Efectul Biden în Nordul Africii – focus Egipt şi Libia

Fiecare dintre aceste ţări ar putea oferi Administraţiei Biden o oportunitate de a reafirma rolul SUA, de a pivota către o politică externă bazată pe valori democratice şi de a promova interesele strategice cheie ale Washingtonului, printre care contracararea ascensiunii unor adversari precum Rusia şi China.

Dar acest prezumtiv curs de acţiune nu este aşa de simplu de pus în practică... Preocuparea Administraţiei Biden pentru Africa de Nord va scădea cel mai probabil în intensitate, ocupând un loc îndepărtat în spatele Europei, regiunii Indo-Pacifice şi Americii Latine... Şi totuşi, Egiptul şi Libia ar trebui să constituie o preocupare!

Experienţă...

Preşedintele american ales este perceput de mulţi ca fiind o forţă stabilizatoare pentru regiune, după patru ani de politică mai puţin previzibilă a SUA sub Administraţia Trump. Se aşteaptă ca Administraţia Biden să revină la abordările de lungă durată ale SUA centrate pe multilateralism, diplomaţie, respectarea drepturilor omului şi antiterorism. Mulţi din regiune ar saluta o politică mai coerentă şi previzibilă a SUA, dar alţii, care au beneficiat de abordarea tranzacţională a preşedintelui Trump şi de nesocotirea problemelor legate de drepturile omului, sunt îngrijoraţi de relaţiile viitoare cu SUA.

Mesajele transmise pe timpul campaniei electorale de noul preşedinte american au ignorat în mare parte Africa de Nord, la fel ca şi cele ale lui Donald Trump. Însă Biden are avantajul unei experienţe în regiune, după ce a fost vicepreşedinte în mandatul Barack Obama, în timpul izbucnirii Primăverii arabe în 2010-2011. Biden a putut observa în direct cum evenimentele din Africa de Nord pot avea implicaţii de anvergură pentru regiunea mai largă a Orientului Mijlociu şi a Africii de Nord şi nu numai, în special pentru aliaţii europeni ai SUA...

În timp ce Biden era mai sceptic la acea vreme cu privire la capacitatea Washingtonului de a influenţa evenimentele de pe teren din timpul Primăverii arabe, angajamentul său de a consolida valorile democratice ale SUA şi de a reinversa valul ascendent al autoritarismului la nivel global îl face să fie bine poziţionat pentru a colabora cu actorii societăţii civile şi susţinătorii democraţiei din ţările nord-africane pentru a-i ajuta să îşi atingă obiectivele. Şi asigurarea faptului că finanţarea SUA pentru regiune acordă prioritate eforturilor de îmbunătăţire a vieţii oamenilor este un „atu”...

...dar lipsă de angajament pentru regiune!

Abordarea SUA faţă de Africa de Nord se bazează pe importanţa geostrategică a regiunii, legată de Orientul Mijlociu, Africa Subsahariană şi Europa. În timpul Războiului Rece, confruntarea mai largă a SUA cu Uniunea Sovietică a promovat angajamentul Washingtonului în Africa de Nord. După Primăvara arabă, SUA au acţionat mai hotărât în direcţia unui sprijin mai mare pentru reformele democratice din regiune, deşi acest sprijin a fost de scurtă durată, cu excepţia Tunisiei. Astăzi, interesele SUA se concentrează în mare măsură pe menţinerea unei stabilităţi care să stopeze migraţia ilegală spre Europa, pe contracararea grupărilor teroriste precum Statul Islamic (SI) şi Al-Qaeda (AQ) şi pe limitarea implicării Chinei şi Rusiei în regiune, în creştere în ultima perioadă.

În Algeria, angajamentul SUA este destul de limitat din cauza opoziţiei guvernului faţă de un parteneriat cu Occidentul. Deşi există o relaţie comercială în creştere, în special în sectorul hidrocarburilor, Washingtonul a rămas tăcut pe timpul protestelor care au zguduit ţara.

Tunisia este unul dintre cei mai mari beneficiari ai asistenţei economice şi de securitate din SUA în Africa de Nord, iar sprijinul american pentru tranziţia democratică a ţării a rămas relativ consistent în ultimul deceniu. Marocul, ca şi Tunisia, are statutul de aliat major non-NATO, şi o mare parte a asistenţei SUA către regat se concentrează asupra dezvoltării economice, în special prin intermediul a două acorduri de sprijin economic în valoare totală de 1,2 miliarde USD.

Aproape la un deceniu după Primăvara arabă din 2011, Administraţia Biden ar avea oportunităţi de a sprijini guvernele şi societăţile civile din Africa de Nord, în  concordanţă cu valorile şi idealurile de lungă durată ale SUA. Dar realităţile economice ale pandemiei Covid-19 conduc la ideea că următoarea Administraţie americană va fi probabil mai concentrată pe priorităţile interne şi va cheltui mai puţin pentru ajutor extern.

