectorul mediteranean al Egiptului. De la 350 milioane metri cubi pe zi, producţia a ajuns la 2 miliarde metri cubi pe zi, echivalentul a 350.000 de barili pe zi, ceea ce aduce Egiptul în rândul marilor exportatori de resurse energetice. La sfârşitul anului 2019, se speră că producţia va ajunge la 2,9 miliarde metri cubi pe zi. Este unul din proiectele energetice asumate de preşedintele Al-Sisi.  Cărora li se adaugă cel din Vestul Deltei Nilului sau câmpul de gaze naturale Noor, rival în dimensiuni productive cu cel de la Zohr. Şi nu este vorba doar de resurse energetice clasice. În guvernoratul Assuan se construieşte cel mai mare parc solar din lume, Benban Solar Park, cu o capacitate finală de 1600 MW (comparativ, unităţile 1 şi 2 de la Cernavodă produc împreună 1400 MW), întins pe aproximativ 40 de kilometri pătraţi de deşert la vest de oraşul Assuan. Şi mai sunt noile termocentrale de la Beni Suef, Burullus şi cea care va deservi noua capitală a Egiptului. Şi mai sunt parcurile eoliene unde se preconizează ridicarea a 600 de turbine eoliene. Nu sunt chiar atât multe. Vântul nu poate rivaliza cu intensitatea soarelui din deşertul egiptean.

Proiectul drumurilor naţionale. Lansat în 2014, acest proiect îşi propune construirea a 3200 de kilometri de noi drumuri şi autostrăzi naţionale. Ele se vor adresa în special nevoilor Egiptului de Sud („de Sus”, conform identificării antice) sau conectării centrului ţării, care gravitează de-a lungul Nilului, cu ţărmul Mării Roşii. Iar pe lângă drumuri, va fi realizată şi o nouă cale ferată, de mare viteză, care va lega practic, câteva din aceste mari proiecte, pornind de la Marea Roşie către noua capitală, continuând către nord-vestul ţării, unde se construieşte deja noul oraş El Alamein, şi el o nouă şi modernă nouă capitală regională.

Lista marilor proiecte este mai lungă (centrala nucleară de la El Dabaa, 1 milion de case noi pentru cei cu resurse financiare limitate, transformarea unor zone deşertice în terenuri cultivabile – proiectul de la Farafra,  banca informaţional – educaţională a Egiptului – pentru reformarea educaţiei naţionale) dar, poate, mai importante sunt câteva cifre: 1.000 de companii egiptene sunt implicate, aproape 2 milioane de egipteni lucrează la realizare lor, iar 30% din bugetul naţional este direcţionat către finanţarea acestor lucrări.

Preşedintele Al-Sisi nu e singurul vizionar

Mega proiectele egiptene îşi găsesc corespondenţa în ambiţioasele planuri din alte orizonturi ale lumii de a construi, de exemplu, „noi drumuri ale mătăsii”, sub forma unor iniţiative de realizare de infrastructură care să lege Asia de Est de Europa.

Poate nu e întâmplător faptul că cei 20 de „zgârie nori” din noua capitală – „districtul afacerilor” -  vor fi realizaţi de firme chineze, iar tot companii chineze vor construi şi noua cale ferată de mare viteză. Şi nici că yuanul a început să fie folosit în tranzacţiile portuare şi de traversare a Canalului Suez. Deocamdată doar în acestea. Forumul de afaceri egipteano – chinez s-a desfăşurat chiar în aceste zile, la Cairo.

Cum banii chinezilor nu sunt de ajuns, cei ai statelor arabe bogate (nu toate, Egiptul având relaţii tensionate cu cele care mai sprijină încă Fraţia Musulmană, Qatar, de exemplu) sunt şi ei bine primiţi. Uneori chiar şi viziunile se aseamănă. „Proiectul NEOM” este comun cu Arabia Saudită şi Iordania, principala parte fiind, desigur, în Arabia Saudită. El presupune realizarea unei infrastructuri turistice, de afaceri şi economice, futuriste, în plin deşert, în zona adiacentă nordului Mării Roşii. Costurile vor fi zeci de miliarde de dolari (ce mai contează câteva zeci de miliarde în plus!). Egiptul va contribui cu un teren de aproximativ 1.000 de kilometri pătraţi, unde se va construi varianta egipteană a proiectului, în apropierea Canalului Suez.

Nu doar viziunile îi apropie pe liderii Egiptului şi Arabiei Saudite. Prezente sunt şi îngrijorările. Experimentul preşedintelui Al-Sisi în Egipt poate fi unul de mare succes, dacă aceste proiecte vor furniza, în timp, dar nu foarte depărtat, dividendele. Deocamdată ele doar seacă bugetul de resursele financiare. Concomitent cu o serie de măsuri economice de austeritate luate sub presiunea Fondului Monetar Internaţional, pentru a mai accesa şi alte împrumuturi externe.

Statisticile arată că în Egiptul preşedintelui Al-Sisi, viaţa de zi cu zi este mai dificilă decât în perioada preşedintelui Mubarak. Perioada lui Morsi nu se pune, acesta nu a avut timp nici să strănute în funcţie. Un critic al preşedintelui Al-Sisi, economistul Yehia Hamed, fost ministru al investiţiilor în perioada 2012 – 2013, are cuvinte grele pentru viziunea economică a actualului preşedinte egiptean:

• populaţia aflată sub sau la limita sărăciei a ajuns la aproximativ 60% de procente. Limita este una de 2,5 dolari pe zi, ca să ştim despre ce prag este vorba;

• plata datoriilor externe se apropie de 40% din totalul veniturilor naţionale;

• armata egipteană domină 60% din sectorul economic (cifrele sunt preluate dintr-un raport Transparency International);

• ţara se îndreaptă către abis.

Acuzele sunt transmise de undeva din exil, din Turcia (Ankara nu este printre suporterii preşedintelui Al-Sisi, dimpotrivă), şi publicate fie în media sponsorizată de Qatar, fie de reviste prestigioase occidentale.

De la distanţă, problemele sunt simple, cum simple par şi răspunsurile. Pentru o ţară în care trăieşte jumătate din lumea arabă, chiar şi răspunsurile simple au cerut efortul a milioane de oameni. Mai demult au construit piramide. Acum plantează în deşert oraşe noi, centrale eoliene, noi canale de navigaţie. Există o linie subţire care separă succesul de dezastru. Pentru Egipt aceasta poate reuşita / nereuşita marilor proiecte iniţiate de preşedintele Al-Sisi.

Până atunci, să aşteptăm ziua de 17 august, pentru a afla ce nume a avut noua capitală a Egiptului, înainte de a fi redenumită, după un model din Asia Centrală.