Previziuni privind Egiptul..

În primul rând, Administraţia Biden va introduce probabil cele mai multe schimbări în relaţiile cu Egiptul. Trump l-a susţinut în mare măsură pe preşedintele Abdel Fattah al-Sisi, pe care l-a numit „dictatorul meu preferat”. Biden şi consilierii săi au criticat cu fermitate încălcările drepturilor omului din Egipt şi sunt încurajaţi să adopte o linie mai dură datorită unui sentiment puternic în cercurile politicii externe ale democratilor conform căruia Egiptul este din ce în ce mai important ca partener al SUA.

Dacă se constată o creştere suplimentară a încălcărilor drepturilor omului în Egipt, este de aşteptat ca Biden să suspende o parte din finanţarea anuală pentru această ţară. De asemenea, este probabil ca noul preşedinte să adopte o poziţie mai echilibrată cu privire la disputa privind barajul pe Nil între Egipt şi Etiopia. Trump a subminat credibilitatea SUA ca posibil mediator, susţinând poziţia Egiptului.

...şi Libia!

Alegerile din SUA provoacă întotdeauna aşteptări pline de speranţă... şi nu mai puţin din partea elitelor libiene, care cred că pot convinge noua Administraţie să le ţină partea. Dar există puţine indicii că inerţia Washingtonului privind Libia ar putea fi inversată de Biden. Libia rămâne o problemă cu prioritate redusă şi,  având în vedere că Biden a fost împotriva intervenţiei din 2011, pare şi mai puţin probabil că va acorda atenţie stabilizării acestei ţări. Singura excepţie privind un rol mai incisiv al SUA ar putea fi apariţia unei ameninţări de securitate, precum o renaştere a SI sau AQ, care ar putea determina o formă de acţiune militară, însă limitată, a SUA.

La nivel diplomatic, o poziţionare mai pronunţată spre multilateralism a Departamentului de Stat s-ar putea traduce printr-o mai mare susţinere a abordării politice a ONU faţă de situaţia din Libia. Acest lucru ar putea însemna un sprijin diplomatic îmbunătăţit, mai ales dacă Washingtonul va conştientiza un rol rusesc aprofundat, având în vedere că Administraţia Biden va percepe probabil Moscova ca fiind „Inamicul public numărul unu”.

În cele din urmă, cel mai mare efect al Administraşiei Biden în problema Libiei ar fi probabil asupra numeroşilor actori care intervin în această ţară. Echipa lui Biden a sugerat că va avea o toleranţă mai redusă pentru unilateralismul egiptean, turc şi emiratez, încălcările umanitare şi subminarea poziţiilor ONU şi SUA în regiune. În lunile următoare, acest lucru poate împinge actorii libieni şi pe cei externi care încearcă să-şi consolideze poziţionarea pe teren la o accelerare a acţiunilor în vederea conservării câştigurilor înainte ca SUA să se reorienteze. Totuşi, este de aşteptat o abordare mai prudentă din partea actorilor regionali, care se feresc de antagonizarea noii Administraţii americane.

Prin urmare, nu există niciun motiv care să sugereze că Administraţia Biden va cheltui capital politic major pentru schimbarea dramatică a politicii SUA faţă de Libia. În plus, problema nu se situează nici pe departe în topul priorităţilor de politică externă ale lui Biden. Noul preşedinte a subliniat în repetate rânduri că s-a împotrivit intervenţiei din 2011 împotriva regimului lui Muammar Gadaffi...

Cu toate acestea, o abordare diferită a politicii externe a SUA,  poate o diferenţă de ton a Washingtonului, ar putea oferi un impuls eforturilor ONU de a media între facţiunile armate şi politice rivale ale Libiei şi susţinătorii lor internaţionali, schimbând în acelaşi timp calculele din Cairo, Abu Dhabi, Doha, Ankara şi din alte capitale. Oricum ar fi, este, de asemenea, sigur că SUA vor continua să urmărească îndeaproape activităţile grupărilor teroriste precum SI şi AQ şi afiliaţii acestora din Libia şi regiunea înconjurătoare.

În concluzie...

Dincolo de Egipt şi Libia, tratate anterior cu mai multă atenţie, în celelate părţi din Africa de Nord este probabil să existe o continuitate mai pronunţată. Administraţia Trump a privit Maghrebul printr-o lentilă de combatere a terorismului şi în contextul mai larg al unei presiuni pentru a limita influenţa chineză şi rusă în Africa. Este foarte probabil ca Biden să adopte aceleaşi priorităţi faţă de Maroc, Algeria şi Tunisia, iar dacă situaţia din aceste ţări nu se va deteriora, este aproape exclus ca acestea să fie un obiectiv major al preşedinţiei sale. Dar SUA nu vor investi în soluţionarea problemelor sociale, economice şi de guvernanţă care să contribuie la instabilitatea acestor ţări...